Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 11108/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 08.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. E. P.

GREFIER: V. D.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator S.C. O. T. S.A. și pe intimat .., având ca obiect contestație la executare suspendare executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, față de data suspendării cauzei, invocă din oficiu și rămâne în pronunțare asupra excepției perimării acțiunii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fată constată că:

Prin rezolutia din data de 22.04.2015( f.8), judecata a fost redeschisa, din oficiu, in vederea discutarii perimarii, in acest sens instanta acordand termen la 08.06.2015, pentru a verifica daca mai subzista motivele care au stat la baza suspendarii judecății cauzei.

Potrivit art. 248 C.p.civ, orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an, perimarea fiind deci acea sanctiune procedurala care intervine in cazul nerespectarii cerintei de a exista continuitate intre actele de procedura, constand in stingerea procesului in faza in care se gaseste.

Astfel, instanta constată că prin dispozitivul încheierii din ședința publică din 21.01.2014 (f. 5) s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 al.1, pct.2 C.p.civ., fată de lipsa părtilor care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, termenul de perimare de 1 an incepand sa curga de la aceasta data .

Or, de la acest moment si pana la termenul din 08.06.2015, termen acordat dupa repunerea pe rol din oficiu, partile nu au indeplinit nici un act de procedură in vederea judecarii cauzei care sa intrerupa cursul perimarii in conditiile art. 249 C.p.civ, neexistând dovezi în acest sens.

In raport de cele expuse, de lipsa de stăruintă a părtilor în judecată, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.248 al.1 C.p.civ, instanța va constata perimată plangerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de contestator S.C. O. T. S.A., cu sediul ales la SCA F., S. & ASOCIAȚII în sector 2, București, .. 6 în contradictoriu cu intimata .., cu sediul în B., ., J. ILFOV.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.06.2015.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Pentru grefier aflat în CO

semnează grefierul șef

Red. M.E.P./thred. V.D./2ex/05.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI