Pretenţii. Sentința nr. 3853/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3853/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 3853/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3853
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 08.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul L. E. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect “acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții, obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta reprezentată de apărător cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Instanța pune în discuție aspectele legate de competența prezentei instanțe de judecată, respectiv excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Reprezentantul reclamantei arată că lasă la aprecierea instanței, precizând că a arătat în răspunsul la întâmpinare că pârâta a avut în vedere noul său sediu, or reclamanta s-a raportat la sediul inițial.
Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției.
INSTANȚA
În urma deliberării, reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București sub nr._, reclamanta L. E. a chemat în judecată pe pârâta P. B. ROMÂNIA SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 3.2, la pct.4, la pct. 8.6, la pct. 12.2, la pct. 13.1, 13.2, 13.3, 13.6, 13.14, 13.18 din contractul de împrumut nr. 422402J_/14.07.2008, obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor abuzive, alături de dobânda legală, denominarea în monedă națională a plăților, revizuirea contractului de credit la prețul inițial al contractului, când cursul CHF – leu era de 1.7, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că respectivele clauze au caracter abuziv prin prisma faptului că, fiind inserate într-un contract de adeziune nu au putut fi negociate, că încalcă echilibrul contractual, creând în detrimentul său un dezechilibru semnificativ, că nu sunt clare, iar interpretarea lor este lăsată la stricta apreciere a băncii, că nu a fost informată cu privire la riscurile contractării unui împrumut în respectiva monedă, susținând și că împrejurările avute în vedere de părți la încheierea contractului de credit s-au schimbat, astfel că se impune revizuirea efectelor contractelor, având în vedere și orientarea recentă a jurisprudenței CEJ.
În drept, reclamanta a invocat disp. legii nr. 193/2000, art. 969, 970, 983, 984, 1864 C.civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtei, cu expertiză contabilă.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 2 București, față de împrejurarea că sediul său social se află pe raza sectorului 1 București, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând, în esență, lipsa caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamantă, contractul de credit fiind negociat, iar clauzele contestate neconducând la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Soluționând cu precădere excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă, instanța a constatat-o întemeiată și a admis-o, în raport de următoarele considerente:
Potrivit art. 107 C.proc.civ. „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”. Având în vedere că în speță sediul social al pârâtei se situează în raza circumscripției sectorului 1 București, competența teritorială în soluționarea cererii reclamantei aparține Judecătoriei sectorului 1 București. Reține instanța și inexistența unui alt criteriu de natură a atrage competența de soluționarea în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București prin raportare la disp. art. 113 sau 109 alin.2 C.proc.civ., câtă vreme domiciliul reclamantei consumator se află pe raza aceluiași sector 1, iar contractul de credit a fost încheiat prin intermediul sucursalei Nerva T., cu sediul în sectorul 3.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta L. E., (CNP_) cu domiciliul în București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA SA, (CUI_), cu sediul social în București, .. 29-31, sector 1, cu sediul procesual ales la CA L. cu sediul în București, .. 21, ., ., sector 1, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Nesupusă niciunei căi de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. CojocaruCristina M. N.
Th.red. CCM/4 ex/_
Dosar nr._
Data emiterii: 02.06.2015
CĂTRE,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Potrivit dispozițiilor stabilite de instanță prin Sentința Civilă nr. 3853/08.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul mai sus rubricat, având ca obiect “ acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții, obligația de a face”, formulată de reclamantul L. E. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA SA, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București de soluționare a cauzei civile de față și s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei B., județul Ilfov, cu înaintarea dosarului nr._ către aceasta, cusut și numerotat, conținând ….. file.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. C. C. M. N.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3967/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3869/2015.... → |
|---|








