Acţiune în constatare. Încheierea nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 925/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 14.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. E. Ș. și C. A. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., având ca obiect “acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții, obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții reprezentați de mandatar Lefort E.-C. conform procurii judiciare autentificate sub nr. 1637/21.10.2014 de BNP G. D., G. D. și O.-M. D., lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reprezentantul reclamanților solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile din dosar, solicitând să se ia act că pârâta nu a depus la dosar întâmpinare.
Constatând că proba cu înscrisurile din dosar este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării prezentei cauze, în temeiul art. 258 C.proc.civ. raportat la art. 255 C.proc.civ., le încuviințează.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare, având în vedere că reprezentantul reclamanților, nefiind avocat sau rudă de până la gradul 2 a reclamanților, nu poate pune concluzii asupra fondului, potrivit art. 83 C.proc.civ.
Reprezentantul reclamanților arată instanței că va depune la dosar note scrise, solicitând amânarea pronunțării și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu mediator.
Instanța reține cauza în vederea soluționării.
Referat: După strigarea cauzei și reținerea în pronunțare, se prezintă pentru pârâtă avocat S. N. care depune la dosar delegație de substituire și note scrise și ia cunoștință de măsurile luate. De asemenea, arată instanței că pârâta dorea să invoce excepția necompetenței materiale a instanței, președintele completului de judecată, aducând acesteia la cunoștință că excepția a fost deja discutată și soluționată prin încheierea interlocutorie din data de 29.10.2014.
INSTANȚA,
Pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamanților să depună la dosar concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru 28.01.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. C. C. M. N.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 925
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 28.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. E. Ș. și C. A. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., având ca obiect “acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții, obligația de a face”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamanților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 28.01.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanții C. E. Ș. și C. A. M. au chemat în judecată pe pârâta .., au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevazute la art. 5 lit.a și 3 pct.a din Convenția de credit nr._/15.05.2007, să se constate inopozabilitatea acestor clauze, să fie obligată pârâta la restituirea tuturor sumelor achitate în baza acestor clauze abuzive, precum și a dobânzii legale aferente, calculate de data achitării fiecărei rate și până la data plății efective, să fie obligată pârâta la continuarea contractului de credit fără clauzele abuzive, să se aplice pârâtei sancțiune contravențională conform lg. 193/2000, cu cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta convenția de credit nr._/15.05.2007 pentru suma de 36.500 euro instituindu-se și garanție reală imobiliară, fiind încheiat și contract de asigurare cu societate agreată de bancă . Au susținut reclamanții că prevederea contractuală prin care s-a stipulat perceperea de către pârâtă a unui comision de risc, într-un cuantum de 0,06% din soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada derulării convenției de credit, este una abuzivă, câtă vreme respectiva convenție de credit a îmbrăcat forma unui contract standard, preformulat, de adeziune, convenția este dublu garantată, fiind instituită și ipotecă, încheiată și asigurare, în contract nu sunt explicați factorii în raport de care este calculat comisionul, creându-se astfel un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Au susținut reclamanții că respectivul comision era declarat ca nelegal și prin OUG 50/2010. In privința clauzei privind dobânda, s-a arătat că la câteva luni de la semnarea convenției au primit o notificare prin care banca îi încuonoștiința că dobânda va fi mărită, fără a li se cere acordul, fiind încălcate disp. art. 1203 și 1270 din Noul Cod Civil, fiind astfel obligați să plătească o dobândă excedentară de 2897,28 euro.
În drept, cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe prevederile lg. 193/2000, 65/2002, OUG 50/2010, art. 1341, 1203, 1270 noul cod civil.
S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus convenția de credit încheiată între părți, acte adiționale, grafice de rambursare, corespondență, extrase de cont, contract de garanție reală imobiliară.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Prin precizarea depusă la 20.06.2014, reclamanții au indicat valoarea sumelor a căror restituire o solicită, respectiv 2000 euro, sumă achitată cu titlu de comision de risc și 2897,28 euro, sumă achitată în plus față de dobânda inițială stabilită prin contract.
În cauză s-a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile dosarului, instanța a constatat temeinicie în parte a cererii de chemare în judecată, în raport de următoarele considerente:
În fapt, la data de 15.05.2007 s-a încheiat între pârâta V. R. SA, în calitate de bancă împrumutătoare și reclamanții C. E. Ș. și C. A. M., în calitate de împrumutați, Convenția de credit nr._ prin care banca a pus la dispoziția secunzilor un credit în valoare de 36.500 euro, în vederea acoperirii unor cheltuieli personale, urmând ca restituirea să se facă în conformitate cu graficul de rambursare anexă la contract, în 360 de rate lunare; în condițiile speciale ale convenției de credit s-a stipulat la art. 3 lit.a aplicarea unei dobânzi fixe de 5,95% pe an, la art. 3 lit. d prevăzându-se posibilitatea băncii de a modifica structura ratei dobânzii. La art. 5 lit. a - rubrica „comisioane” s-a prevăzut perceperea unui comision de risc în valoare de 0,06% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit. La data de 28.09.2007 pârâta a înaintat reclamanților o înștiințare prin care le aducea la cunoștință că, pe fondul creșterii costurilor de refinanțare la nivel global, a fost nevoită să mărească rata dobânzii, comunicându-le totodată un nou grafic de rambursare din care reieșea că noua valoare a dobânzii era de 7,45 % pe an, începând cu 23.10.2007.
Prin cererea cu care au învestit instanța de judecată, reclamanții au solicitat instanței să constate ca fiind abuzive clauzele care stipulau posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii și perceperea comisionului de risc.
În analiza pretinsului caracter abuziv al clauzelor vizate de cererea de chemare în judecată, instanța se va raporta la prevederile art. 4 din Lg. 193/2000, conform cărora pentru ca o clauză contractuală să fie abuzivă este necesar să fie întrunite trei condiții cumulative, respectiv:
- clauza contractuala să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;
- clauza prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
- dezechilibrul să fie contrar cerințelor bunei-credințe.
Cu privire la prima condiție instanța reține că prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu reclamantii, având în vedere că acest contract de credit, așa cum se poate observa din conținutul său este standard, manifestarea de voință a reclamanților exprimându-se în sensul de a accepta sau nu prevederile contractuale prestabilite. Prin urmare este vorba de un contract de adeziune redactat în întregime de către pârâtă, cocontractanții neavând posibilitatea de modificare a clauzelor contractuale, ci numai pe aceea de a adera sau nu la contract.
Tocmai din acest motiv susținerile pârâtei din concluziile scrise cu privire la acest aspect nu sunt întemeiate, aceasta nefăcând dovada contrară, în sensul negocierii clauzelor deși sarcina probei îi aparținea, în baza art. 4 alin. 3 din Lg. 193/2000.
În privința celorlalte două condiții, reține instanța următoarele:
Art. 3 lit.d prevede faptul că ”banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.
Potrivit disp. lit. a din anexa Lg. 193/2000, clauza care dă dreptul comerciantului de a modifica în mod unilateral clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia, este considerată abuzivă. Instanța apreciază că motivul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, ce conferă dreptul băncii de revizui unilateral structura ratei dobânzii, nu reprezintă un motiv întemeiat conform literei a) din Anexă, dat fiind că modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, iar, termenii folosiți nu sunt clari și neechivoci.
Astfel, în articol este indicată formularea generică „schimbări semnificative pe piața monetară”, fără a fi determinate în mod clar, în funcție de criterii obiective cauzele care să genereze dreptul băncii de a revizui rata dobânzii. Instanța are în vedere și faptul că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele de raportare.
Prin urmare, dispozițiile contractuale analizate nu sunt suficient de accesibile și precise pentru a evita un comportament arbitrar din partea băncii, prestatoare de servicii financiare și pentru a permite clientului să anticipeze consecințele apte a se produce cu privire la evoluția ratei dobânzii. Din această cauză se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâta având dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente și de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamanților fiind de a fi informați asupra acestui fapt.
Totodată, aliniatul 2 lit. a) din Anexă prevede încă o condiție pentru ca o clauză de modificarea unilaterală a contractului să nu fie abuzivă, respectiv dreptul consumatorului de a rezilia imediat contractul. Însă, această condiție instituită de lege, menită să asigure echilibrul părților din contract, nu se regăsește în contractul încheiat între reclamanți și pârâtă, motiv pentru care independent de existența sau nu a unui motiv întemeiat de modificare a contractului, clauza cu privire la ajustarea dobânzii are caracter abuziv.
Nu poate reține instanța susținerile pârâtei expuse în concluziile scrise, în sensul că analiza respectivei clauze ar fi exceptată de la controlul instanței de judecată, în raport de disp. art. 4 alin.6 din Lg. 193/2000, fiind o clauză care, împreună cu altele, ar forma „prețul contractului”.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Sensul acestei prevederi este acela că sunt excluse de la evaluarea caracterului abuziv acele clauze ce vizează proporționalitatea dintre calitatea bunului livrat sau serviciului prestat de comerciant și prețul plătit de consumator, situație ce nu s-ar putea pune în cazul unui contract de credit, întrucât consumatorul nu plătește o anumită calitate a mărfii ori a serviciului de care a beneficiat, ci primește o sumă de bani pe care se obligă să o restituie în condițiile convenite prin contract.
Prin urmare (după cum s-a reținut de altfel și într-o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 578 din 14 februarie 2013 – pronuntată de Secția a II-a civilă) este posibilă analizarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la modalitatea stabilirii dobânzii, ca parte componentă din costul total al creditului, având în vedere faptul că art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu exclude „ab initio” controlului unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preț ca parte a obiectului contractului, în condițiile în care acea clauză care le determină este clară, neechivocă și exprimată într-un limbaj inteligibil.
Pe cale de consecință, având în vedere efectele nulității, instanța va dispune obligarea pârâtei să restituie reclamanților suma de 2897,28 euro, încasată cu titlu de dobândă modificată prin aplicarea clauzei a cărei nulitate s-a constatat, singura clauză de natură a produce în continuare efecte între părți fiind cea din convenția inițială, prin care s-a stabilit o dobândă fixă de 5,95% pe an. Pârâta va fi obligată să achite reclamanților și dobânda legală aferentă debitului sus menționat, calculată cu începere de la data plății de către reclamanți a fiecărei tranșe lunare cu titlu de dobândă aferentă ratelor de credit și până la data plății efective.
În privința convenției de credit încheiate între părți, aceasta se va derula în continuare, având în vedere solicitarea reclamanților consumatori și lipsa unei opoziții a pârâtei, instanța neobservând impedimente majore care să facă necesară desființarea convenției.
În privința celorlalte capete ale cererii de chemare în judecată, instanța a constatat lipsa lor de temeinicie, în raport de următoarele considerente:
În privința clauzei prin care s-a stipulat perceperea unui comision de risc de 0,06 % lunar din soldul creditului, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lg. 193/2000 pentru a se putea reține caracterul abuziv al respectivei clauze.
Astfel, dacă în privința condiției vizând lipsa negocierii, aceasta se poate considera îndeplinită, în raport de considerentele expuse mai sus, în privința celorlalte condiții, constată instanța, pe de o parte că această clauză nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, iar pe de altă parte, că respectivul comision de risc este parte a prețului contractului.
În principal, reține instanța de judecată că motivele expuse de reclamanți nu sunt de natură a determina existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nici a dovedi că o asemenea clauză ar fi contrară bunei credințe.Deși în convenția de credit nu s-a prevăzut în mod concret care este riscul pe care urmează să îl acopere comisionul de risc, această împrejurare nu este suficientă pentru a transforma clauza având ca obiect stipularea unui comision de risc într-una abuzivă. Prevederile actului normativ ce reglementează clauzele din contractele dintre profesionisti și consumatori - Legea nr. 193/2000 - stipulează doar obligativitatea unei formulări clare, neechivoce, a clauzelor contractuale, nu și necesitatea explicării motivelor care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor ori a dobânzilor. Scopul comisionului de risc rezultă chiar din denumirea sa, respectiv de acoperire a riscului de nerambursare a creditului, astfel încât în convenția de credit nu este necesară explicarea detaliată a sa.
În speță, comisionul de risc este parte din totalul costului creditului, alături de dobânda și celelalte comisioane și se exprimă procentual la nivelul unui an prin formula dobânzii anuale efective. Comisionul de risc este determinat matematic în expresie procentuală (0,06%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar) și determinabil aritmetic în sumă fixă, fiind de altfel menționat expres în graficul de rambursare anexă la convenția de credit. Pe cale de consecință, clauza contractuală privind comisionul de risc fiind exprimată într-un mod clar și precis, nivelul respectivului comision fiind unul fix și determinat, este exclusă din domeniul de aplicare a normelor de ordine publică privind clauzele abuzive în contractele de credit bancar, conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Lipsa caracterului abuziv al acestei clauze rezultă și din împrejurarea că nivelul respectivului comision este unul fix, nefiind supus posibilității arbitrare a instituției financiar bancare de a-l modifica unilateral.
Susținerile reclamanților referitoare la lipsa oricărui risc pe seama pârâtei, pe considerent al faptului că acest credit era garantat prin constituirea unei ipoteci asupra unui imobil, asigurat la rândul său printr-o poliță de asigurare pentru o valoare mai mare decât valoarea creditului sunt lipsite de temei, având în vedere, pe de o parte că cel menționat de reclamanți nu reprezintă singurul risc al instituției care acordă credite, iar, pe de altă parte, un asemenea risc este evident și în situația expusă de reclamanți, evoluția recentă a valutei în care a fost acordat creditul și a pieții imobiliare conducând la situația ca valoarea imobilului cu care reclamanții au garantat restituirea creditului să scadă sub cea a creditului acordat.
Cât privește solicitarea de sancționare contravențională a pârâtei, aceasta este neîntemeiată, o asemenea sancțiune putând fi aplicată numai în procedura instituită de art. 12 și 13 din Lg. 193/2000, iar nu în cadrul unei acțiuni inițiate pe dreptul comun de consumatorul care urmărește înlăturarea unor clauze abuzive din contract.
Neîntemeiată este și cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru, că mandatul acordat persoanei care le-a asigurat reprezentarea în proces a fost unul gratuit, că ședința pentru informare cu privire la avantajele medierii trebuia să fie una gratuită, conform legii, iar reclamanții nu au făcut dovada efectuării unor alte cheltuieli ocazionate de prezentul litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanții C. E. Ș., CNP_ și C. A. M., CNP_, ambii cu domiciliul în ., ., județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul social în București, ., . 10, sector 2, având sediul procesual ales în București, .. 31, sector 1 – la R. & Musoi SPARL .
Constată nulitatea absolută a clauzei inserate la art. 3 lit. d în Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/15.05.2007 încheiate între părți, convenția urmând a se derula în continuare, fără aplicarea clauzei declarate nule.
Obligă pârâta să restituie reclamanților suma de 2897,28 euro, încasată cu titlu de dobândă prin aplicarea clauzei a cărei nulitate s-a constatat.
Obligă pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă debitului sus menționat, calculată cu începere de la data plății de către reclamanți a fiecărei tranșe lunare cu titlu de dobândă aferentă ratelor de credit și până la data plății efective.
Respinge în rest pretențiile reclamanților ca neîntemeiate, inclusiv în privința cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. C. C. M. N.
Th.red. CCM/4 ex/_
| ← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Încheierea nr. 21/2015.... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 21/2015. Judecătoria... → |
|---|
