Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 17686/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._/2015
Ședința publică de la 02 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor E. R. SERVICES IFN S.A. și pe debitor C. A. M., terț poprit S.C. P. P. S.R.L., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns tertul poprit prin avocat, lipsă fiind celelalte parti.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul tertului poprit depune la dosar dovada faptului ca cererea a ramas fara obiect.
Instanta invoca din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Terțul poprit prin avocat solicita admitere exceptiei.
Instanta ramane in pronuntare asupra exceptiei invocate.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cererii, reține următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 30.04.2015 sub nr._, creditoarea E. R. SERVICES IFN S.A., în contradictoriu cu debitorul C. A. M.si cu terțul poprit S.C. P. P. S.R.L., a solicitat instanței validarea popririi infinitate in dosarul de executare nr. 125/2013 al B.E.J. A. C..
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de executare nr. 125/E/2013 al B.E.J. A. C.
La termenul de judecata din data de 02.10.2015, instanța a retinut cauza in pronuntare asupra exceptiei necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, invocata din oficiu la același termen de judecata.
Analizând materialul probator, prin prisma acestei excepții, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 30.04.2015 sub nr._, creditoarea E. R. SERVICES IFN S.A., în contradictoriu cu debitorul C. A. M.si cu terțul poprit S.C. P. P. S.R.L., a solicitat instanței validarea popririi infinitate in dosarul de executare nr. 125/2013 al B.E.J. A. C..
Instanța retine ca, ulterior încuviințării executării silite de către Judecătoria Moinești prin încheierea din data de 01.10.2013, pronunțata in dosarul nr._ (f. 42), executorul judecătoresc a demarat executarea silita împotriva debitorului C. A. M. in dosarul de executare nr. 125/2013 al B.E.J. A. C., inclusiv prin înființarea popririi asupra sumelor de bani pretins datorate debitorului de către terțul poprit S.C. P. P. S.R.L.
Conform art.790 alin.1 NCPC, după republicare:”(1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”
Instanta de executare era definita de art.650 alin.1 NCPC, forma in vigoare inainte de modificarea acestuia prin art.I pct.21 din Legea nr.138/2014 si de republicare, ca fiind judecatoria in circumscriptia careia se afla biroul executorului judecatoresc care face executarea, cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel.
Art.651 alin.3 NCPC dupa republicare stabileste ca instanta de executare solutioneaza contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Instanța reține ca sediul B.E.J. AAPOSTOL C. se afla In Municipiul Moinești, Jud. Bacău.
In continuare, instanta retine ca, prin decizia nr.348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16.07.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială „Lapmor Impex” — S.R.L. din G. în Dosarul nr._ al Judecătoriei G. și a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) din codul de procedură civilă sunt neconstituționale.
În motivarea deciziei s-a reținut că în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.
De la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial nr.529/16.07.2014, dispozițiile art.650 alin. (1) NCPC, declarate neconstituționale, au fost suspendate de drept, urmând ca efectele lor juridice să înceteze la expirarea termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Din punct de vedere practic, prevederile art.650 alin.(1) NCPC nu mai produc efecte juridice de la data de 16 iulie 2014.
In ceea ce privește aplicarea ratione temporis a deciziei Curții, instanța retine ca se impune o distincție între executările silite în cazul cărora instanța de executare a fost sesizată înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr.348/17.06.2014, respectiv după această dată.
Rezolvarea acestei probleme trebuie să pornească de la trei aspecte esențiale: deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai ex nunc, pentru viitor, respectiv de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României; ceea ce rezolvă instanța de executare reprezintă incidente apărute în cursul executării silite, astfel că momentul determinant în stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite; trebuie păstrat principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta.
În cazul în care cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr.348/17.06.2014, cum este si cazul in speța de fata, cererea de încuviințare a executării silite fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești la data de 01.04.2013-înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr.348/17.06.2014, este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată în art.25 alin.2 NCPC.
Așadar, dacă instanța de executare a fost sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, competența acestei instanțe este legal dobândită, potrivit vechii reglementări, nu doar pentru această cerere a cărei admitere constituie o premisă esențială a executării silite înseși și, ca atare, constituie mai mult decât un simplu incident, ci și pentru orice altă cerere ulterioară, formulată în cadrul și în legătură cu executarea silită (contestația la executare, validare poprire).
Decizia Curții Constituționale nr.348/17.06.2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs si pentru care s-a depus cererea de încuviințare a executării înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât ea produce efecte „numai pentru viitor” (art. 147 alin.(4) din Constituție), nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare; în cazul executărilor silite în curs, competența organului de executare și, implicit și mediat, competența instanței de executare a fost fixată la data sesizării acesteia din urmă cu cererea de încuviințare a executării silite și – cu singura excepție a cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate – competența instanței de executare prevăzute de art.650 alin. (1) NCPC, legal dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum validarea popririi.
Prin urmare, având in vedere toate considerentele expuse mai sus, in speța, calitatea de instanța de executare o are Judecătoria Moinești, care de altfel a si încuviințat executarea silita.
De asemenea, instanța mai retine si ca, chiar si in cazul in care s-ar aprecia ca in speța sunt aplicabile dispozițiile art.651 alin.1 NCPC varianta după republicare si după modificare, Judecătoria Sectorului 1 București tot nu ar fi competenta sa soluționeze prezenta cauza, având in vedere ca domiciliul debitorului se afla, la data sesizării organului de executare, in Bacău unde se afla si in prezent, in speta neavand relevanta ca sediul tertului poprit se afla in sectorul 1.
Pe fondul tuturor acestor considerente, reținând astfel caracterul absolut al competenței teritoriale de soluționare a cererii de validare poprire, de la care nici părțile, nici instanța nu pot deroga, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoareaJudecătoriei Moinești căreia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe creditor E. R. SERVICES IFN S.A. cu sediul sector 2, București, .. 6 A si debitor C. A. M. cu domiciliul în com., BACĂU, ., . si terț poprit S.C. P. P. S.R.L cu sediul în sector 1, București, ., nr. 109, în favoarea Judecătoriei Moinești.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.10.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. AndrescuMarius T.
Red.TehRed.A.A.
02.10.2015/5Ex
ROMÂNIA JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI |
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 |
București, .. 2 - 4, sector 4, Tel. :_,
Fax :_, e-mail: _
DOSAR NR._
CATRE,
JUDECĂTORIA MOINEȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. _ din data de 02.10.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind creditor E. R. SERVICES IFN S.A. cu sediul sector 2, București, .. 6 A si debitor C. A. M. cu domiciliul în com., BACĂU, ., .. A, . terț poprit S.C. P. P. S.R.L cu sediul în sector 1, București, ., nr. 109, in favoarea dvs, sens in care va inaintam dosarul nostru cusut si numerotat.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. AndrescuMarius T.
← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|