Obligaţie de a face. Sentința nr. 9902/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9902/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 9902/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9902/25.05.2015

Ședința publică din data de 25 mai 2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: M. B. - judecător

GREFIER: C. B.

Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .,3 și 4, în contradictoriu cu pârâtele S.C. N. T. SARVA S.R.L. și I. D., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar și pentru depunerea de concluzii scrise .

S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 233 alin.1 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 18.05.2015, care face parte integrantă din hotărâre .

În conformitate cu disp. art. 394 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 395 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /22.10.2014, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .,3 și 4, cu sediul în municipiul București, .. 31 sector 1, și cu sediul procesual ales Oficiul Poștal nr. 4 București – C.P. 13, în contradictoriu cu pârâta S.C. N. T. SARVA S.R.L. și cu pârâta I. D., ambele cu sediul/domiciliul în municipiul București, ..2, ., ., și cu sediul procesual ales la Societatea de Avocați ,, B., U. și Asociații,, din municipiul București, ., ., ., a solicitat:

● obligării pârâtelor la predarea arhivei contabile a Asociației de P., cu cheltuieli de judecată

În dovedirea cererii, s-au depus la dosarul cauzei: înscrisuri .

În motivare, în esență, se arată că societatea pârâtă nu mai are dreptul de a presta activitatea potrivit Contractului încheiat cu reclamanta întrucât a devenit inactivă fiscal. Deși notificată să predea gestiunea financiar –contabilă, acesta nu s-a conformat .

Cererea formulată de către reclamantă a fost timbrată cu taxa de timbru -20 de lei .

În drept, reclamanta se prevalează de disp. HG nr. 1588/2007, art. 827, art. 842, art. 845 -846m art. 850-857 C.civ., art. 11 alin.12, art. 21 alin.4 Cod fiscal.

Pârâtele, legal citate cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, au formulat întâmpinare prin care, în esență, au invocat excepția lipsei calității procesual - active a reclamantei întrucât, în esență, acțiunea a fost promovată pentru Asociație de către numita J. D. fără ca acesta să mai dețină calitatea de Președinte la data promovării acțiunii întrucât, prin procesul –verbal al Adunării Generale /28.08.2014, a fost numit în funcția de P. al Asociației - dnul C. C. . Au fost anexate înscrisuri.

Pentru judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a cauzei, instanța de judecată a dispus următoarele măsuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare;

Având în vedere situația de fapt ce a rezultat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de judecată reține următoarele :

Având în vedere excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal pentru reclamantă, respectiv a dnei. J. D., invocată de către pârâte, prin întâmpinare, și pusă în discuția părților ( inclusiv a reclamantei ) ȘI în ședința publică din data de 18.05.2015 ( conform încheierii de amânare a pronunțării ), în temeiul disp. art. 82 NCPC, instanța de judecată o va admite întrucât, deși s-au acordat termene și s-a pus în discuția reclamantei depunerea dovezii calității de reprezentant legal a reclamantei, pentru d - na J. D. ( conform rezoluției /29.10.2014 –fila nr. 21 dosar, adresei de comunicare /30.10.2014 –fila nr. 23 comunicată reclamantei -08.12.2014 –fila nr. 29 dosar) și, deși i s-a comunicat ȘI întâmpinarea formulată de pârâte prin care s-a și invocat excepția mai sus menționată, reclamanta nu a formulat și nu a depus un răspuns la întâmpinarea comunicată, iar, prin nota și înscrisurile depuse la filele 30 -40 ca urmare a adresei instanței /30.10.2014, nu s-a procedat la dovedirea, în condițiile disp. art.151 alin.5 NCPC, a calității de reprezentant legal pentru dna J. D. la data înregistrării prezentei acțiuni, respectiv la data de 22.10.2014 .

Astfel, reclamanta a depus doar un proces-verbal al Adunării Generale /04.06.2014 –filele 32-33 dosar, ce atestă alegerea unui nou comitet.

Însă, conform înscrisurilor de la filele 54-68 din dosar, pârâta a indicat că, la data de 22.10.2014, președinte al Asociației de P. nu mai era dna. J. Dna, ci dl. C. C., potrivit procesului –verbal al Adunării Generale /28.08.2014. –filele 54-57 dosar .

În atare condiții de fapt și de drept, constatând că, deopotrivă, reclamanta nu a invocat și, mai cu seamă, nici dovedit cu probe certe, utile și pertinente, dar și în termenele și condițiile prevăzute de art. 200 alin. 3 coroborat cu art. 82 alin. 1 și raportat la disp . art. 151 alin.5 NCPC, calitatea de reprezentant legal a dnei J. D., admițând excepția invocată de pârâte, va anula cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă. Raportat la soluția dispusă, va respinge însă, ca nedovedită, cererea pârâtelor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, ca fondată, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal pentru reclamantă, a dnei. J. D., invocată de către pârâte, prin întâmpinare .

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .,3 și 4, cu sediul în municipiul București, .. 31 sector 1, și cu sediul procesual ales Oficiul Poștal nr. 4 București – C.P. 13, în contradictoriu cu pârâta S.C. N. T. SARVA S.R.L. și cu pârâta I. D., ambele cu sediul/domiciliul în municipiul București, ..2, ., ., și cu sediul procesual ales la Societatea de Avocați ,, B., U. și Asociații,, din municipiul București, ., ., ..

Respinge, ca nedovedită, cererea pârâtelor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2015 .

P.,GREFIER,

B. M. C. B.

Red. 03.07.2015

2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata

BM/CB

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 9902/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI