Întoarcere executare. Sentința nr. 9916/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9916/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 9916/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 9916/2015

Ședința publică de la 25 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. A.

GREFIER:G. D. U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator G. A. și pe intimat M. FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile si susținerile parților au avut loc la data de 04.05.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea succesiv la data de 11.05.2015, 18.05.2015 și apoi la aceasta data când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ contestatorul G. A. a formulat în contradictoriu cu intimata M. FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE, contestație la executare împotriva actelor de executare întocmite de către intimata, solicitând anularea formelor de executare, intoarcerea executarii și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a invocat exceptia prescriptiei si faptul ca somatia nu a fost comunicata cu respectarea dispozitiilor legale. A precizat contestatorul ca in mod nelegal intimata a procedat la infiintarea popririi asupra conturilor bancare pe care le detine pana la concurenta sumei de 2542 lei reprezentand majorari si penalitati la zi aferente impozitului pe venitul global pentru perioada anului 2002, in conditiile in care suma nu este datorata.

In drept, contestatorul a invocat prevederile art. 711 și urm. C.pr.civ.

Intimata a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei si a cererii avand ca obiect intoarcerea executarii ca ramase fara obiect. S-a aratat ca in urma analizei situatiei fiscale a contribuabilului G. A., s-a constatat ca suma de 2804 lei reprezentand debit datorat apare necomunicat contribuabilului, debit pentru care a intervenit prescriptia conform art. 131 C.proc. fiscala. Astfel, s-a dispus scaderea sumei de 2804 lei si restituirea sumei de 1279 lei, retinuta prin poprirea infiintata, in contul contribuabilului.

In drept, a invocat art. 205-208 C.p.c.

In dovedire, s-a administrat proba cu inscrisuri.

Analizand probele administrate in cauza, instanta retine in fapt si in drept urmatoarele:

La data de 19.02.2015, i-a fost retinuta contestatorului suma de 1044,42 lei, reprezentand colectare sume poprite pt. Administratia Sector 1 a Finantelor Publice :_/11.02.2015, conform extrasului de cont emis de BCR ( f. 7).

De asemenea, la data de 12.03.2015, i-a fost retinuta contestatorului suma de 511,33 lei, reprezentand colectare sume poprite pt. Administratia Sector 1 a Finantelor Publice, conform extrasului de cont emis de BCR la data de 16.03.2015.

Prin adresa nr._/12.03.2015 emisa de intimata s-a procedat la verificarea contului fiscal personal si s-a constatat indeplinirea prevederilor art. 131 din OG nr. 92/2003 C.proc. fiscala si aplicarea prevederilor art. 134 din acelasi act normativ si ca prin referatul intocmit in data de 12.03.2015 se vor scadea obligatiile instituite si se va proceda la restituirea sumei de 1279 lei retinuta in urma popririi infiintate in contul de la BCR.

Prin adresa nr._/12.03.2015, s-a comunicat Casei de Pensii a Municipiului Bucuresti, ridicarea masurilor de executare silita a debitorului intrucat au fost indeplinite dispozitiile art. 148 alin. 4 din OG nr. 92/2003 referitoare la incetarea executarii silite. Aceeasi adresa a fost comunicata si catre BCR.

Conform referatului nr._/17.03.2015 emis de intimata, s-a retinut ca in urma analizarii pozitiei de rol a contestatorului, s-a constatat ca acesta figureaza cu un debit necomunicat din anul 2014 in suma de 2804 lei pentru care s-a constatat indeplinirea prevederilor art. 131 din OG nr. 92/2003 si aplicarea art. 134 din acelasi act normativ.

Dată fiind pozitia procesuala a intimatei rezultata din inscrisurile depuse la dosar, prin care a aratat ca pentru suma de 2804 lei reprezentand debit a intervenit prescriptia, potrivit art. 131 din OG nr. 92/2003, emitandu-se astfel decizii de ridicare a masurilor de executare silita, instanta apreciaza ca se impune anularea actelor de executare efectuate in dosarul de executare nr._/11.02.2015 ca fiind lipsite de cauza juridica, motiv pentru care se va admite contestatia la executare formulata.

Atata vreme cat s-a dispus ridicarea masurilor de executare silita ca urmare a constatarii intervenirii prescriptiei, conform art. 131 din OG nr. 92/2003, instanta apreciaza ca nu se poate dispune respingerea contestatiei la executare ca ramasa fara obiect, astfel cum a solicitat intimata, dat fiind faptul ca actele de executare sunt lipsite de suport juridic ca urmare a retinerii de catre intimata ca intervenirii prescriptiei.

In ceea ce priveste cererea avand ca obiect intoarcerea executarii, instanta retine ca in urma executarii silite prin poprire declansate de catre intimata, i-au fost retinute contestatorului suma de 1044,42 lei la data de 19.02.2015 precum si suma de 511,33 lei, la data de 12.03.2015, fiind restituita contestatorului la data de 30.03.2015 suma de 1279 lei.

Conform art. 723 alin. 1 C.p.c., in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate raman in sarcina creditorului.

Totodata, conform art. 724 alin. 1 C.p.c., in cazul in care instanta judecatoreasca a desfiintat titlul executoriu sau insasi executarea silita, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeasi hotarare si asupra restabilirii situatiei anterioare executarii.

In raport de aceste prevederi legale, retinand ca in urma executarii silite declansate de intimata a fost executata silit suma totala de 1555,75 lei, conform extraselor BCR depuse la dosar, din care i-a fost restituita contestatorului suma de 1279 lei, instanta va admite in parte cererea avand ca obiect intoarcerea executarii si va dispune restituirea catre contestator a sumei de 276,75 lei.

Astfel instanta apreciaza ca fiind neintemeiata solicitarea contestatorului de restituire si a diferentei pana la suma totala de 481 lei, in conditiile in care din inscrisurile existente la dosar nu rezulta ca si aceasta diferenta a fost executata si incasata de catre intimata, pentru ca astfel sa fie obligata la restituirea acesteia.

In raport de prevederile art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 conform carora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petitionarului cand contestatia la executare a fost admisa, iar hotararea a ramas definitiva, instanta va respinge ca neintemeiata cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata constand in taxa judiciara de timbru, contestatoarea avand posibilitatea sa formuleze o cerere de restituire dupa solutionarea definitiva a cauzei.

In baza art. 451-453 C.p.c. si avand in vedere solutia pronuntata, retinand astfel culpa procesuala a intimatei, instanta va obliga intimata sa plateasca contestatoarei suma de 620 lei reprezentand cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestatia la executare formulată de contestator G. A. cu domiciliul ales la C.AV. M. D. - sector 3, București, .. 3, ., . în contradictoriu cu intimat M. FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în sector 1, București, ..

Dispune anularea actelor de executare efectuate in dosarul de executare nr._/11.02.2015 .

Admite in parte cererea avand ca obiect intoarcerea executarii.

Dispune restituirea catre contestator a sumei de 276,75 lei.

Respinge ca neintemeiata cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata constand in taxa judiciara de timbru.

Obliga intimata sa plateasca contestatorului suma de 620 lei cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat.

Cu apel in 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 25.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

RED.S.A./TEH. S.A./G.U.

4 EX/22.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 9916/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI