Radiere ipoteca. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 10874/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr._/2015
Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L. R.
GREFIER – M. U.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator P. V. E., contestator P. A. și pe intimat B. T. SA CLUJ- SUCURSALA B. OBOR BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare 2061/OBO/2012.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data 04.06.2015 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.01.2015 sub nr._, contestatorii P. V. E. și P. A. au formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata B. T. SA Cluj – Sucursala B. Obor București, prin care au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate că executarea silită este perimată și prescrisă, să se dispună anularea executării silite însăși (a tuturor formelor și actelor de executare silită) în dosarul de executare nr. 2061/OBO/2012, executare silită realizată prin intermediul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați Lex și care a fost începută de Corpul Executorilor Bancari ai Băncii T. SA. Totodată, se solicită radierea din Cartea funciară a ipotecii de rang II asupra imobilului identificat potrivit Contractului de ipotecă aferent autentificat la Biroul Notarilor Publici Asociați G. E., S. N., D. T., F. B. sub nr. 2777 din 02.08.2007.
În motivarea contestației la executare, contestatorii au invocat perimarea executării silite însăși, cu consecința anulării executării silite însăși în dosarul de executare nr. 2061/OBO/2012.
După ce a fost formulată de către intimată cererea de executare silită a bunului imobil (la 24.09.2014), la data de 05.11.2009 a fost depusă la instanța cererea de încuviințare a executării silite, iar încuviințarea executării silite din dosarul de executare, este autorizată de instanța de executare, doar pentru executarea silită imobiliară.
În cconformitate cu dispozițiile art. 387 VCPC, în dosarul de executare silită, executarea silită trebuie să aibă la bază o somație inițială care să cuprindă datele prevăzute în acest articol de lege. Se menționează că Somațiile din 01.03.2010 adresate contestatorilor conțin adrese de domiciliu greșite.
După Somațiile din 01.03.2010, următoarele acte de executare ce se regăsesc în dosarul de executare poartă data de 07.04.2010 – convocări la evaluare a imobilului supus executării, care nu au fost comunicate. Următorul act de executare este un proces verbal de licitație, care nu a fost comunicat.
Procesul verbal de licitație din 31.01.2012 – necomunicat la adresa de domiciliu – este ultimul act de executare în dosarul de executare în cauză, act de executare efectuat de către Corpul Executorilor Bancari ai Băncii Transivania SA.
De la acea dată până în prezent, nu a mai fost efectuat niciun act de executare în dosarul execuțional nr. 2061/OBO/2012, executare silită continuată/realizată prin intermediul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați Lex.
Ca urmare a faptului că creditorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire și nu a intervenit niciunul dintre cazurile de întrerupere sau suspendare aexecutării silite imobiliare, se apreciază că eecutarea s-a perimat de drept.
Referitor la prescripția dreptului de a cere executarea silită, prin dosarul de executare nr. 2061/OBO/2012, aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați Lex, s-a continuat executarea silită începută de Corpul Executorilor Bancari ai Băncii T. și ca urmare a perimării intervenite în condițiile art. 389 alin. 1 V.C.Pr.Civ a intervenit anularea executării silite însăși, iar în conformitate cu dispozițiile art. 405 indice 2 alin. 3, prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
În acest context, se apreciază că dreptul de a cere executarea silită s-a prescris, fiind împlinit termenul de 3 ani prevăzut de art. 405 V.C.Pr.Civ și nu a intervenit nicio cauză de întrerupere a prescripției în condițiile art. 405 indice 2 V.C.Pr.Civ.
Întrucât contractul accesoriu, urmează soarta juridică a cotractului principal de care depinde, în speță, urmare a stingerii obligației principale, este evident că, în condițiile art. 1800 Vechiul C.civ, se stinge și ipoteca, pe cale accesorie, prin stingerea obligației principale.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 389, art. 399, art. 391, art. 405 indice 2 V.C.Pr.Civ.
Intimata B. T. SA Cluj – Sucursala B. Obor București a formulat la data de 14.02.2015 întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect prescripția și a capătului de cerere având ca obiect radierea din CF a ipotecii înscrisă în favoarea intimatei în baza contractului de ipotecă autentificat sub nr. 2777/02.08.2007 de notar public D. T..
În motivare s-a arătat că prezenta contestație este tardivă având în vedere că debitorul P. V. E. a luat cunoștință de executarea silită și actele de executare din dosarul nr. 2061/OBO/2012 al B. LEX de la momentul comunicării fiecărui act de executare efectuat în acest dosar, dar și de la momentul formulării cererii înregistrată la B. LEX sub nr. 2332 din data de 11.03.2014, cerere ce a fost depusă și la dosarul cauzei de către contestator.
Prescripția dreptului de a cere executarea silită începe să curgă de la data nașterii acestui drept, drept care în cauza de față, s-a născut în cursul anului 2008, când contestatorii nu și-au mai plătit ratele conform graficului de rambursare, iar pârâta a procedat la declararea scadenței anticipate a creditului acordat și a solicitat executarea silită în cursul anuli_, după mai multe încercări de stingere pe cale amiabilă a restanțelor.
În susținerea excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect radierea din CF a ipotecii înscrise în favoarea pârâtei, în baza contractului de ipotecă autentificat sub nr. 2777/02.08.2007 de notar public D. T., se arată că o astfel de cerere nu poate fi formulată în cadrul contestației la executare.
Referitor la primul capăt de cerere privind constatarea perimării, prin cererea de executare silită, atât în fața fostului executor bncar, cât și în fața executorilor judecătorești, pârâta a solicitat executarea silită sub toate formele, în baza titlului executoriu dat de Contractul de credit nr. 986/02.08.2007 și Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2777/02.08.2007 de notar public D. T., astfel că din februarie 2010, după ce a fost obținută încuviințarea executării silite, a fost începută executarea silită sub toate formele: prin poprire, mobiliară și imobiliară.
În dosarul de executare silită nr. 2059/OBO/2012 (în care a fost continuată executarea din dosarul nr. 41/2009 al fostului executor bancar), în care se desfășoară executarea silită tot în baza titlului executoriu dat de Contractul de credit nr, 986/02.08.2007, la data de 04.09.2012 afost emisă adresa de înființare a popririi de către execcutorul judecătoresc, astfel cum rezultă din adresa de confirmare a înființării popririi emisă de Centrul Regional București al Băncii T. SA sub nr._/20.09.2012.
Conform art. 390 alin. 1 C.pr.civ, perimarea nu operează în cazurile în care legea încuviințează executarea silită fără somație.
Se arată că sancțiunea perimării este una care nu i se poate aplica unui creditor diligent, așa cum este B. T. SA, care în cauza de față a solicitat executarea silită a titlului executoriu dat de Contractul de credit nr. 986/02.08.2007 sub toate formele.
Referitor la susținerile contestatorului privind constatarea faptului că executarea silită, în conformitate cu dispozițiile art. 405 C.pr.civ, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în ternen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, iar prin împlinirea termenului de prescripție, orice titlu executoriub își pierde puterea executorie.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său sancționator este necesar ca pentru titularul dreptului să existe pe lângă voința de a acționa și posibilitatea de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său, ori în cazul de față, intimata și-a exercitat dreptul de punere în executare a titlului executoriu dat de contractul de credit încheiat cu debitorii.
În timpul curgerii termenului de prescripție pot interveni anumite împrejurări ori cauze obiective care îl pun pe titularul dreptului de a cere executarea silită în imposibilitate de a acționa.
În speță termenul de prescripție de trei ani a început să curgă la data când debitorii au achitat ultima rată conform graficului de rambursare, respectiv în cursul anului 2008, iar la data de 24.09,2009 creditoarea intimată a adresat executorului bancar cererea de executare silită asupra bunurilor debitorilor, astfel că potrivit prevederilor art. 405 ind. 2 C.pr.civ, cursul prescripției a fost întrerupt.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect radierea din CF a dreptului de ipotecă înscris asupra imobilului teren intravilan, situat în municipiul București, cu suprafața de 568,96 mp, proprietatea debitorilor P. V. E. și P. A., se arată că garanția ipotecară reprezintă un accesoriu al creanței principale constatată prin contractul de credit. Obligația principală nu s-a stins deoarece aceasta subzistă până la data la care creanța intimatei se va stinge prin plata, astfel încât nu poate fi solicitată radierea ipotecii.
În drept s-au invocat dispozițiile art, 115 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu respectarea dispozițiilor art. 137 alin. 2 C.pr.civ instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității, invocată prin întâmpinare:
Prin contestația la executare ce formează obiectul acțiunii de față, contestatorii au solicitat ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se constate că excutarea silită este perimată și prescrisă și în consecință să se dispună anularea executării silite în dosarul de executare nr. 2061/OBO/2012, executare silită realizată prin intermediul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați Lex și care a fost începută de Corpl Executorilor Bancari ai Băncii T. SA.
În conformitate cu dispozițiile art. 389 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, ”Dacă creditorul a lăsat să reacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei”. Totodată, potrivit dispozițiilor art 391 Vechiul Cod. Pr.civ ”Încălcarea dispozițiilor art. 384, 385, 387 și 389 atrage anularea executării”.
În cauză, contestatorii nu au formulat contesație la executare, împotriva unui anume act de executare, ci perimarea executării silite.
Perimarea poate fi invocată oricând și de orice parte interesată, inclusiv de instanță, excepția de perimare a executării silite fiind o excepție de procedură, de ordine publică.
În condițiile art 399 din Vechiul Cod de procedură civilă, contestatoarea are deschisă contestația la executare pentru fiecare act de executare, însă în prezenta cauză s-a invocat excepția permării silite prin raportare la actele de executare existente la momentul contestației la executaere, perimare ce nu este supusă unor termene anume stabilite, motiv pentru care va respinge excepția tardivității, ca neîntemeiată. Silită,
Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect prescripția dreptului de a cere executarea, pârâta a arătat că acest capăt de cerere nu este dovedit și este prematur introdus, având în vedere că intervenția prescripției trebuie să fie calculată de la un anumit termen, eventual de la data formulării cererii de executare silitp, aceasta susținând că în cauza de față nu poate fi vorba despre intervenirea prescripției dreptului creditorului de a cere executarea silită. Aceasta nu este o veritabilă excepție ci apărări pe fondul cauzei de natură să conducă la nelegalitatea procedurii de executare.
Pe fondul cauzei, instanța reține că la data de 24.09.2009, B. T. SA Cluj – Sucursala B. Obor Bcurești a înaintat Corpului Executorilor Bancari ai Băncii T. SA Cluj, cerere de executare silită a bunului imobil situat în intravilanul municipiului București, secror 1, lot 5, T 219, P 6,7,8 compus din teren intravilan cu suprafața de 568,96 mp, cu nr. cadastral_/5, înscris în CF nr._ a localității București, sector 4, prprietatea împrumutaților P. V. E. și P. A., pentru recuperarea debitelor în sumă de 104.856,15 euro cu care împrumutatul figurează în evedențele băncii la datade 24.09.2009, plus dobânzile calculate până la achitarealor integrală, creditul fiind angajat în baza Contractului de credit nr. 986/02.08.2007.
Titlurile executorii în baza cărora s-a solicitat executarea silită sunt: Contractul de credit nr. 986/02.08.2007; Contractul de garanție reală mobiliară asupra creanțelor existente sau viitoare și soldul contului nr. 986/CES/01/02.08.2007; Contractul de garanție reală mobiliară asupra creanțelor existente sau viitoare și soldului contului curent nr. 986/CES/02/02.08.2007; Contractul de ipotecă rang II, autentificat de către BNP E. G. sub nr, 2777/02.08.2007.
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în ședința din camera de consiliu din data de 11 februarie 2010, în dosarul nr. 1701/2010, instanța a încuviințat executarea silită, prin urmărirea bunului imobil situat în București, sector 1, compus din teren intravilan lot 5, T 219, P 6, 7, 8 în suprafață de 568,96 mp, înscris în CF nr._, nr. cadastral_/5 împotriva debitorilor P. V. E.. P. A., în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. 986/02.08.2007, contractual de ipotecă autentificat sub nr. 2777/02.08.2007 de BNPA D. T., la solicitarea creditorului B. T. SA.
La data de 01 martie 2010, executorul Bancar D. V. G. a încheiat Procesul verbal de situație imobiliară.
Prin Somațiile emise la data de 01 martie 2010, Corpul Executorilor Bancari ai Băncii T., prin executor bancar D. V. G., i-a somat pe debitorii P. V. E. și ca în termen de 15 zile de la primirea, lăsarea, afișarea sau înmânarea la domiciliul acestuia a acestei somații, să achite de bunăvoie creditorului B. T. – Sucursals Obor, suma de 104.856,15 Euro plus dobânzile și penalitățile calculate până la data achitării integrale, făcându-i cunoscut că în caz contrar, se va proceda la urmărirea și scoaterea la vânzare prin licitație publică a imobilului situat în București, sector 1, lot 5, T 219, P 6,7, 8.
În dosarul de executare nr. 55/2009 întocmit de Corpul Executorilor Bancari ai Băncii T. s-a întocmit Publicația de vânzare nr. 1 din 02.02.2011, prin care s-a adus la cunoștință, vânzarea la licitație publică a imobilului proprietatea debitorilor garanți ipotecati P. V. E. și P. A..
La data de 09 martie 2011, s-a încheiat Procesul Verbal de licitație, acordându-se un nou termen de licitație.
Ulterior, la data de 27 aprilie 2011, s-a întocmit Publicația de Vânzare nr. 2/27.04.2011, prin care s-a adus la cunoștința publică faptul că în ziua de 17.05.2011, va avea loc vânzarea la licitație publică a imobilului proprietatea debitorilor garanți ipotecati P. V. E. și P. A..
Conform Procesului Verbal de licitație din data de 17 mai 2011, la acest termen nu s-a prezentat nici un licitator, fapt pentru care va fi organizat un nou termen de licitație.
Potrivit Publicației de Vânzare nr. 3 din 30.09.2011, s-a adus la cunoștința publică faptul că în ziua de 14.10.2011, are loc vânzarea la licitație publică a imobilului ce face obiectul acestui dosar de executare.
Din conținutul Procesului verbal de licitațiedin data de 14 octombrie 2011, rezultă că la acest termen nu s-a preentat nici un licitator, fapt pentru care va fi organizat un nou termen de licitație.
În cuprinsul Procesului Verbal de licitație din data de 14 decembrie 2011, s-a menționat că la acest termen nu s-a prezentat nici un licitator, fapt pentru care s-a organizat un nou termen de licitație.
Prin Publcația de Vânzare nr. 5 din 13.01.2012 s-a adus la cunoștința publică faptul că în ziua de 31.01.2012 va avea loc vânzarea la licitație publică a imobilului proprietatea debitorilor garanți ipotecati P. V. E. și P. A..
Conform Procesului verbal de licitație încheiat la data de 31 ianuarie 2012, la acest termen nu s-a prezentat nici un licitator, fapt pentru care va fi organizat un nou termen de licitație. Acesta este ultimul act de executare în dosarul de executare în cauză, act de executare efectuat de către Corpul Executorilor Bancari ai Băncii T. SA.
În temeiul legii nr. 287/2011, dosarul de executare constituit de Corpul Executorilor Bancari ai Băncii T. SA a fost predat către B. LEX, fiind instrumentat sub nr. 2061/OBO/2012.
Din ansamblul probator administrat în prezenta cauză, rezultă că la nivelul anul 2012, prin intermediul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați Lex, au fost emise adrese sub formă de tablel privind diverși debitori în dosare de executare diferite, la unitățile bancare din București în vederea popririi conturilor deschise la aceste societăți bancare.
Se va reține că dosarul de executare privește exclusiv forma executării silite imobiliare. Astfel executarea silită imobiliară a fost solicitată în mod expres de către creditor în această formă prin Cererea de executare silită nr._/24.09.2009, cererea de încuviințare a executării silite formulată de executorul bancar prin adresa nr. 376/05.11.2009 privea tot executarea imobiliară, iar instanța de executare – Judecătoria Sectorului 1 București a încuviințat executarea silită prin urmărirea bunului imobil situat în București, sector 1.
În conformitate cu dispozițiile art. 389 alin. 1 V.C.pr.civ ”Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni, de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărirem executarease perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei”.
Astfel, din data de 31.01.2012 și până în prezent, deși, între timp, dosarul de executare a devenit de competența executorilor judecătorești, nu a mai fost efectuat niciun act de executare, în dosarul execuțional nr. 2061/OBO/2012, executare silită continuată/realizată prin intermediul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați Lex.
Se va reține că în dosarul de executare nr. 2061/OBO/2012 nu a fost comunicat nici un act de executare către debitori.
Pe de altă parte se va reține că creditorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, în speță neexistând dovada că ar fi intervenit vreun caz de suspendare sau întrerupere a executării silite imobiliare.
Ca urmare, instanta va admite contestatia la executare si va constata că operează perimarea de drept a executarii silite, ceea ce determină desfiintarea acesteia.
Cu privire la capătul de cerere privind radierea din Cartea Funciară a ipotecii de rang II asupra imobilului identificat potrivit Contractului de ipotecă aferent autentificat la Biroul Notarilor ublici Asociați G. E., S. Necul, D. T., F. Bivolar sub nr. 2777 din 02.08.2007, instanța urmează să admită excepția inadmisibilității, apreciind că acest capăt de cerere nu poate fi formulat pe calea contestației la executare. Radierea dreptului de ipoteca asupra imobilului în CF se efectueaază in conditiile prevăzute de lege în domeniul cărților funciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității.
Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind radierea din Cartea Funciară a ipotecii de rang II asupra imobilului identificat potrivit Contractului de ipotecă aferent autentificat la BNPA G. E., S. N., D. T., F. B. sub nr. 2777 din 02.08.2007.
Respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil.
Admite contestația la executare privind pe contestator P. V. E., sector 4, București, . C, nr. 5, .. A, . contestator P. A. sector 4, București, . C, nr. 5, .. A, . și pe intimat B. T. SA CLUJ- SUCURSALA B. OBOR BUCUREȘTI sector 2, București, .. 10, ..
Constată perimată executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 2061/OBO/2012.
Dispune anularea actelor de executare ce formează obiectul dosarului de executare nr. 2061/OBO/2012.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 iunie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RedRL/tehnRL.MU/24.09.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|