Pretenţii. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 21950/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 19.11.2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE - P. P.
GREFIER – N. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . Casa de insolvență Transilvania Filiala T. SPRL și pe pârâta . SRL, având ca obiect pretenții – perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța ia act că nu s-a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, constatând că, prin notele scrise depuse la dosar de către reclamantă, se critică încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecății conform art. 242 al. 1 C. p. c., aspecte ce pot fi invocate doar în cadrul unei căi de atac împotriva încheierii respective.
Instanța, față de temeiul juridic al suspendării și data suspendării judecății cauzei, rămâne în pronunțare asupra excepției perimării invocată din oficiu.
INSTANȚA
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 30.05.2014, sub nr._, reclamanta . Casa de insolvență Transilvania Filiala T. SPRL, a chemat în judecată pe pârâta . SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 31.697,96 lei, la plata dobânzii legale calculate de la data scadenței facturii până la data plății efective a debitului.
În drept, au fost invocate disp. art. 192 și următoarele C. p. c., art. 1270, 1272, 1535, 1538 Cod civil.
P. încheierea de la 04.12.2014, instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 al. 1 C. p. c., ca urmare a faptului că reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței în sensul de a depune contractul nr. 1957/26.11.2011 și dovada achitării parțiale a facturii nr._/05.04.2012 și de a face dovada citării pârâtei într-un cotidian de largă răspândire.
La termenul din 19.11.2015, instanța a pus în discuție excepția perimării.
Analizând actele dosarului cu privire la excepția perimării, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 416 al. 1 C. p. Civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găseste.
Cu referire la prezenta cauza, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 04.12.2014, instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 al. 1 C. p. c., ca urmare a faptului că reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței, în sensul de a depune contractul nr. 1957/26.11.2011 și dovada achitării parțiale a facturii nr._/05.04.2012 și de a face dovada citării pârâtei într-un cotidian de largă răspândire.
De la acest moment și pana la termenul din 19.11.2015, termen acordat dupa repunerea pe rol din oficiu, contestatoarea nu a indeplinit niciun act de procedură in vederea judecarii cauzei care sa intrerupa cursul perimarii in conditiile art. 417 C. p. civ..
Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art. 416 al. 1 C. p. civ., instanța urmează a constata perimată cererea formulată de contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea privind pe reclamanta . prin C. RO_, prin Casa de insolvență Transilvania Filiala T. SPRL, cu sediul în Timișoara, Bastion Office, .. 2, . și pe pârâta . SRL, identificată prin CUI RO_, cu sediul în sector 1, București, Piata Presei Libere nr. 3-5, City Gate Turnul de Sud, .> Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi, 19.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. PP
Tehnored. PP/NS
4 ex./04.12.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria... → |
|---|








