Acţiune în constatare. Încheierea nr. 01/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 01/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 9282/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 01.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. A. C.
GREFIER: P. S. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare-clauze abuzive” privind pe reclamanta I. D., în contradictoriu cu pârât S.C. I. L. ROMANIA IFN S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, prin apărător ales cu împuternicire avocațială aflată la dosar și pârâta, prin apărător ales cu împuternicire avocațială aflată la fila nr. 43 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, depunerea la dosar la data de 21.08.2015, prin Serviciul registratură de către intimată a răspunsului la interogatoriul formulat de reclamantă, în 2 exemplare, după care:
Instanța înmânează apărătorului ales al reclamantei un exemplar al răspunsului la interogatoriu depus de către pârâtă.
Nemaifiind excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului.
Apărătorul ales al reclamantei a formulat concluzii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate caracterul abuziv și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 10.9.1 și art. 10.9.2 din Condițiile generale de leasing financiar ale Contractului nr._/20.07.2009 încheiat între părți, să se constate caracterul abuziv al clauzei penale prevăzute la art. 13 din Condițiile Generale ale Contractului de L. Financiar și la art. 4 din actul adițional la acest contract și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a acesteia. La interpelarea instanței arată că se referă la art. 13 integral.
Apărătorul ales al pârâtei consideră că este necesar ca reclamanta să depună precizări scrise cu privire la art. 13.
Apărătorul ales al reclamantei arată că se referă la tot articolul. Clauzele contractuale au caracter abuziv având în vedere dezechilibrul economic pe care îl determină. Părțile nu erau pe poziție de egalitate încă de la momentul încheierii contractului. Contractul este un contract tipic de adeziune, la care clauzele individuale nu se discută parte în parte. Solicită să fie avute în vedere susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată. Clauzele pot fi considerate abuzive conform reglementării din art. 4 din Legea nr. 193. Solicită să fie avute în vedere prevederile art. 1 din aceeași lege referitoare la caracterul neechivoc pe care trebuie să îl aibă clauzele din contracte. Clientul-consumatorul trebuie să înțeleagă efectele juridice pe care aceste clauze le produc. Redactarea acestor clauze nu poate fi susținută să conducă la o înțelegere clară. Arată că trebuie înlăturată apărarea părții potrivnice inclusiv răspunsul la întrebarea din interogatoriu cu privire la aceste aspect pentru că simpla mențiune pe care o face în contractul tipizat că a înțeles conținutul clauzelor nu face dovada absolută. Depune la dosar practică judiciară. Clauzele sunt clare pentru consumator. Clauza referitoare la cuantumul penalităților de întârziere care duce la stabilirea sumei de peste_ lei este vizibil abuzivă. S-a mărit ponderea obligațiilor reclamantei. Clauza privind aplicarea actelor de somație este abuzivă având în vedere cuantumul pe care partea potrivnică la stabilit pentru aceste taxe de somație. Clauzele din art. 4 din actul adițional și respectiv din art. 13 din Condițiile generale încalcă lit. e din anexe de la legea nr. 193/2000 având în vedere pe de o parte că, creează un dezechilibru major între obligațiile celor două părți, iar pe de altă parte că reprezintă clauze penale care cuantifică daunele pe care partea potrivnică ar urma să le primească. Această clauză penală vine în contradicție cu prevederile art. 1 din O. nr. 15/1997 care determină natura esențială a contractului de leasing, art. 10 care stabilește în sarcina utilizatorului anumite obligații inclusiv de a plăti ratele de leasing datorate până la momentul predării bunului. Se încalcă normele privind condițiile generale ale convenției din vechiul cod civil și legea specială. Prin această clauză se avansează posibilitatea pentru ca partea care este vătămată prin executarea contractului să aplice în paralele două forme de despăgubire, de realizare a contractului, respectiv în loc să ceară continuarea executării contractului, trece la executarea silită. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 2200+1800 lei.
Apărătorul ales al pârâtei a formulat concluzii în sensul respingerii acțiunii. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise. reclamanta susține faptul că clauzele pe care le critică sunt abuzive. A demonstrat în întâmpinare că a fost contractul negociat, făcându-se dovada. Dacă se va considera că nu a fost negociat contractul arată că prevederile legii nr. 193/2000 sunt foarte clare în sensul că nu toate clauzele sunt abuzive, ci doar clauzele care creează un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților. Reclamanta nu se simte îndreptățită de clauzele referitoare la stabilirea penalităților de întârziere, daunele interese precare, precum și de articolul din actul adițional referitor la care pârâta a arătat că este lipsit de interes. Contractul de leasing financiar este o operațiune care se grevează pe mai multe raporturi juridice. Este foarte importantă creditarea pe care finanțatorul a făcut-o utilizatorului pentru a accesa un leasing financiar, astfel încât, la finalul contractului să poată dobândi bunul respectiv în proprietate dacă are această dorință. Finanțatorul asigură utilizatorului resursele necesare. Dacă utilizatorul își respectă obligațiile pe care și le-a asumat, la finalul contractului de leasing finanțatorul își recuperează integral atât finanțarea acordată cât și dobânda contractuală. Dacă utilizatorul nu își îndeplinește aceste obligații atunci finanțatorul este nevoit să își recupereze pierderea. A arătat cum a fost calculată creanța pe fiecare categorie de debit. Din ratele rămase cuantificate s-a scăzut valoarea cu care bunul a fost vândut. A existat o diferență. Reclamanta a precizată că penalitățile de întârziere sunt abuzive, având un procent foarte mare. A arătat pârâta în întâmpinare că penalitățile de 0,5% sunt sub penalitățile practicate de către ceilalți lucrători pe piața leasing-ului. Dacă reclamanta ar fi încercat încheierea unui act adițional, dacă ar fi solicitat o perioadă de grație ar fi putut fi în avantajul ei, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Penalitățile de 0,5% nu sunt mari. Taxele de somație reflectă costurile pe care finanțatorul le suportă pentru emiterea acestor înștiințări de plată către utilizator. Prima este gratuită. Următoarele acte de somație generează costuri. În speță nu există taxă de somație neachitată. Finanțatorul a spus că dacă utilizatorul își respectă obligațiile asumate prin contract, la final finanțatorul este de acord să nu mai plătească valoarea reziduală. În același act adițional s-a specificat că dacă pe parcursul derulării contractului de leasing există întârzieri la plată, atunci nu mai operează acest discount. A anexat întâmpinării practică judiciară din care reiese faptul că aceste clauze nu sunt abuzive. Practica instanțelor judecătorești nu este unitară. Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, urmează a amâna pronunțarea.
Pentru aceste motive
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 08.09.2015.
Cu cale de atac odată cu fondul.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. P. S. R.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 08.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. A. C.
GREFIER: P. S. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare-clauze abuzive” privind pe reclamanta I. D., în contradictoriu cu pârât S.C. I. L. ROMANIA IFN S.A.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 08.09.2015, când:
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, urmează a amâna pronunțarea.
Pentru aceste motive
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 15.09.2015.
Cu cale de atac odată cu fondul.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. P. S. R.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 15.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. A. C.
GREFIER: P. S. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare-clauze abuzive” privind pe reclamanta I. D., în contradictoriu cu pârât S.C. I. L. ROMANIA IFN S.A.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 08.09.2015, 15.09.2015, când:
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, urmează a amâna pronunțarea.
Pentru aceste motive
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 22.09.2015.
Cu cale de atac odată cu fondul.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. P. S. R.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9282
Ședința publică din data de 22.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. A. C.
GREFIER: P. S. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare-clauze abuzive” privind pe reclamanta I. D., în contradictoriu cu pârât S.C. I. L. ROMANIA IFN S.A.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 08.09.2015, 15.09.2015, 22.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 19.12.2014 sub nr._, reclamanta I. D., în contradictoriu cu pârât S.C. I. L. ROMANIA IFN S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 10.9.1 și art. 10.9.2 din Condițiile generale de leasing financiar ale Contractului de L. financiar înregistrat sub nr._/20.07.2009, să se constate caracterul abuziv al clauzei penale prevăzute la art. 13 din Condițiile Generale ale Contractului de L. Financiar nr._/20.07.2009 și la art. 4 din actul adițional la acest contract și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a acesteia, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat în esență faptul că între părți s-a încheiat la data de 20.07.2009 contractul de leasing financiar nr._ având ca obiect transmiterea de către finanțator către utilizator a dreptului de folosință asupra autoturismului Peugeot 207 în schimbul unei rate lunare de leasing pe o perioadă de 6 ani, reclamanta având posibilitatea să poată achiziționa autovehiculul la expirarea duratei contractuale.
La sfârșitul anului 2011, din lipsa posibilităților financiare nu a mai putut achita facturile, context în care intimata a decis la data de 09.01.2012 rezilierea unilaterală a contractului, astfel încât la data de 13.02.2012 între părți s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire a autoturismului. Ulterior, la data de 09.05.2012 automobilul a fost vândut de către pârâtă pentru suma de 4.032,26 euro fără T.V.A. (18,032.27 RON).
În anul 2011 pârâta a pornit executarea silită împotriva reclamantei executare care s-a finalizat în sensul că pârâta a încasat întreaga sumă pentru care pornise executarea silită în temeiul contractului de leasing, astfel încât la data de 21.02.2014 era convocată la sediul B. C. B. pentru a ridica suma de 52,66 ron deoarece excede debitului din dosarul de executare nr. 342/2011.
Reclamanta a arătat faptul că nu a avut posibilitatea negocierii clauzelor contractuale ci a trebuit să accepte în . societatea de leasing. S-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și oblațiile părților în sensul art. 4 din legea nr. 193/2000 republicată sau, mai bine-zis între nenumăratele obligații ale reclamantei și nenumăratele drepturi ale intimatei.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale Legii nr. 193/2000 atrage nulitatea absolută a clauzelor contractuale în discuție. Părțile au posibilitatea de a modifica doar perioada pentru care se poate declara contractul ca fiind reziliat, nu și consecințele rezilierii.
În drept, au fost invocate disp. art. 148, art. 194 și urm. N.C.proc.civ.; Legea nr. 193/2000, art. 5, art. 968, art. 969, art. 970 alin. 2, art. 1066, art. 1073 din C.civ., art. 1, art. 10, art. 15 din O.G. nr. 51/1997.
Probe propuse prin acțiune: înscrisuri, expertiza contabilă, interogatoriul pârâtei.
Acte atașate acțiunii: înscrisuri ce se regăsesc la filele 17-39 din dosar.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013.
Pârâta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (fila nr. 44) prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii în constatare formulată de către reclamantă.
S-a arătat în esență faptul că rezilierea contractului de leasing a intervenit din culpa exclusivă a reclamantei, iar toate sumele stabilite în sarcina sa de plată au fost calculate conform prevederilor contractului de L.. Prevederile contractului de leasing nu sunt abuzive, acțiunea contestatorului este nefondată.
În drept au fost invocate disp. art. 205 N.c.proc.civ.; Legea nr. 51/1997.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă.
La întâmpinare au fost anexate înscrisuri (filele nr. 57-120).
Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (fila nr. 124) prin care a solicitat să fie înlăturate apărările pârâtei din întâmpinare ca neîntemeiate.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:
La data de 20.07.2009 între reclamant în calitate de utilizator și pârât în calitate de finanțator s-a încheiat contractul de leasing financiar nr._ având ca obiect un autoturism marca Peugeot 207.
La data de 13.02.2012 bunul a fost predat societății de leasing iar împotriva reclamantului se derulează procedura executării silite.
Pentru a se pronunța asupra caracterului abuziv al clauzelor criticate de reclamanți instanța va avea în vedere și va analiza dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Dispozițiile actului normativ menționat sunt incidente în cadrul raportului juridic dedus judecății întrucât reclamantul, în calitate de utilizator, are calitatea de consumator, în sensul art. 2 alin. 1, iar pârâta, în calitatea sa de finanțator, acționează în calitate de profesionist, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din această lege.
Astfel, instanța reține că în prezenta cauză există premisele unui potențial dezechilibru, cel puțin din punct de vedere al puterii de negociere al părților.
Din această perspectivă, este firesc ca într-un contract, o parte care are calitatea de profesionist și își desfășoară activitatea în domeniul respectiv, în prezenta cauză domeniul bancar, să dețină o poziție de negociere în acest domeniu privilegiată față de un consumator ce intră în astfel de relații contractuale numai excepțional.
Tocmai acesta este motivul pentru care legiuitorul a înțeles să ofere un cadru legal pentru protecția consumatorilor, vulnerabili în aceste raporturi contractuale și să ofere prin intermediul Legii 193/2000 suficiente criterii pentru aprecierea caracterului abuziv al acestor contracte.
În cauza Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut faptul că ,,sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într‑o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.
Astfel pentru a putea formula o concluzie corectă asupra clauzei criticate de reclamant instanța va analiza dacă, în concret, pârâtul în calitatea sa de profesionist, a abuzat de această poziție de negociere favorabilă și a introdus cu rea-credință, clauze contractuale vădit injuste pentru consumator, aplicând în acest scop criteriile stabilite de art. 4 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 193/2000.
Astfel, pentru ca o clauză să fie abuzivă se cer a fi îndeplinite următoarele cerințe care rezultă din disp. art. 4 alin. 1 din legea nr. 193/2000: clauza contractuală să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A.. 2 al art. 4 din același act normativ definește, pe de o parte, noțiunea de clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul ca fiind clauza contractuală stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, iar, pe de altă parte, instituie o prezumție de calificare a clauzei ca nefiind negociată direct cu consumatorul, pentru ipoteza contractelor standard preformulate și a condițiilor generale de vânzare practicate de comerciant pe piața serviciului respectiv.
Prezumția menționată nu este absolută, ci dimpotrivă, susceptibilă de probă contrară, sarcina probei revenind potrivit art. 2 alin. 3 din lege, profesionistului care pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul.
Un contract negociat presupune ca între părți să existe anumite dezbateri și concesii reciproce cu privire la toate clauzele ce formează contractul. Contractul de adeziune este un contract ale cărui clauze sunt, în tot sau în parte, prestabilite de una dintre părți, profesionistul ce se află pe o poziție de negociere stabilă, contract în privința căruia cealaltă parte are doar posibilitatea de a accepta sau nu încheierea contractului
Simpla prezentare, în faza precontractuală, a condițiilor generale și a condițiilor speciale ale convenției de credit și împrejurarea că unele elemente ale convenției de credit au făcut obiectul negocierii între părți, nu este de natură a conduce la concluzia negocierii directe a clauzelor contractuale contestate întrucât caracterul abuziv nu trebuie să privească întregul contract ci poate fi incident numai asupra uneia dintre clauzele contractului atâta timp cat aceasta este o clauză ce poate avea ca efect un dezechilibru între drepturile și obligațiile acestuia.
În concret, cu privire la caracterul abuziv al prevaderilor art. 10.9.1 instanța reține:
Prin aceste dispoziții contractuale se prevede ,,în caz de întârziere a plății oricăror sume de bani datorate de utilizator finanțatorul va avea dreptul să aplice utilizatorului- în afara celor prezentate la art. 10.4 și penalități de întârziereîn valoare de 0,5% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere. În toate cazurile totalul penalităților poate depăși cuantumul sumei asupra căreia au fost calculate. În plus Finanțatorul are dreptul să solicite utilizatorului achitarea tuturor costurilor și cheltuielilor suportate de finanțator în legătură cu solicitarea și realizarea acestor pretenții.”
Insanța constată că această clauză contractuală, deși nu a fost negociată, are un conținut clar și are ca scop descurajarea unui comportament contractual necorespunzător al utilizatorului constând în achitarea cu întârziere a sumelor datorate în temeiul convenției.
În același timp instanța are în vedere că activarea acestei clauze se realizează de către utilizatorul care își încalcă obligațiile de plată asumate.
În consecință instanța conchide că o astfel de clauză nu determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile asumate de părți.
Cu privire la caracterul abuziv al dispozițiilor art.10.9.2 instanța constată că prin aceste dispoziții contractuale este stabilit costul înștiințărilor de plată a sumelor restante transmise utilizatorului. Asstfel, pentru prima înștiințare nu sunt percepute costuri în timp ce pentru a doua înștiințare se percepe suma de 20 euro iar pentru a treia și următoarele câte 30 de euro.
Astfel cum s-a reținut în cazul analizei caracterului abuziv al art. 10.9.1 și această clauză are scopul de a descuraja comportamentul contractual incorect al utilizatorului iar activarea acesteia se realizează de către utilizatorul care își încalcă obligațiile de plată asumate. În consecință o astfel de clauză a cărei aplicabilitate este controlată chiar de utilizator nu determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile asumate de părți, sumele pstabilite nefiind disproporționate și având scopul de a acoperi costurile pentru emiterea acestora.
Cu privire la caracterul abuziv al dispozițiilor art. 13 din contract instanța reține următoarele:
Prin acest articol se stabilește: ,,În cazul încetării înainte de termen a contractului toate obligațiile prevăzute în sarcina utilizatorului, altele decât cele care au avut scadența până la data încetării contractului inclusiv, devin scadente la termenul indicat în factura emisă de finanțator. În acest sens finanțatorul are dreptul să calculeze toate creanțele ce decurg din contract ( de exemplu dobânda de prefinanțare neachitată, valoarea însumată a tuturor ratelor de leasing neplătite, a primelor de asigurare casco, rca, până la radierea bunului de pe numele finanțatorului din evidențele organelor abilitate, a valorii reziduale a bunului, valoarea însumată a tuturor celorlalte obligații financiare prevăzute în sarcina utilizatorului conform contractului scadente dar neplătite de utilizator, totalitatea cheltuielilor ocazionate de încetarea înainte de termen a contractului, incluzând însă fără a se limita la cheltuielile efectuate de finanțator cu încetarea contractului, recuperarea bunului, valorificarea acestuia către terți, indiferent de obiectul acestor cheltuieli, de titlul cu care aceste plăți sunt efectuate de către finanțator și de identitatea creditorului plății cheltuielilor, taxe vamale, cheltuieli de radiere, alte prestații efectuate ca urmare a încetării contractului cheltuieli legate de recuperarea și/sau executarea silită a debitelor restante și alte cheltuieli aferente încetării contractului)
În primul rând instanța reține că este în principiu justificat ca utilizatorul, din a cărui culpă contractul de leasing a încetat înainte de ajungerea la termen, să suporte toate costurile ocazionate de recuperarea și valorificarea ulterioară a bunului precum și să achite toate costurile restante.
Însă, o astfel de obligație nu trebuie să determine o îmbogățire fără justă cauză a părții adverse astfel încât prin jocul clauzelor inserate să devină mai favorabil pentru finanțator ca derularea contractului să nu se mai realizeze. Astfel, este în mod evident mult mai benefic din punct de vedere financiar pentru finanțator să recupereze bunul dar și ratele de leasing, dobânda contractuală, valoarea reziduală, costurile casco, rca etc.
Dacă în privința ratelor de leasing neplătite și a dobânzii se poate considera că dispozițiile contractuale au valoarea unei clauze penale, permise de lege, acest argument încetează să subziste în privința obligației de plată a valorii reziduale a bunului și a ratelor casco și rca.
Astfel, în condițiile derulării contractului pentru întreaga perioadă stabilită de părți obligația de plată a valorii reziduale a bunului se naște în cazul opțiunii utilizatorului de a deveni proprietarul bunului închiriat și reprezintă valoarea bunului la expirarea perioadei. În ipoteza încetării contractului înainte de termen ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale bunul obiect al contractului se găsește în patrimoniul finanțatorului încetând și dreptul de folosință al utilizatorului. Însă, în ceea ce privește dreptul de opțiune al utilizatorului acesta încetează să existe astfel că este nejustificată obligarea acestuia la plata valorii reziduale.
De asemenea, având în vedere încetarea dreptului de folosință al utilizatorului asupra bunului apare ca fiind nejustificată obligația de plată a ratelor casco și rca.
În condițiile în care bunul nu este folosit de utilizator nu se poate naște din partea acestuia niciun fel de risc cu privire la bunul respectiv.
Regula ireductibilității clauzei penale consacrate de dispozițiile art. 1087 Cod civil privește o clauză penală stabilită în condițiile legii și cu respectarea principiilor codului civil, iar nu o clauză abuzivă stabilită cu încălcarea exigențelor echității, bunei-credințe, a echilibrului între prestații și prin care s-au ajunge la îmbogățirea fără just temei a unei părți, în dauna celeilalte.
Potrivit anexei Legii 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale careobligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.
Astfel în ceea ce privește obligația de plată a valorii reziduale a bunului dar și a ratelor casco și rca sunt incidente aceste dispoziții legale astfel că instanța va constata caracterul abuziv al dispozițiilor art. 13 din contractul de leasing în privința acestor obligații și va respinge cererea în rest ca neîntemeiată.
Cu privire la caracterul abuziv al dispozițiilor art. 4 din actul adițional instanța constată că prin acest articol părțile au convenit ,,În cazul în care pe durata contractului Utilizatorul întârzie la plată cu mai mult de 60 de zile a unor debite în valoare de cel puțin două rate de leasing, acesta va fi obligat atât la achitarea integrală a debitelor restante cât și la achitarea valorii reziduale stabilite în contractul de leasing”
În ceea ce privește obligația de plată a valorii reziduale instanța a reținut deja că existența acestei obligații are caracter abuziv.
În același timp prin art. 1 din același act adițional părțile au convenit ca la sfârșitul perioadei contractuale utilizatorul să nu mai achite valoarea reziduală. Așadar clauza prev. de art. 4 trebuie privită în coroborare cu art. 1 din actul adițional prin cumularea celor două caluze fiind stabilită exonerarea utilizatorului de obligația de plată a valorii reziduale sub condiția achitării tuturor ratelor și a reactivării acestei obligații în cazul achitării a cel puțin două rate cu mai mult de 60 de zile.
În aceste condiții, prin aceste clauze cumulate nu se stabilește obligația de plată a valorii reziduale, aceasta fiind prevăzută de art. 13 ci se instituie un beneficiu utilizatorului, de a nu achita în anumite condiții valoarea reziduală, astfel că instanța va respinge cererea de constatare a caracterului abuziv al art. 4 din actul adițional, însă constatarea caracetrului abuziv al existenței obligației de plată a valorii reziduale stabilită prin condițiile generale ale contractului își va produce efectele asupra întregului contract .
Totodată, având în vedere cererea reclamantului și faptul că pârâtul a căzut parțial în pretenții, în temeiul art. 453 Cod proc. civ. instanța va admite în parte cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel va fi obligat pârâtul la plata sumei de de 2000 lei reprezentând onorariu avocat și va fi respinsă cererea pentru diferența de 2000 lei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea privind pe reclamanta I. D., cu dom. ales în sector 1, București, ., ., . cu pârât S.C. I. L. ROMANIA IFN S.A., cu sediul ales în sector 2, București, ., .> Constată caracterul abuziv al dispozițiilor art. 13 din contractul de leasing în privința obligației de plată a valorii reziduale, a ratelor casco și rca.
Respinge cererea în rest ca neîntemeiată.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei reprezentând onorariu avocat.
Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata diferenței solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței conform art. 396 alin. 2 Cod proc. civ.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. P. S. R.
Red. O.A.C./ Tehn. P.S.R.
4 ex./04.01.2016
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 9173/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2177/2015.... → |
|---|
