Întoarcere executare. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 18986/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINTA CIVILĂ NR._/19.10.2015

Ședința publică din data de 19 octombrie 2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: B. M. – judecător

GREFIER: B. L. C.

Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra judecării cererii de întoarcere a executării silite formulată de către reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu pârâtul N. E., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar și pentru depunerea de către părți a concluziilor/notelor scrise raportat la excepția invocată din oficiu.

S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 147 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 12.10.2015, care face parte integrantă din hotărâre.

În conformitate cu disp. art. 150 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 256 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept :

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /21.07.2015, reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în municipiul București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul N. E., cu domiciliul în municipiul București, ..41, ., ., și cu domiciliul procesual ales în municipiul București, ..12, ., ., a solicitat:

● întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare executării silite îndeplinită în dosarul de executare nr 206/2012 al B. D. C. și D. A. C. prin recuperarea sumei de 15.000,00 de lei .

În motivare, în esență, reclamanta arată că, prin sentința civilă nr._/22.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2012, devenită irevocabilă, a fost admisă în parte contestația la executare formulată împotriva actelor de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 206/2012 al B. D. C. și D. A. C., în sensul reducerii onorariului avocațial la suma de 10.000 de lei, suma fiind retrasă, ca urmare a popririi dispusă asupra conturilor deschise la terțul poprit Trezoreria Sectorului 1 .

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri .

În drept, reclamanta își întemeiază cererea pe disp. art. 722 NCPC .

Pârâtul, legal citat și cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, a formulat și a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată întrucât, în esență, cheltuielile au fost efectuate tocmai pentru a putea încasa compensațiile bănești cuvenite

La termenul de judecată din 12.10.2015, procedând la verificarea, din oficiu, a competenței sale, instanța de judecată a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București și, pe cale de consecință, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, ca instanță de executare, fiind amânată pronunțarea pentru ca părțile să - și exprime punctul de vedere raportat la excepția invocată .

Analizând excepția invocată din oficiu prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele :

În temeiul disp. art. 137 C.proc.civ, conform căruia „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii” instanța va soluționa cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1.

În fapt, potrivit susținerilor reclamantei, prin sentința civilă nr._/22.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2012, devenită irevocabilă – filele 5-9 dosar -, a fost admisă în parte contestația la executare formulată împotriva actelor de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 206/2012 al B. D. C. și D. A. C., în sensul reducerii onorariului avocațial la suma de 10.000 de lei, suma fiind retrasă.

În drept, în conformitate cu disp. art. 404 indice 1 C.proc.civ ”În toate cazurile în care se desființează titlu executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare”

Conform dispozițiilor art. 404 indice 2 al. 1 C.proc.civ „În cazul în care instanța a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare”. Potrivit alineatului 3 al aceluiași articol ”dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”.

Prin Decizia nr. 5/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, instanța supremă a stabilit că instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria.

Potrivit dispozițiilor art. 373 alin. 2 C.proc.civ „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea”. Prin urmare atunci când executarea silită se face prin poprire, locul executării este sediul terțului poprit, locul unde executarea silită este efectiv îndeplinită, conform filei nr. 35 dosar ( extras de cont al Trezoreriei).

În speță, executarea silită s-a făcut prin poprire asupra conturilor contestatoarei deschise la TREZORERIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2, motiv pentru care instanța competentă este Judecătoria Sectorului 2 București.

De altfel, instanța care a soluționat contestația la executare înregistrată sub nr._/300/2012 este Judecătoria Sectorului 2 București, aceasta fiind în drept instanța de executare, competentă să soluționeze atât contestația la executare cât și cererea de întoarcere a executării silite.

Având în vedere că dispozițiile legale imperative mai sus menționate reglementează un caz de competență teritorială absolută cât și văzând dispozițiile art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit căruia necompetența teritorială este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad, iar părțile nu o

pot înlătura, instanța apreciază întemeiată excepția invocată din oficiu, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București invocată de către instanța de judecată, din oficiu .

Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată ( întoarcere executare silită) formulată de către reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în municipiul București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul N. E., cu domiciliul în municipiul București, ..41, ., ., sector 3, și cu domiciliul procesual ales în municipiul București, ..12, ., ., sector 4, în favoarea instanței de executare, respectiv Judecătoria Sectorului 2 București .

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2015 .

P.,GREFIER,

B. M. B. L. CONSTANTN

Red.21.10.2015/2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata

BM/BLC

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI