Validare poprire. Sentința nr. 8883/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8883/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 8883/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8883/2015

Ședința publică de la 13 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. V. A.

Grefier V. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea E. R. SERVICES IFN S.A., în contradictoriu cu debitorul B. I. G. și terțul poprit S.C. A. R. S.R.L..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru terțul poprit, av. H. M., lipsă fiind creditoarea și debitorul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Apărătorul terțului poprit solicită admiterea excepției și apreciază că se impune declinarea soluționării către Judecătoria B..

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.03.2015, sub nr._, creditoarea E. R. SERVICES IFN S.A. solicitat în contradictoriu cu debitorul B. I. G. si tertul poprit S.C. A. R. S.R.L. validarea popririi până la concurența sumei de 1.506,72 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare.

Totodată, aceasta a solicitat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a fost încuviințată executarea silită a debitoarei prin încheierea din data de 27.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/196/2014, iar adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 09.03.2015.

A mai susținut creditoarea că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau și nici nu a comunicat faptul că nu datorează nicio sumă de bani debitoarei.

În drept, creditoarea si-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 789 C.pr.civ.

În dovedirea cererii, acesta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În susținerea cererii au fost depuse copii de pe următoarele înscrisuri: adresa inființare poprire, dovadă de înmânare, încheiere încuviințare executare, contract de credit carte de identitate.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei.

Debitoarea nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

Terțul poprit a depus întâmpinare invocând excepția necompetenței teritoriale a instanței.

La acest termen de judecată, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin încheierea din data de 27.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/196/2014 s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva debitorului în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/29.03.2013, astfel cum reise din încheierea atașată (f.11, formându-se dosarul de executare nr. 1185/2014 al B. Asociați B. C. și S. D..

Prin adresa din 04.03.2015 (f. 5) s-a dispus înființarea popririi în dosarul sus-menționat, adresa de înființare a popririi fiind comunicată terțului poprit la data de 09.03.2015, astfel cum rezultă din dovada de comunicare anexată (f. 4).

Potrivit dispozițiilor art. 248 C. pr. civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei.

Conform art. 789 alin. (1) C.pr. civ, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmărită a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Instanța reține că potrivit art. 650 alin. (1) C.pr. civ, în forma ulterioară declarării neconstituționale a acestuia prin Decizia 348/2014 publicată în M. Of in data de 16 iulie 2014, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Totodată, instanța constată că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acesteia, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 C.pr.civ.

Prin urmare, întrucât în cauza de față domiciliul debitorului este în B., ., iar încuviințarea executării silite a fost dispusă de Judecătoria B., astfel cum rezultă din încheierea din data de 27.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/196/2014, reținem faptul că această din urmă instanță este instanța de executare, aceasta fiind competentă să soluționeze cererea de validare a popririi, astfel cum impun dispozițiile art. 789 C.pr.civ anterior arătate.

Pentru aceste motive, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea E. R. SERVICES IFN S.A., în contradictoriu cu debitorul B. I. G. și terțul poprit S.C. A. R. S.R.L.., în favoarea Judecătoriei B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2015.

Președinte, Grefier,

C. V. A. V. P.

Red. C.A./Tehnored. V.P. 19 Mai 2015

2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 8883/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI