Pretenţii. Sentința nr. 5157/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5157/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 5157/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr. 5157/2015
Ședința publică de la 18 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. B.
Grefier A. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. G. și pe pârâta ASOCIAȚIA DE P. G. E. NR. 9, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 25.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 04.03.2015, ulterior pentru 11.03.2015 și ulterior pentru astăzi, 18.03.2015, pentru cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea din data de 13.08.2014, înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ reclamanta M. G. a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA DE P. G. E. NR. 9 solicitând obligarea acesteia din urmă la plata sumei de_ lei reprezentând echivalentul prejudiciului compus din_ lei reprezentând cheltuieli efectuate cu reparația autovehiculului și 500 lei reprezentând lipsa de folosință a autovehiculului pe perioada reparațiilor.
În fapt, reclamanta a arătat că în data de 02.02.2014 a constatat că automobilul său a fost grav avariat de un . ce s-a desprins de pe fațada și acoperișul imobilului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357, 1376 alin. 1, 1379 alin. 1 cod civil, art. 3 lit. C, 4, 30, 34 și 56 din Legea 230/2007, art. 12 din HCGMB nr. 120/2010.
În susținerea cererii, s-au depus înscrisuri.
Pârâta, prin avocat, a depus întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive și solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1351 alin. 3, 1356, 1371 alin. 1 și 2 cod civil, art. 36 și 205 c. pr. civ.
În susținerea întâmpinării, s-au depus înscrisuri.
Din probele administrate in cauza, proba testimoniala si plansele fotografice a rezultat ca, în data de 02.02.2014, automobilul reclamantei cu nr._ a fost avariat ca urmare a caderii unui ., in timp ce stationa in fata imobilului din Bucuresti, .. 9.
Potrivit art. 1357 C.civ., cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare.
F. de dispozițiile art. 1357 C.civ., instanța retine că, pentru angajarea raspunderii civile delictuale a paratei, trebuie întrunite cumulativ cele 4 conditii, respectiv fapta ilicita constand in neindeplinirea de catre obligatiei de a curata zapada de catre cel care avea in sarcina aceaata operatiune, legătura de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu, cerinta privind dovada prejudiciului, vinovatia.
Instanța apreciază că, in cauză, nu s-a făcut dovada elementelor răspunderii civile delictuale. Astfel, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei ca neintemeiata, avand in vedere ca acesteia ii reveneau atributii privind curatatrea acoperisului blocului de zapada, conform HCGMB 210/2010 si legii 230/2007.
In speta, insa, analizand probele administrate in cauza, nu rezulta ca portiunea de zapada cu gheata care a avariat autoturismul reclamantei a provenit, respectiv a cazut de pe acoperisul blocului, astfel incat Asociatia sa raspunda delictual in virtutea obligatiilor prevazute de actele normative mentionate. Astfel, martorul a declarat ca zapada a cazut de pe acoperisul blocului, insa, din fotografiile de la filele 31 si 32, rezulta in mod evident ca zapada nu putea sa cada de pe acoperisul blocului intrucat fatada blocului a fost construita in trepte( in partea superioara: acoperisul si ultimul etaj), iar zapada de pe acoperis ar fi putut cel mult sa cada in balconul imediat inferior, nicidecum in . care zapada a cazut de pe . martorul, cel mai probabil, a cazut de la balconul utimului etaj sau unul dintre celelalte 3 balcoane din plansa foto de la fila 32, astfel incat raspunderea ar fi in sarcina proprietarului, nicidecum a Asociatiei.
Avand in vedere aceste considerente, va respinge cererea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei ca neintemeiata.
Respinge cererea formulată de reclamanta M. G. cu domiciliul în sector 1, București, CALEA VICTORIEI, nr. 83, ., . ASOCIAȚIA DE P. G. E. NR. 9 cu sediul în sector 1, București, .. 9, ca neintemeiata.
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
S-a pus la dispoziție minuta prin intermediul grefei.
Președinte, Grefier,
R. B. A. T.
Red RB/ Tehnored AT/ 4 ex-
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 5200/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5172/2015. Judecătoria... → |
---|