Contestaţie la executare. Hotărâre din 10-12-2015, Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 24022/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Senitnta civila nr._/2015
Ședința publică de la 10.12.2015
Instanta constituită din:
PREȘEDINTE L. G.
GREFIER L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator D. A. și pe intimat M. FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare TITLUL EXECUTORIU NR._.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 03.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 10.12.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele
INSTANȚA
Prin contestația la executarea, contestatorul D. A. a solicitat în contradictoriu cu intimata MFP ANAF DGRFPB AFP SECTOR 1 să se constate nulitatea absolută a titlului executoriu nr_/30.03.2015 și a documentelor care au stat la baza titlului executoriu, constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită.
În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat în esență faptul că colectarea contribuției la FNUASS este de competența CAS, că Legea 95/2006 derogă de la dispozițiile C.pr.fiscală, că organele CNAS nu sunt organe fiscale și nu pot emite decizii de impunere, toate deciziile accesorii fiind lovite de nulitate absolută. A arătat că este prescris dreptul de a cere executarea silită, că nu i s-au comunicat decizia de impunere.
În drept a invocat art. 173 alin 3 C.pr.fiscală.
În susținere a depus înscrisuri (f. 7-24).
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, excepția inadmisibilității formulării contestației împotriva titlurilor de creanță fiscală, excepția lipsei sale de calitate pe contestația împotriva titlurilor de creanță, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 03.12.2015 instanța a invocat excepția insuficientei timbrări a contestației la executare, excepția tardivității formulării contestației la executare și excepția inadmisibilității formulării contestației la executarea împotriva titlurilor de creanță, asupra cărora a rămas în pronunțare.
Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția insuficientei timbrări, față de chitanța_/07.12.2015, reține că s-a plătit taxa judiciară de timbru în completare înainte de pronunțarea instanței, fiind acoperită lipsa de timbraj pana la acest moment, motiv pentru care va respinge excepția insuficientei timbrări ca devenită neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare, instanța reține că potrivit art. 715 alin 1 lit a C.pr.civ. termenul pentru formularea contestației este de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare contestat. În cauză, somația din 30.03.2015 și titlul executoriu din 30.03.2015 au fost comunicate contestatorului la data de 06.05.2015, așa cum rezultă din recipisa de confirmare de primire de la fila 50 dosar, semnată de contestator în calitate de destinatar, înscris ce nu a fost contestat de contestator în prezenta cauză.
Contestația la executare a fost formulată la data de 28.08.2015, potrivit mențiunii curierului aplicată pe plicul de corespondență (f. 24 dosar).
Termenul legal și imperativ prev. de art. 715 alin 1 lit a C.pr.civ. s-a împlinit la data de 22.05.2015, înainte de data la care a fost depusă contestația la executare la curier, motiv pentru care apreciază întemeiată excepția tardivității, urmând să o admită cu consecința respingerii contestației la executare ca tardiv formulată.
Față de soluția pronunțată asupra excepției tardivității, instanța reține că nu se mai impune analizarea excepției inadmisibilității contestației la executare împotriva titlurilor de creanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția insuficientei timbrări a contestației la executare ca devenită neîntemeiată.
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare.
Respinge contestația la executare formulata de, contestator D. A. - D. ALES in ORADEA, .. 1, . cu intimat M. FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul in București, ..9-13, SECTOR 1, ca tardiv formulată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2015.
P. GREFIER
RED. L.G/TEH:L.B
6EX/04.01.2016
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|