Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 24998/2015
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 18 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Grefier V. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea . contradictoriu cu intimata . SRL.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02.12.2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.12.2015 și pentru astăzi 18.12.2015, când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 17.08.2015 și înregistrată sub nr._, contestatoarea .> a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata . SRL împotriva actelor și formelor de executare (adresă de înființare a popririi, încheierea de încuviințare a executării silite, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare) emise în dosarul de executare nr. 284/2015 aflat pe rolul B. P. V., solicitându-se să se dispună anularea actelor și formelor de executare, anularea executării înseși, restabilirea situației anterioare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin decizia civilă nr. 1070/22.06.2015 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr._ * s-a dispus obligarea sa în solidar cu . la plata către intimată a sumei de 131.895 lei cu titlu de contravaloare pentru lipsa de folosință a două utilaje. De asemenea, a fost obligată la plata sumei de 6.553 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Ca motive de contestație se invocă faptul că împotriva societății . s-a dispus deschiderea generală a procedurii insolvenței și ulterior . numit lichidator judiciar General Activ Expert IPURL. Așadar, în cadrul procesului dintre părți se impunea citarea acestei societăți prin lichidatorul judiciar, motiv pentru care hotărârea Curții de Apel este lovită de nulitate absolută. Mai mult decât atât, în temiul art. 36 din Legea 85/2006 se impunea suspendarea de drept a judecății.
Un alt motiv de contestație este reprezentat de faptul că decizia ce constituie titlu executoriu cuprinde motive contradictorii, fiind incidente disp. art. 304 pct. 7 din vehciul C.proc.civ.
Decizia ce reprezintă titlu executoriu a fost dată cu apreciarea eronată a probelor administrate în cauză, deoarece contestatoarea a folosit cele două utilaje cu credința că ele aparțin ., fiind achitată contravaloarea serviciilor.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, în sumă de 18.379,75 lei, acestea sunt exagerat de mari. Onorariul avocatului este de 10.000 lei în condițiile în care executorul judecătoresc este cel care instrumentează dosarul de executare. munca acestuia se rezumă la formularea cererii de exexutare silită. Având în vedere cuantumul debitului de 138.448 lei, cheltuielile de executare nu pot fi în valoare de 8.288,76 lei, fiind încălcate disp. Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006.
S-a solicitat și suspendarea executării silite având în vedere că titlul executoriu este lovit de nulitate deoarece intimata-pârâtă . a fost nelegal citată. Este îndeplinită condiția urgenței pentru preîntâmpinarea punerii în executare a deciziei civile nr. 1070/22.06.2015 a Curții de Apel București. Măsura are caracter vremelnic, până la soluționarea prezentei contestații și nu prejudecă fondul.
În drept au fost invocate disp. art. 712-723 și urm. C.proc.civ.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, acestea fiind depuse la filele 8-11, 21-31.
A fost achitată taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.050 lei (fila 19).
Intimata a depus întâmpinare la data de 19.10.2015 prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în privința motivelor I, II și III, pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, iar motivele de contestație reprezintă critici împotriva acesteia, aspecte ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 352/04.02.2015. Raportat la prevederile art. 713 alin. 1 C.proc.civ., contestația apare ca fiind inadmisibilă.
Pe fond, contestația este nefondată și inadmisibilă, motivele invocate vizează chestiuni de fond privind sentința executorie, iar nu chestiuni apărute cu ocazia executării. Contestația la executare este o cale de atac împotriva măsurilor de executare nelegale, fără a putea fi invocate motive ce țin de soluționarea în fond a litigiului dintre părți. Instanța competentă să soluționeze contestația nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă.
Referitor la cheltuielile de executare, acestea sunt inferioare limitei prevăzute de lege. Activitatea avocatului presupune legalizarea hotărârii, punerea în executare, urmărirea executării, reprezentare în eventualele contestații, etc. Trebuie să se dea dovadă de foarte mare responsabilitate în aplicarea dispozițiilor privind reducerea onorariului avocațial.
În privința cererii de suspendare a executării, se solicită respingerea acesteia deoarece nu este îndeplinită condiția urgenței. Debitoarea a fost obligată la plata unor sume de bani pentru fapte delictuale din 2010.
În drept au fost invocate disp. art. 713 și urm. C.proc.civ.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 30.10.2015 au fost transmise copii de pe dosarul de executare (file 47-124).
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 10.08.2015 intimata s-a adresat cu cerere de executare silită către B. V. P., solicitând punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1070/22.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ * pentru recuperarea sumelor de 131.895 lei debit și 6.553 lei cheltuieli de judecată. A fost format dosarul de executare nr. 284/2015.
Prin încheierea din data de 10.08.2015 cheltuielile de executare au fost stabilite la suma de 18.379,75 lei, din care 8.288,76 lei onorariu executor (TVA inclus), 85,50 lei cheltuieli transmitere prin poștă, 5,49 lei taxă administrare electronică dosar de executare și 10.000 lei onorariu avocat.
Motivele de contestație invocate de societatea debitoare vizează apărări de fond, ce țin de temeinicia pretențiilor intimatei, pretenții ce au fost analizate în cadrul litigiului desfășurat între părți. Astfel, s-a arătat că împotriva societății . s-a dispus deschiderea generală a procedurii insolvenței și ulterior . numit lichidator judiciar General Activ Expert IPURL. Așadar, în cadrul procesului dintre părți se impunea citarea acestei societăți prin lichidatorul judiciar, motiv pentru care hotărârea Curții de Apel, ce reprezintă titlu executoriu, este lovită de nulitate absolută. Mai mult decât atât, în temiul art. 36 din Legea 85/2006 se impunea suspendarea de drept a judecății.
Un alt motiv de contestație este reprezentat de faptul că decizia ce constituie titlu executoriu cuprinde motive contradictorii, fiind incidente disp. art. 304 pct. 7 din vehciul C.proc.civ. Aceeași decizie a fost dată cu apreciarea eronată a probelor administrate în cauză, deoarece contestatoarea a folosit cele două utilaje cu credința că ele aparțin ., fiind achitată contravaloarea serviciilor.
Instanța reține că nu s-au invocat motive de nelegalitate referitoare la actele de executare, cu excepția încheierii privind cheltuielile de executare.
Conform art. 713 alin. 1 C.proc.civ., dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
În cauză titlului executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, decizia civilă nr. 1070/22.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ * împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului. Recursul nu a fost soluționat până la acest moment.
Instanța reține că pe calea contestației la executare nu se poate modifica sau anula hotărârea judecătorească pusă în executare. Instanța se limitează să cerceteze dacă actele de executare se realizează cu respectarea dispozițiilor legale.
Prin formularea contestației la executare nu se poate aduce atingere autorității de lucru judecat, chiar provizorie, a hotărârii judecătorești ce reprezintă titlul executoriu. Singurele apărări de fond ce pot fi invocate în cadrul contestației la executare sunt cele ce vizează cauze de stingere a obligației care nu puteau fi valorificate în procesul ce s-a desfășurat între părți deoarece au intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Așadar, instanța nu poate analiza motivele de contestație invocate de către debitoare întrucât aceasta are deschisă calea de atac a recursului pentru analizarea acestor critici.
Prin urmare, pentru aceste considerente, instanța consideră întemeiată excepția inadmisibilității în privința motivelor de contestație nr. I, II și III, astfel că aceasta va fi admisă, iar contestația va fi respinsă ca inadmisibilă în parte, după cum s-a arătat.
În privința criticilor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, contestația este adimisibă. Onorariul executorului judecătoresc, în cuantum de 8.288,76 lei (TVA inclus), acesta respectă dispozițiile art. 39 din Legea 188/2000 și ale OMJ 2550/2006. Debitul supus executării este de 138.448 lei, 131.895 lei debit și 6.553 lei cheltuieli de judecată. Onorariul executorului judecătoresc pentru creanțe ce depășesc 100.000 lei poate fi de maximum 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei. Așadar, față de suma de 8.288,76 lei, incluzând TVA-ul, consideră că limita legală nu a fost depășită. De asemenea, instanța consideră că nu este vorba despre un cuantum disproporționat de mare. Referitor la onorariul avocatului din cursul executării, acesta este în valoare de 10.000 lei. Instanța consideră că este disproporționat de mare în raport de atribuțiile avocatului în cursul executării silite. Chiar dacă se admite că în afară de formularea cererii de executare silită, avocatul este cel care legalizează hotărârea ce reprezintă titlu executoriu și urmărește desfășurarea procedurii de executare, onorariul apare ca fiind excesiv. De asemenea, se constată că acesta este mai mare decât onorariul perceput de executorul judecătoresc și de cheltuielile de judecată pe care contestatoarea le datorează pentru judecata în fond a cauzei în urma căreia s-a pronunțat titlul executoriu. În concluzie, onorariul va fi redus de la suma de 10.000 lei la 1.000 lei.
Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare va fi anulată în parte, în sensul reducerii onorariului avocațial.
Referitor la cererea de întoarcere a executării, instanța reține că pentru aceasta nu a fost achitată taxa judiciară de timbru, în cuantum de 300 lei conform art. 10 alin. 4 din OUG 80/2013. Prin urmare, instanța nu a fost legal învestită cu soluționarea acestui capăt de cerere.
Cererea de suspendare a executării a rămas fără obiect având în vedere că întreaga sumă urmărită a fost recuperată (fila 80).
Cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată va fi admisă în parte, în temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., în sensul că intimata va fi obligată la plata sumei de 555 lei cu acest titlu, taxa de timbru datorată pentru partea din contestație admisă și anume suma de 9.000 lei constând în reducerea onorariului avocațial.
Având în vedere că prezenta contestație va fi admisă în parte, iar intimata a căzut în pretenții doar parțial, instanța va obliga părțile la plata a câte 50,22 lei fiecare în baza art. 717 alin. 2 C.proc.civ. către B. P. V., reprezentând contravaloarea copiei dosarului de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității, invocată de intimată, în privința motivelor de contestație nr. I, II și III.
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea . la Registrul Comerțului sub nr. J_, cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 103-105, sector 1, în contradictoriu cu intimata . SRL, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cu sediul în București, .. 16, ..3, ., ., împotriva actelor de executare constând în adresa de înființare a popririi și încheierea de încuviințare a executării silite din dosarul de executare nr. 284/2015 al B. P. V. ca inadmisibilă.
Admite în parte contestația la executare în ceea ce privește încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 10.08.2015.
Anulează în parte încheierea menționată anterior și dispune reducerea onorariului avocatului de la suma de 10.000 la 1.000 lei.
Respinge cererea de întoarcere a executării ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Obligă intimata la plata sumei de 555 lei către contestatoare cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă părțile la plata a câte 50,22 lei fiecare către B. P. V. reprezentând contravaloarea copiei dosarului de executare.
Cu apel în 10 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.12.2015.
Președinte, Grefier,
L. M. D. V. P.
Red./Thred.D.L.M.
Ex.4/08.02.2016
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|