Contestaţie la executare. Sentința nr. 5316/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5316/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 5316/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 5316/2015

Ședința publică de la 19 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. G.

Grefier I. V. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator Z. M. în contradictoriu cu intimat S.C. O. P. S.A. BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare suspendare executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și prin care instanța a amânat pronunțarea pentru 05.03.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de față, constata:

Prin cererea înregistrata la data de 08.10.2014 pe rolul Judecatoriei Sector 1 Bucuresti sub nr._ contestatorul Z. M. în contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A. BUCURESTI, a formulat contestatie la executare împotriva Somatiei nr. 4509/2013 comunicata la data de 24.09.2014 si a Încheierii prin care s-au stabilit cheltuielile de executare comunicata în aceeasi data, solicitand anularea somatiei emisa de B. M. I., anularea încheieri privind cheltuielile de judecata emisa de B. M. ioana, suspendarea executarii silite din dosarul de executare nr. 4509/2013 al B. M. ioana, în temeiul art. 718 alin. 1 c.p.c.

In motivarea în fapt, contestatorul a invocat excepția necompetentei teritoriale a executorului judecatoresc M. I. în efectuarea executarii silite, deoarece sediul debitorului este în jud. A., iar în conformitate cu art. 651 c.p.c. se urmeaza domiciliul debitorului în circumscriptia Curtii de Apel Timisoara.

De asemenea, s-a invocat de catre contestator excepția prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita deoarece în conformitate cu art. 765 c.p.c. aceasta se prescrie în termen de 3 ani de la data cand hotararea judecatoreasca a devenit definitiva si executorie, respectiv data de 06.10.2010, iar cererea de executare silita a fost înregistrata după data de 06.12.2013, respectiv în data de 06.12.2013.

Cu privire la fondul cauzei, contestatorul a sustinut ca prin Decizia civila nr. 2917R/17.12.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti în dosar nr. 9065/299/209 nu este precizata în nici un fel suma care trebuie restituita, astfel ca suma pretinsa la plata este o suma arbitrar stabilita de catre creditoarea . Bucuresti, mai mult se solicita si obligarea la plata dobanzii legale care nu este acordata prin aceasta sentinta.

In drept, contestatia a fost întemeiata pe dispozitiile art. 651, 662, 705, 711 si urm. c.p.c.

In sustinerea cererii, contestatorul a depus la dosar înscrisuri în copie conforma cu originalul ( filele 4-14).

Cererea a fost timbrata cu taxa de timbru în suma totala de 693 lei.

La data de 16.12.2014, intimata a depus la dosar întampinare, prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare ca neîntemeiata, obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata, motivat de faptul ca prezenta creanta stabilita prin titlul executoriu Decizia civila nr. 2917R/17.12.2010 este certa, lichida si exigibila, aceasta putand fi pusa în executare si îndeplinind condițiile impuse prin art. 662 NCPC. De asemenea, s-a arătat ca în materia popririi competenta teritoriala a executorului judecatoresc se stabileste în functie de dispozitiile art. 781 alin. 1 c.p.c., iar prin cererea de executare silita s-a solicitat ca executarea silita sa se efectueze prin poprire asupra tuturor conturilor bancare prezente si viitoare deschise la unitatile bancare avand sediile principale pe raza Curtii de Apel Bucuresti.

La data de 26.01.2015, contestatorul a depus la dosar raspuns la întampinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de catre intimata ca neîntemeiate.

La data de 09.03.2015, contestatorul a depus la dosar cerere de renuntare la judecata cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executarii silite.

In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri si a fost atașat dosarul de executare nr. 4509/2013 al B. M. si Partenerii.

Analizand cererea si înscrisurile depuse la dosar, instanța reține urmatoarele:

In fapt, prin Decizia civila nr. 2917 R/17.12.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti în dosar nr._ a fost admis recursul formula de contestatorea ., intimata în prezenta cauza, împotriva Sentintei civile nr. 2405/17.02.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatii CARABAS G. I., Z. MIHAILȘ, terț poprit raiffeisen Bank SA, a fost modificata în parte sentinta civila recurata în sensul ca a fost admisa contestatia la executare, a fost anulata executarea silita ce face obiectul dosarului de executare nr. 885/2009 al B. P. C. G., s-a dispus restabilirea situatiei anteriaore executarii silite în dosarul de executare silita nr. 885/2009 si s-a mentinut dispozitia sentintei de fond privind respingerea cererii pentru obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.

La data de 20.12.2013, intimata a formulat cerere de executare silită înregistrată pe rolul B. M. I., iar prin încheierea din data de 20.12.2013 a fost format dosarul de executare silită nr. 4509/2013.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu de la 14.02.2014 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti în dosar nr._ a fost încuviințata executarea silita în oricare dintre modalitatile prevazute de lege împotriva debitorului-contestator la cererea creditoarei-intimata ..

Impotriva somației emisa la data de 13.11.2014 si a actelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului nr. 4509/2013, contestatorul-debitor a formulat contestație la executare în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 714 alin. 1 pct. 1 c.p.c.

Analizând contestația la executare raportat la motivele invocate de către contestator instanța reține următoarele:

In urma pronunțării titlului executoriu reprezentat de Decizia civila nr. 2917 R/17.12.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti în dosar nr._ a luat naștere obligația contestatorului de a achita intimatului suma de 10.042 lei actualiazata cu indicele de inflație.

In ceea ce privește prescrierea dreptului de a obține executarea silită, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 6 alin. (4) C.civ., prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Astfel, având în vedere că titlul executoriu constă într-o hotărâre judecătorească pronunțată înainte de data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă la 15.02.2013, vor fi aplicabile dispozițiile din codul de procedură civilă din 1865 referitoare la prescripția executării silite și momentul la care aceasta a dobândit caracter executoriu.

Astfel, se reține că de Decizia civila nr. 2917 R/17.12.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti în dosar nr._ fiind o hotarare irevocabila, data la care s-a născut dreptul intimatului de a cere executarea silită, fiind cea a pronuntarii horarii.

Conform art. 405 alin. (1) teza I C.proc.civ., ,,Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel’’, iar alineatul (3) stabilește că orice titlu executoriu își pierde puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție.

Având în vedere că dreptul intimatei de a cere executarea silită s-a născut la data pronunțării sentinței ce constituie titlu executoriu, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 17.12.2013, împlinirea termenului ducând la lipsirea titlului de caracterul său executoriu. Prin urmare, la data sesizării executorului judecătoresc cu cererea de executare silită la 20.12.2013, titlul pronunțat în favoarea intimatului nu mai avea caracter executoriu, intimata nemaiavând dreptul de a solicita executarea silită a Decizia civila nr. 2917 R/17.12.2010.

Pe de alta parte, instanta constata ca în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. 1 c.p.c., nu B. M. I. îi revenea competența de a executa titlul executoriu în discuție, avand în vedere ca debitorul-contestator are domiciliul în localitatea M., jud. A., iar potrivit art. 651 alin. 1 lit. b, c.p.c. în forma în vigoare la data în cazul urmaririi silite a bunurilor mobile si al executării silite directe mobiliare, revenea competenta executorului judecatoresc din circumscripția curtii de apel unde se afla domiciliul sau sediul debitorului.

De asemenea, în speță, se constata ca nu s-a facut dovada la ce instituție de credit ar fi avut cont deschis debitorul-contestator pentru a reveni executorului judecatoresc de pe raza Curtii de Apel Bucuresti competenta de efectuare a actelor de executare silita, în condițiile art. 781 c.p.c.

Avand în vedere considerentele mai sus expuse, instanta va admite contestatia la executare ca fiind întemeiata si va anula actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 4509/2013 al B. M. I..

În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, va dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 693 lei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestatia la executare formulată de contestator Z. M. cu domiciliul în M., nr. 696, J. A., în contradictoriu cu intimat S.C. O. P. S.A. BUCURESTI cu sediul în sector 1, București, . A.

Dispune anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 4509/2013 al B. M. I..

În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 693 lei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronuntata în sedinta publica, astazi, 19.03.2015.

Președinte Grefier

R. G. I. V. I.

Pt. grefier aflat în C.O.

semnează grefier sef sectie civila,

E. H.

Red. R.G

Thred R.G/ IVI

4 ex/13.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5316/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI