Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 24040/2015

document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 10 Decembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. G.

Grefier A. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. F. și pe pârât I. M., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26.11.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 03.12.2015, 10.12.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la data de 15.07.2015 pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._, reclamantul P. F., în contradictoriu cu pârâtul I. M. a solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului la plata sumei de 34.415 lei reprezentand cheltuieli de judecata ( taxa de timbru si onorariu de avocat) avansate în dosarul nr._ .

In motivarea în fapt, reclamantul a aratat ca prin sentinta nr._ din data de 10.10.2013 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti în dosarul nr. 8468/2013 s-a respins actiunea formulata de reclamant ca neîntemeiata. Impotriva acestei hotarari a formulat apel, iar prin Decizia nr. 1551 din data de 14.10.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti în dosarul nr. 8468/2013 s-a respins apelul ca nefundat. Decizia Tribunalului a fost atacata cu recurs, iar prin Decizia nr. 604 din data de 25.05.2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti s-a admis recursul si s-a modificat decizia recurata, în sensul ca s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentinta, iar pe fondul cauzei s-a admis actiunea si a fost obligat paratul I. M. la plata sumei de 25.000 euro în echivalent lei la data plății efective.

De asemenea, s-a învederat ca, cheltuieli de judecata ocazionate de acest litigiu, si anume taxa de timbru si onorariu de avocat au fost solicitate pe cale separata.

In drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 451, 453 alin. 2 NCPC, art. 1488 NCC.

In sustinerea actiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri în copie conforma cu originalul ( filele 6,7, 21-36).

Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru în suma de 1638 lei.

La data de 15.09.2015, paratul I. M. a depus la dosar întampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata, motivat de faptul ca respectivele cheltuieli de judecata solicitate de catre reclamant nu au caracter real, necesar si rezonabil, aratand ca aceste cheltuieli sunt efectuate după finalizarea litigiului între părti, nu se stie cu ce titlu si nici macar daca au avut sau nu în vedere acest proces, nefiind facuta în cuprinsul facturilor nicio mentiune.

S-a mai sustinut de catre parat ca nu poate fi obligat la plata cheltuielilor reprezentand onorariu de succes, dat fiind faptul ca acestea reprezinta o reconpensa acordata benevol de catre client avocatului sau la finalizarea litigiului si au un vadit caracter voluptoriu, nefiind indispensabile promovarii si sustinerii actiunii.

In drept, întampinarea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 451 si urm. NCPC.

In sustinerea întampinarii, paratul a depus la dosar înscrisuri în copie conforma cu originalul ( filele 41-49).

La data de 08.10.2015, reclamantul a depus la dosar raspuns la întampinare prin care a solicitat respingerea apărărilor paratului invocate în întampinare ca neîntemeiate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Decizia civila nr. 604 R/25.05.2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti Sectia a IV a Civila în dosar nr._ a fost admis recursul formulat de recurentul reclamant P. F., în contradictoriu cu intimatul parat I. M., a fost modificata decizia recurata în sensul ca a fost admis apelul, a fost schimbata în tot sentinta si pe fond a fost admisa actiunea si a fost obligat paratul I. M. la plata catre reclamantul Păltinuș F. a sumei de 25.000 euro în echivalent lei la data plății efective.

Din cuprinsul practicalei deciziei mentionate mai sus se retine ca apărătorul recurentului reclamant Păltinuș F. a învederat ca va solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.

Astfel, în speță, instanța reține ca în cadrul soluționarii dosarului nr._, reclamantul Păltinuș F. a fost reprezentat de avocat C. I. G., și în cursul celor trei cicluri procesuale a efectuat cheltuieli de judecata reprezentad taxa judiciara de timbru si onorariu de avocat, conform chitantelor, facturilor fiscale si ordinelor de plata de la dosar ( filele 23-27).

Conform art. 274 c.p.c. (1865) aplicabile în speță, partea care cade în pretenții va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata.

Prin urmare, retinand culpa procesuala a paratului I. M., care a cazut în pretenții, conform Deciziei civile nr. 604R/25.05.2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti Sectia a IV a Civila în dosar nr._, reclamantul este îndreptățit sa fie despagubit de catre parat atat cu privire la taxele judiciare de timbru suportate pentru initierea demersului judiciar, cat si cu privire la onorariul de avocat pe care aceasta l-a suportat pentru asigurarea apărării calificate în cauza.

Astfel, instanta constata ca reclamantul a achitat taxa judiciara de timbru în suma totala de 7461 lei aferenta cererii de chemare în judecata pentru cele trei grade de jurisdictie.

In ceea ce priveste onorariul de avocat, instanta retine potrivit dispozitiilor art. 274 alin. 3 c.p.c. ” Judecatorii au însa dreptul sa mareasca sau sa micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevazute în tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat.

In speță, instanta apreciaza ca suma de 29.015 lei solicitata de reclamant cu titlu de onorariu de avocat este vadit disproportionat cu valoarea si complexitatea cauzei care a format obiectul dosarului nr._, astfel instanta apreciaza ca se impune reducerea acestuia la suma de 2000 lei.

Avand în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 274 c.p.c. ( 1865), art. 1349 NCC, instanța va admite actiunea reclamantului ca fiind întemeiata, si va obliga paratul parata la plata către reclamant a sumei de 9461 lei cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate în dosar nr._, reprezentand taxa judiciara de timbru și onorariu de avocat.

Va lua act ca reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata efectuate în acest dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte actiunea. privind pe reclamant P. F. cu domiciliul în FOCSANI, .. S1, . și pe pârât I. M. cu domiciliul ales la av. I. M. în București, . 3, apart. 15 sector 4.

Obliga parata la plata către reclamantă a sumei de 9461 lei cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate în dosar nr._, reprezentand taxa judiciara de timbru și onorariu de avocat.

Ia act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata efectuate în acest dosar.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronuntata în sedinta publica de la 10.12.2015.

P. GREFIER

R. G. A. H.

Red.G.R./tehn. G.R/H.A.

4 ex./15.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI