Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 19714/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 28.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ș. C. M.
GREFIER: B. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimata D. S., având ca obiect contestație la executare SUSPENDARE EXECUTARE - 219/2015.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 22.06.2015 sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat în contradictoriu cu intimata D. S., contestație la executare împotriva actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 219/2015 al B. D. D. CRENGUȚA, solicitând instanței să dispună anularea somației emisă la data de 05.06.2015, anularea încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare, anularea încheierii de încuviințare a executării silite, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, restabilirea situației anterioare și întoarcerea executării silite. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată din prezentul dosar.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin sentința civilă nr._/05.06.2013, instanța a obligat-o pe contestatoare la plata către intimată a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu privire la executarea silită, contestatoarea a precizat că aceasta nu are în prezent calitate de debitor al obligației de plată a creanței stabilită prin titlul executoriu menționat, ca urmare a intervenirii legii nr. 164/2014. Cu privire la încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare, contestatoarea a arătat că a fost stabilit un onorariu de avocat prea mare raportat la activitatea prestată în mod concret de acesta, în cuantum de 300 lei. De asemenea, contestatoarea a mai precizat că somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002, în sensul că art. 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 și urm. C.p.c, Legea 290/2003, O.G. 22/2002, OUG 80/2013 și Legea 164/2014. Contestatoarea a solicitat judecata cauzei în lipsă.
În dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri, anexând la dosar înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
La data de 07.09.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulată de contestatoare ca neîntemeiată, menținerea actelor de executare silită și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că debitul reprezintă cheltuieli de judecată la care contestatoarea a fost obligată prin hotărâri judecătorești. Cu privire la apărările contestatoarei, au precizat că somația de plată îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, nefiind aplicabile dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 și că onorariul de avocat a fost stabilit proporțional în faza executării silite.
În drept, au fost invocate disp. 205 C.proc. civ..
La dispoziția instanței, la data de 20.10.2015, B. D. D. CRENGUȚA a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în dosarul de executare nr. 219/2015.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri și din oficiu proba cu înscrisuri constând în dosarul de executare silită.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt,
Prin sentința civilă nr._/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2012 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea din prezenta cauză în contradictoriu cu intimata privind dosarul de executare silită nr. 1007/2012 și a fost obligată contestatoarea la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei. Prin decizia civilă nr. 2592/R/2014 pronunțată de Tribunalul București în același dosar, a fost respins ca nefondat recursul formulat împotriva sentinței.
Prin cererea de executare silită depusă la data de 20.05.2015 (f.47), creditoarea D. S. a solicitat punerea în executare silită a sentinței civile menționate, în vederea recuperării sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 21.05.2015 (f. 53), B. D. D. Crenguța a admis cererea creditoarei și a dispus încuviințarea executării silite împotriva debitoarei ANRP până la concurența sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 05.06.2015 (f. 55), B. D. D. Crenguța a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 586 lei împotriva debitoarei A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR din care suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de executare, suma de 186 lei TVA inclus reprezentând onorariu executor și suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat.
Prin somația din 05.06.2015, comunicată debitoarei la data de 09.06.2015, A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a fost somată, conform art. 670 C.p.c. să achite suma de 2.086 lei.
În drept,
Potrivit art. 711 alin. 1 C.p.c. împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Conform art. 670 C.pr.civ., debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare silită sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu.
Cu privire la apărarea contestatoarei referitoare la lipsa calității de debitor a obligației de plată a creanței stabilită prin titlul executoriu menționat, instanța reține că art. 3 alin. 2 din Legea nr. 164/2014, se referă la plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 9/1998 sau a Legii nr. 290/2003, cu privire la care în acest moment are calitate de debitor Ministerul Finanțelor Publice și nu A. Națională de Restituire a Proprietăților, potrivit art. 11 alin. 1 Legea nr. 164/2014, ANRP având doar obligația de a emite titlul de plată.
Însă aceasta modificare legislativă nu are niciun efect asupra creanței în cauză, această creanță fiind stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă în sarcina contestatoarei ANRP și reprezentând cheltuieli de judecată și nu despăgubire în baza celor două legi. Astfel, contestatoarea are calitate de debitor cu privire la creanța pusă în executare.
Cu privire la apărarea contestatoarei referitoare la așa numitul termen de grație de 6 luni, instanța reține că, potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 110/2007, daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.
De asemenea, art. 3 al O.G. nr. 22/2002, prevede că, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plata în termenul prevăzut de art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila sau /și potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Aceste dispoziții trebuie interpretate si prin raportare la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, după acest moment Convenția devenind parte integranta a sistemului roman de drept si dobândind in cadrul acestuia aplicabilitate directă. De asemenea, art. 20 alin. 2 din Constituția României indică modul de soluționare a unui anumit conflict între dispozițiile Convenției, ca tratat privitor la drepturile omului la care România este parte, si reglementările interne, în sensul că au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Sancțiunea aplicabilă . este acea a inaplicabilității normei interne contrare Convenției pentru raportul juridic concret si privitor la situația conflictuala supusa examinării. Mai mult, normele cuprinse în Convenție si în protocoalele sale adiționale alcătuiesc, împreuna cu jurisprudența organelor sale, un . consecința că se impun autoritarilor naționale cu aceeași forță juridică cu care se impun si normele convenționale.
Protocolul nr. 1 la Convenția EDO stabileste protecția “bunurilor”. In noțiunea de “bun” intra drepturile de creanță. Așa cum reiese si din Decizia Curții Constituționale nr. nr.528 din 12 decembrie 2013, in temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, al Legii nr.290/2003, cu modificările i completările ulterioare, și al Legii nr.393/2006, statul român s-a obligat să plătească foștilor proprietari și moștenitorilor acestora compensații bănești pentru anumite imobile abandonate pe fostele teritorii ale României, în urma modificării granițelor survenite înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fie în hotărârile judecătorești definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanță asupra statului care beneficiază de protecție constituțională, în condițiile art.44 alin.(1) din Legea fundamentală, dând naștere în patrimoniul persoanelor îndreptățite la despăgubiri, unui „bun”, în sensul art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Noțiunea de proces echitabil, include și faza executării, afectând, în acest mod, drepturi fundamentale ale cetățeanului, respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate.
In cauza Bourdov c. Rusiei, Curtea a stabilit ca o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultata dintr-o hotărâre judecătoreasca . Sigur, o întârziere in executarea unei hotărâri poate fi justificata in circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecința o atingere adusa substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi c. Italiei). In cauza, reclamantul nu trebuie sa fie in imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri din cauza dificultăților financiare ale statului.
In dreptul intern, prevederile O.G. nr. 22/2002 sunt justificate prin faptul ca ar fi disproporționat si inechitabil a recunoaște creditorilor instituțiilor publice dreptul de a-si valorifica creanțele împotriva acestora in condițiile dreptului comun, cu consecința perturbării grave a activității care constituie însăși rațiunea de a fi a acestor instituții. Astfel spus, in dreptul intern, activitatea administrației nu poate fi perturbata, in schimb, este acceptabil uneori o perturbare a rezultatului activității justiției. In schimb, Curtea europeana pornește de la premisa ca “administrația constituie un element al statului de drept si ca interesul sau se identifica cu cel al unei bune administrări a justiției”.
Prin urmare, instanța apreciază ca posibilitatea instituției publice de a beneficia de un termen de 6 luni pentru a face demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata (iar nu pentru a o îndeplini ) este incompatibila cu principiile stabilite in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului enunțate anterior, aducând o atingere disproporționată dreptului de proprietate al creditorilor.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța apreciază că acestea respectă condițiile legale, cu privire la onorariu avocat suma de 300 de lei fiind justificată în raport de munca depusă de acesta, respectiv depunerea cererii, verificare constantă a dosarului etc.
Instanța constată că și celelalte cheltuieli de executare au fost stabilite în mod corect, onorariul executorului judecătoresc, incluzând TVA-ul, fiind calculat potrivit art. 39 din Legea nr. 188/2000, conform cărora executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale si maximale stabilite de ministerul justiției cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanțele in valoare de peste pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite. Astfel, onorariul executorului judecătoresc a fost in mod corect determinat in raport de prevederile legale de mai sus, incluzând TVA 24 %. De asemenea, instanța apreciază ca in mod corect a fost inclus si TVA-ul în onorariul de executare. Ordinul nr. 2550/2006, modificat prin Ordinul nr. 2561/2012 nu prevede că limita maximă a onorariului ce poate fi perceput de executor trebuie să cuprindă și taxa pe valoare adăugată. Executorii judecătorești sunt ținuți a respecta Ordinul de mai sus si Legea nr. 188/2000 și a stabili onorariile în limitele acolo prevăzute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecătorești au obligația calculării și reținerii TVA-ului, taxă ce este suportată potrivit codului fiscal de destinatarul final, în cazul de față: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanța constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, la acest onorariu calculând și percepând TVA, întregul onorariu astfel calculat urmând a fi suportat de contestatoarea-debitoare.
In privința celorlalte sume incluse in categoria cheltuielilor de executare, instanța reține că potrivit art. 669 alin. 3 c.p.c., „sunt cheltuieli de executare: 1.taxele de timbru necesare declanșării executării silite; 2.onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3.onorariul avocatului in faza de executare silita; 4.onorariul expertului, al traducătorului si al interpretului; 5.cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silita si cu efectuarea altor acte de executare silita;6.cheltuielile de transport; 7.alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a actelor de executare și a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 719 alin. 1 C.pr.civ., până la soluționarea contestației sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, se poate dispune suspendarea executării.
Astfel, având în vedere soluția care va fi pronunțată în cauză cu privire la contestația la executare, instanța va respinge cererea de suspendare a actelor de executare și a executării silite, ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, având in vedere soluția de respingere a contestației la executare ca neîntemeiata si de menținere a actelor de executare efectuate, instanța va respinge ca neîntemeiata si cererea privind întoarcerea executării .
Potrivit art. 451 C.pr.civ., instanța va obliga contestatoarea la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat (f. 66).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în sector 1, București, .. 202, în contradictoriu cu intimata D. S., cu domiciliul în com., IAȘI, ., J. IAȘI, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiată.
Obligă contestatoarea la plata către intimat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Ș. C. MădălinaBunea I.
18 Noiembrie 2015
Red./Teh. Ș.C./B.I.
4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
