Contestaţie la executare. Sentința nr. 5013/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5013/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 5013/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5013
Ședința publică din data de 06.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor S. (fostă A.), în contradictoriu cu intimata I. E. și terțul poprit T. S. Sector 1 București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și faptul că intimata a depus la data de 06.05..2015, în dublu exemplar, precizări, după care,
Nefiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 150 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe în data de 02.09.2010, sub nr._, contestatoarea A. pentru Valorificarea Activelor S. - A. a formulat, în contradictoriu cu intimata I. E. și terțul poprit T. Sectorului 1 București, contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi, solicitând admiterea excepției prescripției dreptului de a cerere executarea silită a creanței înscrisă în titlu executoriu și dacă se trece peste această excepție, anularea adresei de înființare a popririi și respectiv a procesului verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare efectuate de B. C. M. Orlando în dosar executare nr. 27/2010.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esență, următoarele:
P. a nu fi prejudiciată de iminența înființării popririi solicită suspendarea executării până la soluționarea contestației, întrucât, în calitate de instituție publică implicată în procesul de privatizare, are obligația legală de a vărsa la bugetul statului sumele încasate cu titlu de venituri din procesul de privatizare, astfel cum prevede art. 9 alin. 1 din OUG nr. 88/1997 modificată prin legea nr. 99/1999.
Este incidentă excepția prescripției de a cerere și a efectua executarea silită, față de prevederile art. 405, 7208 C.proc.civ., termenul de prescripție începând să curgă de la data de 17.12.2004, câtă vreme adresa de înființare a popririi datează din 2010 .
Toate actele de executare transmise sunt noule, deoarece B. C. M. Orlando nu a solicitat instanței de executare, respectiv Judecătoriei Sector 2, încuviințarea executării potrivit art. 373 1 C.proc.civ în acest dosar de executare.
Procesul verbal de cheltuieli de executare este nelegal, față de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/14.11.2006, fiind depășit plafonul de 10% prin includerea TVA, iar cheltuielile de executare nu au fost încuviințate de către instanța de executare.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 399 C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr._/.18.11.2010, Judecătoria Sectorului 2 București a admis contestația la executare și a anulat executarea silită începută în dosarul de executare nr. 27/2010, al B. C. M. Orlando pe raza Sectorului 2 București.
Împotriva sentinței civile nr._/.18.11.2010 a fost exercitată calea de atac a recursului, iar prin decizia civilă nr. 243R/21.01.2015, pronunțată de Tribunalul București, a fost admis recursul și s-a dispus casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că intimata nu a fost legal citată la judecata în fond.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul acestei instanțe în data de 04.03.2015, fiind repartizată prezentului complet în data de 25.03.2015.
În rejudecare, intimata a depus concluzii scrise, prin care a învederat, în esență, următoarele:
Prin încheierea din data de 29.11.2010, pronunțată în dosarul nr._/300/2010 de către Judecătoria Sectorului 2 București, a fost încuviințată executarea silită pe raza sectorului 2 București, astfel că nu mai poate interveni sancțiunea nulității actelor de executare realizate pe raza sectorului 2 București.
Contestația la executare este inadmisibilă întrucât contestatoarea nu a obținut desființarea titlului executoriu.
Există autoritate de lucru judecat deoarece contestatoarea a mai formulat o contestație la executare ce a format obiectul dosarului nr._, al Judecătoriei Sectorului 1 București, soluționat în mod irevocabil prin respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
Contestatoarea este datoare să aducă la îndeplinire obligația stabilită în sarcina de bună-voie, dar aceasta este de rea-credință și invocă neregularități procedurale pentru a nu-și executa obligația.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr._/17.12.2004, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, definitivă și irevocabilă, contestatoarea a fost obligată la plata către intimata-creditoare a sumei de 12.653.840 lei (ROL), evidențiată în tabelul anexat dispozitivului, actualizată cu coeficientul de inflație, pentru perioada 24.05.2000 și până la executarea hotărârii (f. 19-30).
Urmare a faptului neexecutării benevole a titlului executoriu, intimata a formulat, în data de 03.02.2010, formulat cerere de executare silită în vederea recuperării creanței menționate anterior (f. 18), fiind format dosarul de executare silită nr. 27/2010, de către B. C. M. Orlando, în cadrul căruia a fost obținută în data de 31.03.2010 încuviințarea executării silite din partea Judecătoriei Sectorului 1 București (f. 38).
Prin procesul verbal din data de 08.02.2010 au fost stabilite cheltuielile de executare la suma de 844,50 lei (f. 34), iar prin procesul verbal din data de 08.02.2010 a fost actualizată suma, rezultând o creanță de 3.872,56 lei (f. 33).
Prin somația din data de 08.02.2010 s-a solicitat contestatoarei să achite suma de 4.717,06 lei (f. 39), după care, în data de 20.08.2010, a fost întocmit un proces verbal de actualizare a cheltuielilor de executare, respectiv 940,31 lei (f. 41).
Prin adresa de poprire emisă la data de 20.08.2010 s-a înființat poprirea asupra conturilor deținute de contestatoare la T. Sectorului 1 București (cu sediul în sectorul 2), până la concurența sumei de 5.022,81 lei (f. 42-43).
În drept, potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Totodată, art. 129 alin. 5 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției autorității de lucru judecat, excepție de fond, absolută și peremptorie, invocată de către intimată, pe care o va respinge, cu următoarea motivare:
Conform art. 166 C.proc.civ., excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.
A. de lucru judecat, în manifestarea sa de excepție procesuală, corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. 1864, respectiv obiect, părți, cauză.
Prin obiectul cererii de chemare în judecată se înțelege pretenția concretă a reclamantului dedusă judecății, iar cauza cererii de chemare în judecată reprezintă situația de fapt calificată juridic sau, altfel spus, fundamentul pretenției deduse judecății.
Or, nu există identitate de obiect între prezenta speță (contestație la executare silită împotriva unor acte de executare – adresă de înființare a popririi și proces verbal de cheltuieli de executare din 20.08.2010) și cererea din dosarul nr._, al Judecătoriei Sectorului 1 București (contestație la executare silită însăși, prin care au fost criticate somația și procesul verbal de cheltuieli de executare din 08.02._).
Totodată, în ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de către intimată, instanța o va respinge, ca neîntemeiată, cu următoarea motivare:
Ca natură juridică, atunci când părțile raportului juridic o promovează, contestația la executare apare ca o cale de atac specifică fazei de executare silită, prin intermediul căreia se urmărește anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori chiar anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu, câtă vreme legiuitorul nu prevede o altă cale.
Or, invocarea unor neregularități în cadrul procedurii de executare prin intermediul contestației la executare nu este condiționată de desființarea titlului executoriu, sens în care nu pot fi reținute susținerile intimatei.
Pe fondul cauzei, conform art. 399, alin. 1, teza I și alin. 2 C.proc.civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Contestatoarea a formulat contestație la executare silită însăși prin care a solicitat anularea somației și a procesului verbal de cheltuieli, sens în care s-a format dosarul nr._, al Judecătoriei Sectorului 1 București, soluționat în sensul respingerii contestației la executare, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr._/26.10.2010, definitivă prin respingerea recursului (f. 12-15, dosar Tribunal).
Așadar, este lesne de observat că în prezenta speță este vorba despre o contestație împotriva unor acte de executare, nicidecum despre o contestație la executare silită însăși. Pe cale de consecință, motivul de contestație privind prescripția dreptului de a obține executarea silită este un motiv de contestație la executare silită însăși, iar nu un motiv de contestație împotriva unor acte de executare, sens în care nu trebuie analizat. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că acest motiv poate fi analizat, acesta nu este întemeiat. Astfel, dreptul de a cere executarea silită s-a născut la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești menționate anterior, prin raportare la art. 851 alin. 1 din OUG. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, care stipulează că, prin derogare de la art. 300 și art. 7208 alin. 2 din Codul de procedură civilă, apelul și recursul suspendă de drept executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile îndreptate împotriva A.V.A.S..
Totodată, instanța apreciază că recunoașterea de către contestatoare a debitului imputat este de notorietate, iar, potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripția extinctivă se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Astfel, contestatoarea a postat pe site-ul său www.avas.gov.ro faptul că sunt îndreptățite la despăgubiri persoanele menționate în dispozitivul sentinței civile nr._/17.12.2004, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, printre care figurează și intimata.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare, potrivit art. 3717 alin. 2 C.proc.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul în care creditorul a renunțat la executare sau prin lege s-a prevăzut altfel, în vreme ce alin. 3 și 4 ale aceluiași articol, statuează că sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu.
Verificând procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 20.08.2010, instanța constată că executorul judecătoresc a stabilit în mod legal sumele, ținând seama de limitele maxime impuse de art. 39 din Legea nr. 188/2000, respectiv anexa nr. 1 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, adoptat prin Hotărârea nr. 19/2010, a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006, privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
Aspectul că executorul judecătoresc a inclus în onorariu și taxa pe valoare adăugată nu este de natură să conducă la concluzia că onorariul stabilit depășește limita legală, în condițiile în care în sarcina sa exista obligația legală de a proceda astfel, fiind plătitor de TVA. A considera că onorariul executorului judecătoresc nu poate depăși plafonul maxim legal nici în situația adunării taxei pe valoare adăugată ar conduce la consecința contrară interdicției generale a oricărei forme de discriminare impuse de Protocolul nr. 12 adițional la Convenție, ca pentru un executor judecătoresc, plătitor de TVA, plafoanele maximale să aibă un cuantum diferit decât cele la care s-ar raporta un executor judecătoresc căruia nu îi incumbă o astfel de obligație fiscală, în condițiile în care cuantumul sumelor ce urmează a fi poprite ar fi egal. În lipsa unor norme derogatorii exprese, interpretarea textului legal prin care se stabilesc onorariile maximale trebuie să conducă, în condiții identice, la aceleași consecințe pentru toți destinatarii lui, egalitatea în drepturi fiind consacrată ca drept fundamental de art. 16 din Constituția României.
Faptul că în Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006 nu se face nicio referire la taxa pe valoare adăugată conduce la interpretarea textului legal fără nicio distincție că prin limitarea plafonului onorariului la un procent maxim din valoarea creanței se are în vedere onorariul efectiv încasat de acesta, iar nu și celelalte taxe (distincte de impozitul aferent) care sunt în sarcina celor care apelează la serviciile sale și care se fac venit la bugetul statului. De altfel, limitarea onorariului executorului a fost stabilită pentru a nu-l expune pe debitorul executat silit unor abuzuri, pentru a face accesibilă calea executării silite tuturor persoanelor prin evitarea perceperii unor onorarii abuzive, dar și pentru a nu constitui un mijloc nejustificat de îmbogățire pentru executorul judecătoresc, în raport de munca efectiv prestată. Or, față de aceste rațiuni avute în vedere de legiuitor pentru limitarea onorariului executorului judecătoresc, rezultă cu evidență că această limită nu include și nu avea de ce să includă taxa pe valoare adăugată, atât timp cât reglementarea și perceperea acesteia au la bază alte scopuri, iar sumele rezultate au alte destinații decât acelea de a merge în patrimoniul executorului judecătoresc sau de a-l împovăra nejustificat pe debitorul care, cu rea-credință, nu a înțeles să execute de bunăvoie obligația stabilită în sarcina sa printr-un titlu executoriu.
În concluzie, lipsa oricărei referiri la TVA în privința limitei maxime stabilite este firească și se interpretează în sensul că taxa pe valoare adăugată se adaugă (astfel cum rezultă din chiar denumire) la suma maximă reprezentată de procentul din valoarea creanței executate silit, în ipoteza în care executorul judecătoresc solicitat este plătitor de TVA.
Totodată, câtă vreme executarea silită a fost încuviințată pentru punerea în executare a titlului executoriu, încuviințarea este valabilă inclusiv pentru cheltuielile de executare, sens în care este nefondată susținerea contestatoarei privind lipsa încuviințării executării silite a cheltuielilor de executare.
În schimb, motivul privind lipsa încuviințării executării silite pe raza Sectorului 2 București este întemeiată, câtă vreme actul de executare reprezentat de adresa de înființare a popririi nr. 27/20.08.2010 a fost efectuat pe raza Sectorului 2 București fără să existe o încuviințare a executării silite pentru această subdiviziune administrativ-teritorială.
Potrivit dispozițiilor art. 3733, alin. 2 C.proc.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
Având în vedere că din cuprinsul dosarului de executare rezultă că executorul judecătoresc a demarat procedura de executare silită prin înființarea popririi asupra conturilor debitoarei contestatoare deținute la un terț poprit de pe raza teritorială a sectorului 2, instanța constată că, în ceea ce privește această formă de executare, era necesară solicitarea prealabilă a încuviințării executării silite de către instanța competentă, respectiv Judecătoria Sector 2.
Cum încuviințarea executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Sector 1, în cauză se impune concluzia că executarea silită pe raza Sectorului 2 a fost în mod nelegal desfășurată, în lipsa unei încuviințări în acest sens din partea instanței de executare, conform art. 3733, alin. 2 C.proc.civ.
Împrejurarea că ulterior emiterii actului de executare reprezentat de adresa de înființare a popririi nr. 27/20.08.2010 a fost obținută încuviințarea executării silite din partea Judecătoriei Sectorului 2 București nu are drept consecință validarea retroactivă a acestui act de executare, validitatea actului de executare fiind analizată doar la data efectuării.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, instanța va admite, în parte, contestația la executare și va anula actul de executare reprezentat de adresa de înființare a popririi nr. 27/20.08.2010, urmând a respinge contestația la executare silită în rest, ca neîntemeiată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile inadmisibilității și autorității de lucru judecat invocate de către intimată, ca neîntemeiate.
Admite, în parte, contestația la executare formulată de contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor S. (fostă A.), cu sediul în București, .. Ș., nr. 50, sector 1, în contradictoriu cu intimata I. E., cu domiciliul în Ploiești, ., ., județ Prahova și terțul poprit T. S. Sector 1 București, cu sediul în București, . Gerota, nr. 13, sector 2.
Anulează actul de executare reprezentat de adresa de înființare a popririi nr. 27/20.08.2010.
Respinge contestația la executare silită în rest, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.05.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
05.06.2015/5 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5008/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5032/2015. Judecătoria... → |
|---|
