Obligaţie de a face. Încheierea nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 11890/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 02.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta N. E. R. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA SA având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta prin apărător și pârâta prin apărător.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamanta prin apărător, având cuvântul asupra fondului cauzei, solicită admiterea acțiunii. Se arată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat restituirea unor sume percepute ca urmare a inserării unor clauze abuzive în contract. Se face referire la clauza 3.2 din contract care prevede o modificare unilaterală a ratei dobânzii și la comisionul de acordare. Din raportul de expertiză și din răspunsul la obiecțiunile cu privire la acesta a rezultat faptul că a existat un comision de acordarea a creditului de 1105 CHF pe de o parte, iar pe de ală parte, modificarea unilaterală a ratei dobânzii s-a perceput o sumă suplimentară. Referitor la clauză se arată că aceasta este abuzivă dacă prin conținutul ei are un înțeles îndoielnic sau dacă partea nu putea să o prevadă la data încheierii contractului. Clauzele la care se face referire în prezenta cauză întrunesc condițiile pentru a fi constate abuzive. Pe de o parte, aceste clauze nu au fost negociate direct cu reclamanta – la data semnării contractului s-a prezentat un contract care s-a semnat iar pârâta nu a făcut dovada negocierii acestor clauze. S-a creat un dezechilibru semnificativ și prin faptul că la creditul acordat s-a perceput un comision de acordare de 1105 CHF. Înțeles clauzei respective nu este clar sau inteligibil, comisionul respectiv fiind prevăzut ca un procent, nu ca o sumă. Concluzionând, solicită admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în măsura admiterii pretențiilor, respectiv onorariul de expertiză depus la dosarul cauzei.
Pârâta, prin apărător, având cuvântul asupra fondului cauzei, arată că în speță contractul de credit a încetat la data de 22.07.2014 . D. urmare, constatarea caracterului pretins abuziv al unor clauze este lipsită de interes, rămasă fără obiect și inadmisibilă. În ceea ce privește marja băncii, aceasta nu s-a modificat niciodată iar comisionul de acordare credit nu a fost perceput niciodată; în secundar se invocă prescripția dreptului de a solicita sumele. Referitor la netemeinicia cererii de chemare în judecată se arată că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru constatarea caracterului abuziv. În egală măsură aceste clauze se referă la prețul contractului, astfel încât instanța nu poate să aprecieze asupra caracterului pretins abuziv al acestora. Împrumutatului i s-a furnizat o perioadă lungă de timp înainte de încheierea contractului de la prezentarea draftului. În atare situație, nu se poate invoca o lipsă a negocierii. Având în vedere faptul că reclamanta este avocat nu se poate invoca o inferioritate di punctul de vedere al cunoștințelor. În cauză nu există un dezechilibru semnificativ al părților, pentru invocarea unei asemenea situații ar trebui să fie incidentă lipsa unei contraprestații. Dezechilibrul trebuie să se raporteze la drepturile și obligațiile părților. Concluzionând, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată cu precizarea că pârâta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reclamanta prin apărător, având cuvântul în replică, arată că instanța deja s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției. Solicită omologarea raportului de expertiză arătând că sumele percepute pot fi restituite, instanțele validând această teză.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera instanța în temeiul dispozițiilor articolului 396 din codul de procedură civilă va amâna pronunțarea pentru data de 16.06.2015.
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 16.06.2015
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.06.2015.
Președinte Grefier
Document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta N. E. R. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA SA având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 13.10.2014 sub nr._, reclamanta N. E. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA SA ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să constate caracterul abuziv al clauzelor din contractul de împrumut nr. 420602G_ din 01.08.2008, respectiv prevederile art. 3.2, art. 4 și art. 6 din contract. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să convertească în lei creditul acordat, în cuantum de 23.205 CHF la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, să îi restituie sumele încasate fără drept, urmare a producerii efectelor retroactive ale nulității, să îi restituie sumele percepute fără titlu, respectiv 1.138 CHF comision de administrare și 20,50 CHF comision recuperare debit, deoarece aceste sume nu sunt prevăzute în contract, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii,reclamanta a învederat că în anul 2008 a încheiat cu pârâta o convenție de credit, respectiv contractul nr. 420602G_ din 01.08.2008, contract standard, contract de adeziune, ale cărui clauze nu au fost negociabile.
Reclamanta a mai arătat că, potrivit contractului, dobânda este variabilă, fiind calculată în funcție de indicele de referință LIBOR la 3 luni și de marja băncii, la data încheierii contractului, și este potrivit contractului la un procent de 8,7%, deși prin aplicarea formulei de calcul la suma împrumutată ratele de plată sunt mult mai mici, reclamanta apreciind că diferența rezultă din faptul că pârâta nu a procedat la modificarea dobânzii și la refacerea graficului de rambursare la fiecare 3 luni cu rămânerea constantă a marjei băncii, deși există o clauză în acest sens. Reclamanta susține, deci, că fie banca a, deși a prevăzut în contract o clauză ce prevede variabilitatea dobânzii nu a respectat această clauză, deoarece nu a procedat la modificarea dobânzii la fiecare 3 luni, fie în costul real al creditului sunt incluse o . comisioane și sume care exced procentului dobânzii, mascate sub denumirea de dobândă.
Mai susține reclamanta că, de la încheierea contractului până în prezent, banca a modificat unilateral dobânzile și comisioanele aplicate contractului de credit, fără o negociere prealabilă cu reclamanta și fără a respecta clauzele contractuale. Așa cum se observă, în contract este inserată clauza potrivit căreia „Banca își rezervă dreptul de a modifica dobânda la fiecare 3 luni, în funcție de variația indicelui de referință LIBOR”. Înă banca, din dorința de a încasa sume cât mai mari, nu a procedat la refacerea graficului de rambursare atunci când indicele LIBOR a scăzut, ajungând la 0,2%3, percepând aceleași sume ca și atunci când indicele e referință avea valoarea de 2,76. Deoarece a percept î aceste sume în virtutea clauzelor contractuale, conduita băncii este una abuzivă, deoarece probabil a procedat la majorarea ratei dobânzii la fiecare 3 luni, pentru a nu opera o scădere a ratelor de credit,. Stabilite în graficul de plată, diminuare corespunzătoare scăderii indicelui de referință LIBOR.
Conform reclamantei, clauza de la pct. 3.2 îi conferă în mod absolut posibilitatea pârâtei de a modifica în mod unilateral nivelul dobânzii, în funcție de marja băncii, care poate fi schimbată potrivit deciziei conducerii băncii și este de natură a crea un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților contractuale, pentru că în contract nu este prevăzut nici un element de referință care să permită cuantificarea acestor schimbări și care să îi permită debitoarei să aprecieze dacă modificarea nivelului dobânzii este necesară și în deplină concordanță c scopul urmărit de pârâtă prin inserarea clauzei. În egală măsură, clauza sus menționată îi oferă băncii posibilitatea de a revizui dobânda fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea de a negocia această clauză, iar în contract nu este prevăzut motivul pentru care banca ar proceda la modificarea marjei băncii și implicit a dobânzii. Astfel, în contractul de credit există mai multe clauze abuzive, care nu au fost negociate cu semnatarul, deoarece, așa cum se întâlnește în domeniul bancar, instituția de credit a prezentat contractul și clientul a trebuit să îl semneze.
Reclamanta a mai susținut că nu există nici un fundament contractual al încasărilor reprezentate de comisionul de risc și comisionul de recuperare credit.
Cu privire la cererea de convertire a creditului în lei, reclamanta a invocat dezechilibrul semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților, apărut ca urmare a modificării cursului de schimb, deoarece reclamanta achită o sumă dublă față de cea contractată și banca percepe o dobândă dublă, fără justă cauză, numai din cauza creșterii cursului monedei în care creditul a fost contractat. Or, la data acordării împrumutului, Banca a procurat suma de franci elvețieni acordată cu titlu de împrumut la cursul de schimb la acel moment și nu este în concordanță cu principiul bunei credințe să profite de un element exterior ce creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului. Totodată, reclamanta a mai susținut că prin solicitarea de restituire a creditului și a ratelor la cursul de schimb al CHF actual se încalcă prevederile contractuale, în sensul că potrivit art. 6 este prestabilit că dobânda anuală efectivă se calculează n funcție de costul total al împrumutului la împrumutat, cost care a fost la data acordării în funcție de cursul de schimb de la acel moment.
Reclamanta s-a referit la art. 1 din legea nr. 193/2000 și în special la lit. g din această lege, care stabilește caracterul abuziv al clauzei ce îi dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale. În momentul în care s-a încheiat contractul de credit, mai declară reclamanta, aceasta, în calitate de consumator, a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, fără să aibă posibilitatea să negocieze vreo clauză și actele juridice fiindu-i impuse în forma respectivă de către ban. Potrivit art. 4 alin. Ultim din legea nr. 193/2000, pârâtei îi revine obligația de a dovedi că a negociat î mod direct aceste clauze cu împrumutații.
Reclamanta a invocat și prevederile art. 4 din legea nr. 193/2000 și Anexa la această lege, în special lit. a) a Anexei, precum și jurisprudența Curții europene de justiție a Uniunii europene, privind interpretarea Directivei nr. 93/13/CEE – hotărârile pronunțate în cauzele Oceano Grupo Editorial SA vs Rocio Murciano Quintero (27.07.2000), E. M. Mostaza Claro vs. Centro Movil Milenium SL ( 26.10.2006), Pannon GSM ZRT vs. Erszebet Sustikne G. (04.06.2009). În drept, a mai invocat art. 104 cod proc. civilă, Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010 și Directiva Nr. 93/13/CEE.
Prin întâmpinare, depusă la data de 19.11.2014 (f. 101-129), pârâta a invocat excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect, în subsidiar, inadmisibilitatea cererii privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze și eliminarea lor din contract, motivat de faptul că a încetat contractul dinte părți. Cu privire la cererile având ca obiect solicitarea restituirii unor sume de bani, pârâta a invocat excepția prescripției, privind sumele plătite cu mai mult de 3 ani n urmă. Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 11.12.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut excepțiile invocate și apărările pârâtei (f. 139-143) .
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, în favoarea ambelor părți, proba cu expertiză contabilă judiciară, fiind depus raportul de expertiză efectuat de expert B. ANIȘOARA (F. 166-187, 194-206), cu interogatoriul reclamantei (f. 152-155).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 01.08.2008, între pârâta P. B. S.A., pe de o parte, reclamantul N. E. R., în calitate de împrumutat, pe de altă parte, s-a încheiat Contractul de credit nr. 420602G_/01.08.2008, având ca obiect acordarea unui împrumut de tip credit de consum (folosit, cel puțin parțial, pentru refinanțarea unui credit anterior, în valoare rămasă de 7.016,65 euro, de la aceeași bancă), în cuantum de 23.205 CHF, pentru o perioadă de 120 luni (f. 7-14).
La art. 3.2 din contract s-a prevăzut că, „Rata dobânzii este variabilă și revizuibilă la fiecare 3 luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data tragerii creditului (…)Rata dobânzii este stabilită în funcție de indicele de referință la care se adaugă marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este cea menționată în Cap. III Termenii împrumutului. Dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și/sau a marjei, aceasta din urmă variind conform deciziei băncii. În cazul în care indicele de referință și/sau marja băncii variază cu minim 10% în pus /minus față de valoarea inițială a acestuia/la cea mai recentă modificare, după caz, Banca poate modifica Dobânda în consecință în orice moment, conform deciziei sale. În cazul ratei de dobândă variabilă, noul procent se aplică asupra soldului existent al împrumutului la data modificării acestuia”.
De asemenea, la art. 4 din contractul de credit s-a prevăzut comisionul de acordare în cuantum procentual, așa cum este menționat în cererea de credit, urmând a fi reținut din împrumut la data acordării împrumutului.
La art. 6 din contract, intitulat Dobânda anuală efectivă (D.), s-a definit D. ca fiind costul total al împrumutului la împrumutat, exprimat în procent anual din împrumutul total acordat, calculat în condițiile legii, având la bază toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru împrumut, și anume dobânda și comisionul de acordare. Nu sunt incluse în calculul D. dobânzile penalizatoare și comisionul de rambursare în avans. Valoarea D. se va modifica în funcție de fluctuațiile înregistrate, pe parcursul derulării prezentului contract, de componentele sale.”
Deși pârâta a invocat încheierea unui act adițional la acest contract, în luna septembrie 2010 (di 17.09.2010), nici ea, nici reclamanta, nu au depus un asemenea înscris, astfel încât instanța apreciază că nu s-a încheiat un asemenea act adițional, nici expres, nici tacit.
În drept, față de situația de fapt expusă, se impune, în primul rând, precizarea că, având în vedere încheierea contractului de credit anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum stabilesc art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 și art. 3 și art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009.
Potrivit art. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Art. 4 din această Lege stabilește că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește Contractul de credit nr. 420602G_/01.08.2008, instanța stabilește că acesta reprezintă contract de adeziune, lipsind posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele care reglementează desfășurarea relațiilor contractuale, acestea fiind preformulate de către bancă.
În acest sens, instanța reține că aducerea la cunoștința clientului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare al consumatorului. De asemenea, posibilitatea consumatorului de a opta între diferite servicii oferite de bancă nu reprezintă negociere, având în vedere că pentru fiecare tip de serviciu (credit cu dobândă fixă sau credit cu dobândă variabilă) există un contract preformulat de către prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificări.
Cum banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu reclamantul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși această probă îi incumba, prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată. În atare situație, instanța reține că acest contract de credit este preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare, neavând niciun fel de relevanță eventualele studii ale împrumutatului sau activitatea sa profesională.
În acest sens, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, potrivit cărora dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Astfel, observând convenția de credit intervenită între reclamant și pârâta P. B. S.A., este evident ca aceasta cuprinde clauze prestabilite de către împrumutător, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau înlătura, forma convenției fiindu-i impusă de către bancă.
I Referitor la clauzele prevăzute la art. 3.2 din Contractul de credit nr. 420602G_/01.08.2008, invocate de reclamant ca fiind abuzive, ,instanța va analiza în continuare îndeplinirea condițiilor care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv – conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE –, și anume: clauza să nu fie negociată individual și să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor.
- Astfel, referitor la caracterul nenegociat al clauzei cuprinse la art. 3.2 din contract, instanța învederează că, așa cum s-a arătat mai sus, acesta se regăsește cu privire la toate clauzele contractuale, fiind vădit neîntemeiată susținerea pârâtei în sensul că această clauză are caracter negociat.
2.În privința îndeplinirii celei de-a doua condiții ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, instanța reține că, așa cum reiese din raportul de expertiză judiciară, banca a menținut o marjă fixă de 8,70%, care este identică valorii din Cap. III din contract (f. 169) și, totodată, a procedat la modificarea ratei dobânzii și la refacerea graficului de rambursare la fiecare 3 luni, începând cu data tragerii creditului (f. 170).
Totodată, în răspunsul la obiecțiuni (f. 197 și tabelul de la f. 200), expertul judiciar a analizat indicele LIBOR la care s-a raportat Banca, în mod detaliat, și a conchis că, raportat la acest aspect, reclamanta a plătit o dobândă mai mare cu 0,06 CHF, sumă vădit derizorie și care nu determină nici un fel d e dezechilibru contractual.
3.În ceea ce privește cea de-a treia condiție ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, respectiv producerea dezechilibrului contractual contrar cerințelor bunei-credințe, instanța stabilește că această cerință nu se regăsește în privința ratei dobânzii, Banca procedând la recalcularea acesteia la fiecare 3 luni. Chiar dacă nu a comunicat un grafic de rambursare, sumele solicitate reflectă recalcularea, diferența de rată fiind datorată creșterii cursului de schimb, nicidecum majorării dobânzii (mai precis, a marjei).
Instanța nu înțelege motivul pentru care în raportul de expertiză extrajudiciară, depus de reclamantă, deși se arată, generic, că „P. B. nu a procedat la modificarea dobânzii (…) a fost plătită o sumă mult mai mare”, expertul nu calculează suma pretins plătită în plus. De fapt, anexa 1 (f. 20-21) constituie graficul de rambursare al creditului, inițial, iar anexa 2 (f. 22-23) constituie sumele plătite de reclamantă, care a rambursat anticipat creditul. Comparând numai valoarea ratelor lunare, reiese în mod extrem de clar netemeinicia concluziei „expertului”.
II În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute și a caracterului abuziv al comisionului de acordare a creditului, prevăzut la art. 4 din Contractul de credit nr. 420602G_/01.08.2008, care se coroborează cu cap. III din contract (f. 14), comision în procent de 5% din suma de 22.100 CHF solicitată,instanța va analiza în continuare îndeplinirea condițiilor care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv – conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE –, și anume: clauza să nu fie negociată individual și să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor.
1.Astfel, referitor la caracterul nenegociat al clauzei cuprinse la art. 4 din contract, instanța învederează că, așa cum s-a arătat mai sus, acesta se regăsește cu privire la toate comisioanele percepute de unitatea bancară, fiind vădit neîntemeiată susținerea pârâtei în sensul că această clauză are caracter negociat.
Aducerea la cunoștința clientului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare al consumatorului, iar faptul că împrumutatul nu a avut posibilitatea de a negocia eliminarea comisioanelor la încheierea contractului de credit este în afara oricărui dubiu, având în vedere că obligația de plată a comisionului de administrare este prevăzută la art. 4 din contract.
Este vădit neîntemeiată și invocarea de către pârâtă a prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât consumatorul nu consideră ca fiind abuziv prețul serviciilor de care a beneficiat, ci faptul că este obligat să plătească, pe lângă prețul reprezentat de dobânda lunară, diferite comisioane, pentru care nu primește o contraprestație, clauza prin care sunt stabilite obligații de plată suplimentare prețului reprezentat de dobânda curentă nefiind exclusă de la verificarea caracterului abuziv, cu atât mai mult cu cât nu este exprimat în mod clar și inteligibil conținutul serviciului pentru care este perceput comisionul.
2.În privința îndeplinirii celei de-a doua condiții ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, instanța reține că perceperea de către bancă a comisionului de acordare în cuantum de 5% din capitalul acordat, deci în valoare de 1.105 CHF nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, acest comision reprezentând prețul pe care împrumutatul îl plătește pentru serviciile prestate de bancă în legătură cu analiza situației financiare a clientului, analiza documentelor depuse de acesta, consultanța prealabilă acordării împrumutului. Acest comision nu este inclus în dobânda curentă care reprezintă prețul împrumutului acordat, respectiv suma de bani pe care banca o primește pentru că l-a împrumutat pe reclamant. Comisionul de administrare este perceput pentru servicii bancare prestate în legătură cu analiza dosarului și stabilirea scoringului clientului. Simplul fapt al stabilirii comisionului de acordare la nivel procentual nu este de natură că conducă la existența vreunui dezechilibru contractual, cu atât mai mult cu cât nu exista nici un impediment ca viitorul client să achite din fonduri proprii comisionul de acordare sau să reducă valoarea solicitată ca debit principal.
3.În ceea ce privește cea de-a treia condiție ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, respectiv producerea dezechilibrului contractual contrar cerințelor bunei-credințe, instanța stabilește că această cerință nu se regăsește în privința comisionului de acordare, care este perceput pentru serviciile prestate de unitatea bancară în legătură cu acordarea creditului. Astfel, la depunerea solicitării de creditare, este necesară o analiză a situației financiare a clientului, ceea ce presupune anumite costuri. Este adevărat că acest comision de acordare a creditului a fost stabilit ca procent, fapt permis de prevederile Legii nr. 193/2000 și interzis de abia ulterior, prin dispozițiile OUG nr. 50/2010 (care impune un cuantum fix, egal pentru clienți prin raportare la tipul de produs oferit), însă acest unic fapt nu este contrar cerințelor bunei credințe. Dimpotrivă, este de notorietate că ceea ce contează în primul rând la un credit este suma acordată, fiind plauzibil a aprecia că acest element a contat și pentru reclamantă, care a acceptat plata unui comision de acordare poate mai ridicat decât în cazul altor unități bancare în scopul obținerii sumei dorite.
Instanța subliniază că în cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat lipsa temeiului contractual pentru încasarea comisionului de risc și a comisionului de recuperare credit (f. 3 ultimul paragraf). Instanța observă, din coroborarea acestei susțineri, cu raportul de expertiză extrajudiciară, că este vorba, conform expertului, de suma de 1138,12CHF, denumită „comision de administrare” și suma de 20,59 CHF, denumită de expert „comision de recuperare debit”(f. 17). În graficul expertizei extrajudiciare (f. 22), regăsim la titulatura „comision de administrare” atât suma de 1105 CHDF, care a constituit comisionul de acordare, cât și o . sume subunitare stabilită de expertul extrajudiciar fără precizări suplimentare. Deci, așa cum am arătat anterior, suma de 1105 CHF constituie comision de acordare, perceput în conformitate cu prevederile art. 4 și cap. III din contractul de credit. Banca a perceput și un comision de administrare, în perioada ianuarie 2010 – iulie 2014 acesta fiind în sumă totală de 30,34 CHF, așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză judiciară (f. 170). Cu privire la comisionul de administrare și la comisionul de recuperare debit și la penalități, astfel cum au fost individualizate de expertul judiciar B. Anișoara (f. 184-185), instanța reține că restituirea acestora nu constituie accesoriul unei cereri principale bazate pe caracterul abuziv al unor clauze contractuale. Acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile legislației privind protecția consumatorilor, iar invocarea „plății nedatorate” trebuie să se subsumeze acestui motiv, neputându-se face un melanj între două temeiuri juridice fără puncte de convergență.
III.În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute și a caracterului abuziv al art. 6 din Contractul de credit nr. 420602G_/01.08.2008, instanța reține că această prevedere definește dobânda anuală efectivă, indicator care exprimă sub formă procentuală costul total al unui credit și care este utilizat pentru o comparație adecvată a produselor de creditare. Rolul D. este de a cuprinde toate dobânzile și comisioanele datorate pentru un anumit credit, de un consumator. D. transformă comisioanele aferente unui împrumut sub forma unei „dobânzi”, a unei sume anuale, astfel încât devine posibilă compararea a 2 credite, indiferent de tipul comisioanelor percepute. Diferența dintre D. și rata dobânzii se datorează, în cea mai mare parte, costurilor suplimentare reprezentate, spre exemplu, de comisioane lunare, anuale, prime de asigurare de viață etc. În mod cert, trebuie făcută diferența între D. și rata dobânzii, ele jucând roluri diferite. D. este ., practic, un indicator exprimat sub formă procentuală, care nu este folosit în calculul dobânzii plătite de client. Art. 6 din contract nu face decât să definească și să explice componentele D., el nu creează nici un fel de obligație în sarcina consumatorului, astfel încât nu este îndeplinită, din start, cerința producerii unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților la contractul de credit.
IV. Cu privire la cererea de convertire a creditului în lei, la cursul CHF/RON din data acordării, instanța reține că: prevederile contractuale privind restituirea creditului în moneda în care a fost acordat respectă cerințele bunei credințe și nu creează nici un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. În speță, din contractul de credit (împrumut de consumațiune) reies obligațiile esențiale ale părților: obligația băncii de a pune la dispoziția împrumutatului suma solicitată, în CHF și obligația împrumutatului de a restitui suma împrumutată (capitalul), în aceeași monedă în care a fost contractată și de a plăti dobânda aferentă capitalului. Aceste obligații sunt în concordanță cu regimul juridic general prevăzut de codul civil de la 1864, neputându-se aprecia că reclamanta ar fi fost plasată într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. În consecință, clauza privind obligația reclamantei de a restitui creditul în CHF (în moneda în care a fost acordat) este valabilă și își produce pe deplin efectele.
În dreptul român, art. 1578 și 1585 cod civil (de la 1864) instituie principiul nominalismului monetar, potrivit căruia în cazul împrumutului în bani, la scadență, trebuie să fie restituiră suma împrumutată indiferent de scăderea sau sporirea valorii banilor. De aceea, conform art. 969 cod civil, reclamanta trebuie să restituie suma în moneda în care a primit-o, contractul fiind legea părților și instanța neputându-se substitui acestora.
În al doilea rând, instanța constată că Legea nr. 193/2000 nu poate constitui temei juridic pentru obligarea băncii să accepte ca plata sumelor datorate să fie făcută (considerată a fi făcută) la cursul CHF/RON din data acordării creditului. În acest sens, reținem că hotărârea CJUE în cauza C-26/13 (KASLER) nu trebuie interpretată în sensul de a modifica dreptul intern al statelor membre UE, ci, dimpotrivă, acordă prevalență dispozițiilor acestuia: „Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv (par. 86)”. Altfel spus, dacă dreptul național permite instanței învestite cu analizarea caracterului abuziv al unei clauze să înlocuiască acea clauză cu o alta pentru a permite executarea în continuare a contractului, în forma modificată, atunci legislația comunitară permite la rândul său o asemenea măsură. Condiția esențială pentru aplicarea acestei ipoteze este aceea ca dreptul național să acorde instanței o asemenea prerogativă. Or, în speță, este aplicabil art. 969 cod civil, care stabilește caracterul obligatoriu al contractului., coroborat cu principiul nominalismului monetar.
Nu în ultimul rând, instanța subliniază că orice credit reprezintă, în esență, un produs de creditare, care, înainte de a fi oferit pe piață, este transmis spre avizare BNR. După această verificare preliminară, produsul este lansat pe piață, putându-se negocia în anumite limite. Or, a stabili o rată de restituit în lei, la un curs care nu putea să fie avut în vedere de către banc la momentul acordării creditului pentru un credit în CHF, cu o dobândă procentual raportată la CHF, adică la costurile de finanțare în acea monedă, contravine oricăror reglementări de siguranță în domeniul financiar bancar și principiului executării contractelor cu bună credință,, fără să existe, așa cum am menționat anterior, suport normativ pentru o asemene modificare.
Pentru aceste considerente. Instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta N. E. R. cu domiciliul ales la C.AV. M. G.-sector 4, București, ., ., . în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA SA cu sediul ales la CA L. -București, sector 1, ..21,., . ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sector 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2015.
Președinte Grefier
Red.G.C.N/4 ex, ./2015
| ← Pretenţii. Încheierea nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria... → |
|---|
