Acţiune în constatare. Sentința nr. 4298/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4298/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 4298/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4298
Ședința publică de la 20.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei de față, având ca obiect clauze abuzive, privind pe reclamanții H. G. L. și H. D. în contradictoriu cu pârâta G. B. SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei. Respinge, ca inutilă, proba cu interogatoriul pârâtei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 17.11.2014, reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 4.2 și în art. 5.1 din contractul de credit nr. D..16._.
De asemenea, au solicitat diminuarea dobânzii la dobânda fixă de 2%, precum și reducerea marjei fixe la jumătate, respective la 2,20, având în vedere devalorizarea monedei naționale față de euro, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2083,6 lei, reprezentând contravaloare comision de acordare a creditului.
În motivare, au arătat că au încheiat un contract de credit și că sunt consumatori în sensul legii.
Au arătat că clauzele contractuale obiect al acțiunii nu au fost negociate și că acestea au un caracter abuziv.
Astfel, s-a stabilit o dobândă variabilă, iar pârâta și-a luat libertatea de a nu se raporta la indicii BNR sau Euribor. De asemenea, nu a redus dobânda, ci a menținut-o la același nivel, devenind prin aceasta un cămătar cu acte.
Au mai arătat că dreptul rezervat de pârâtă prin inserarea clauzei de modificare a dobânzii include și dreptul discreționar de a stabili care sunt cazurile care justifică această modificare, chiar dacă acestea nu au fost nominalizate.
Referitor la comisionul de acordare a creditului, au arătat că nu este descris în cuprinsul contractului serviciul ce urmează a fi prestat în schimbul acestuia, astfel că ei nu au reușit să cunoască în concret care sunt sarcinile asumate de pârâtă.
Au invocat și că, în realitate, sub denumirea de comision este disimulată o parte a dobânzii.
În drept, au invocat Legea nr. 193/2000.
Au anexat înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii.
A arătat că lipsa negocierii nu este suficientă pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă.
A invocat faptul că nu este îndeplinită condiția privind lipsa bunei credințe și nici cea privind existența unui dezechilibru semnificativ.
S-a referit și la faptul că dobânda și comisionul de acordare sunt elemente care compun prețul contractului și că clauzele care le prevăd ar fi exceptate de la posibilitatea de analiză a caracterului abuziv.
A mai arătat că, în realitate, dobânda percepută a scăzut, având în vedere scăderea Euribor.
În drept, a invocat OUG nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000.
A anexat înscrisuri.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Între reclamanți și Domenia Credit IFN SA s-a încheiat contractul de credit de consum nr. D..16._/25.07.2008 (Ff.67-76).
Pârâta a absorbit societatea Domenia Credit IFN SA (f.49 și urm.).
Reclamanților le-a fost acordat un împrumut de_ euro, ce urma să fie restituit în termen de 15 ani.
Clauzele atacate de reclamanți prevăd:
- art. 4.2 – rata dobânzii este variabilă în funcție de Euribor, la care se adaugă marja fixă în valoare de 4,80;
- art. 5.1 – debitorul va plăti creditorului un comision de acordare format din 1,90 procente, fără TVA, din valoarea capitalului.
În capitolul „Definiții și interpretări” din contract, s-a prevăzut și că comisionul de acordare este suma de bani datorată de debitor creditorului pentru a analiza documentația de credit în vederea acordării împrumutului.
La soluționarea cauzei, vom avea în vedere, în primul rând, dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, ele urmând a fi citate, dacă și în momentele în care va cazul.
De asemenea, vom avea în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Directiva nu are efect direct în litigiile dintre particulari, însă norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina textului și a finalității normei europene, în acest mod instanța judecătorească, autoritate a statului, contribuind la atingerea rezultatelor prevăzute de directivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-106/89, Marleasing, par. 8).
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat al clauzelor în discuție, reținem:
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Reținem că nu reprezintă negociere nici posibilitatea de a alege între ofertele mai multor profesioniști, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de același furnizor de servicii financiare.
Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totală împrumutată reprezintă doar adaptarea specifică a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client și nu negociere.
Prin negociere se înțelege ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv natura și/sau conținutul clauzelor.
Pârâta nu a făcut însă dovada modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului că aceștia din urmă au avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate.
În concluzie, reținem lipsa negocierii și, deci, inexistența acestui impediment pentru analizarea acțiunii reclamanților din perspectiva normelor de protecție a consumatorului.
Referitor la comisionul de acordare, reținem:
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În legătură cu art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, corespondent al articolului din legea internă citat anterior, CJUE a arătat că, întrucât el prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare restrictivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 42).
De asemenea, a arătat că cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical și că prezintă o importanță esențială pentru respectarea acestei cerințe dacă în contract se indică în mod transparent motivul și particularitățile clauzei în discuție, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 71 și 73).
Fără îndoială, comisioanele fac parte din prețul contractului, rămânând să analizăm dacă respectiva clauză este exprimată într-un limbaj ușor inteligibil.
Instanța consideră că prevederile art. 5.1, coroborate cu definiția din preambulul contractului, sunt clare că este prevăzut motivul perceperii comisionului și că împrumutații, consultând contractul și graficul de rambursare, puteau să prevadă cu ușurință consecințele economice care se produc în ceea ce îi privește. De altfel, reclamanții nu a avut nici o dificultate în a calcula valoarea comisionului de acordare.
În aceste condiții, o analiză a caracterului abuziv al clauzei nu poate fi făcută.
Ca motivare subsidiară, arătăm că, și dacă am considera că respectivele dispoziții nu sunt redactate suficient de clar, analiza pe fond a clauzei ar conduce la concluzia inexistenței caracterului abuziv al acesteia.
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Vorbim în cauză despre un contract de adeziune, astfel că această condiție este îndeplinită.
Nu este, însă, îndeplinită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, creat contrar cerințelor bunei-credințe.
Condiția existenței unui dezechilibru semnificativ nu poate fi considerată îndeplinită prin simplul fapt că împrumutatul are de plată o sumă, mai mică sau mai mare, în temeiul acelei clauze.
Dezechilibrul trebuie să fie mai mult unul juridic, iar în cauză instanța consideră că nu ne aflăm într-o astfel de situație.
Astfel, perceperea comisionului de acordare credit este permisă de legislația în vigoare.
Pe de altă parte, există și contraprestație specifică, anume analizarea inițială a situației clientului. Oricum, contraprestația băncii trebuie privită global, iar aceasta constă, evident, în acordarea sumei de bani cu titlu de împrumut.
În sfârșit, cuantumul comisionului nu reprezintă un element care să poată fi analizat, așa cum s-a arătat anterior.
Nu se poate invoca nici reaua-credință a pârâtei, atât timp, așa cum am arătat, astfel de comisioane erau permise de legislația în vigoare.
Prin urmare, este neîntemeiată solicitarea de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute cu privire la clauza referitoare la comisionul de acordare.
Referitor la clauza privind dobânda variabilă, reținem:
Pârâta a invocat și în legătură cu această clauză dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Sunt relevante, pentru combaterea acestei apărări, considerațiile CJUE din cauza C-472/10 Invitel.
Astfel, s-a arătat că în conformitate cu articolul 4 alin. 2 din Directiva 93/13, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil, dar că această excludere nu se poate însă aplica în cazul unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului (par. 23).
În consecință, este admisibilă analizarea pe fond a eventualului caracter abuziv al unor asemenea clauze.
Trecând la această analiză, reținem că, potrivit art. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract.
Observăm că în cauză dobânda este compusă dintr-o marjă fixă de 4,80 + Euribor, de unde rezultă că variația ei se face ca urmare a unui criteriu obiectiv.
Din această perspectivă, observăm că o mare parte a susținerilor din cererea de chemare în judecată nu sunt adaptate situației concrete, ci sunt specifice altui gen de clauze prevăzute uneori în contractele de credit.
Reținem, în concluzie, lipsa caracterului abuziv al clauzei în discuție.
Referitor la cererea de diminuare a dobânzii și de reducere a marjei fixe la jumătate:
De la regula prevăzută în art. 969 alin. 1 C.civ.1864 se poate deroga doar în ipoteza unor prevederi legale care să permită acest lucru. Or, Legea nr. 193/2000, deși permite declararea unor clauze ca fiind abuzive, nu permite instanțelor să stabilească valori ale dobânzilor sau alte elemente contractuale. Singura intervenție permisă de lege este cea a analizării clauzelor, astfel cum acestea sunt deja formulate, fără însă a stabili noi clauze.
Prin urmare, nici această solicitare nu poate fi primită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții H. G. L. (CNP_) și H. D. (CNP_), ambii domiciliați în București, .. 37, ., ., în contradictoriu cu pârâta G. B. SA, (J_, C._), cu sediul în București, . nr. 5, Novo Parc 3, Business Center, Clădirea F. ., sector 2.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
5 ex. – 22.04.15
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3188/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2511/2015. Judecătoria... → |
|---|
