Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 19379/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr._/2015

Ședința din camera de consiliu de la 23 Octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. C.

Grefier A. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. G. ASIGURĂRI SA și pe pârât S. DE A. REASIGURARE EUROINS, intervenient Z. E., având ca obiect cerere de valoare redusă

Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.10.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 23.10.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2014 sub nr. dosar_, reclamanta S. G. Asigurari S.A. a chemat în judecată pe pârâta S. Euroins Romania A.-Reasigurare S.A. și pe intervenientul forțat Z. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6.135,40 lei, cu titlu de despăgubire, la care se adaugă penalități de întârziere calculate de la data de 20.10.2014 până la data introducerii acțiunii. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în esență, la data de 20.03.2014 Z. E., conducând auto cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație.

A susținut că în urma accidentului a fost avariat autovehiculul marca Mitsubishi, cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă, cu polița nr._, în baza căreia reclamanta a plătit indemnizația în cuantum de 6.135,40 lei.

A arătat că deținătorul autovehiculului al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiat la pârâta S. Euroins Romania A.-Reasigurare S.A. asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule.

Prin urmare, în temeiul art.49 din Legea nr.136/1995, pârâta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi.

A susținut că după plata indemnizației asiguratului reclamantei, aceasta s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă, suma de 6.135,40 lei.

A învederat că pârâta avea obligația să achite în termen de 15 zile suma plătită de către S. G. Asigurari S.A., cu titlu de indemnizație, motiv pentru care datorează și 0,1% penalități pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței până la data plății efective.

A arătat că pârâta în mod nejustificat a refuzat plata sumei mai sus menționate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.194, art.1025-1032 C.pr.civilă, art.1384 arr.2210 C.civil, art.64 din Ordinul C.S.A nr.14/2011.

În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, anexând la dosar, în copie, înscrisuri (f.5-38).

Reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru de 200 lei.

În data de 21.07.2015, D.E.P.A.B.D. a comunicat domiciliul actual al numitei Z. E..

În data de 23.07.2015, parata a formulat întâmpinare, prin care a învederat ca debitul principal a fost achitat, atașând un set de înscrisuri în acest sens.

Deși procedura prevăzută de art.1025 – art.1032 din noul C.pr.civilă a fost legal îndeplinită, intervenientul forțat nu a depus întâmpinare și nici nu a solicitat administrarea vreunui mijloc de probă în apărare.

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în data de 20.03.2014, în București, . Z. E. a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat la S. Euroins Romania A.-Reasigurare S.A., și, pe fondul neatenției a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat casco la S. G. Asigurari S.A, motiv pentru intervenientul forțat a fost sancționat contravențional, potrivit procesului verbal de contravenție . nr._ (f.7, 25, 30).

Având în vedere faptul că pârâta a formulat întâmpinare, prin care a învederat ca a achitat debitul principal, ținând seama si de procesul verbal de contravenție, instanța reține că pârâta a recunoscut atât vinovăția intervenientului forțat, cât și dreptul de regres al societatii reclamante.

În drept, instanța retine ca, în materia asigurării de răspundere civila, Legea nr. 136/1995 și noul cod civil stabilesc existenta unor raporturi juridice între asigurator și terța persoana păgubită, născute prin subrogare, raporturi juridice ce izvorăsc ex delictu.

Astfel, art. 2210 alin.1 din noul C.civil reglementează subrogarea asiguratorului în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. In plus, art. 57 din Legea nr.136/1996 prevede ca drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.

Față de cele expuse mai sus, instanța, reține că, în speță, reclamanta, achitând în baza poliței auto – CASCO, în interesul persoanei păgubite contravaloarea reparațiilor efectuate, potrivit facturii fiscale atașate cererii de chemare în judecată și ordinului de plata aflat la filele 32-33, a preluat acțiunea de care acesta beneficia, în baza art. 2210 din noul C.civil.

Pe fondul cauzei instanța urmează să analizeze dacă în ce îi privește pe intervenientul forțat, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform dispozițiilor art.1357 C.civil.

Cu privire la fapta ilicita instanța constată că aceasta exista și constă în faptul că în data de 20.03.2014, în București, . Z. E. a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat la S. Euroins Romania A.-Reasigurare S.A., și, pe fondul neatenției a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, nesocotind astfel obligațiile prevăzute de art.54 O.U.G. nr.195/2002, republicată.

Cu privire la vinovăția intervenientului forțat, instanța reține fapta a fost comisă din culpă, așa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în special procesului verbal de contravenție . nr._.

Referitor la prejudiciul cauzat, instanța retine ca acesta este, de asemenea, dovedit din probele aflate la dosarul cauzei, acesta îndeplinind si condițiile cerute de lege pentru a se putea obține repararea lui, și anume de a avea un caracter cert, constând în avariile aduse autoturismului cu nr._ .

În ceea ce privește cea din urmă cerință a angajării răspunderii civile delictuale, acea a raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, instanța constată că și aceasta este îndeplinită, întrucât reclamanta a produs probe în sensul că avariile suferite de autoturismul cu nr. de înmatriculare_ s-au produs urmare a încălcării de către intervenientul forțat a prevederilor O.U.G. nr.195/2002, republicată.

Față de cele mai sus menționate, se reține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a intervenientului forțat.

Potrivit art.49 prima teză din Legea nr.136/1995, “asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil”.

Prin urmare, reclamanta este îndreptățită să ceara plata sumei de 6.135,40 lei, reprezentând contravaloare despagubire achitata de reclamanta in interesul asiguratului său în legatura cu avarierea autoturismului cu nr._ .

Totuși, vazand ca in data de 19.01.2015, parata a achitat debitul principal, instanța constata ca acest capat de cerere a ramas fara obiect.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, având în vedere faptul că societatea pârâta a primit fără obiecțiuni cererea de despăgubire formulată de societatea reclamantă, iar, pe de altă parte, că debitul principal a fost achitat în data de 19.01.2015, instanța apreciază că societatea reclamantă este îndreptățită să primească penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 20.10.2014 și până la data achitării debitului principal, respectiv 19.01.2015, în condițiile art.64 alin.2 raportat la art.64 alin.4 din Ordinul C.S.A. nr.14/2011.

În lumina acestor considerente, instanța urmează să admită în parte cererea, să oblige parata sa achite reclamantei penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente sumei de 6.135,40 lei, calculate de la data de 20.10.2014 la data de 19.01.2015.

În temeiul art.1031 C.pr.civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de valoare redusa privind pe reclamant S. G. ASIGURĂRI SA cu sediul în București, sector 6, CALEA PLEVNEI, nr. 139, . pe pârât S. DE A. REASIGURARE EUROINS cu sediul în VOLUNTARI, . CITY BUSINESS, nr. 10, .. 4, J. ILFOV, intervenient Z. E. cu domiciliul în București, . 4-6, ., APART. 73, SECTOR 1

Obliga parata sa achite reclamantei penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente sumei de 6.135,40 lei, calculate de la data de 20.10.2014 la data de 19.01.2015.

Respinge capatul principal de cerere, ca ramas fără obiect.

Obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Executorie.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.10.2015.

P. GREFIER

Red.C.A./tehn. C.A/H.A.

5 ex./26 nov 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI