Contestaţie la executare. Sentința nr. 6526/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6526/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 6526/2015

Dosar nr._

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 6526

Ședința publică din data de 10.06.2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE:P. V. L.

GREFIER:D. N.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu intimatul M. L. G. T..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, solicitarea de judecata în lipsa, după care:

În temeiul disp. art. 400 alin. 1 C.pr.civ de la 1865, instanța constată că este competentă pentru a soluționa prezenta cauză și, în baza art. 167 alin. 1 C.pr.civ de la 1865, încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cererii de formulat, excepții de invocat, instanța constata cauza în stare de judecată și, în baza art. 150 C.pr.civ. de la 1865, retine cauza spre solutionare atat pe cererea suspendare executare formulata în baza art. 403 alin. 1 si 3 C.pr.civ. de la 1865 cat si pe fondul contestatiei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petenta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu intimatul M. L. G. T. a formulat contestație la executare împotriva executării silite din dosarul nr. 1104/2012 al B. S. și G., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna suspendarea executarii silite în baza art. 403 alin. 1 si 3 C.pr.civ. de la 1865, suspendarea tuturor actelor de executare silita emise sau care ar putea fi dispuse, anularea procesului-verbal incheiat de B. S. și G. la data de 08.10.2013 si anularea executarii silite în dosarul nr. 1104/2012 al B. S. și G..

În motivarea cererii petenta a arătat că la data de 16.02.2010 s-a emis pe numele intimatului Hotărârea nr. 485 prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 249.817,39 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorii Golembovschi P. si Golembovschi E., situate în localitatea Reni, judetul Imail. Prin procesul-verbal din 08.10.2013 emis în dosarul nr. 1104/2012, B. S. și G. a instiintat petenta despre obligatia de restituire a sumei de 249.817,39 lei, despagubiri si a sumei de 9.679,82 lei, cheltuieli de executare.

Executarea silita a fost pornita in mod nelegal in raport de prevederile OUG 10/2013 intrucat statul a esalonat aceste despagubiri pe o perioada de 10 ani.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 399 și urm. C.pr.civ., Legea nr. 290/2003, OUG 10/2013 și HG 1120/2006.

S-au anexat în copie actele de executare contestate și dovada comunicării acestora.

Pârâtul nu au depus întâmpinare.

La data de 06.12.2013 B. S. și G. a comunicat in copie certificata dosarul de executare nr. 1104/2012.

Judecata a fost suspendata in perioada 26.03.2014 – 13.05.2015 in baza art. 155 indice 1 C.pr.civ. de la 1865.

S-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului instanța reține că prin Hotărârea nr. 485/16.02.2010 emisă de Comisia Judeteana Timis de aplicare a Legii nr. 290/2003 s-a stabilit pentru intimat o despăgubire de 249.817,386 lei .

La data de 09.10.2012 acesta au formulat cerere de executare silită la B. S. și G. unde s-a format dosarul de executare nr. 1104/2012.

La data de 09.10.2012 s-a emis somație de plată, înființare poprire pentru suma de 259.4897,21 lei, despagubiri plus 9.679,82 lei, cheltuieli de executare, înștiințare petentă despre înființarea popririi.

Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 2 București prin încheierea pronunțată la data de 16.11.2012 în dosarul nr._/300/2012, definitiva prin decizia civila nr. 436R/15.02.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti.

Instanta retine ca Hotărârea nr. 485/16.02.2010 emisă de Comisia Judeteana Timis de aplicare a Legii nr. 290/2003 prin care s-a stabilit pentru intimat o despăgubire de 249.817,386 lei este titlu executoriu, ca executarea silita a fost incuviintata de instanta prin decizia civila nr. 436R/15.02.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti în dosarul nr._/300/2012 si ca dispozitiile OUG 10/2013 pentru plata esalonata a despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de P. intre Romania si Puterile Aliate Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum si ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnata la Belgrad la 5 iulie 1924, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006, prin decizia nr. 528/2013 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr. 63 din 24.01.2014, au fost declarate ca fiind neconstitutionale, astfel ca motivul de contestatie nu poate fi retinut.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.399 alin.1, art.454 alin.1 și art.452 alin.2 lit. c C.pr.civ., văzând și prevederile Ordinului nr.2550/2006 al Ministrului Justiției, Legii nr. 188/2000 și ale Hotărârii nr.2/2007 a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, instanța va respinge contestația la ca neîntemeiată.

Potrivit art. 403 alin. 1 C.pr.civ, pana la solutionarea contestatiei la executare instanta poate suspenda executarea. Cum prin prezenta hotarare s-a solutionat contestatia, se va respinge cererea de suspendare executare ca ramasa fara obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suspendare executare formulată în baza art. 403 alin. 1 C.pr.civ. ca rămasă fără obiect.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1 în contradictoriu cu intimatul M. L. G. T., cu domiciliul în Timisoara, . la B., ., ., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 10.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

P. V. L. D. N.

Red. Jud.PVL

4 ex. 12.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6526/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI