Obligaţie de a face. Sentința nr. 8872/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8872/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 8872/2015
Document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8872
Ședința publică de la 13.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. B. E.
GREFIER: S. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. A. M. în contradictoriu cu pârâta . B.V. prin mandatar . SA având ca obiect acțiune în constatare, clauze abuzive.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 22.04.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta; la acel termen, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.04.2015, data de 06.05.2015 și pentru astăzi, data de 13.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 21.05.2014 sub nr._, reclamanta P. A. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . B.V. prin mandatar . SA ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că aplicarea clauzei de la art. 5 pct. 5.2 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din data de 16.06.2008 este abuzivă și prejudiciantă, urmând a se constata că marja fixă a băncii este reprezentată de diferența dintre dobânda curentă (6,99 %) și LIBOR din data acordării creditului, respectiv circa 4,1 %, să fie obligată pârâta să recalculeze dobânda percepută în temeiul contractului de credit după formula marja fixă a băncii +LIBOR CHF la 3 luni, să fie obligată pârâta să emită un nou grafic de plăți care să țină cont de calculul corect al dobânzii curente egală cu suma dintre marja fixă plus LIBOR CHF la 3 luni, să precizeze și să definească elementele componente ale dobânzii și cuantumul acestora din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din data de 16.06.2008, precum și să precizeze modalitatea de modificare a dobânzii exclusiv în funcție de indicele de referință LIBOR, în virtutea clauzei de indexare cuprinsă în contract, cu mențiunea că marja băncii este fixă, neputând să fie modificată decât prin acordul scris al părților, modificarea urmând să se facă atât în sens crescător, cât și descrescător, în funcție de variațiile indicelui de referință LIBOR, să fie obligată pârâta la plata în lei la cursul BNR din ziua plății a sumei de cca. 15.000 CHF, încasată cu titlu de dobândă de la data primei rate și până în 04.2014 inclusiv, plată însă nedatorată, să se constate că și clauza de la art. 6 pct. 6.1 lit. b din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din data de 16.06.2008 este abuzivă și prejudiciantă pentru împrumutat, urmând a obliga pârâta la restituirea sumei de 1280 CHF în echivalent în lei la data plății, suma reprezentând comision de acordare abuziv reținut, să fie obligată pârâta la plata sumei de 5000 CHF în lei la cursul BNR cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 16.06.2008 a încheiat cu O. B. ROMÂNIA SA prin Agenția Rahova contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_. Reclamanta a susținut că la data de 20.08.208 conform adresei R-AR_, O. B. România SA a încunoștiințat-o că a cedat dreptul său de creanță către O. B. Ungaria, ulterior aceasta cesionând drepturile către O. Financing Solutions B.V., O. B. România SA rămânând mandatar al acesteia. S-a menționat că în contract nu este indicată componenta efectivă a dobânzii, fapt ce a împiedicat și negocierea directă a acesteia. Reclamanta a precizat că dobânda include cheltuielile și profitul băncii, convențional numite marja băncii deoarece dobânda reprezintă prețul contractual stabilit pe care clientul îl achită băncii în schimbul împrumutului, acest preț contractual incluzând profitul vânzătorului/băncii, precum și cheltuielile pe care acesta le efectuează pentru achiziționarea produsului, banii pe care îi pune la dispoziție cumpărătorului, astfel că marja băncii concretizează voința băncii, în special profitul acesteia, iar indicele LIBOR este o dobândă de referință a cărei valoare se stabilește de Asociația Bancherilor Britanici, independent de voința băncii sau a clientului, fiind utilizat de către instituțiile bancare pentru a determina variația ratei dobânzii pentru creditele acordate în CHF. S-a precizat că, prin adresa nr._/07.03.2014, pârâta a arătat că în contract nu a fost stabilită o valoare a marjei sau o definiție a acesteia, sugerând că acesta nu era un element component al dobânzii, însă această susținere nu poate fi primită deoarece conform contractului, la momentul semnării acestuia a fost informată și a accepta politica băncii de modificare unilaterală a dobânzii în funcție doar de variația indicelui de referință LIBOR și în niciun caz în funcție de variația marjei băncii. Reclamanta a susținut că modificarea marjei putea fi făcută doar prin act adițional ori un asemenea act nu a fost semnat, iar pârâta era obligată să modifice dobânda exclusiv în funcție de variațiile indicelui LIBOR, scăzând dobânda, însă pârâta în loc să scadă dobânda odată cu scăderea indicelui LIBOR a majorat marja proprie ce însă a fost negociată ca fixă și care nu putea să fie modificată decât prin act adițional, creeând un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. S-a arătat că după . OUG nr. 174/2008, raționamentul de mai sus a fost practic transpus în legislație tocmai pentru protecția consumatorilor de credite și pentru transparența calculului dobânzii, astfel că banca, potrivit art. 9 ind. 3 lit. g pct. trebuia să varieze dobânda exclusiv în funcție de variațiile indicelui LIBOR, independent de voința sa proprie, neputând fi primită susținerea băncii ca acest act normativ nu a obligat creditorii să ia măsuri pentru implementarea acestuia. Reclamanta a învederat că după . OUG nr. 50/2010, conform art. 95 banca avea obligația ca în 90 de zile de la . acestui act normativ să asigure conformitatea cu dispozițiile sale, prin act adițional, după ce a făcut dovada că a depus diligențe pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale, interzicându-se introducerea în actele adiționale a oricăror alte prevederi decât cele impuse prin ordonanță, iar nesemnarea de către consumator a actelor adiționale era considerată acceptare tacită. Reclamanta a subliniat că între prevederile OG nr. 21/1992, modificată prin OUG nr. 174/2008 și prevederile OUG nr. 50/2010 nu există contradicție astfel că firesc ar fi să semneze un act adițional în care, păstrând valoarea LIBOR de la data acordării creditului să se stabilească valoarea marjei fixe, marjă ce putea fi micșorată, nu însă și majorată. S-a precizat că Banca nu a respectat dispozițiile OUG nr. 50/2001 deoarece prin adresa nr._/08.09.2010, comunicată la data de 21.09.2010 a fost informată că îi pune la dispoziție în cadrul unității teritoriale a O. B. România SA de la care a contractat creditul proiectul de act adițional ce îi oferă o . avantaje, importante pentru speță fiind raportarea dobânzii la indicele LIBOR la care se adaugă o marjă care rămâne fixă, act adițional ce are ca obiectiv transparența și libera concurență și care trebuie semnat sub sancțiunea rambursării anticipate a creditului până la data de 20.09.2010, altfel acesta este considerat acceptat tacit. Reclamanta a subliniat că banca nu a depus toate diligențele pentru a fi informat în timp util despre posibilitatea de a lua la cunoștință despre conținutul actului adițional având doar unica alegere a acceptării tacite a unui act adițional ce nu a putut fi negociat și care fiind bazat pe contract și condițiile generale de afaceri îi oferă avantaje legate de transparență și claritate nespunând nimic din majorarea marjei care conform OG nr. 21/1992, modificată prin OUG nr. 174/2008 și OUG nr. 50/2010 nici nu putea fi modificată. Reclamanta a susținut că a avut clar reprezentarea faptului că nimic nu se modifică în contractul inițial în defavoarea sa, ci dimpotrivă că această modificare legislativă îi va aduce claritate și transparență, a avut reprezentarea faptului că banca o să varieze dobânda creditului prin adăugarea la marja băncii de la data semnării contractului a indicelui LIBOR la 3 luni, nimic, dar absolut nimic, nici în actele băncii, nici în legislație neîngăduind băncii să schimbe unilateral o clauză contractuală, respectiv să majoreze marja sa peste valoarea negociată, fapt ce însă se pare că este considerat permis de către bancă din moment ce prin adresa nr._/07 martie 2014 recunoaște că, deși nu a modificat costurile a calculat marja băncii ca diferență dintre nivelul dobânzii și valoarea indicelui LIBOR CHF valabil la 20.09.2010. Reclamanta a subliniat că abuzul în aplicarea clauzelor contractuale și a legislației este vădit, contractul este încheiat la 16.06.2008 când avea o anumită valoare a indicelui LIBOR, astfel că marja trebuia calculată ca diferență dintre dobânda curentă și indicele LIBOR CHF la 3 luni din acel moment, iar nu de la data de 20.09.2010. S-a menționat că prin cererea nr._/07.02.2014 a solicitat băncii anumite relații și a primit răspuns pentru o parte dintre acestea. Reclamanta a concluzionat că a încheiat un contract de credit, banca știa care este profitul sau cheltuielile de acordare a creditului și indicele LIBOR, toate aceste componente ale dobânzii nu erau clar specificate, dar erau determinate urmând ca dobânda să varieze în funcție doar de LIBOR, conform OG nr. 21/1992, modificată prin OUG nr. 174/2008, banca era obligată să varieze dobânda în sens pozitiv și în sens negativ, urmând a semna un act adițional în acest sens, banca se eschivează de la aplicarea OUG nr. 174/2008 și nu scade dobânda curentă odată cu scăderea LIBOR, o dată cu intervenirea OUG nr. 50/2010, banca era obligată să depună diligențe pentru încheierea unui act adițional ce să facă mai transparentă și mai clară formula după care variază dobânda, nelăsând însă posbilitatea băncii să modifice clauze contractuale decât prin act adițional, singurele acte adiționale considerate acceptate tacit fiind cele impuse de legislație și în care nu se pot insera alte prevederi decât cele prevăzute de legislație, banca nu depune diligențele pentru informarea sa despre posibilitatea de a încheia actul adițional și o pune în fața faptului împlinit de a considera încheiat un act adițional ce îi aduce doar avantaje, fără a menționa vreun cuvânt despre majorarea profitului său, banca a răsturnat scopul OUG nr. 50/2010 și a interpretat acest act normativ în sensul că poate modifica anumite clauze contractuale inclusiv cele referitoare la profitul sau marja fixă, astfel că dispozițiile OG nr. 21/1992, modificată prin OUG nr. 174/2008 ce impuneau și variația negativă a dobânzii să fie eludate, conform Legii nr. 288/2010 actele adiționale considerate acceptate tacit puteau fi denunțate de către bancă sau debitor, altfel își produc efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, dar practic actul adițional este inexistent, fiind nul ca urmare a aplicării Legii nr. 193/2000 deoarece creează în detrimentul său un dezechilibru semificativ între drepturile și obligațiile părților, profitul băncii crescând în mod dezechilibrat în detrimentul interesului său de a plăti în mod firesc o dobândă mai mică ce poate varia negativ în funcție de un indice independent și anume LIBOR CHF 3 L sau acest adițional nu modifică nimic din clauzele contractuale făcându-le mai transparente, banca neputând ca sub pretextul unor clarificări să își sporească profitul în mod artificial și nejustificat. În ceea ce privește daunele morale solicitate, reclamanta a arătat că banca, ca profesionist financiar a avut toate informațiile să știe că împrumutul în CHF o să fie înrobitor pentru împrumutat și super profitabil pentru bancă, Banca a cunoscut că acest curs o să urce vertiginos și nu o să aibă decât de câștigat, iar clientul de pierdut, la începutul contractului cu banca i-a spus că va primi 64 000 CHF, dar a primit 62 720 CHF, echivalentul a 12 544 lei urmând să ramburseze în final_ CHF, adică 292.000 lei pentru ca odată cu creșterea cursului să plătească cca. 540.000 lei de patru ori mai mult, rata lunară s-a dublat, banca încasează bani pe care îi dă în continuare cu împrumut ajungând la câștiguri abisale, în timp ce reclamanta se străduiește să achite o rată ce crește mereu, rată determinată de lăcomia băncii care nu a avut niciun scrupul de a încasa și sume nedatorate, pentru a-și mări și mai mult profiturile uriașe. Reclamanta a precizat că pe fondul apariției crizei economice, ce i-a redus drastic veniturile a făcut eforturi tot mai mari și mai umilitoare să achite ratele, relațiile de familie au devenit tensionate, au fost momente când pentru a achita rata băncii nu a avut bani să cumpere cele necesare unui trai decent și a renunțat la tot ce se putea, fiind lipsită pe un termen lung de a se bucura de satisfacția unei vieți liniștite, fapt ce i-a supus unei presiuni psihice enorme. Reclamanta a susținut că are senzația unui sclav al acestei bănci, este obsedată de gândul că nu va putea achita ratele și că la fiecare 25 ale lunii va intra în restanță, fiind nevoită să solicite băncii reducerea ratelor, reducere ce poate nu era necesară dacă banca ar fi fost corectă și ar fi calculat corect dobânda datorată. Reclamanta a subliniat că toată această atmosferă a supus-o unui stres continuu, milei prietenilor și familiei, a avut momente de disperare și crede din toată inima că acest prejudiciu trebuie reparat de către pârâtă. S-a menționat că întreaga atitudine contractuală a pârâtei i-a creat o stare de tensiune, de disconfort material și psihic, de incertitudine și teamă ce nu pot fi reparate prin restabilirea legalității pentru ca sănătatea sa, situația familială, starea de stres continuu sunt elementele la care se raportează în cuantificarea prejudiciului produs, acordarea daunelor morale fiind pe deplin justificată deoarece viața familială și socială a fost alterată ca urmare a unui fapt prejudiciat ce are caracter abuziv, incorect, fapt prejudiciat ce reprezintă o importantă atingere adusă onoarei sale, demnității sale și o îngrădire a posibilităților de a avea o viață liniștită și fericită. Reclamanta a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, existența faptei ilicite, a unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția pârâtei în ce privește fapta delictuală.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorului, OUG nr. 174/2008, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, art. 966,968, 993, 1092 C. Civ., art. 6 C. Civ.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu și proba cu expertiză contabilă.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea depusă la data de 19.08.2014, pârâta . SA a invocat excepția lipsei de interes, excepția lipsei de obiect a capătului de cerere referitoare la constatarea nulității absolute și a caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzute de art. 5.2, excepția lipsei de obiect a capătului 4 de cerere, excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la solicitarea de restituire a sumelor încasate pentru perioada 16.06._11, menționate la capătul 5 de cerere, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat referitor la excepția lipsei de obiect sau excepția lipsei de interes a capătului de cerere referitoare la constatarea nulității absolute și a caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzute de art. 5.2 că până la momentul introducerii, acțiunea promovată de reclamantă a rămas fără interes, demersul procesual a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, în cauză se solicită tocmai obligarea sa la îndeplinirea unor dispoziții care deja au fost puse în executare, interesul reclamantei nu mai este actual și aceasta nu mai justifică în prezent un folos practic pe care l-ar putea obține prin condamnarea la executarea unei obligații deja aduse la îndeplinire. S-a precizat că prevederile art. 5.2 din contractul inițial au fost eliminate conform prevederilor art. 37 din OUG nr. 50/2010, prin efectul legii începând cu data de 21.09.2010, inclusiv prin indicarea în contractul de credit a formulei de calcul prevăzută de art. 37 lit. a din OUG nr. 50/2010. Pârâta a apreciat că toate clauzele din contractul de credit încheiat cu reclamanta care au intrat sub incidența OUG nr. 50/2010 au fost modificate prin efectul legii, astfel că solicitarea reclamantei a rămas fără obiect. Referitor la excepția lipsei de obiect al capătului 4 de cerere, pârâta a susținut că în contract este prevăzută deja marja fixă a băncii, precum și variația raportată exclusiv la indicele LIBOR, astfel că solicitarea reclamantei este lipsită de obiect. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, pârâta a arătat că termenul de prescripție pentru recalcularea nivelului dobânzii și restituirea sumelor pentru perioada 16.06._11 este împlinit deoarece a început să curgă înainte de data de 01.05.2011 și s-a împlinit în data de 01.05.2014, iar acțiunea a fost introdusă în 02.05.2014. Pe fond, pârâta a arătat în esență că, reclamanta a fost de acord cu toate clauzele contractuale, contractul a fost negociat, a fost semnat prin acordul părților, reclamanta nu a solicitat în scris negocierea sau modificarea clauzelor propuse de pârâtă. S-a precizat că reclamanta a fost informată în mod concret și precis asupra condițiilor și caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite și în cunoștință de cauză a semnat contractul de credit care la art. 5.2 prevede modul de modificare al dobânzii, pârâta nu a crescut niciodată rata dobânzii peste nivelul de 6,99 % stabilit prin acordul părților, reclamanta avea posibilitatea să ramburseze anticipat creditul în cazul în care nu era de acord cu modificarea dobânzii. Pârâta a apreciat că reclamanta susține în mod nelegal că ar fi încălcat prevederile art. 9 ind. 3 din OG nr. 21/1992 la data încheierii contractului, în condițiile în care această prevedere legală a intrat în vigoare la data de 28.12.2008 și nu se aplică retroactiv, astfel că banca a fost în imposibilitate de a-și mai exercita dreptul unilateral de modificare stabilit prin contractul de credit, modificarea clauzelor contractuale, începând cu luna decembrie 2008 nu a mai fost posibilă decât prin semnarea unui act adițional la contractul de credit, cu excepția modificărilor impuse de lege. S-a arătat că reclamanta nu a notificat pârâta că nu ar fi fost de acord cu modificările impuse prin OUG nr. 50/2010 astfel că acestea produc efecte prin acceptare tacită. Pârâta a mai precizat că formula de calcul a dobânzii a fost menționată expres în contract, în strictă corelație cu prevederile legale, sintagma în funcție de politica băncii nu mai există în contract, astfel încât nu poate avea niciun caracter abuziv. S-a menționat că la momentul semnării contractului de credit, legislația în vigoare nu interzicea stipularea unor clauze contractuale de variabilitate a dobânzii, astfel încât simpla stipulare în contract a unor prevederi referitoare la o dobândă variabilă nu este de natură a crea un dezechilibru contractual și de a dovedi reaua credință a pârâtei, în condițiile în care au fost acceptate în cunoștință de cauză de către client. Pârâta a învederat că clauzele prevăzute de art. 5.2 din contractul inițial au fost eliminate din contract în conformitate cu art. 37 din OUG nr. 50/2010 și înlocuite cu clauza ce respectă prevederile art. 37 din OUG nr. 50/2010, rata dobânzii nu a crescut niciodată peste nivelul stabilit prin acordul părților, începând cu anul 2010 rata scăzând în mod constant, în prezent rata dobânzii în contractul de credit este de 6,72 %. Pârâta a invocat decizia ÎCCJ și a arătat că atât dobânda, cât și comisioanele ce fac obiectul litigiului ca și componentă a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare sunt exprimate fără echivoc în mod clar în așa fel încât să ducă la concluzia că, la momentul acordului de voință au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice. Pârâta a arătat că reclamanta solicită în mod nelegal introducerea în contract retroactiv a formulei marja + indice de la data încheierii contractului, în contract nu era menționată formula ”marja băncii+indice”, iar instanța nu poate stabili în mod retroactiv o marjă fixă în contract, decât începând cu punerea în executare a prevederilor art. 37 din OUG nr. 50/2010, prevederi legale care nu se aplică retroactiv. Cu privire la capătul 4 de cerere, pârâta a susținut că acesta este lipsit de obiect întrucât clauzele contractului au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței începând cu data de 21.09.2010 prin indicarea în contract a formulei de calcul a dobânzii expres prevăzută de legiuitor. Pârâta a învederat că plățile au fost efectuate de către reclamantă în contul creditului în temeiul unui contract valabil încheiat între părți, contract ale cărui prevederi le-a respectat și a susținut că nu este de acord cu restituirea sumei solicitate cu titlu de dobândă. Cu privire la comisionul de acordare, pârâta a arătat că fiind cunoscut ladata semnării contractului, a fost acceptat în mod direct de către client, fiind aplicabile prevederile art. 969 Cod civil. Cu privire la capătul șapte de cerere, pârâta a învederat că reclamanta în cazul în care nu era de acord cu modul de desfășurare a contractului semnat avea posibilitatea oricând să renunțe la acesta. Referitor la cheltuielile de judecată, pârâta a susținut că reclamanta nu a depus nicio dovadă a efectuării acestor cheltuieli, iar în cazul în care solicită onorariul de avocat, a invocat dispozițiile art. 451 alin. 2 C..
În susținerea întâmpinării, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei.
În drept, au fost invocate disp. art. 204 și urm. C., OUG nr. 174/2008, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, art. 96 CC, art. 1092 CC..
La data de 08.09.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (f. 202) prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare, respingerea ca neîntemeiate a susținerilor și apărărilor pârâtei și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
La termenul de judecată din data de 29.10.2014, instanța a unit cu fondul excepția lipsei de obiect, excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu motivarea arătată în cuprinsul încheierii de la acea dată.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu (f. 221, vol. I, f. 14, vol. II ) și pentru reclamantă și proba cu expertiză contabilă.
Expert A. C. A. a efectuat expertiza, raportul de expertiză contabilă fiind depus la dosar ( f. 2, vol. II ).
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepțiilor invocate, în conformitate cu art. 248 C., instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei de obiect, instanța o va respinge, ca neîntemeiată întrucât cererea de chemare în judecată vizează constatarea nulității absolute a unor clauze din contractul de credit și restituirea sumelor încasate în temeiul unor clauze contractuale inserate în contract anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, instanța urmând astfel să se pronunțe asupra valabilității acestora în formularea de la momentul încheierii contractului, să verifice dobânda prevăzută în momentul încheierii contractului, dobânda calculată de bancă pe parcursul derulării contractului, algoritmul de calcul al acesteia.
Referitor la excepția lipsei de interes, instanța o va respinge, ca neîntemeiată având în vedere că reclamanta are interesul în constatarea nulității absolute a unor clauze dintr-un contract încheiat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 atât timp cât pârâta a încasat anumite sume de bani chiar în temeiul acestor clauze, existând interesul desființării acestora tocmai în vederea restabilirii situației anterioare prin restituirea sumelor achitate către bancă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la restituirea sumelor încasate pentru perioda 16.06._11, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, act normativ aplicabil în speță în conformitate cu art. 201 din Legea nr. 71/2011, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, art. 3 alin. 1 prevăzând că termenul general de prescripție este de 3 ani.
Potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958, nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.
În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumelor achitate de către reclamantă cu titlu de comision de acordare și cu titlu de dobândă achitată în plus în baza unor clauze pretinse ca fiind lovite de nulitate, întemeiat pe plată nedatorată, este asimilabil din punct de vedere al începutului prescripției extinctive cu acțiunea în răspundere civilă delictuală, fiind incidente dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât termenul de prescripție a dreptului de a solicita restituirea sumelor începe să curgă din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor și implicit al declarării nulității acestora prin hotărâre judecătorească, operând o distincție între restituirea prestațiilor ca urmare a desființării actului juridic și executarea prestațiilor în temeiul acestora.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea clauzelor pretins abuzive din contractul de credit, instanța reține că sancțiunea aplicabilă constatării unei clauze abuzive este nulitatea absolută, iar nulitatea absolută se poate solicita oricând.
Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fond, instanța reține următoarele:
La data de 16.06.2008, între reclamantă, în calitate de împrumutat și pârâtă, în calitate de Bancă, s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_, prin care pârâta O. B. ROMÂNIA SA prin Sucursala/Agenția Rahova a acordat reclamantei un credit în valoare de 64.000 CHF pentru o perioadă de 336 luni.
Prin art. 5.1 din contract s-a prevăzut că la data încheierii contractului, rata dobânzii curente este de 6,99 %. Dobânda se stabilește în formă procentuală, ca rată anuală de dobândă.
Potrivit art. 5.2 din contract, dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex: EURIBOR (EUR), LIBOR (CHF)/ROBOR (RON), etc., fără a exista consimțământul clientului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.
Potrivit art. 6 pct. 6.1 lit. b din contract, pentru creditul acordat, banca percepe un comision de acordare de 2.00 %, o singură dată la valoarea creditului acordat. Comisionul de acordare se reține, în valuta creditului, de către Bancă din creditul acordat în momentul utilizării creditului.
Prin notificarea nr._/20.08.2008 (f. 48), O. B. ROMÂNIA SA a comunicat reclamantei că a decis să cesioneze dreptul său de creanță care derivă din contractul de credit, precum și drepturile care decurg din contractele de ipotecă și din contractele de asigurare accesorii către O. B. Ungaria, ulterior O. B. Ungaria a decis să cesioneze dreptul său de creanță care derivă din contractul de credit, precum și drepturile care decurg din contractele de ipotecă și din contractele de asigurare accesorii către O. Financing Solutions BV, achitarea sumelor datorate în virtutea contractului de credit urmând a se face în contul deschis la O. B. România SA, aceasta acționând ca mandatar al O. Financing Solutions BV.
La data de 08.09.2010, O. B. ROMÂNIA SA a emis notificare către reclamantă (f. 49) prin care care a arătat că urmare a intrării în vigoare, începând cu 21.06.2010, a OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, îi va pune la dispoziție în cadrul unității teritoriale a O. B. România SA proiectul de act adițional la contractul de credit aflat în derulare și a invitat reclamanta la unitatea teritorială O. B. ROMÂNIA SA de la care a contractat creditul în vederea consultării și semnării actului adițional, cât și pentru obținerea unui grafic de rambursare actualizat și stabilirea opțiunii privind transmiterea către bancă a notificărilor aferente contractului de credit.
La data de 22.06.2011, între părți s-a încheiat actul adițional nr. 1 la contractul de credit nr. C2204/1000/_/16.06.2008 (f. 58), prin care părțile au convenit amendamente la contractul de credit și au modificat art. 9, art. 10, art. 5 pct. 5.1, art. 3 și au completat art. 7, art. 12.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis comercianților conform art. 1 alin. 3 din același act normativ stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art.4 din lege „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Așadar, o clauză contractuală este abuzivă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1. clauza contractuală să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; 2. clauza, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 3. clauza să încalce exigențele bunei credințe.
Referitor la prima condiție, instanța reține că reclamanta se circumscrie noțiunii de consumator în accepțiunea art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000, respectiv „prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”, deoarece reclamanta este persoană fizică și a încheiat contractul de credit pentru satisfacerea unor nevoi personale.
Alineatul 2 al art. 4 din legea nr. 193/2000 definește noțiunea de clauză care nu a fost direct negociată, în sensul ca aceasta este inserată în contract, fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua cerință esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul din contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.
Cea de-a treia condiție se referă la caracterul contrar bunei credințe al clauzei; cu alte cuvinte, aceasta cerință vizează comportamentul neloaial al co-contractantului.
Totodată, de esența raporturilor juridice izvorând din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor și obligațiilor, respectiv faptul că o parte se obligă să dea, să facă sau să se abțină de la ceva știind că și cealaltă parte va efectua o contraprestație. Dacă unei părți îi incumbă numai obligații fără a beneficia în schimb și de drepturi, se rupe echilibrul care trebuie să domine raporturile juridice, iar părțile nu se mai află pe poziții de egalitate, ci de subordonare, de putere, ceea ce este inechitabil, mai ales în situația în care unul din contractanți este persoană juridică, iar cealaltă persoană fizică.
În ipoteza în care o clauză apare inechitabilă si imorală, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile contractuale pentru a justifica respectiva clauză.
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 4 alin. 5 și 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează și în functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurările care au determinat încheierea contractului, precum si de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul preț-calitate, de produsele si serviciile oferite în schimb.
Referitor la clauza cuprinsă în art. 5 pct. 5.2 în partea privind caracterul variabil al dobânzii în conformitate cu politica Băncii și art. 6 pct. 6.1 lit. b privind comisionul de acordare din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din data de 16.06.2008, instanța apreciază că sunt îndeplinite toate cele trei condiții pentru a constata caracterul abuziv al acestor clauze.
Art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 (care transpune art. 3 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE) instituie o prezumție relativă a lipsei de negociere a clauzelor standard preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada contrară, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.
Art. 3 din Normele din 16.02.2007, aprobate prin Ordinul ANPC nr. 92/2007 definește contractul preformulat ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.
În cauză este vorba despre un contract de credit ale cărui clauze sunt standard preformulate.
În aceste condiții, în favoarea reclamantei operează prezumția relativă de lipsă a negocierii prevăzută de art. 4.3 din Legea nr. 193/2000, prezumție ce poate fi înlăturată de pârâtă prin proba contrară.
Însă, pârâta nu a dovedit faptul că reclamanta a avut posibilitatea să influențeze conținutul clauzelor contractului și nu doar să le accepte, așa cum au fost formulate de bancă.
Împrejurarea că ar fi existat posibilitatea pentru consumator să ceară informații sau să se informeze singur ori să facă o contraofertă nu echivalează cu o negociere directă atât timp cât nu s-a făcut dovada că această contraofertă ar fi putut conduce efectiv la modificarea clauzelor în discuție. Totodată, faptul că un consumator a ales dintre mai multe tipuri de credite pe cel care corespundea cel mai bine nevoilor sale nu reprezintă o dovadă a negocierii în concret a clauzelor în discuție. Nici împrejurarea că reclamanta a semnat contractul de credit nu poate conduce la concluzia, fără alte probe, că s-a realizat o negociere a clauzelor în discuție.
Prin urmare, în baza art. 4 alin. 2 și 3 din Legea nr. 193/2000, în favoarea consumatorului operează prezumția relativă a lipsei de negociere a clauzelor contractuale, prezumție care nu a fost răsturnată de pârâtă prin dovada contrară în sensul că reclamanta ar fi avut posibilitatea în concret să modifice clauzele în discuție și nu doar să le accepte, așa cum au fost formulate de către Bancă sau să refuze să încheie contractul în forma propusă de pârâtă.
Instanța constată că este îndeplinită și cea de-a doua condiție pentru a constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5 pct. 5.2 în partea privind caracterul variabil al dobânzii în conformitate cu politica Băncii și art. 6 pct. 6.1 lit. b din contract, respectiv s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.
Potrivit pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 ” sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”.
Instanța apreciază că art. 5 pct. 5.2 în partea analizată din contractul de credit creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului întrucât prevede posibilitatea modificării dobânzii în conformitate cu politica Băncii, fără a se explica în concret care sunt motivele întemeiate care să justifice acest comportament pentru Bancă.
Noțiunea conform cu politica băncii nu este definită în contract, lasă loc de interpretare și astfel poate fi folosită de bancă în favoarea sa. Mai mult, consumatorul nu are dreptul de a negocia modificarea ratei dobânzii și nici măcar posibilitatea de a prevedea natura motivelor întemeiate în funcție de care s-ar putea modifica dobânda sau procentul cu care ar putea crește.
Împrejurarea că unele dispoziții legale în vigoare permit instituțiilor de credit să perceapă dobânzi variabile nu înseamnă că prevederile contractuale care stabilesc aceste dobânzi sunt excluse de la analizarea caracterului abuziv în baza art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.
În condițiile în care un consumator este obligat să suporte o rată a dobânzii modificată conform deciziei băncii care nu poate fi anticipată este evident că echilibrul contractual nu există, iar clauzele în discuție din contractul de credit referitoare la acest aspect creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.
Marja fiind un element de cost care influențează în mod direct dobânda trebuie să respecte dispozițiile din domeniul protecției consumatorului, inclusiv OG nr. 21/1992 astfel că orice modificare după voința creditorului se apreciază că nu respectă cerințele legii în sensul că marja nu poate fi variabilă, ci fixă, dobânda variind după o formulă transparentă.
OG nr. 21 /1992 privind protecția consumatorilor stipulează clar și fără echivoc faptul că la încheierea convenției de credit, împrumutatul, în calitate de consumator are dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale ori acest drept nu a fost respectat de către bancă încă din momentul încheierii convenției întrucât în cuprinsul contractului nu se explică cu exactitate motivele în funcție de care banca poate lua decizia majorării ratei dobânzii, sintagma în conformitate cu politica băncii neîncadrându-se în motivul întemeiat prevăzut de Legea nr. 193/2000 pentru care o instituție financiar bancară poate modifica în mod unilateral dobânda.
Referitor la aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2010, instanța reține că încheierea actului adițional trebuie să se facă cu respectarea prevederilor ordonanței și nu în detrimentul consumatorul prin aplicarea unei dobânzi mai mari decât cea stabilită inițial.
În ceea ce privește clauza care stipulează perceperea comisionului de acordare, instanța constată că noțiunea de comision de acordare nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat cu pârâta pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care este percepută suma cu titlu de comision. În contract nu s-a prevăzut motivul pentru care comisionul este perceput așa încât consumatorul nu poate înțelege de ce această sumă ar trebui suportată distinct de dobândă, independent de garanțiile pe care clientul le oferă în executarea obligațiilor și de conduita avută în raporturile cu banca.
Normele BNR nu impun băncilor să modifice caracterul dobânzilor stipulate în contractele de credit în derulare, ci doar impun băncilor să ia măsuri pentru a nu se ajunge în situația de a înregistra pierderi sau de a nu realiza profit.
Perceperea comisionului de acordare creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, reclamanta fiind obligată să plătească o sumă importantă de bani pentru cauze necunoscute.
Comisionul de acordare nu este un echivalent al folosinței sumei împrumutate astfel cum este dobânda percepută pentru acordarea creditului, iar perceperea comisionului de acordare înseamnă practic că pentru aceeași prestație, respectiv acordarea creditului banca percepe o dublă contraprestație: dobândă și comision de acordare. Comisionul de acordare nu are nicio justificare obiectivă în derularea contractului, fiind perceput în mod abuziv.
În ceea ce privește condiția relei credințe, instanța reține că aceasta nu se reduce doar la folosirea unor practici comerciale înșelătoare.
În considerentul nr. 16 din preambulul Directivei 93/13/CEE se prevede că ” …, la aprecierea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama”.
În speță, nu se poate reține că banca a acționat echitabil și că a luat în considerare interesele legitime ale consumatorului atât timp cât poate modifica dobânda în conformitate cu politica sa, măsură care nu este definită și explicată, iar consumatorul nu are niciun drept în legătură cu modificarea ratei dobânzii, atât timp cât a stabilit că percepe comision de acordare, fără a defini acest comision și fără a justifica perceperea acestuia.
Practic, prin calcularea ratei dobânzii în raport de o marjă stabilită în mod unilateral de către bancă, fără indicarea unor criterii obiective, ce pot fi verificate de consumatori și obligarea acestora de a restitui întreaga limită de credit, în cazul ridicării oricăror obiecțiuni cu privire la modalitatea de calcul a dobânzii, pârâta a urmărit să obțină un avantaj disproporționat, în detrimentul reclamantei, astfel încât, echilibrul contractual s-a rupt, nefiind îndeplinită cerința bunei-credințe.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a constata caracterul abuziv a art. 5 pct. 5.2 din contract în partea privind caracterul variabil al dobânzii în conformitate cu politica Băncii și art. 6 pct. 6.1 lit. b privind comisionul de acordare din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr.C2204/1000/_/16.06.2008.
Cu privire la cererea reclamantei privind obligarea pârâtei să recalculeze nivelul dobânzii percepute reclamantei în temeiul contractului de credit nr. C2204/1000/_ din data de 16.06.2008, după următoarea formulă: marja băncii fixă +valoarea indicelui de referință LIBOR la 3 luni, să emită un nou grafic de plăți care să țină cont de calculul corect al dobânzii curente egală cu suma dintre marja fixă a băncii plus LIBOR CHF 3 luni, instanța reține următoarele:
Prin clauza conținută de art. 5.2 din contract, părțile au prevăzut că dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea referinței pentru fiecare valută ( ex: Euribor (Euro), Libor (CHF), Robor (RON), etc. ), fără a exista consimțământul clientului.
Părțile au convenit, deci modificarea dobânzii de către bancă, însă au stabilit, tocmai în considerarea faptului că modificarea se produce unilateral de către bancă, ca această modificare să se facă în raport de indicii de referință ai pieței monetare (LIBOR, Euribor, Robor).
Potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat de expert A. C. A., la data acordării creditului, 16.06.2008, indicele de referință LIBOR CHF 3 M, publicat pe site-urile de specialitate, valabil pentru data de 15 din luna a 2 a trimestrului anterior trimestrului II/2008, respectiv februarie 2008 era de 2, 765 %. Expertiza a arătat că ținând cont de regula aplicabilă contractelor de credit cu dobândă variabilă prin prevederile OUG nr. 50/2010, precum că dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EUROBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului, la data acordării creditului, 16.06.2008, marja de profit a băncii era de 4,225 %, calculată ca diferență între procentul de dobândă de 6,99 % și indicele de referință LIBOR CHF 3M de 2, 765 %. Expertul a stabilit diferența de dobândă rezultând un excedent de la acordarea creditului până în luna octombrie 2014 de 6659,91 CHF, prin diferența între cuantumul dobânzii plătite la scadență, conform scadențar și cuantumul dobânzii determinat prin expertiză.
Deși în contractul de credit nu s-au prevăzut elementele componente ale dobânzii (marja băncii + indicele de referință), instanța constată că la încheierea contractului părțile au avut în vedere, în condițiile în care dobânda a fost stabilită la 6,99 %, iar indicele LIBOR CHF la 3 luni era de 2, 765 %, o marjă a băncii fixă în valoare de 4,225 %. La stabilirea dobânzii datorate de împrumutat se au în vedere costurile băncii și profitul obținut de aceasta, precum și, în cazul dobânzii variabile, indicii de referință în raport de care intervine variația dobânzii.
Faptul că în contractul de credit nu s-a prevăzut expres ca în dobânda de 6,99 % este cuprinsă și marja băncii nu poate conduce la concluzia că dobânda nu cuprinde și acest element câtă vreme marja băncii este elementul determinant pentru bancă la încheierea contractului de credit ce stabilește profitul băncii pentru punerea la dispoziția împrumutatului a sumei de bani.
Prin urmare, în raport de voința părților manifestată la încheierea contractului de credit si dispozițiile legale mai sus menționate, marja băncii poate fi modificată doar cu acordul ambelor părți.
Pentru toate aceste motive, instanța va obliga pârâta să recalculeze dobânda percepută în temeiul contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr.C2204/1000/_/16.06.2008 pentru perioada iunie 2008 la zi după următoarea formulă marja fixă de 4, 225 % pe an + valoarea indicelui LIBOR la 3 luni, urmând a se întocmi grafic de plăți corespunzător.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de a obliga pârâta să precizeze și să definească elementele componente ale dobânzii și cuantumul acestora din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_, precum și să precizeze modalitatea de modificare a dobânzii exclusiv în funcție de indicele de referință LIBOR, cu mențiunea că marja băncii este fixă, neputând să fie modificată decât prin acordul scris al părților, modificarea urmând să se facă atât în sens crescător, cât și descrescător, în funcție de variațiile indicelui de referință LIBOR, instanța constată că s-a admis cererea reclamantei de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 pct. 5.2 în partea privind caracterul variabil al dobânzii în conformitate cu politica Băncii, urmând ca rata dobânzii curente să fie cea prevăzută de la art. 5.1 din contract, respectiv 6,99 % care de fapt cuprinde așa cum s-a menționat mai sus marja băncii fixă și indicele LIBOR CHF la 3 luni, în raport de indicii de referință intervenind variația dobânzii.
Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Astfel, se constată că părțile prin acordul de voință pot să încheie act adițional prin care să se precizeze în clar și să se definească elementele componente ale dobânzii și cuantumul acestora, instanța doar a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 5.2 din contract în sensul menționat, a verificat cuantumul dobânzii avut în vedere la încheierea contractului, a verificat dacă dobânda a fost modificată de către bancă pe parcursul derulării contractului și a stabilit că dobânda poate varia în raport de indicele de referință LIBOR la 3 luni.
Instanța a stabilit care este dobânda din momentul încheierii contractului, a verificat dacă aceasta a fost modificată de către bancă pe parcursul derulării contractului și a apreciat abuzivă posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda în conformitate cu politica băncii.
În ce privește sancțiunea ce intervine în cauză, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Totodată, ca efect al nulității absolute, instanța apreciază întemeiată cererea reclamantei privind restituirea prestațiilor efectuate de aceasta în temeiul clauzelor care au fost anulate potrivit principiului restitutio in integrum.
Astfel, în cauză sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate (sumele achitate de reclamantă suplimentar ca urmare a majorării dobânzii de către bancă, sumele achitate cu titlu de comision de acordare) și inexistența datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată, respectiv dispoziția contractuală anulată apare ca și când nu ar fi existat.
În stabilirea cuantumului sumelor ce urmează a fi restituite reclamantei, instanța va avea în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă prin care s-a stabilit suma de 6659,91 CHF cu titlu de dobândă achitată în plus reprezentând diferența între cuantumul dobânzii plătite la scadență, conform scadențar și cuantumul dobânzii determinat prin expertiză, precum și suma achitată de către reclamantă cu titlu de comision de acordare.
În consecință, în temeiul art.1092 din C. civ., se va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 6659,91 CHF în echivalent în lei la data plății reprezentând dobândă încasată și suma de 1280 CHF în echivalent în lei la data plății cu titlu de comision de acordare.
Referitor la solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 CHF în lei la cursul BNR cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, reținând că reclamanta nu a dovedit prin nicio probă suferințele invocate, în condițiile în care cu ocazia interogatoriului, reclamanta a declarat că nu a citit contractul și nu există vreo dovadă în sensul că ar fi fost constrânsă de către bancă să încheie contractul sau că anterior declanșării acestui litigiu ar fi formulat cereri către bancă pentru negocierea clauzelor contractuale în sensul dorit.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va admite în parte cererea precizată, va constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5 pct. 5.2 în partea privind caracterul variabil al dobânzii în conformitate cu politica Băncii și art. 6 pct. 6.1 lit. b privind comisionul de acordare din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr.C2204/1000/_/16.06.2008, va obliga pârâta să recalculeze dobânda percepută în temeiul contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr.C2204/1000/_/16.06.2008 pentru perioada iunie 2008 la zi după următoarea formulă marja fixă de 4, 225 % pe an +valoarea indicelui LIBOR la 3 luni, urmând a se întocmi grafic de plăți corespunzător, va restituie reclamantei suma de 6659,91 CHF în echivalent în lei la data plății reprezentând dobândă încasată și suma de 1280 CHF în echivalent în lei la data plății cu titlu de comision de acordare și va respinge în rest pretențiile solicitate, ca neîntemeiate.
În temeiul art. 453 alin. 1 C. proc. civ., instanța va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții să plătească reclamantei suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei de obiect, ca neîntemeiată.
Respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea precizată, formulată de reclamanta P. A. M., cu domiciliul în București, ., nr. 8, ., ., sector 3 în contradictoriu cu pârâta . B.V. prin mandatar . SA, cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1.
Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5 pct. 5.2 în partea privind caracterul variabil al dobânzii în conformitate cu politica Băncii și art. 6 pct. 6.1 lit. b privind comisionul de acordare din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr.C2204/1000/_/16.06.2008.
Obligă pârâta să recalculeze dobânda percepută în temeiul contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr.C2204/1000/_/16.06.2008 pentru perioada iunie 2008 la zi după următoarea formulă marja fixă de 4, 225 % pe an +valoarea indicelui LIBOR la 3 luni, urmând a se întocmi grafic de plăți corespunzător.
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 6659,91 CHF în echivalent în lei la data plății reprezentând dobândă încasată și suma de 1280 CHF în echivalent în lei la data plății cu titlu de comision de acordare.
Respinge în rest pretențiile solicitate, ca neîntemeiate.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. R.B.E. /Tehn. R.B.E/S.E. /4ex/06.10.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6684/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 8883/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
