Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 11772/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 16 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: R. I. V.

Grefier: C. I. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimatul N. S., având ca obiect contestație la executare - contestație la poprire, dosar executare 21A/2015-, suspendarea executării silite.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul prin avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin serviciul registratură, reprezentantul intimatului a depus cerere de strigare a cauzei la sfârșitul ședinței, după care:

La interpelarea instanței, intimatul, prin avocat, arată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă să soluționeze prezentul litigiu.

În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze acțiunea.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul pentru propunerea de probe.

Intimatul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.

În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților pentru susținerea cererilor formulate.

Intimatul, prin reprezentant, solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată, cu precizarea că termenul de 6 luni nu se aplică prezentelor creanțe ce izvorăsc din cheltuieli de judecată acordate în baza unei sentințe civile rămasă irevocabilă; de asemenea, mai arată că nici disp. OG 22/2002 nu sunt aplicabile cauzei de față, întrucât contestatoarea nu a fost în imposibilitate de plată. În ceea ce privește susținerea contestatoarei cu privire la onorariul de avocat în cuantum de 1000 lei, reprezentantul intimatului învederează instanței că acesta nu se poate aprecia ca fiind foarte mare, având în vedere munca depusă și diligențele efectuate, cu atât mai mult cu cât, până la acest moment, plata nu a fost făcută de contestatoare. Fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 6.03.2015, sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a chemat în judecată pe intimatul N. S., formulând contestație la executarea silită în dosarul de executare nr. 21/A/2015 aflat pe rolul B. B. C. și M. A. M., prin care a solicitat: suspendarea executării silite dispuse în dosarul nr. 21/A/2015, în temeiul art. 700 alin. 1 și alin. 3 Cod procedură civilă, până la soluționarea prezentei cauze; suspendarea tuturor actelor de executare, inclusiv a popririi înființate în dosarul nr. 21/A/2015 asupra conturilor A.N.R.P. la terțul poprit Trezoreria Municipiului București; anularea Încheierii întocmită în data de 12.02.2015 de B. B. C. și M. A. M.; anularea executării silite dispusă prin dosarul nr. 21/A/2015.

În motivarea contestației, contestatoarea a învederat că i s-a adus la cunoștință înființarea popririi de către B. B. C. și M. A. M. la cererea intimatului, pentru suma de 1.500 lei, reprezentând creanță, și pentru suma de 1.503,60 lei, reprezentând cheltuieli de executare, titlul executoriu invocat fiind Sentința civilă nr._/02.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2801R/18.09.2014 pronunțată de Tribunalul București. Contestatoarea a invocat încălcarea prevederilor art. 2 din O.G. nr. 22/2012, nefiind respectat termenul de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Contestatoarea a mai susținut că onorariul de avocat în cuantum de 1.000 lei, solicitat pentru îndeplinirea formalităților de executare, este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită, solicitând diminuarea acestor cheltuieli conform art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 650, art. 711 și următoarele Cod procedură civilă, ale Legii nr. 9/1998, ale H.G. nr. 1277/2007, ale O.U.G. nr. 10/2014.

În dovedirea susținerilor sale, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Contestația la executare este scutită de la plata taxei de timbru, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 19.05.2015 intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, intimații au învederat că, încă din data de 02.10.2013, contestatoarea a cunoscut obligația stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească pe care nu a adus-o la îndeplinire de bunăvoie și nici nu a comunicat în niciun fel creditorului faptul că nu dispune de resurse financiare pentru a face plata. A arătat că aspectele privind fondurile bănești insuficiente, dificultățile de plată și situația economică generală au fost analizate de instanțele de judecată și nu sunt întemeiate, reprezentând doar o modalitate prin care contestatoarea tergiversează executarea obligațiilor stabilite în sarcina sa prin hotărâri judecătorești. Referitor la solicitarea contestatoarei de reducere a onorariului de avocat, intimatul a învederat că onorariul de avocat este proporțional cu activitatea depusă în faza de executare silită și nu se justifică reducerea acestui cuantum.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.

În dovedirea întâmpinării, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La solicitarea instanței, în temeiul art. 717 alin. 2 Cod procedură civilă, B. B. C. și M. A. M. a comunicat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisurile din Dosarul de executare nr. 21/A/2015.

Instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea ambelor părți.

Analizând probele administrate în vederea soluționării contestației la executare, instanța constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1465 din 22.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, Secția Civilă, în Dosarul nr._, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2801R/18.09.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă, contestatoarea a fost obligată să plătească intimatului suma totală de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Deoarece contestatoarea nu s-a conformat acestui titlu executoriu și nu a executat de bunăvoie obligația stabilită prin hotărârile judecătorești menționate, creditorul-intimat, reprezentat de avocat N. F., s-au adresat cu o cerere către B. B. C. și M. A. M., care a dispus deschiderea dosarului de executare nr. 21/A/2015, prin Încheierea din data de 09.01.2015.

Prin Încheierea din 23.02.2015, executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare în cuantum total de 1.503,60 lei, din care 186 lei reprezintă onorariul executorului judecătoresc, 1.000 lei reprezintă onorariul de avocat, iar 317,6 lei reprezintă alte cheltuieli de executare.

Prin adresa din 21/A/2015 din data de 23.02.2015, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra sumelor datorate debitoarei de către terțul poprit Activitatea de Trezorerie București, până la concurența sumei de 3.003,60 lei, contestatoarea fiind informată despre această măsura prin adresa comunicată conform dovezii de înmânare din 05.03.2015 (fila 41). Prin adresa nr._/04.03.2015, terțul poprit l-a informat pe executorul judecătoresc despre faptul că la data emiterii adresei cuantumul sumelor ce pot fi indisponibilizate este zero.

Cu respectarea termenului prevăzut de lege, contestatoarea a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București contestația la executare formulată împotriva executării silite și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 21/A/2015 deschis la B. B. C. și M. A. M..

Aceasta fiind situația de fapt, instanța reține că, potrivit art. 712 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.

I. Primul motiv al contestației la executare este neîntemeiat și formulat de contestatoare cu rea-credință, întrucât aceasta nu a făcut dovada niciunui demers pentru executarea de bună-voie a titlului executoriu și nici a unei lipse de fonduri care să determine un impediment la executarea benevolă, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002.

Totodată, instanța reține că debitoarea a cunoscut existența obligației de plată încă de la data de emiterii titlurilor puse în executare (hotărâri judecătorești ce i-au fost comunicate conform Codului de procedură civilă), nerespectând termenul de plată a sumelor astfel stabilite.

Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva statului sau a unei instituții publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate; în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituția publică (parte în litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) care trebuia să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept; în acest context, doar în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (conform art. 1 din O.G. nr. 22/2002), executarea silită va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă, având astfel nu numai posibilitatea de a popri conturi ale instituției, ci și de a executa silit bunuri mobile și imobile ale instituției publice.

Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridică de bună-credință, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și art. 11, art. 20 și art. 21 din Constituția României.

În cazul de față, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a executat de bunăvoie obligația devenită exigibilă încă din luna octombrie 2013, după ce creditorul a obținut un titlu executoriu prin care i-a fost recunoscută creanță și s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a sumei pe care contestatoarea a omis să o achite în urma pronunțării hotărârii judecătorești care a rămas irevocabilă la data de 18.09.2014.

Mai mult decât atât, contestatoarea-debitoare nici măcar nu l-a informat pe executorul judecătoresc despre lipsa fondurilor necesare realizării creanței și nu a făcut dovada niciunui demers pentru obținerea fondurilor. În consecință, instanța consideră că executorul judecătoresc a procedat în mod corect la înființarea popririi, fără a mai aștepta împlinirea termenului de 6 luni, contestatoarea nefăcând dovada îndeplinirii condițiilor pentru aplicarea art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Nici la data pronunțării prezentei hotărâri, contestatoarea nu a făcut dovada obținerii fondurilor necesare și plății creanței datorate intimatului, astfel încât nu există nicio justificare pentru anularea actelor de executare silită și suspendarea popririi înființate, prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 22/2002.

În ceea ce privește cererea de reducere a cheltuielilor de executare reprezentând onorariu de avocat, stabilite prin Încheierea din 23.02.2015 întocmită de executorul judecătoresc în Dosarul nr. 21/A/2015, instanța reține prevederile art. 670 alin. 2 și alin. 4 Cod procedură civilă, conform cărora cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, iar sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Dispozițiile legale enunțate prevăd expres că aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta, dispozițiile art. 451 alin. 2 și 3 aplicându-se în mod corespunzător.

Astfel, cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin încheierea executorului judecătoresc au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 670 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin aplicarea dispozițiilor art. 670 alin. 4 raportat la art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța nu intervine în relația dintre avocat și client și nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică, însă are posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează creditorul cu acest titlu, în situația în care sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea creanței sau de munca îndeplinită de avocat.

În speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 670 alin. 4 raportat la art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă pentru reducerea cheltuielilor de executare constând în onorariu de avocat în sumă de 1.000 lei, achitate de intimat, conform chitanței nr. 101 din 26.11.2014 eliberată de Cabinet de Avocat „N. F.”.

În acest sens, instanța reține că stabilirea cheltuielilor de executare pentru reprezentarea creditorului de către avocat s-a făcut cu luarea în considerare a activității prestate de avocat pentru creditori, cunoscându-se dificultățile generate de poprirea conturilor debitoarei de către un număr mare de creditori, precum și de opoziția manifestată de instituția statului cu privire la orice act de executare, chiar dacă acesta este legal întocmit și este efectuat în vederea realizării creanței datorate. Totodată, instanța reține că procedura de recuperare a sumelor de bani datorate de către contestatoare este una dificilă, cu durată prelungită în timp și necesită consultanță de specialitate din partea unui avocat.

În consecință, constatând că valoarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat nu este vădit disproporționată în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei și cu activitatea prestată de către avocat, precum și că nu s-au adus critici cu privire la stabilirea onorariului executorului judecătoresc, acesta fiind determinat cu respectarea art. 39 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă, și a celorlalte cheltuieli de executare, instanța va respinge ca neîntemeiată și contestația la executare formulată împotriva Încheierii din data de 23.02.2015 întocmită de executorul judecătoresc în dosarul nr. 21/A/2015.

Dând eficiență juridică considerentelor anterioare, constatând că motivele de nelegalitate a executării silite și actelor de executare invocate de contestatoare sunt vădit neîntemeiate, instanța urmează să respingă ca atare contestația la executare.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, instanța o va respinge ca rămasă fără obiect, având în vedere dispozițiile art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora această măsură se poate dispune până la soluționarea contestației la executare.

Față de prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată rămân în sarcina părții care a căzut în pretenții, aceasta fiind contestatoarea. Prin urmare, instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 în contradictoriu cu intimatul N. S. cu domiciliul ales la CA N. F. din București, ., ., ., sector 3.

Ia act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

R. I. V. C. I. C.

Red./Thred.R.I.V./C.I.C./30.07.2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI