Acţiune în constatare. Încheierea nr. 11/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 11/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 3861/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 11.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții I. M. și I. D., în contradictoriu cu pârâtul S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., având ca obiect “acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții personal și asistați de apărător cu împuternicire avocațială la dosar și pârâtul reprezentat de apărător cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Reprezentantul reclamanților depune la dosar cerere de modificare a câtimii obiectului cererii.
Reprezentantul pârâtei arată instanței că se opune depunerii unei astfel de cererii având în vedere că aceasta trebuia formulată într-un anumit termen.
În replică, reprezentantul reclamanților arată că este o cerere de majorare a obiectului câtimii cererii, cerere care conform art. 204 C.proc.civ. poate fi formulată tot timpul, chiar și în recurs.
Instanța apreciază că cererea formulată de reclamanți nu este una modificatoare față de principalul petit al acțiunii, astfel că nu este necesar acordul părții adverse.
Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul reclamanților legitimați cu carte de identitate valabilă, răspunsurile acestora fiind consemnate conform art. 354 C.proc.civ. și depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și modificată, fiind îndeplinite condițiile legale privind constatarea nulității absolute a clauzelor stipulate în convenția de credit încheiată între părți. În ceea ce privește comisionul de risc, arată că pârâta nu a justificat ce reprezintă acest comision, iar prin apărările ulterioarea aceasta a menționat că acest comision de risc reprezintă o plată pentru diminuarea riscului de neplată, or nu este menționat nicăieri că acest comision se va restitui la final dacă plățile sunt efectuate la timp. Din răspunsurile la interogatoriu ale reclamanților reiese că acel scadențar le-a fost înmânat ulterior semnării contractului de credit, astfel încât se explică nevederea cifrelor. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea cererii pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. În ceea ce privește comisionul de risc, arată că prin răspunsurile la interogatoriu rezultă că reclamanții au acționat ca niște consumatori medii informați având în vedere că aceștia au încheiat 4 convenții de credit în decursul a 2 ani. Astfel că se poate presupune că la primul contract nu știau care sunt costurile, însă aceștia ulterior au mai liat încă 3 credite la distanță de 6 luni. Arată că pârâta are obligația să dovedească negocierea contractelor de credit, însă reclamanții au obligația să dovedească nevoia. Aceștia câștigă salariul în lei, și au refinanțat un credit luat de la Unicredit Ț. bank fîcut în Euro, însă l-au refinanțat în CHF tocmai pentru a obține o rată mai mică și a mai mulți bani.
În replică, reprezentantul reclamanților arată că pârâta vorbește despre faptul că reclamanții cunoșteau costurile, lucru total neadevărat, ei cunoșteau doar câți bani le trebuie.
Instanța reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru 25.03.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. C. C. M. N.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 25.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții I. M. și I. D., în contradictoriu cu pârâtul S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., având ca obiect “acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții”.
INSTANȚA,
În aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunțarea, astfel că,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru 01.04.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
C. M. CojocaruCristina M. N.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 01.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții I. M. și I. D., în contradictoriu cu pârâtul S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., având ca obiect “acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții”.
INSTANȚA,
În aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunțarea, astfel că,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru 08.04.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
C. M. CojocaruCristina M. N.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3861
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 08.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții I. M. și I. D., în contradictoriu cu pârâtul S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., având ca obiect “acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 11.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv la data de 25.03.2015, 01.04.2015 ;i 08.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanții I. M. și I. D. au chemat în judecată pe pârâta Volksbank România S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate nulitatea absolută a clauzelor stipulate în convenția de credit nr._/26.04.2007 la art. 3 lit. d, 5 lit.a, din condițiile speciale ale convenției de credit, respectiv art. 3.5, art. 8.1 lit a, c și d art. 10.1 și 10.2 din condițiile generale ale convenției de credit; să se constate că înlocuirea unilaterală a comisionului de risc cu cel de administrare este nelegală, inoperantă și să oblige pârâta să nu mai perceapă comisioane nelegale până la finalizarea convenției de credit; să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc și de administrare, la care se vor adăuga dobânzile legale penalizatoare, calculate de la data introducerii acțiunii până la data restituirii integrale și obligarea pârâtei la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut în esență caracterul abuziv al respectivelor clauze inserate în contractul de credit nr._/26.04.2007 încheiat cu pârâta, acestea nefiind negociate cu consumatorul, nefiind explicate și creând în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În drept s-au invocat disp. lg. 193/2000, codul civl, OG 13/2011
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes în privința capătului de cerere prin care se solicită constatarea caracterului abuziv a art. 3 lit.d din contractul de credit, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând în esență neîndeplinirea cerințelor impuse de legea 193/2000 în privința respectivelor clauze contractuale.
Prin sentința civilă nr. 6485/28.05.2014 Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă, dispunând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
La rândul său, Tribunalul Bucuresti a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, sesizând Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Prin decizia nr. 66/2014 din 17.11.2014 Curtea de Apel București – secția a V-a civilă a soluționat conflictul negativ de competență stabilind competența de soluționare în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, cauza fiind reînregistrată pe rolul acestei instanțe la 12.01.2015.
În cauză s-a încuviințat părților proba cu înscrisuri, iar pârâtei și proba cu interogatoriul reclamanților.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat temeinicia cererii de chemare în judecată, în raport de următoarele considerente:
În fapt, la data de 26.04.2007 s-a încheiat între pârâta Volksbank R. SA, în calitate de bancă împrumutătoare și reclamanții I. M. și I. D., în calitate de împrumutați, Convenția de credit nr._ prin care banca a pus la dispoziția secunzilor un credit în valoare de_ CHF, în vederea refinanțării unui credit, urmând ca restituirea să se facă în conformitate cu graficul de rambursare anexă la contract, în 300 de rate lunare; în condițiile speciale ale convenției de credit s-a stipulat la art. 3 lit.a aplicarea unei dobânzi fixe de 4,25% pe an, la art. 3 lit. d prevăzându-se posibilitatea băncii de a modifica structura ratei dobânzii. La art. 5 lit. a - rubrica „comisioane” s-a prevăzut perceperea unui comision de risc în valoare de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit. La art. 8.1 din condițiile generale s-au prevăzut condițiile în care banca poate declara scadența anticipată a creditului, iar la art. 10 din aceleași condiții au fost stipulate clauze privind eventuale costuri suplimentare ale băncii și obligativitatea împrumutaților să acopere aceste costuri.
Ulterior intrării în vigoare a OUG 50/2010, la 03.09.2010 pârâta a comunicat reclamanților un act adițional, prin care comisionul de risc era redenumit drept comision de administrare (cu același cuantum și modalitate de percepere ce cel de risc), reclamanții notificând banca în termenul prevăzut de actul normativ menționat în sensul că nu sunt de acord cu modificările propuse de pârâtă, cu referire directă la comisionul de administrare ce înlocuia comisionul de risc.
În analiza pretinsului caracter abuziv al clauzelor vizate de cererea de chemare în judecată, instanța se va raporta la prevederile art. 4 din Lg. 193/2000, conform cărora pentru ca o clauză contractuală să fie abuzivă este necesar să fie întrunite trei condiții cumulative, respectiv:
-clauza contractuala să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;
-clauza prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
-dezechilibrul să fie contrar cerințelor bunei-credințe.
Cu privire la prima condiție instanța reține că prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu reclamantii, având în vedere că acest contract de credit, așa cum se poate observa din conținutul său este standard, manifestarea de voință a reclamanților exprimându-se în sensul de a accepta sau nu prevederile contractuale prestabilite. Prin urmare este vorba de un contract de adeziune redactat în întregime de către pârâtă, cocontractanții neavând posibilitatea de modificare a clauzelor contractuale, ci numai pe aceea de a adera sau nu la contract.
Tocmai din acest motiv susținerile pârâtei din întâmpinare cu privire la acest aspect nu sunt întemeiate, aceasta nefăcând dovada contrară, în sensul negocierii clauzelor deși sarcina probei îi aparținea, în baza art. 4 alin. 3 din Lg. 193/2000.
În privința celorlalte două condiții, reține instanța următoarele:
Art. 3 lit.d prevede faptul că ”banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.
Potrivit disp. lit. a din anexa Lg. 193/2000, clauza care dă dreptul comerciantului de a modifica în mod unilateral clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia, este considerată abuzivă. Instanța apreciază că motivul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, ce conferă dreptul băncii de revizui unilateral structura ratei dobânzii, nu reprezintă un motiv întemeiat conform literei a) din Anexă, dat fiind că modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, iar, termenii folosiți nu sunt clari și neechivoci.
Astfel, în articol este indicată formularea generică „schimbări semnificative pe piața monetară”, fără a fi determinate în mod clar, în funcție de criterii obiective cauzele care să genereze dreptul băncii de a revizui rata dobânzii. Instanța are în vedere și faptul că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele de raportare.
Prin urmare, dispozițiile contractuale analizate nu sunt suficient de accesibile și precise pentru a evita un comportament arbitrar din partea băncii, prestatoare de servicii financiare și pentru a permite clientului să anticipeze consecințele apte a se produce cu privire la evoluția ratei dobânzii. Din această cauză se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâta având dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente și de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamanților fiind de a fi informați asupra acestui fapt.
Totodată, aliniatul 2 lit. a) din Anexă prevede încă o condiție pentru ca o clauză de modificarea unilaterală a contractului să nu fie abuzivă, respectiv dreptul consumatorului de a rezilia imediat contractul. Însă, această condiție instituită de lege, menită să asigure echilibrul părților din contract, nu se regăsește în contractul încheiat între reclamanți și pârâtă, motiv pentru care independent de existența sau nu a unui motiv întemeiat de modificare a contractului, clauza cu privire la ajustarea dobânzii are caracter abuziv.
Nu poate reține instanța susținerile pârâtei expuse în concluziile scrise, în sensul că analiza respectivei clauze ar fi exceptată de la controlul instanței de judecată, în raport de disp. art. 4 alin.6 din Lg. 193/2000, fiind o clauză care, împreună cu altele, ar forma „prețul contractului”.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Sensul acestei prevederi este acela că sunt excluse de la evaluarea caracterului abuziv acele clauze ce vizează proporționalitatea dintre calitatea bunului livrat sau serviciului prestat de comerciant și prețul plătit de consumator, situație ce nu s-ar putea pune în cazul unui contract de credit, întrucât consumatorul nu plătește o anumită calitate a mărfii ori a serviciului de care a beneficiat, ci primește o sumă de bani pe care se obligă să o restituie în condițiile convenite prin contract.
Prin urmare (după cum s-a reținut de altfel și într-o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 578 din 14 februarie 2013 – pronuntată de Secția a II-a civilă) este posibilă analizarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la modalitatea stabilirii dobânzii, ca parte componentă din costul total al creditului, având în vedere faptul că art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu exclude „ab initio” controlului unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preț ca parte a obiectului contractului, în condițiile în care acea clauză care le determină este clară, neechivocă și exprimată într-un limbaj inteligibil.
A reținut instanța caracterul abuziv și în privința clauzelor care prevăd perceperea comisionului de risc.
Astfel, pe lângă aspectele expuse anterior privind condițiile impuse de lege pentru declararea unei clauze ca fiind abuzivă, a reținut instanța și următoarele: În legătură cu art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, CJUE a arătat că, întrucât el prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor, dispoziției respective, trebuie să i se dea o interpretare restrictivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 42). În aceeași hotărâre, a reținut că cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical și că prezintă o importanță esențială pentru respectarea acestei cerințe dacă în contract se indică în mod transparent motivul și particularitățile clauzei în discuție, astfel încât consumatorul să poată prevedea, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (par. 71 și 73). Respectivele argumente au fost reluate și mai tranșant într-o cauză de dată mai recentă (C-143/13, B. M. și I. O. M. vs. Volksbank R. SA), în care, prin hotărârea pronunțată la 26.02.2015 s-a decis că „Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,” nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care … prevăd un „comision de risc” perceput de acesta.”
Din analiza convenției încheiate între părți rezultă cu evidență că respectivele clauze referitoare la comisionul de risc nu definesc în nici un fel riscul acoperit, stipulându-se doar că acest comision este datorat pentru punerea la dispoziție a creditului. Pârâta, instituție bancară, a majorat costul creditului (față de situația în care nu ar fi perceput comisionul de risc), făcând mai oneroasă obligația împrumutaților, consumatori, fără a da acestora posibilitatea să verifice dacă riscul s-a produs, care este natura acestui risc, dacă suma solicitată este necesară și proporțională cu riscul acoperit și dacă acest pretins risc nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite cu titlu de dobândă, de comisioane sau prin garanțiile aduse.
Se constată astfel că, deși clare din punct de vedere gramatical, clauzele privitoare la comisionul de risc nu îndeplinesc totuși cerințele de transparență prevăzute la art. 1 alin. 1 și la art. 4 alin. 6, teza finală, interpretat per a contrario, din Legea nr. 193/2000, astfel că ele pot fi analizate pe fond din perspectiva caracterului abuziv.
Continuând, în analiza condițiilor impuse de art. 4 din Lg. 193/2000. referitor la buna-credință a băncii pârâte, după cum s-a reținut constant în jurisprudența recentă a Tribunalului București și a Curții de Apel București, natura comisionului de risc conduce la concluzia că perceperea sa reprezintă doar o formă mascată de a încasa o dobândă mai mare decât cea denumită ca atare, ceea ce, având în vedere că reclamanții consumatori și-au fundamentat decizia de a încheia un contract tocmai cu banca – pârâtă și nu cu o altă bancă în principal pe cuantumul sumelor percepute cu titlu de dobândă, reprezintă o încălcare a cerințelor bunei-credințe.
Dacă scopul comisionului ar fi fost, într-adevăr, acoperirea riscurilor, ar fi trebuit să se prevadă restituirea sumelor în discuție dacă, la sfârșitul perioadei contractuale, se constata că toate obligațiile consumatorilor au fost îndeplinite.
În sprijinul acestui argument vin și prevederile art. 36 din OUG nr. 50/2010, în cuprinsul cărora nu se regăsește și comisionul de risc. Chiar dacă acest act normativ nu se aplică și contractelor în curs de executare la data intrării sale în vigoare, voința legiuitorului, chiar ulterioară, poate ajuta la interpretarea unui contract în derulare și poate constitui un element care să sprijine concluzia că această clauză are un caracter abuziv în baza Legii nr. 193/2000, act normativ ce era în vigoare la data încheierii contractului.
Referitor la dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, se constată că în cauză acesta este unul atât economic, cât și juridic.
Cu privire la definirea acestei noțiuni, CJUE a arătat că existența unui „dezechilibru semnificativ” nu necesită în mod necesar ca costurile puse în sarcina consumatorului printr-o clauză contractuală să aibă în privința acestuia o incidență economică semnificativă în raport cu valoarea operațiunii în cauză, ci poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat acest consumator, în calitate de parte la contract, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul contractului, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzute de normele naționale (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-226/12, Constructora Principado SA, par. 30). În cauza citată, clauzele în discuție aveau o incidență economică redusă în raport cu valoarea totală a contractului, astfel că instanța europeană a arătat că acesta nu poate fi unicul criteriu, dar nu că el nu ar avea, în general, relevanță.
Așadar, incidența economică semnificativă în raport cu valoarea totală a contractului reprezintă un criteriu ce poate fi avut în vedere în analiza caracterului abuziv al clauzei.
În speța de față însă, prin raportare la valoarea totală a sumei ce urma a fi achitată cu titlu de comision de risc față de valoarea creditului, prin instituirea comisionului de risc s-a produs atât un dezechilibru economic semnificativ, cât și unul juridic, nereieșind cu claritate din contract care este contraprestația specifică acestui comision. În contract se arată că se percepe acest comision pentru punerea la dispoziție a creditului, în timp ce explicațiile pârâtei, redate în întâmpinare, se referă la riscul creditului, explicații care însă nu pot fi reținute, atâta timp cât nu există vreo clauză care să prevadă restituirea sumelor în condițiile în care riscul concret nu se produce. Pe de altă parte, eventualul risc al creditului, constând într-o imposibilitate a împrumutaților de a-l restitui, este acoperit atât prin încheierea unei polițe de asigurare cesionate în favoarea băncii, cât și prin constituirea unei garanții reale imobiliare.
În concluzie, instanța a constatat caracterul abuziv al clauzelor referitoare la perceperea comisionului de risc, urmând a declara nulitatea acestora.
Considerentele expuse mai sus cu privire la comisionul de risc rămân valabile și în privința comisionului de administrare, perceput de pârâtă în urma implementării unilaterale a actului adițional, în ciuda opoziției exprese manifestate de reclamanți în acest sens, opoziție ce ducea la lipsirea de efecte a actului adițional propus de unitatea bancară . În realitate banca nu a făcut decât să încerce eludarea prevederilor OUG 50/2010, alegând să nu elimine un comision ce nu mai era permis de respectivul act normativ, ci să-l redenumească și să-l păstreze.
Se impune menționat că, dacă în cauzele soluționate anterior, având obiect similar, prezentul complet de judecată a adoptat soluția respingerii cererilor de acest gen, vizând caracterul abuziv al clauzelor ce instituiau comisionul de risc/de administrare, în prezent s-a impus modificarea soluției, consecutivă schimbării convingerii magistratului ca efect al numeroaselor hotărâri pronunțate în sens contrar de instanțele de control judiciar și mai ales ca urmare a hotărârilor recente pronunțate de CJUE în interpretarea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993.
Ca efect al declarării nulității clauzelor menționate, sumele plătite de reclamantă cu titlu de comision de risc și ulterior de administrare au rămas fără fundament legal și contractual, astfel că pentru a se înlătura consecințele patrimoniale produse de clauzele abuzive lovite de nulitate absolută, se impune a se acoperi prejudiciul suferit de reclamanți și a se restabili situația anterioară; fiind întrunite cerințele cumulative pentru a se constata plata nedatorată, instanța va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu titlu de comision de risc/de administrare, precum și la plata dobânzii legale, ce se va calcula de la de la data introducerii cererii de chemare în judecată, în privința comisioanelor achitate anterior acestui moment, respectiv de la data plății/tragerii comisioanelor achitate ulterior formulării cererii și până la data restituirii efective.
A reținut instanța caracterul abuziv și în privința clauzelor stipulate la art. 3.5, la art. 8.1 lit.a) liniuțele a doua și a treia, la art. 8.1 lit. c) și d), la art. 10.1 și 10.2 din Condițiile generale ale aceleiași convenții.
Astfel, conform art. 8.1 lit.a liniuțele a doua și a treia, în cazul în care împrumutatul nu-și îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca sau conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare /de credit, atunci banca, în orice moment, va avea dreptul pe baza unei notificări trimise împrumutatului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu celelalte costuri datorate băncii. Constată instanța că respectiva clauză creează un evident dezechilibru major în defavoarea consumatorilor, câtă vreme, deși prezentul credit este garantat atât prin încheierea unei polițe de asigurare, cât și prin instituirea unei garanții reale imobiliare, se poate ajunge la declararea scadenței anticipate în mod total nejustificat, pentru orice neexecutare a unei obligații ce nu are legătură cu prezenta convenție, neexecutare care poate fi una minoră și chiar într-un contract încheiat cu un terț.
În privința clauzelor stipulate la art. 8.1 lit. c și d din Condițiile generale ale contractului de credit, acestea prevăd că în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate, respectiv în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului și garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției.
Instanța consideră că această clauză, pentru a nu fi abuzivă, ar trebui să descrie un motiv întemeiat, în sensul indicat prin anexa la Legea nr. 193/2000. Formulările cuprinse în clauza analizată, respectiv „situație neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, nu sunt de natură de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. De fapt, această clauză, cuprinzând termeni mult prea vagi și cu o largă posibilitate de interpretare, oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde, creând, totodată, un dezechilibru major între parțile contractante.
Chiar daca s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția motivului întemeiat, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform anexei la legea menționată anterior, ca în urma declarării soldului creditului ca fiind scadent anticipat, clienții să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Or, o astfel de posibilitate nu este prevazută în contractul analizat.
Art. 10.2 din Condițiile generale arată că în oricare din cazurile în care, din diferite motive, arătate în art. 10.1, costurile băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit cresc, împrumutatul va plăti acesteia, în termen de 15 zile de la data de la care a fost notificat în scris, sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creșterea costurilor.
Așadar, conform acestei clauze, în situațiile în care, din diferite motive, costurile băncii legate de oricare din creditele acordate - nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat - cresc, această creștere este suportată exclusiv de client.
O astfel de clauză creează, în defavoarea consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.proc civ., pârâta, ca parte care a pierdut procesul, a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 445,36 lei, reprezentate de onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, astfel cum a fost formulată și modificată de reclamanții I. M. (CNP_) și I. D. (CNP_), ambii cu domiciliul ales la CA J. C. cu sediul în București, ., ., ., sector 6, în contradictoriu cu pârâtul S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., (J_, CUI_), cu sediul ales la CA M. Kehaiyan cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 5-7, ..
Constată nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 3 lit.d și 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/26.04.2007, a clauzelor stipulate la art. 3.5, la art. 8.1 lit.a) liniuțele a doua și a treia, la art. 8.1 lit. c) și d), la art. 10.1 și 10.2 din Condițiile generale ale aceleiași convenții.
Constată nulitatea absolută a clauzei inserate la art. 3 în Actul adițional nr. 1, vizând redenumirea și înlocuirea comisionului de risc cu comisionul de administrare.
Obligă pârâta să restituie reclamanților sumele achitate de aceștia cu titlu de comision de risc și de administrare, în cuantum de 4709,25 CHF, plata urmând a se face în moneda națională la cursul BNR din ziua plății; obligă pârâta să plătească reclamanților și dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv de la data plății efective a respectivelor comisioane (pentru cele achitate ulterior introducerii cererii) și până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 445,36 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2015.
PREȘEDINTE Pentru grefier
C. M. CojocaruCristina M. N.
aflat în CO, semnează grefier șef
Th.red. CCM/5ex/_
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3860/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 03/2015. Judecătoria... → |
|---|
