Plângere contravenţională. Sentința nr. 3967/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3967/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 3967/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.3967
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA:14.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: D. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „pretenții ”, privind pe petent L. G. S. în contradictoriu cu intimat D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI – BRIGADA DE POLITIE RUTIERA, intervenient BALASKAS G. C. E..
La apelul nominal, făcut în ședință publică pe lista cauzelor la ordine, nu au răspuns părțile.
În temeiul art.104 alin.(13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, instanța dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare
Având în vedere că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, instanța în temeiul disp. art. 262 alin.3 c.pr.civ. decade petentul din proba cu expertiză specialitatea auto, având în vedere că nu a fost achitat onorariul de expert.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și în temeiul art. 394 din codul de procedură civilă o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 25.02.2014 sub nr._ petentul L. G. S. în contradictoriu cu intimat D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI – BRIGADA DE POLITIE RUTIERA, intervenient BALASKAS G. C. E. a solicitat instanței anularea procesului verbal de contravenție ..P NR._ din data de 14.02.2014.
În fapt a arătat că în data de 03.02.2014 conducea autobasculanta cu nr._ proprietatea S .C. MAR TRANSCONSTRUCT CONTACT SRL,pe . C..
A mai învederat petentul că la data precizată au fost căderi masive de zăpadă și se circula la mica întelegere pe sensurile de mers.
Petentul a învederat că nu a fost implicat în nici un accident de circulație la data de 03.02.2014.
In dovedire solicită proba cu înscrisuri și proba cu 2 martori și expertiză auto.
La data de 02.06.2014 intimata D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI – BRIGADA DE POLITIE RUTIERA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul verbal de contravenție fiind legal și temeinic întocmit.
Intimata a arătat că la data de 03.02.2014, ora 21.30, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul cu numărul de înmatriculare_, condus de Balaskas C. E.. Totodată, petentul nu s-a prezentat la unitatea de poliție, pentru declararea accidentului, în termenul legal de 24 de ore.
Potrivit prevederilor art. 47 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Conducătorii vehiculelor care circulă din sensuri opuse trebuie să păstreze între vehicule o distanță laterală suficientă și să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulație respective ".
Conform art. 79 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, „conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau pagube materiale sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare. "
Consideră că procesul verbal de contravenție întrunește condițiile de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv art. 17 ale actului normativ, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, actul constatator al contravenției cuprinde numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, fiind îndeplinite condițiile de formă cerute de lege.
Din interpretarea declarațiilor celor doi conducători auto date în fața agentului de poliție, precum și a procesului verbal contestat, reiese că accidentul s-a produs în data de 03.02.2014, orele 21:30, iar petentul s-a prezentat la unitatea de poliție competentă în data de 08.02.2014 orele 11:15, motiv pentru care a fost sancționat conform prevederilor legale în vigoare.
Totodată, agentul constatator a procedat la confruntarea autovehiculelor implicate în accident și a constat că avariile prezente corespund ca înălțime și ca dinamică a producerii accidentului.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu îl exonerează de răspundere si nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, precum și ale art. 47 și art. 79 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr."l95/2002
Instanța a încuviințat petentului proba cu înscrisuri, un martor și proba cu expertiză auto și intimatei proba cu înscrisuri.
Petentul a învederat instanței că martorul încuviințat nu se poate prezenta, renunțând la audierea acesteia.
Instanța a decăzut petentul din proba cu expertiză auto, pentru neachitarea onorariului de expert.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/14.02.2014 petentul a fost amendat cu suma de 850 lei pentru că în data de 03.02.2014, ora 21.30, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul cu numărul de înmatriculare_, condus de intervenienta Balaskas C. E.. Totodată, petentul nu s-a prezentat la unitatea de poliție, pentru declararea accidentului, în termenul legal de 24 de ore, contravenții prev. de art. 47 și 79 alin.1 lit. b din OUG 195/2002.
Procesul verbal menționat a fost semnat de către petent, cu mențiunea că îl va contesta.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul a negat săvârșirea faptei contravenționale, susținând că nu a fost implicat în nici un accident de circulație, varianta sa nefiind însă confirmată de probatoriul administrat.
În acest context instanța reține că procesul-verbal de contravenție este un mijloc de probă care conține constatările personale ale agentului constatator, care nu face dovada vinovăției petentului, ci doar a situației de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante ,agentul constatator putând reține și sancționa atât contravențiile surprinse de el,cât și alte contravenții, dacă săvârșirea acestora rezultă din mijloace de probă.
În speță, procesul verbal de contravenție a fost încheiat pe baza declarațiilor celor doi conducători auto, martorilor C. F. și V. C. C. și a procesului verbal încheiat de către agentul constatator prin care au fost constatate avariile celor două autovehicule.
Din analiza mijloacelor de probă care au stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție instanța reține că este confirmată situația de fapt reținută de către agentul constatator, avariile constatate la autovehiculul condus de petent făcând plauzibilă varianta celui de al doilea conducător auto în sensul existenței unui impact.
Instanța a încuviințat petentului probele solicitate de acesta, inclusiv proba cu expertiză auto, probă care nu a putut fi efectuată în cauză, onorariul nefiind achitat, situația de fapt reținută de agentul constatator nefiind infirmată.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, în raport de criteriile impuse de disp. art. 21 alin.2 din OG 2/2001 astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea privind pe petent L. G. S. domiciliat în sector 3, București, . în contradictoriu cu intimat D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI – BRIGADA DE POLITIE RUTIERA cu sediul în sector 3, București, .. 9-15 intervenient BALASKAS G. C. E. domiciliat în sector 2, București, ., ., . ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea caii de atac urmând a fi depusa la Judecatoria Sector 2 București.
Pronunțata în ședința publica azi, 14.04.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. D. A.
Red. Jud P.M 5 ex/ 20.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3964/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3853/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








