Anulare act. Sentința nr. 914/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 914/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 914/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 914
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 28.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe revizuentul B. T. în contradictoriu cu intimatul D. N., având ca obiect “anulare act-revizuire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuentul personal, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și faptul că intimatul a depus la dosar întâmpinare, după care,
Instanța înmânează reprezentantului intimatului un exemplar al întâmpinării și al înscrisurilor depuse de intimat la dosar.
Revizuentul depune la dosar precizare a cererii și răspuns la întâmpinarea formulată de intimat.
Instanța acordă cuvântul pe admisibilitatea cererii de revizuire formulată.
Revizuentul solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, în raport de motivele expuse în cerere, precizând că după ce dosarul a fost suspendat a formulat apel, însă avocatul său a depus doar apelul, nu și motivele de apel motivat de faptul că pleca în concediu, privându-l astfel de o apărare corespunzătoare. Solicită ca prin prezenta revizuire să fie lămurită corect cauza, desființându-se hotărârea nedreaptă pronunțată la 19.10.2012.
Instanța reține cauza în vederea stabilirii admisibilității revizuirii.
INSTANȚA
În urma deliberării, reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București sub nr._, revizuientul B. T. a solicitat revizuirea sentinței civile nr._/19.10.2012 pronunțate în dosarul nr._, prin care i s-a respins cererea de anulare a unei mențiuni dintr-un certificat de moștenitor.
În motivarea cererii, petentul a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra mai multor înscrisuri doveditoare pe care le-a depus, respectiv că pârâtul D. N. nu deținea titlu de proprietate pentru terenul în litigiu, aspect susținut și de experții judiciari, că acestuia îi fusese respinsă irevocabil o cerere în revendicare vizând chiar terenul respectiv, precizând totodată că pârâtul a uzat de acte false, încercând să inducă în eroare instanțele de judecată, fapt pentru care a și fost cercetat penal de P. de pe lângă Judecătoria B., primind însă o soluție de neîncepere a urmăririi penale pe motivul prescrierii faptei.
În drept s-au invocat disp. art. 509 alin.1 pct.1 C.proc.civ.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând actele menționate în cerere.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că revizuentul nu are calitate nicio calitate în respectivul certificat de moștenitor și nici interes în anularea acestuia, arătând că toate demersurile judiciare efectuate de acesta au fost respinse de instante ca neîntemeiate.
Revizuentul a depus un răspuns prin care a solicitat instanței să constate că are interes în cauză, stăpânind și în prezent respectivul teren și formulând pe rolul Judecătoriei B. o cerere de uzucapiune, afirmațiile intimatului fiind lipsite de temei.
La termenul din 28.0.2015 instanța a reținut cauza în pronunțare sub aspectul admisibilității revizuirii.
Analizând înscrisurile dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr._/19.10.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 Bucuresti în dosarul nr._ a fost respinsă ca lipsită de interes cererea formulată de reclamantul B. T. în contradictoriu cu pârâtul D. N. prin care se solicitase anularea parțială a unui certificat de moștenitor, în privința unei mențiuni vizând dreptul de proprietate asupra unui teren cu privire la care reclamantul pretindea un drept propriu. Respectiva hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1649R/16.05.2014 a Tribunalului Bucuresti – secția a III-a civilă, constatându-se nul recursul declarat de reclamant.
Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat reclamantul prezenta cerere de revizuire, invocând motivele expuse mai sus, cerere pe care instanța a constatat-o ca fiind inadmisibilă, în raport de următoarele considerente:
În conformitate cu disp. art. 322 C.proc.civ. de la 1865 (aplicabil prin raportare la data sesizării instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită și la disp. art. 24 din Noul cod de procedură civilă) revizuirea este o cale extraordinară de atac ce se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, numai în cazurile și în situațiile prevăzute expres și limitativ de lege, textul legal evocat instituind 10 motive de revizuire.
Deși în cauză s-a solicitat revizuentului să indice care dintre motivele de revizuire ar fi aplicabile, acesta nu s-a conformat, indicând generic textul care cuprinde toate cazurile în care se poate exercita respectiva cale de atac.
În atare condiții, verificând în virtutea rolului activ impus de art. 129 C.proc.civ. anterior, susținerile revizuentului, instanța a constatat că acestea nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 C.proc.civ. În realitate, petentul nu face decât să critice temeinicia hotărârii pronunțate la 19.10.2012, aspect de natură a atrage inadmisibilitatea cererii în revizuire, dat fiind că, în cadrul revizuirii nu se poate proceda la realizarea unui control judiciar, ci se urmărește o nouă judecată, pe temeiul unor elemente ce în majoritatea cazurilor nu au format obiectul sau nu au fost cunoscute cu ocazia primei judecăți.
Astfel, nu pot constitui motive de revizuire împrejurările expuse de petent, respectiv că instanța nu ar fi ʺvăzutʺ mențiunile dintr-o . înscrisuri depuse la dosar sau părerile unor experți sau că partea adversă ar fi încercat ʺsă păcăleascăʺ instanțele în alte cauze prin folosirea actului a căruia anulare parțială se cerea în speță sau prin depunerea de alte acte false; toate acestea puteau fi invocate eventual de petent pe calea recursului, dacă l-ar fi motivat în termenul legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. T., cu domiciliul în București, sector 2, .. 6 în contradictoriu cu intimatul D. N., cu domiciliul în București, ..1, ., ., sector 2.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. C. C. M. N.
Th.red. CCM/4 ex/_
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 913/2015.... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Încheierea nr. 21/2015.... → |
|---|








