Contestaţie la executare. Sentința nr. 3343/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3343/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 3343/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 3343/2015
Ședința publică de la 20 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE -A. C.
GREFIER -A. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea U. C. ȘI MUZICOLOGILOR DIN ROMANIA - ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE autor (U.C.M.R. - A.D.A.) și pe intimata Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice prin reprezentant Direcția Regională a Finanțelor Publice, având ca obiect contestație la executare
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.02.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015, 20.02.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.03.2014 sub nr. dosar_, contestatorul U. C. și Muzicologilor din Romania – Asociația pentru Drepturi de Autor (în continuare UCMR-A.) a formulat, în contradictoriu cu intimata Administrația Sectorului 1 a Finațelor Publice, contestație la executare prin care a solicitat instanței să dispună anularea somației nr._/03.10.2014 emisă în dosarul de executare nr._/40/_ /_, anularea titlului executoriu nr._/03.10.2014 emis în dosarul de executare nr. nr._/40/_ /_, precum și anularea executării înseși. Totodată, s-a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, în esență, intimata, în urma unei inspecții fiscale efectuate la UCMR – A. a emis Decizia de impunere nr.F-S1 385/30.12.2011, prin care a fost stabilita in sarcina contestatoarei obligația de plată a unor sume suplimentare cu titlu de TVA, impozit pe profit și accesorii.
A arătat că UCMR-A. s-a adresat instanței de contencios administrativ pentru anularea Decizia de impunere nr.F-S1 385/30.12.2011, precum și suspendarea executării acestei decizii de impunere.
Prin sentința civilă nr.685 din 01.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere.
Prin încheierea din data de 25.06.2013 pronunțată de C.A.B. în dosarul nr._, s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea definitivă și irevocabila a dosarului nr._, ce viza anularea acestui act administrativ fiscale.
A arătat că în dosarul nr._ nu s-a pronunțat încă o soluție definită și irevocabilă, fiind pronunțată o soluție în faza fondului, necomunicată încă contestatoarei pentru exercitarea căii de atac a recursului.
A susținut că somația și titlul executoriu au fost emise cu ignorarea deciziei de suspendare a executării silite.
A învederat că din plățile curente efectuate de UCMR – A. intimata a stins parte din sumele menționate cu titlu de penalități în Decizia nr.F-S1 385/30.12.2011, deși executarea acestui din urmă act administrativ fiscal era suspendată prin hotărâre judecătorească.
A arătat că prin sentința civilă nr.5736 din 02.04.2014, definitivă și irevocabilă, instanța a admis contestația la executarea formulată de UCMR – A. și a dispus anularea titlului executoriu nr._ și a somației 40/_ /_ emise în dosarul de executare silită nr._/40/80/1/_ constatând că sumele pentru care a fost emis titlul executoriu au fost achitate integral înainte de emiterea acestuia.
A învederat că prin Decizia nr.1451 din 10.10.2014 a fost respins apelul declarat de pârâta împotriva hotărârii instanței de fond.
Contrar hotărârii instanței în baza de date a pârâtei sunt menținute înregistrările eronate pentru care a emis titlul executoriu anterior anulat (nr._).
Ca urmare a acestor înregistrări eronate s-au perpetuat erori în înregistrarea stingerii debitelor curente ale UCMR – A. și în stingerea acestora, fapt ce a condus la emiterea actlor de executare silită contestate în prezenta cauză.
Astfel, deși UCMR – A. achitase anterior (la scadență și integral) debitele așa cum acestea rezultă din titlurile de creanță (declarații fiscale) menționate în titlul executoriu, intimata pretinde plata din nou a unei părți din aceste sume.
A susținut că executarea silită este nelegală și abuzivă, întrucât UCMR – A. a achitat integral sumele menționate în titlurile de creanță specificate în titlul executoriu nr._/03.10.2014, precizând că achitarea s-a realizat anterior emiterii titlului executoriu contestat.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art.711 și urm. C.pr.civilă, art.14 alin.4 și alin.7 și art.15 din Legea nr.554/2004.
În probațiune, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri a contabilitate, atașând la cerere, în copie, înscrisuri (filele 7-24).
În data de 03.12.2014, intimata Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, prin Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
În apărare, intimata a arătat că, în esență, Curtea de Apel București a respins acțiunea având ca obiect anularea actului administrativ fiscal - Decizia de impunere nr.F-S1 385/30.12.2011.
A învederat că obligațiile fiscale stabilite în Decizia de impunere nr.F-S1 385/30.12.2011 se referă la creanțe fiscale reprezentând impozit pe profit și taxa pe valoare adăugată, și nu la contribuțiile sociale privind asigurările sociale stabilite în titlul executoriu contestat.
A menționat că instanța a anulat titlul executoriu nr._ ca urmare a faptului că obligațiile fiscale au fost achitate până la data emiterii titlului executoriu.
A arătat că în titlul executoriu nr._, anulat irevocabil la data de 10.10.2014 (după emiterea actelor de executare contestate) debitul datorat reprezintă tot contribuțiile sociale privind asigurările sociale, datorat la bugetul de stat.
A precizat că la data de 03.10.2014, Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a emis somația nr._/03.10.2014 și titlul executoriu nr._/03.10.2014 pentru recuperarea unor obligații fiscale în sumă de 271.699 lei, datorate de contribuabila UCMR – A., reprezentând contribuții de asigurări sociale declarate.
A menționat că actele de executare contestate îndeplinesc condițiile de formă și legalitate, prevăzute de Codul de procedura fiscală, și anume art.43 alin.2, 3 și 4, art.141 alin.4, art.143, art.145 alin.2.
A subliniat că în cauza de față, declarațiile fiscale depuse de contestatoare reprezintă titluri de creanță pentru sumele declarate de acestea. Astfel, titlul de creanță prin care au fost stabilite sumele datorate de către contestatoare o constituie declarațiile 112, privind plata contribuțiilor sociale pentru lunile iulie și august 2014, înregistrate cu nr._/25.08.2014 și nr._/24.09.2014.
A precizat că la expirarea termenului de scadență al obligațiilor fiscale, având în vedere că UCMR A. figura cu debite restante, au fost emise actele de executare contestate.
A arătat că prin plățile efectuate în contul unic de contestatoare și menționate în contestație, au fost stinse debite mai vechi, cu respectarea ordinii prevăzute de art.115 C.pr.fiscală și cele stabilite de dispozițiile art.14 din OPANAF nr.1314/2007. Astfel, prin plățile efectuate contestatoarea a achitat obligații fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligații fiscale accesorii, în ordinea vechimii.
A învederat că în urma plăților efectuate și a distribuirii acestora pentru fiecare categorie de obligație fiscală, a rezultat stingerea debitului stabilit prin titlul executoriu nr._.
În drept, s-au invocat prevederile art.205 și urm. C.pr.civilă, O.G. nr.92/2003, H.G. nr.1050/2004.
In susținerea întâmpinării, intimata a atașat un set de înscrisuri (filele 37-50).
În data de 23.01.2015, contestatoarea a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei.
În data de 05.02.2015, intimata a înaintat la dosar un alt set de înscrisuri (filele 64-76).
În cauză, instanța a administrat proba prin înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 25.08.2014 contestatoarea a depus declarația înregistrată sub nr._-2014/25.08.2014 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru luna iulie 2014, pentru suma totală de 517.666 lei (Declarația nr.112) (filele 46, 47).
În data de 24.09.2014 contestatoarea a depus declarația înregistrată sub nr._/24.09.2014 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru luna august 2014, pentru suma totală de 390.445 lei, scaden (Declarația nr.112) (filele 44, 45).
Ulterior, în data de 03.10.2014, în cadrul dosarului de executare nr._/40/_ /_, intimata Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a procedat la declanșarea executării silite împotriva contestatoarei, prin emiterea titlului executoriu nr._/03.10.2014 și a somației nr._, pentru recuperarea creanței fiscale în valoare de 271.669,00 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale datorate potrivit celor două titluri de creanță mai sus-menționate (Declarațiile 112 înregistrate sub nr. nr._-2014/25.08.2014 și, respectiv, nr._/24.09.2014).
Având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada că, până la data emiterii celor două acte de executare contestate, a achitat toate contribuțiile de asigurări sociale datorate în baza celor două declarații (112) înregistrate sub nr. nr._-2014/25.08.2014 și nr._/24.09.2014, instanța apreciază că intimata în mod justificat a început executarea silită împotriva debitoarei în vederea recuperării sumei de 271.669,00 lei.
Pe de altă parte, față de cuprinsul întâmpinării, reținând că ulterior demarării executării silite debitoarea a plătit sumele datorate potrivit titlului executoriu nr._/03.10.2014, în temeiul art.148 alin.4 lit.a) C.pr.fiscală, instanța va constata încetarea executării silite.
Având în vedere faptul că executarea silită nu a fost începută în baza titlului de creanță reprezentat de Decizia de impunere nr.F-S1 385/30.12.2011, instanța va înlătura ca nerelevante argumentele invocate de contestatoare în legătură cu legalitatea executării silite efectuate în baza acestei decizii.
De asemenea, instanța nu a ținut seama de plățile efectuate de contestatoare în vederea stingerii altor datorii fiscale decât cele în baza cărora s-a emis titlului executoriu nr._/03.10.2014.
Față de cele mai sus expuse, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea executării înseși, va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea somației și a titlului executoriu emise în data de 03.10.2014 în dosarul de executare nr._/40/_ /_ instrumentat de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice și va dispune încetarea executării înseși efectuată în dosarul de executare nr._/40/_ /_ instrumentat de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.
Văzând că reclamanta a pierdut procesul, instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiată.
Pentru aceste considerente,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare privind pe contestatoarea U. C. ȘI MUZICOLOGILOR DIN ROMANIA - ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR (U.C.M.R. - A.D.A.), cu sediul în București, sector 1, ., și pe intimata Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice prin reprezentant Direcția Regională a Finanțelor Publice cu sediul în, București, sector 1, ..
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea executării înseși.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea somației și a titlului executoriu emise în data de 03.10.2014 în dosarul de executare nr._/40/_ /_ instrumentat de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.
Dispune încetarea executării înseși efectuată în dosarul de executare nr._/40/_ /_ instrumentat de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.C.A./tehn. C.A/H.A.
4 ex./22.06.2015
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 23/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3639/2015. Judecătoria... → |
---|