Acţiune în constatare. Sentința nr. 1454/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1454/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1454/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1454
Ședința publică de la 09.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei de față, având ca obiect clauze abuzive, pretenții, privind pe reclamanții V. V. și V. V. în contradictoriu cu pârâta V. R. SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul reclamanților, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar, lipsind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, arată că, prin Serviciul Registratură, la data de 09.02.2015, prin fax, pârâta a depus întâmpinare, după care:
Apărătorul reclamanților solicită o nouă strigare a cauzei, pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării formulate de pârâtă.
Instanța, observând că întâmpinarea formulată de pârâtă, transmisă prin fax, este comunicată într-un singur exemplar, încuviințează solicitarea formulată de apărătorul reclamanților.
La apelul nominal, făcut la a doua strigare, se prezintă apărătorul reclamanților.
Apărătorul reclamanților învederează că a lecturat întâmpinarea formulată de pârâtă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Apărătorul reclamanților, având cuvântul, solicită respingerea excepției, având în vedere că toate clauzele sunt evaluabile în bani. Valoarea totală a dobânzii este de 53.000 CHF, echivalentul în lei a acesteia fiind sub plafonul stabilit de lege, 200.000 lei.
Instanța respinge excepția necompetenței materiale. Astfel, valoarea totală a comisionului de risc la data înregistrării cererii era sub_ de lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea probatoriului cauzei.
Apărătorul reclamanților, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei.
Instanța, în baza art. 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de reclamanți. Pârâta, deși a solicitat încuviințarea probei, nu a depus înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamanților, având cuvântul, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și motivată, respectiv să se constate abuzivă clauza prevăzută la art. 5 lit. a, privind comisionul de risc/redenumit comision de administrare, a clauzei introduse prin art. 1 din actul adițional nr. 1/2010, respectiv prin art. 3 al aceluiași act adițional.
Arată că, ulterior încheierii convenției reclamanții au achitat parțial debitul, ceea ce a determinat o modificare a costurilor creditului, față de graficul inițial de rambursare.
Începând cu luna septembrie 2010 pârâta a implementat tacit prevederile OUG 50/2010 transformând dobânda fixă în dobândă variabilă.
În luna noiembrie a aceluiași an părțile au semnat actul adițional 1 deși reclamantul înregistrase refuzul ofertei cu privire la redenumirea comisionului de administrare, respectiv transformare a dobânzii. S-a condiționat semnarea actului adițional de reducerea costurilor creditului. Ca urmare a ofertei pârâtei părțile au semnat un Act adițional 2.
Apreciază că pârâta a dat dovadă de rea credință, la momentul intrării în vigoare a OUG 50/2010 implementând și alte prevederi decât cele impuse în mod obligatoriu prin legislație.
Susține că sunt încălcate prevederile OUG 50/2010, actul adițional nr. 1 nealiniindu-se dispozițiilor legale.
Arată că atât timp cât e nul contractul, nule sunt și actele adiționale.
Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor depuse la dosar. (onorariu avocațial).
Depune practică judiciară.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 02.09.2014, reclamanții au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției încheiate cu pârâta, al clauzelor introduse prin art. 1 și art. 3 din actul adițional nr. 1 și prin art. 1 și art. 3 din actul adițional nr. 2, anularea acestor clauze, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de risc, împreună cu dobânda legală. Au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat că au încheiat cu pârâta o convenție de credit, împrumutând suma de_ CHF, cu termen de restituire de 300 de luni.
Au arătat că actul dintre părți nu a fost negociat, contractul fiind unul de adeziune.
De asemenea, că perceperea unui comision de risc a reprezentat o obligație fără cauză juridică.
Au invocat faptul că pârâta nu presta nimic corespunzător comisionului de risc și că riscurile erau oricum acoperite prin garanții.
Au susținut că respectiva clauză avea un caracter echivoc și că ea nu era explicată în contract.
De asemenea, că s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În drept, au invocat Legea nr. 193/2000.
Au anexat înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare. A invocat excepția necompetenței materiale, arătând că s-a solicitat inclusiv constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii, arătând că clauzele în discuție au fost negociate, condițiile speciale ale contractului fiind discutate împreună cu fiecare client.
A arătat că împrumutații au cunoscut încă de la început care este suma pe care trebuie să o achite cu titlu de comision de risc și a invocat faptul că acest comision reprezintă o parte a prețului contractului.
De asemenea, că nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A invocat și caracterul neîntemeiat al capătului de cerere privind dobânda legală.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține:
La soluționarea cauzei, vom avea în vedere, în primul rând, dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, ele urmând a fi citate, dacă și în momentele în care va cazul.
De asemenea, vom avea în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Directiva nu are efect direct în litigiile dintre particulari, însă norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina textului și a finalității normei europene, în acest mod instanța judecătorească, autoritate a statului, contribuind la atingerea rezultatelor prevăzute de directivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-106/89, Marleasing, par. 8).
Între părți s-a încheiat, la data de 22.02.2008, convenția de credit nr._.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat al clauzelor în discuție, reținem:
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Contrar susținerilor pârâtei, reținem că prevederile contractuale criticate nu au fost negociate de părți.
Astfel, nu există identitate între caracterul special al condițiilor convenției de credit și caracterul negociat al acestora. Condițiile au fost calificate drept speciale doar ca urmare a faptului că ele cuprind elemente care diferențiază acest contract de altele din aceeași categorie (numele împrumutatului, suma acordată de bancă, durata creditului, cuantumul dobânzilor și al comisioanelor etc.).
Nu reprezintă negociere nici posibilitatea de a alege între ofertele mai multor bănci, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de aceeași bancă.
Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totală împrumutată reprezintă doar adaptarea specifică a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client și nu negociere.
Prin negociere se înțelege ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv natura și/sau conținutul clauzelor.
Pârâta nu a făcut însă dovada modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului că aceștia din urmă au avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate.
De asemenea, reținem că faptul că reclamanții au considerat la momentul semnării contractului că oferta pârâtei era cea mai avantajoasă nu înseamnă că ei au renunțat la protecția oferită de normele specifice dreptului consumatorului.
Verificarea caracterului abuziv al unei clauze presupune existența unui contract semnat de părți, deci însăși încheierea contractului nu are cum, în același timp, să excludă aplicabilitatea normelor în discuție.
Nu are importanță nici dacă reclamanții și-au propus de la început ca la un moment dat să se adreseze instanței pentru verificarea caracterului abuziv al unor clauze sau dacă au hotărât efectuarea acestui demers mai târziu, în contextul intensificării discuțiilor din spațiul public cu privire la acest domeniu.
Ține de liberul acces la justiție alegerea momentului declanșării unui litigiu, reclamanții fiind ținuți, dacă este cazul, doar de limitări legale ale acestui drept, cum sunt prescripția, decăderile și altele.
Totodată, motivele concrete și personale pentru care o persoană hotărăște să se adreseze instanței nu au relevanță, importantă fiind temeinicia sau netemeinicia pretențiilor afirmate.
De asemenea, încheierea actelor adiționale nu reprezintă fine de neprimire.
În concluzie, reținem inexistența acestor impedimente pentru analizarea acțiunii reclamanților din perspectiva normelor de protecție a consumatorului.
Referitor la un alt fine de neprimire invocat de pârâtă, acela decurgând din dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, reținem:
Potrivit textului în discuție, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Conform art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției, comisionul de risc este de 0,22%, fiind aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției.
Art. 3.5 din secțiunea 3 din condițiile generale stabilește că pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadentele plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale.
Suma lunară datorată de către reclamanți cu titlu de comision de risc este evidențiată în cuprinsul planului de rambursare a creditului emis de către pârâtă.
În legătură cu art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, CJUE a arătat că, întrucât el prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor, dispoziției respective, trebuie să i se dea o interpretare restrictivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 42).
De asemenea, a arătat că cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical și că prezintă o importanță esențială pentru respectarea acestei cerințe dacă în contract se indică în mod transparent motivul și particularitățile clauzei în discuție, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 71 și 73).
Or, clauzele în discuție nu definesc în nici un fel riscul acoperit, iar explicațiile pârâtei din întâmpinare nu se regăsesc și în contract, în care se prevede doar că acest comision este datorat pentru punerea la dispoziție a creditului. Oricum, explicațiile respective ar fi fost convingătoare doar dacă ar fi existat și o dispoziție contractuală care să prevadă că, dacă nici unul dintre evenimentele cu potențial de risc nu se produce pe parcursul derulării contractului, sumele vor fi returnate clienților.
Pârâta, instituție bancară, a majorat costul creditului (față de situația în care nu ar fi perceput comisionul de risc), făcând obligația împrumutaților, consumatori, mai oneroasă, fără a da posibilitatea acestora să verifice dacă riscul s-a produs, care este natura acestui risc, dacă suma solicitată este necesară și proporțională cu riscul acoperit și dacă acest pretins risc nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite cu titlu de dobândă, de comisioane sau prin garanțiile aduse.
Reținem, așadar, că, deși clare din punct de vedere gramatical, clauzele privitoare la comisionul de risc nu îndeplinesc totuși cerințele de transparență prevăzute la art. 1 alin. 1 și la art. 4 alin. 6, teza finală, interpretat per a contrario, din Legea nr. 193/2000, astfel că ele pot fi analizate pe fond din perspectiva caracterului abuziv.
Referitor la analiza propriu-zisă a caracterului abuziv al clauzelor în discuție, reținem:
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Conform art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
În analiza pe fond a caracterului abuziv, trebuie verificată îndeplinirea a două condiții: clauza să fie contrară cerințelor bunei-credințe și clauza să creeze, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Referitor la buna-credință a băncii pârâte, reținem că, practic, natura comisionului de risc conduce la concluzia că perceperea sa reprezintă doar o formă mascată de a încasa o dobândă mai mare decât cea denumită ca atare, ceea ce, având în vedere că reclamanții - consumatori și-au fundamentat decizia de a încheia un contract tocmai cu banca – pârâtă și nu cu o altă bancă în principal pe cuantumul sumelor percepute cu titlu de dobândă, reprezintă o încălcare a cerințelor bunei-credințe.
Dacă scopul comisionului ar fi fost, într-adevăr, acoperirea riscurilor, ar fi trebuit să se prevadă restituirea sumelor în discuție dacă, la sfârșitul perioadei contractuale, se constata că toate obligațiile consumatorilor au fost îndeplinite.
Un indiciu în plus în susținerea celor expuse mai sus este adus de prevederile art. 36 din OUG nr. 50/2010, în cuprinsul cărora nu se regăsește și comisionul de risc. Chiar dacă acest act normativ nu se aplică și contractelor în curs de executare la data intrării sale în vigoare, voința legiuitorului, chiar ulterioară, poate ajuta la interpretarea unui contract în derulare și poate constitui un element care să sprijine concluzia că această clauză are un caracter abuziv în baza Legii nr. 193/2000, act normativ ce era în vigoare la data încheierii contractului.
Referitor la dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, reținem că în cauză acesta este unul atât economic, cât și juridic.
Cu privire la definirea acestei noțiuni, CJUE a arătat că existența unui „dezechilibru semnificativ” nu necesită în mod necesar ca costurile puse în sarcina consumatorului printr‑o clauză contractuală să aibă în privința acestuia o incidență economică semnificativă în raport cu valoarea operațiunii în cauză, ci poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat acest consumator, în calitate de parte la contract, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul contractului, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzute de normele naționale (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-226/12, Constructora Principado SA, par. 30).
În cauza citată mai sus, clauzele în discuție aveau o incidență economică redusă în raport cu valoarea totală a contractului, astfel că instanța europeană a arătat că acesta nu poate fi unicul criteriu, dar nu că el nu ar avea, în general, relevanță.
Așadar, incidența economică semnificativă în raport cu valoarea totală a contractului reprezintă un criteriu ce poate fi avut în vedere în analiza caracterului abuziv al clauzei.
Așa cum am arătat și mai sus, în cauză, prin instituirea comisionului de risc, s-a produs un dezechilibru economic semnificativ, acesta rezultând din valoarea totală a sumei ce ar urma să fie plătită cu acest titlu în raport cu valoarea creditului.
Pe de altă parte, s-a produs și un dezechilibru juridic, nereieșind cu claritate din contract care este contraprestația specifică acestui comision.
În contract se arată că se percepe acest comision pentru punerea la dispoziție a creditului, în timp ce explicațiile pârâtei se referă la riscul creditului. Așa cum am arătat, explicația privitoare la risc nu poate fi primită în condițiile în care nu există vreo clauză care să prevadă restituirea sumelor în condițiile în care riscul concret nu se produce. Pe de altă parte, dacă este vorba despre acoperirea riscurilor generale ale băncii pârâte, dezechilibrul este și mai clar, consumatorul care își îndeplinește obligațiile fiind pus în situația să acopere și o parte din pierderile băncii rezultate din activități ale acesteia fără legătură cu contractul în discuție.
Pentru punerea la dispoziție a creditului, banca încasează oricum dobânda, ceea ce conduce la concluzia deja trasă, aceea că, pentru a crea aparența că dobânzile pe care le percepe sunt mici, încasând, totuși, un preț mai ridicat al contractului, pârâta a preferat să camufleze o parte a acestuia în comisionul de risc.
Prin urmare, reținem caracterul abuziv al clauzelor în discuție, urmând a dispune eliminarea lor din contract.
Prin eliminare în sistemul nostru de drept înțelegem tocmai regimul juridic al nulității.
Soluția se extinde și asupra art. 5.1 lit. a din condițiile speciale modificate prin actul adițional nr. 1/10.11.2010 și asupra art. 5.1 lit. b din condițiile speciale modificate prin actul adițional nr. 2/10.11.2010.
Modificarea denumirii comisionului de risc în comision de administrare a reprezentat doar o aparentă punere în acord a contractului cu dispozițiile OUG nr. 50/2010. În realitate, natura acestui comision a rămas aceeași.
Referitor la cererea de restituire a sumelor plătite cu titlu de comision de risc, reținem:
Reclamanții au efectuat plata sumelor evidențiate în scadențarul emis de pârâtă cu titlu de comision de risc, sumele fiind transferate în contul pârâtei cu titlu de plată. Plata s-a efectuat de către reclamanți din eroare, cu convingerea că sunt debitorii unei obligații care s-a dovedit inexistentă, deoarece clauzele ce instituiau comisionul de risc au caracter abuziv și nu pot produce nici un efect. Astfel, a dispărut fundamentul pentru executarea obligației de plată a comisionului de risc și este necesar a se acoperi prejudiciul suferit de reclamanți și a se restabili situația anterioară, precum și a se înlătura toate consecințele patrimoniale produse de clauzele abuzive lovite de nulitate absolută.
În consecință, fiind întrunite cerințele cumulative pentru a se constata plata nedatorată, instanța va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor încasate până în prezent și a celor care vor fi încasate în continuare cu titlu de comision de risc/comision de administrare și la plata dobânzii legale, ce se va calcula de la datele încasării până la data restituirii efective.
Dobânda legală este datorată pentru că sumele plătite cu titlu de comision de risc nu au fost niciodată datorate, astfel că pârâta trebuie să acopere și prejudiciul produs prin lipsirea reclamanților de acești bani în perioada dintre plată și restituire. De asemenea, reținem că în raporturile juridice de acest gen dobânda curge de drept, fără punere în întârziere.
În temeiul art. 453 alin. 1 C., pârâta va plăti și suma de 4500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții V. V. (CNP_) și V. V. (CNP_), ambii cu domiciliul ales la C.. Av. B. M., din București, .. 5, ., în contradictoriu cu pârâta V. R. SA (J_, CUI_), cu sediul în București, ., . 10, sector 2 și cu sediul ales la R. & M. S.P.A.R.L., cu sediul în București, . nr. 31, sector 1.
Constată caracterul abuziv și declară nulitatea absolută a următoarelor clauze din convenția de credit nr._/22.02.2008 încheiată de părți:
- art. 5 lit. a din condițiile speciale inițiale; art. 5.1 lit. a din condițiile speciale modificate prin actul adițional nr. 1/10.11.2010, art. 5.1 lit. b din condițiile speciale modificate prin actul adițional nr. 2/10.11.2010.
Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor încasate până în prezent și a celor care vor fi încasate în continuare cu titlu de comision de risc/comision de administrare, la plata dobânzii legale, ce se va calcula de la datele încasării până la data restituirii efective, precum și la plata sumei de 4500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
5 ex. – 17.02.15
| ← Validare poprire. Sentința nr. 3064/2015. Judecătoria SECTORUL... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1224/2015. Judecătoria... → |
|---|
