Acţiune în constatare. Hotărâre din 30-03-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 3387/2015
Dosar civil nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ȘENTINȚA CIVILĂ NR. 3387
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare nulitate absolută clauze abuzive și pretenții formulată de reclamanții K. A. M. și K. G., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat M. Ș. din Cluj-N., .. 4, . în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A.,cu sediul în sector 2, București, ., ..
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință publică din data de 02.03.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în cauză pentru data 16.03.2015, pentru data de 23.03.2015 și pentru data de astăzi, 30.03.2015.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 04.06.2014 sub nr._ /2013 reclamanții K. A. M. și K. G. au chemat în judecată pe pârâta S.C. V. R. S.A solicitând instanței:
1) constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la pct. 5 lit. a din Condiții Speciale și la pct. 3.5 din Condițiile generale din cadrul Convenției de credit nr._/AT/13.02.2007, respectiv a Convenției de credit nr._/AT/28.11.2007, referitoare la comisionul de risc, ca fiind clauze abuzive și nelegale, contrare Legii nr.193/2000 și OUG nr. 50/2008;
2) obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc/redenumit administrare risc în perioada august 2010 – martie 2011 în cuantum de 5907 CHF echivalent în lei la data plății la cursul BNR la care să se adauge dobânda legală începând cu data achitării fiecărei rate lunare și până la zi;
3) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au învederat că au încheiat cu pârâta – sucursala Cluj convenția de credit nr._/AT/13.02.2007 și convenția de credit nr._/AT/28.11.2007, pentru suma totală credit de 85.449,79 CHF, pentru o durată de 300 luni de la data închierii fiecărei convenții, garantând rambursarea creditului cu două ipoteci de rang IV asupra a două imobile în favoarea pârâtei și cesionând în favoarea pârâtei polițele de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor.
Reclamanții au mai arătat că, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 193/2000, clauzele contractuale menționate în petitul 1 al acțiunii sunt clauze abuzive, fiind, prin urmare, nule, întrucât sunt în măsură să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile celor două părți.
S-a mai susținut că, la pct. 5 lit. a din condițiile Speciale ale convenției a fost stabilit un comision de risc în cuantum de 0,1%, respectiv 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, iar la la pct. 3.5 din Condițiile generale ale convenției se arată că „Pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada de derulare creditului, modul de calcul și scadențele se stabilesc în Condiții Speciale”, ceea ce însemnă că plata comisionului de risc se face lunar până la data rambursării integrale exclusiv pentru faptul că Banca doar pune la dispoziție creditul și fără a se ține seama de garanțiile imobiliare și polițele de asigurare încheiate de reclamanți.
Aceștia au mai precizat că, la o analiză atentă a scadențarului, cuantumul lunar al comisionului de risc este de aproximativ 120 CHF/lună și reprezintă aproximativ 25% din cuantumul achitat lunar de către reclamanți, iar la finalul perioadei de creditare comisionul de risc ajunge să acopere aproape în întregime suma împrumutată. Față de cele arătate, reclamanții au apreciat că riscul neexecutării contractului îl suportă aceștia prin garanțiile depuse astfel că nu se justifică plata unui asemenea comision.
Reclamanții au mai învederat și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar conform alin. 3 din același articol „se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 constituie clauză abuzivă acea clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Totodată, reclamanții au mai învederat că, dispozițiile art. 969 Cod civil, care își produc în continuare efectele raportat la data încheierii convenției și care conferă putere de lege contractului, se referă la convențiile legal făcute, ceea ce înseamnă că legea recunoaște forță deplină doar contractelor încheiate cu respectarea legii.
S-a mai arătat că, potrivit art. 968 Cod civil, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice, iar, raportat la art. 968 Cod civil, clauzele aminitite prezintă o cauză ilicită, pe acest considerent având caracter abuziv.
Reclamanții au precizat că la data de 27.12.2011, în urma negocierilor purtate cu pârâta, s-a încheiat câte un act adițional la fiecare convenție, prin care pârâta a eliminat acest comision abuziv, astfel încât suma de 5907 CHF pentru care se solicită restituirea reprezintă comisionul de risc/redenumit în perioada august 2010 – martie 2011 în comision de administrare credit plătit de la data încheierii convențiilor până la data perfectării actelor adiționale.
În dovedire, reclamanții au depus la dosarul cauzei un înscris intitulat împuternicire avocațială și copii conform cu originalul de pe următoarele înscrisuri: Convenția de Credit nr._/AT/13.02.2007 și Act adițional nr. 1/27.12.2011; Convenția de Credit nr._/AT/28.11.2007 și Act adițional nr. 1/27.12.2011; notificarea nr. 880/18.02.2011; proces-verbal nr. 21/14.04.2014; tabel cu comisionul de risc/administrare încasat în perioada 02._; extras de cont (fl. 8-89 dosar).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1,2,4 din Legea nr. 193/2000, art. 948, art. 966, art. 968, art. 969 Cod civil, Directiva nr. 2008/48, Directiva nr. 93/13/CEE.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 29 OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată.
Aceasta a învederat că sus-amintitele clauze nu sunt abuzive întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de Legea nr.193/2000, respectiv clauza să nu fi fost negociată; să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; să nu se asocieze cu definirea obiectului principal al contractului.
Aceasta a mai susținut că perceperea comisionului de risc este perfect legală cu atât mai mult cu cât potrivit dispozițiilor art. 117 alin. 2 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului se permite instituțiilor de credit perceperea de dobânzi, penalități, comisione, alte costuri și speze bancare numai dacă plata acestora este prevăzută în contractul încheiat între părți, or, plata comisionului de risc a fost stipulată în convenția de credit încheiată între părți.
Totodată a precizat că, potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 „clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi” și, dispozițiile contractuale care reglementează comisionul de risc nu intră în categoria clauzelor considerate abuzive prevăzute la pct. 1 lit. b din Anexa Legii nr. 193/2000, respectiv care „obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului”, singura categorie căreia i s-ar putea ciecumscrie argumentele invocate de reclamanți, întrucât comisionul de risc a fost cunoscut de către reclamanți la momentul încheierii contractului, fiind prevăzut în mod expres atât cuantumul procentual – art. 5 lit. a din Convenția de credit, cât și suma pe care împrumutații urmau să o achite pe parcursul perioadei contractuale, evidențiată distinct și clar în graficul de rambursare care, de asemenea, a fost semnat de către reclamanți la momentul contractării creditului.
Pârâta a mai arătat că, alături de dobândă, comisionul de risc este o parte importantă a prețului creditului, iar prin perceperea sa nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, situația reprezentând un caz tipic în care cumpărătorul acceptă prețul contractului propus de către vânzător, element căruia instanța nu îi poate aduce atingere prin invocarea legii clauzelor abuzive, indiferent de denumirea sau structura prețului contractului – dobândă, comision de risc, comision de administrare, etc., cât timp acesta a fost cunoscut și acceptat de către cumpărător la momentul încheierii contractului.
S-a susținut, de asemenea, că simpla împrejurare a neprevederii în contractul de credit a motivului pentru care se percepe comisionul de risc nu este suficientă pentru a transforma clauza într-una abuzivă, legea nr. 193/2000 stipulând doar obligativitatea unei formulări clare, neechivoce, într-un limbaj inteligibil a clauzelor contractuale, nu și necesitatea explicării motivelor perceperii taxelor, comisioanelor ori a dobânzilor. În acest sens, s-a arătat că noțiunea de comision de risc are semnificația obișnuită din limbajul comun, iar scopul său rezultă chiar din denumirea sa, de acoperire a riscului de rambursare a creditului.
Pârâta a mai afirmat, contrar susținerilor reclamanților, că banca este aceea care preia riscurile rezultate din nerambursarea creditului și tocmai de aceea rațiunea economică a comisionului de risc constă în aceea că este „o modalitate de asigurare a echilibrului contractual” în funcție de evoluția stării financiare a împrumutaților.
Aceasta a mai arătat că perceperea comisionului de risc este justificată, având în vedere costurile pe care administrarea riscurilor le presupune, respectiv costuri cu înființarea și organizarea de departamente ce se vor ocupa de gestionarea acestor riscuri, costuri cu salariații din cadrul acestor departamente, costuri legate de sistemul tehnologic (hardware și software) precum și de dezvoltarea acestuia, etc.
S-a apreciat, prin urmare, că aceste costuri este firesc să se regăsească în costul (prețul) total al creditului, iar dacă s-ar dispune eliminarea comisionului de risc din convenția de credit s-ar produce un dezechilibru contractual în defavoarea băncii, consecința fiind diminuarea D., cu care împrumutații au fost de acord la momentul semnării contractului.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la dobânda legală, pârâta a solicitat respingerea lui ca neîntemeiat, iar în subsidiar, în caz de admitere a acțiunii reclamanților, s-a arătat că dobânda legală nu reprezintă decât un echivalent predeterminat al prejudiciului suferit de creditorul unei sume de bani pentru întârzierea plății iar, potrivit Codului civil de la 1864, art.1088, dobânda legală se acordă din ziua cererii de chemare în judecată.
S-a mai susținut că, potrivit noului Cod civil, art.1489, nu mai este necesară punerea în întârziere pentru curgerea dobânzii, deoarece paguba se produce de îndată ce termenul de scadență s-a împlinit, însă Banca nu poate plăti anticipat sume care la momentul solicitării lor de către reclamanți nu erau datorate.
Pârâta a mai învederat că, în speță, reclamanților le revine sarcina probei în dovedirea aspectului vecin și conex prezumției relative legale instituite de prevederile art. 4 alin. 3 teza a II-a din legea nr. 193/2000 – în ceea ce privește „lipsa negocierii”.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-207 Cod proc. civ.
În sprijinul întâmpinării formulate, a fost solicitată încuviințarea probei cu înscrisuri.
În cauză, s-a solicitat judecarea și în lipsă, conform art. 223 Cod proc. civ.
Analizând materialul probator administrat în cauză, cu prioritate sub aspectul excepției necompetenței materiale a judecătoriei invocată de pârâtă, excepție de procedură, dilatorie, absolută, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod proc. civ., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 95 pct. 1 Cod proc. civ. „Tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.”.
În conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. 2 Cod proc. civ., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. Totodată, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
În acest sens, se rețin dispozițiile art. 94 Cod proc. civ. care stabilesc cu titlu limitativ competența materială a judecătoriei, precizând la lit. j) că aceasta soluționează orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor menționate rezultă că cererile neevaluabile în bani sunt de competența materială a tribunalului.
În speță, se constată că acțiunea formulată prezintă mai multe capete principale de cerere, între care parte sunt evaluabile în bani, cum este cazul art. 5 pct. a din condițiile speciale ale convenției de credit, însă celelalte clauze a căror nulitate absolută se solicită a fi constatată prezintă caracter neevaluabil sau, eventual, caracter evaluabil doar prin raportare la valoarea totală a contractului, neavând caracter evaluabil per se. Pe cale de consecință, anumite capete de cerere capătă caracter evaluabil sau neevaluabil în funcție de caracterul clauzelor la care se referă.
Față de considerentele anterior expuse, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Declină competența de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanții K. A. M. și K. G., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat M. Ș. din Cluj-N., ..4, . în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A,cu sediul în sector 2, București, ., ., în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. P. C. I. C.
Red./Tehn.: A.M.P.
Data: 15.06.2015 /Ex. 4
Operator de date cu caracter personal 2891
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: A. M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare - clauze. abuzive, pretentii, privind pe reclamanții K. G. și K. G. în contradictoriu cu pârâta . .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
După strigarea cauzei și efectuarea apelului nominal se prezintă și apărătorul pârâtei, care depune la dosarul cauzei delegație avocațială.
La interpelarea instanței, apărătorul pârâtei, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, deliberând asupra cererii de probatorii formulate de către părți, apreciind asupra capacității probelor de a lămuri cauza și a conduce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra formulării concluziilor asupra fondului.
Pârâta, prin avocat, solicită instanței respingerea cererii pentru următoarele aspecte: o cerere privind comisionul de risc nu poate fi analizat de către instanță deoarece acesta este o parte a prețului, conform clauzelor de la pct.3.5 din Condițiile Generale și 5.1 lit. A, acest comision fiind cuprins în D.A.E. – dobânda anuală efectivă, care este veritabilul preț al contractului. D. fiind faptul că este o clauză care face referire la obiectul principal al contractului sau la condițiile de preț și plată ar trebui să nu mai treacă la analiza caracterului abuziv sau neabuziv. Acesta recunoaște că există totuși o excepție în care instanța poate analiza o astfel de clauză pe aspectul caracterului abuziv în condițiile în care această clauză nu este exprimată clar și inteligibil. Caracterul de clar si inteligibil ca problemă de drept a fost tranșată de CJUE, respectiv, acest caracter clar și inteligibil se referă doar la conținutul gramatical si consecințele economice pentru consumator, arătând că menționatul comision de risc îndeplinește aceste condiții, acesta fiind evidențiat lunar în graficul de rambursare și menționat clar în contract, apreciind că nu ar mai trebui discutat caracterul abuziv sau neabuziv al acestuia. Totuși, acesta continuă arătând, că nu sunt îndeplinite niciuna din cele trei condiții cumulative care definesc caracterul abuziv, respectiv caracterul negociat sau nenegociat, dezechilibrul semnificativ și reaua credință a profesionistului. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 16.03.2015, motiv pentru care,
DISPUNE
Amână pronunțarea în prezenta cauză la data de 16.03.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A.-M. P. C. I. C.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: A. M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare - clauze. abuzive, pretentii, privind pe reclamanții K. G. și K. G. în contradictoriu cu pârâta . .
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02.03.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 16.03.2015.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 23.03.2015, motiv pentru care,
DISPUNE
Amână pronunțarea în prezenta cauză la data de 23.03.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A.-M. P. C. I. C.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: A. M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare - clauze. abuzive, pretentii, privind pe reclamanții K. G. și K. G. în contradictoriu cu pârâta . .
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02.03.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 16.03.2015, iar apoi pentru data de 23.03.2015.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 30.03.2015, motiv pentru care,
DISPUNE
Amână pronunțarea în prezenta cauză la data de 30.03.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A.-M. P. C. I. C.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 1608/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3398/2015. Judecătoria... → |
|---|
