Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 17803/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. B.
GREFIER: A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. Național Țărănesc C. – Democrat (PNȚCD) prin președinte S. O. R. și pe intimatul O. de C. și Publicitate Imobiliară București – BCPI Sector 1, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei, a răspuns petentul, prin avocat G. M. A., cu împuternicire avocațială la dosar – fila 19 dosar atașat, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 18.09.2015, prin serviciul registratură, Petentul a depus precizările solicitate la care a atașat un set de înscrisuri, după care
Instanța, în temeiul art. 131 C.pr.civ., pune în discuție competența Judecătoriei Sectorului 1 București.
Petentul, prin avocat, precizează că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă general, material și teritorial.
Instanța constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 4 din Legea nr. 7/1996.
Instanța, față de dispozițiile art. 238 C.pr.civ., pune în discuție estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Petentul, prin avocat, estimează durata cercetării procesului la un termen de judecată, respectiv 30 de zile.
Instanța, în raport de actele și lucrările din dosar, estimează durata cercetării procesului la 6 luni.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului, invocată prin întâmpinare.
Petentul, prin avocat, solicită respingerea excepției, deoarece intimatul a fost chemat în judecată pentru opozabilitate. Arată că plângerea a fost formulată împotriva unui act emis de această autoritate, astfel încât OCPI poate fi chemat în judecată atât pentru opozabilitate, cât și pentru că este autorul actului. Menționează că, având în vedere prezentul cadrul procesual, procedura nu mai are caracter necontencios.
Instanța dispune închiderea dezbaterilor și reține cauza spre soluționare asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2015, sub nr._, petentul P. Național Țărănesc C. – Democrat (PNȚCD) prin președinte S. O. R. a formulat plângere împotriva încheierii de reexaminare pronunțate în dosarul nr. 804/2015 de O. de C. și Publicitate Imobiliară București – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 1 în data de 08.01.2015, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună schimbarea în tot a încheierii de respingere de notare în cartea funciară cu nr._/08.12.2012 sub C24 din cartea funciar nr._ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr._) UAT București Sectorul 1, a litigiului existent pe rolul instanțelor cu privire la calitatea de președinte al partidului a numitului P. A..
În motivarea cererii, petentul a învederat că, în fapt, conducerea reală a partidului, în funcție cu președintele R. S., ales la Congresul din 24.08.2008, a aflat de intenția numitului P. A. care, în prezent, nu mai deține vreo funcție în PNȚCD și nu mai e membru de partid, de a încheia un act de vânzare-cumpărare cu privire la dreptul de proprietate al imobilului individualizat prin Cartea Funciară nr. CF vechi_ nr. Cadastral vechi_/1/2 nr. Cadastral nou_ al Municipiului București situat în .. 9, sector 1.
Petentul a menționat că motivat și dovedit cererea de notare a litigiului prin faptul că: 1. pe rolul C. – Secția a IV-a Civilă se află cauza ce are ca obiect recursul împotriva sentinței civile nr. 388/28.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2014 ce are ca obiect înscrierea în registrul Partidelor politice a noii conduceri a partidului; 2. există un litigiu în curs de soluționare cu privire la calitate de președinte PNȚCD a numitului P. A..
Petentul a învederat că cererea de notare a litigiului privește imobilului situat în .. 9, sector 1, iar formularea cererii a fost impusă de faptul că adevărata conducere a partidului a aflat de împrejurarea că numitul P. A., care a fost exclus din partid în luna iunie 2013 și care nu mai are nicio calitate, are intenția de a încheia un act de vânzare-cumpărare cu privire la dreptul de proprietate al imobilului anterior menționat. Astfel, litigiile indicate mai sus, pun în discuție calitatea de președinte a numitului P. A. și, implicit, aceea de reprezentant legal și statutar al partidului, cu drept de a semnat în fața notarului public actul de vânzare-cumpărare al imobilului din .. 9, sector 1.
Având în vedere aceste aspecte, petentul a susținut că respingerea cererii de notare a litigiului este neîntemeiată și nelegală, deoarece acțiunile aflate pe rolul instanțelor pun în discuție calitatea de președinte și de mandatar a numitului P., deci dreptul său de a semna actul în numele partidului, sens în care au fost invocate prevederile art. 876 și art. 903 C.civ. A mai arătat că BCPI Sector 1 a respins atât cererea de notare, cât și cererea de reexaminare, deși cererea de notare era pe deplin justificată și admisibilă.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 7/1996 și ale Codul civil.
În susținerea cererii, petentul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: încheiere de reexaminare nr. 804 (fila 4), încheiere de respingere nr._ (fila 5), dovadă comunicare (fila 6), certificat de grefă emis de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ (fila 7), certificat de grefă emis de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ (fila 8), cerere de înscriere (filele 9-10).
La data de 23.03.2015, prin serviciul registratură, petentul a depus precizările solicitate de instanță, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu O. de C. și Publicitate Imobiliară București – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 1. De asemenea, a atașat un set de înscrisuri cu privire la dovada calității de reprezentant (filele 18-28).
Cererea fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosar (fila 16).
Prin încheierea din data de 25.03.2015, instanța a dispus anularea cererii, în temeiul art. 200 raportat la art.194-197 C.pr.civ.
Prin încheierea din 30.04.2015 dată în dosarul nr._ /a1, instanța a revenit asupra măsurii anulării dispuse prin încheierea din 25.03.2015 dată în dosarul nr._ .
La data de 03.07.2015, prin serviciul registratură, intimatul O. de C. și Publicitate Imobiliară București – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 1 a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de Decizia nr. 72/2007 a Î.C.C.J., solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 C.pr.civ. și Legea nr. 7/1996.
La data de 09.07.2015, prin serviciul registratură, intimatul O. de C. și Publicitate Imobiliară București – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 1 a depus un set de înscrisuri (filele 40-109).
La data de 11.08.2015, prin serviciul registratură, petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției, deoarece intimatul a emis încheierea de respingere a cererii de notare.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 7/1996 și ale Codului civil.
La data de 18.07.2015, prin serviciul registratură, intimatul O. de C. și Publicitate Imobiliară București – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 1 a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dovada de comunicare a încheierii de reexaminare (filele 123-126).
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului O. de C. și Publicitate Imobiliară București – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 1, față de excepția prescripției dreptului material la acțiune și față de fondul cauzei, o constată întemeiată pentru următoarele motive:
Conform art. 36 C.pr.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios dedus judecății, reclamantul fiind cel care trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată.
Instanța reține că prezenta cauză are ca obiect plângerea împotriva încheierii de reexaminare pronunțate în data de 08.01.2015 în dosarul nr. 804/2015 de O. de C. și Publicitate Imobiliară București – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 1, prin care s-a respins cererea de notare a litigiului asupra imobilului situat în București, .. 9, sector 1.
Potrivit art. 31 alin. 4 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, plângerea împotriva încheierii de reexaminare se poate depune de cei interesați sau notarul public și direct la judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, situație în care instanța va solicita din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului încheierii și copia cărții funciare, precum și notarea plângerii în cartea funciară.
De asemenea, art. 32 din același act normativ prevede că soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial.
Instanța reține că, prin Decizia nr. LXXII/15.10.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, a fost stabilit, cu forță obligatorie pentru instanțe în temeiul art. 3307 alin. 4 vechiul C.pr.civ. (actualul 517 alin. 4) că, în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996 (art. 31 alin. 4 după republicare), O. de C. și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.
Astfel, instanța va înlătura susținerile petentului cu privire la faptul că încheierea de respingere a fost emisă de O. de C. și Publicitate Imobiliară, motiv pentru care acesta din urmă are calitate, câtă vreme s-a stabilit cu forță obligatorie că intimatul nu are calitate procesuală pasivă în cauzele având ca obiect „plângere împotriva încheierii de carte funciară.”
Pe cale de consecință, având în vedere precizările depuse de petent la data de 23.03.2015, prin care a arătat în mod expres că înțelege să se judece în contradictoriu cu O. de C. și Publicitate Imobiliară București – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 1, instanța va admite excepția calității procesuale pasive a intimatei, invocată prin întâmpinare și va respinge cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, invocată prin întâmpinare.
Respinge cererea formulată de petentul P. Național Țărănesc C. – Democrat (PNȚCD) prin președinte S. O. R., cu sediul ales în București, Calea Călărașilor nr. 156, .. 1, ., în contradictoriu cu intimata O. de C. și Publicitate Imobiliară București – BCPI Sector 1, cu sediul în București, ., sector 1, CUI_, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. B. A. M.
Red./Thred: SB
4 ex./09.10.2015
← Anulare act. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria... → |
---|