Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 9917/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9917/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 9917/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 9917/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 25 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. A.
GREFIER:G. D. U.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. A. NAȚIONALE (PENTRU UNITATEA MILITARĂ_ BUCUREȘTI) PRIN DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ și pe pârât V. E., având ca obiect evacuare art. 1033 C. ș.u.
Dezbaterile si susținerile parților au avut loc la data de 18.05.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la aceasta data când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de 27.04.2015 sub nr._, reclamanta M. A. NAȚIONALE (PENTRU UNITATEA MILITARĂ_ BUCUREȘTI) PRIN DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ a solicitat in contradictoriu cu pârâta V. E. evacuarea acesteia din imobilul situat in Bucuresti, .. 49, sector 1.
In motivare, a aratat ca intre parti s-a incheiat contractul de inchiriere nr. A -1226/05.06.2012 avand ca obiect inchirierea imobilului format din constructie in suprafata de 81,73 m.p. situat in .. 49, sector 1, Bucuresti pentru o perioada de 2 ani ( 01.06.2012 – 31.05.2014). Astfel, a aratat reclamanta ca incepand cu data de 01.06.2014, dreptul acesteia de a folosi imobilul s-a stins prin expirarea termenului de inchiriere, dar aceasta continuă sa ocupe si in prezent imobilul in mod nelegal.
In drept, a invocat art. 1040 si urm. C.p.c., art. 1831 C. civ.
Parata nu a formulat întâmpinare.
In dovedire, s-a administrat proba cu inscrisuri.
Analizând probele administrate în vederea soluționării cererii de evacuare, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 01.06.2012, intre M. Apararii Nationale, prin Unitatea Militara nr._ in calitate de locator si parata V. E. in calitate de locatar, s-a incheiat contractul de inchiriere pentru suprafata locativa cu destinatia de locuinta de serviciu sau de interventie aflata in administrarea Ministerului Apararii Nationale nr. A 1226/05.06.2012 avand ca obiect imobilul situat in Bucuresti, Sector 1, .. 49.
Durata contractului de inchiriere a fost de 2 ani, in perioada 01.06.2012 – 31.05.2014, partile stabilind ca la expirarea acestei perioade, termenul de inchiriere se poate prelungi cu acordul ambelor parti, daca sunt indeplinite conditiile care au stat la baza incheierii, iar tacita relocatiune nu opereaza.
Imobilul a fost predat paratei, conform procesului verbal nr. A1226/05.06.2012.
Instanța reține că prezenta acțiune a fost întemeiată pe prevederile art. 1034-1045 din Codul de procedură civilă, respectiv procedura specială reglementată de Titlul XI, denumită „Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept”.
Potrivit art. 1034 din Codul de procedură civilă, dispozițiile titlului menționat mai sus se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane, prin locatar înțelegându-se locatarul principal, chirias sau arendas, sublocatarul sau un cesionar al locatarului, indiferent daca persoana care solicita evacuarea este locatorul sau sublocatorul ori dobanditorul imobilului, noțiunea de locator fiind definită ca locatorul principal, sublocatorul, cesionarul si dobanditorul imobilului.
De asemenea, conform art. 1038 alin. 1 din Codul de procedură civilă, atunci cand dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a incetarii locatiunii prin expirarea termenului, prin actiunea locatorului, prin neplata chiriei si a amenzii, precum si din orice alta cauza si locatorul doreste sa intre in posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, in scris, prin intermediul executorului judecatoresc, punandu-i in vedere sa elibereze si sa-i predea liber imobilul, in termen de cel mult 30 de zile de la data comunicarii notificarii. Totodata, conform alin. 3, cand locatiunea este pe durata determinata, notificare de evacuare a imobilului trebuie facuta cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea termenului, daca prin lege nu se prevede altfel.
In speta, instanta retine ca reclamantul justifica calitate procesuala activa, in baza procesului verbal de predare – primire in/din folosinta a cazarmii nr. A-594/24.03.2014, in baza caruia s-a facut predarea imobilului intre UM 02031Bucuresti (unitate care a incheiat contractul de inchiriere) si UM_ Bucuresti (unitatea care solicita evacuarea) . De asemenea, conform protocolului nr. 641/02.02.1999, retinandu-se ca imobilul din Bucuresti, Sector 1, .. 49 face parte din proprietatea statului potrivit actului de donatie autentificat la Notariatul de Stat sub nr. 8916/18.12.1961, s-a realizat predarea imobilului de catre RA-APPS catre M. ._ B..
Prin notificarea nr. A3978/12.11.2014, parata a fost somata ca pana la data de 27.11.2014 sa elibereze spatiul de locuit din Bucuresti, Sector 1, .. 49.
La data de 28.11.2014 s-a constatat ca locuinta de serviciu nu a fost eliberata, conform actului de constatare nr. A 4278/28.11.2014.
În conformitate cu prevederile art. 1041 Cod procedură civilă, dacă locatarul sau ocupantul notificat refuză să evacueze imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.
Având în vedere situația de fapt reținută, instanța constată că pârâta nu justifică, în prezent, titlu locativ legal pentru ocuparea imobilului situat în ..49, sector 1, București.
Astfel, instanța apreciază că cererea reclamantului este întemeiată, neavând justificare legală lipsirea acestuia de posesia și atributul folosinței imobilului, prin acțiunea pârâtei de a locui în acesta, fără a deține un titlu locativ sau alt titlu opozabil reclamantului, dupa incetarea efectelor contractului de inchiriere, prin expirarea perioadei pentru care a fost incheiat.
În consecință, constatând că pârâta a continuat sa ocupe în fapt imobilul si dupa acest moment fără permisiunea ori îngăduința locatorului, precum și că nu a procedat la eliberarea imobilului in termenul indicat de reclamanta prin adresa nr. A3978/12.11.2014, în temeiul art. 1040 și art. 1041 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea și va dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat in Bucuresti, .. 49, Sector 1.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulată de reclamant M. A. NAȚIONALE (PENTRU UNITATEA MILITARĂ_ BUCUREȘTI) PRIN DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ cu sediul în sector 5, București, . în contradictoriu cu pârâta V. E. cu domiciliul în sector 1, București, .. 49.
Dispune evacuarea paratei din imobilul situat in Bucuresti, .. 49, Sector 1.
Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronunțată în ședința publică, astazi, 25.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
RED.S.A./TEH. S.A./G.U.
4 EX/24.07.2015
← Întoarcere executare. Sentința nr. 9955/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 9916/2015. Judecătoria... → |
---|