Acţiune în constatare. Sentința nr. 5599/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5599/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 5599/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 5599
Ședința publică din data de 20.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: judecător M. – M. P.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții T. M. C. și T. G. F. în contradictoriu cu pârâta B. R. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI N. BANK OF GREECE, având ca obiect „acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții, obligația de a face”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, și instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.05.2015 și, ulterior, la data de 18.05.2015 și la data de 20.05.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanții T. M. C. și T. F. F., în contradictoriu cu pârâta B. ROMÂNEASCĂ S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI N. BANK OF GREECE – SUCURSALA ROSETTI, au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: să constate caracterul abuziv al art.7 pct.1 lit.a) teza a II-a, al art.7 pct.3 și al art.7 pct.6 din contractul de credit bancar nr._/10.08.2007; să oblige pârâta să calculeze dobânda potrivit formulei ”Euribor la 3 luni + marja de 2,636%”, iar marja să fie fixă pe toată perioada contractuală, iar în subsidiar, să oblige pârâta să calculeze dobânda potrivit formulei ”Euribor la 3 luni + marja de 4,85%”; să oblige pârâta să restituie reclamanților diferența dintre dobânda efectiv percepută și dobânda calculată potrivit formulei ”Euribor la 3 luni + marja de 2,636%”, iar în subsidiar, să oblige pârâta să restituie reclamanților diferența dintre dobânda efectiv percepută și dobânda calculată potrivit formulei ”Euribor la 3 luni + marja de 4,85%”; să constatate nulitatea art.6.1 lit.b) din contractul de credit bancar; să oblige pârâta să restituie reclamanților suma de 840 euro cu titlu de comision de acordare credit perceput de două ori și suma de 1650,17 euro cu titlu de dobândă percepută de pârâtă pentru acest comision; să constatate nulitatea art.6.1 lit.e) din contractul de credit bancar; să oblige pârâta să restituie sumele anterior menționate actualizate cu indicele de inflație, de la momentul efectuării fiecărei plăți până la data restituirii efective a sumelor.
În fapt, în motivarea acțiunii, în esență, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta contractul de credit bancar nr._/10.08.2007, privind acordarea unui împrumut în valoare de 42.000 euro, pentru o perioadă de 300 luni, pentru o dobândă de 6,8% fixă în primul an contractual. Privitor la cererea de constatare a caracterul abuziv al art.7 pct.1 lit.a) teza a II-a, al art.7 pct.3 și al art.7 pct.6 din contractul de credit bancar nr._/10.08.2007, reclamanții au susținut că prevederile contractuale nu au fost negociate, creând în defavoarea consumatorilor și contrar bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Referitor la cererea de obligare a pârâtei la calcularea dobânzii conform formulelor mai sus precizate, reclamanții au învederat că, deși în contractul de credit nu a fost menționată componența dobânzii, la data acordării creditului, indicele Euribor avea valoarea 4,264%, astfel că marja băncii avea valoarea de 2,636%; după expirarea primului an contractual, banca a aplicat o dobândă variabilă de 9,808%, compusă din dobânda de referință a băncii de 4,958% + marja de 4,85%. În condițiile în care marja băncii trebuie să aibă un caracter fix pe toată perioada derulării contractului, pârâta este ținută să calculeze dobânda în funcție de indicele de referință Euribor la 3 luni + marja de 2,636% (de la data încheierii contractului), sau în funcție de indicele de referință Euribor la 3 luni + marja de 4,85% (de la data expirării perioadei pentru care a fost prevăzută dobânda fixă), marjă care să fie fixă până la încetarea contractului de credit, și să restituie diferența dintre dobânda efectiv percepută și dobânda calculată potrivit formulei indicate. În ceea ce privește cererea de constatare a nulității art.6.1 lit.b) din contractul de credit, reclamanții au susținut că prevederea contractuală nu a fost nici clar exprimată, nici negociată, că dă naștere unui dezechilibru contractual între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea reclamanților și că nu respectă exigențele bunei – credințe; ca efect al constatării nulității acestui comision, pârâta este ținută să restituie, în condițiile prevăzute de lege pentru plata nedatorată, atât sumele percepute de două ori cu acest titlu, cât și dobânda legală aferentă, calculată de la data fiecărei plăți până la data restituirii efective. Referitor la cererea de constatare a nulității art.6.1 lit.e) din contract, reclamanții au arătat că sunt întrunite condițiile prezentate cu ocazia analizării art.6.1 lit.b) din contractul de credit.
În drept, reclamanții au invocat Legea nr.193/2000, O.G. nr.21/1992, O.U.G. nr.174/2008 și art.994 din C.civ.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciară de timbru potrivit art.29 alin.(1) lit.f) din O.U.G. nr.80/2013.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au propus proba cu înscrisurile depuse la dosar, încuviințată de instanță.
Pârâta a depus întâmpinare (f.71-85), prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea întâmpinării, pârâta a susținut că prevederile contractuale referitoare la dobândă și la comisioane nu se încadrează în categoria clauzelor abuzive și nu pot face obiectul evaluării caracterului abuziv deoarece formează costul total al creditului; costul total al creditului și marja băncii formează prețul contractului de credit, respectiv o componentă esențială a contractului. Referitor la art.7.1 lit.a din contract, pârâta a învederat că dobânda are în structura sa o componentă de costuri – costul sursei de finanțare – și o componentă reprezentată de marja băncii; variația dobânzii este determinată de variația costului sursei de finanțare; ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2010, nivelul dobânzii a fost păstrat, fiind modificată doar formula de calcula a dobânzii; potrivit O.U.G. nr.50/2010, actele adiționale la contractele de credit, chiar nesemnate, au fost considerate acceptate în mod tacit de către clienți, iar reclamanții nu au denunțat actul adițional propus de pârâtă, contractul de credit inițial fiind modificat de drept, iar ulterior acestei modificări, reclamanții nu mai pot invoca un eventual caracter abuziv al clauzelor modificate prin actul adițional. Privitor la art.6.1 lit.b din contractul de credit, pârâta a arătat că nu are caracter abuziv și că reclamanții au achitat o singură dată acest comision de administrare a creditului, la data primei utilizări a creditului. În ceea ce privește art.6.1. lit.e din convenția de credit, pârâta a susținut că, prin actul adițional la contractul de credit, comisionul a fost eliminat.
În drept, pârâta a invocat O.G. nr.21/1992, O.U.G. nr.50/2010, Legea nr.193/2000, Legea nr.288/2010, C.civ.
În apărare, pârâta a propus proba cu înscrisurile depuse la dosar, încuviințată de instanță.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare (f.151-162), prin care au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În fapt, în motivarea răspunsului la întâmpinare, în esență, reclamanții au susținut că pârâta percepe comisionul de administrare în aceleași condiții ca și dobânda, că acest comision nu a fost clar definit prin contract și că scopul perceperii acestui comision este necunoscut. Referitor la dobândă, reclamanții au învederat că inclusiv clauzele contractuale referitoare la prețul contractului pot fi analizate din perspectiva caracterului abuziv; clauza privind caracterul variabil al dobânzii acordă în mod discreționar băncii dreptul de a revizui nivelul dobânzii, în absența unor criterii clar precizate, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; în contract nu se specifică faptul că în componența dobânzii intră costul sursei de finanțare, cost la care pârâta a făcut referire în întâmpinare și care îi permite acesteia să modifice în mod discreționar cuantumul dobânzii. Deși contestat de către reclamanți, actul adițional la contractul de credit a fost implementat în mod unilateral de către bancă. O.U.G. nr.174/2008, prin care a fost modificată O.G. nr.21/192, este aplicabil și contractelor de credit aflate în derulare la momentul la care a intrat în vigoare. D. fiind faptul că actul adițional la contractul de credit nu își produce efectele, solicitarea de constatare a caracterului abuziv al art.6.1 lit.e din contractul de credit nu este lipsită de obiect.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta B. ROMÂNEASCĂ S.A., în calitate de creditor, reclamanta T. M. C., în calitate de împrumutat, și reclamantul T. F. F., în calitate de codebitor, au încheiat contractul de credit bancar nr._/10.08.2007 (f.13-18), având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 42.000 euro, pentru o durată de 300 luni, calculată de la data încheierii convenției.
Ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2010, pârâta a implementat în mod unilateral un act adițional la contractul de credit (filele 100-103), nesemnat de către clienți.
Având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 și art.3 și art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanții având calitatea de consumatori, în sensul art.2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoane fizice parte la un contract încheiat în afara activității lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant, în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr.193/2000 în forma republicată în Monitorul Oficial nr.1014/20.12.2006, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției).
Potrivit art.4 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelorbunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Astfel cum art.4 alin.(3) din Lege stabilește, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
De asemenea, art.1 alin.(1) din Legea nr.193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Potrivit art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.
Sarcina probei cu privire la caracterul negociat al clauzelor contractuale revine profesionistului, potrivit art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000.
Aplicarea prevederilor actului adițional la contract
Prin art.I.2.2. din actul adițional (filele 99-103), a fost modificat modul de calcul al dobânzii stabilite prin contractul de credit bancar nr._/09.08.2007, banca stabilind că, pe viitor, rata dobânzii variabile va fi compus din indicele de referință Euribor la 3 luni + marja băncii de 7,255%.
Potrivit art.95 din O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (1)pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (4)Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin.(2) este considerată acceptare tacită.
Art.40 din O.U.G. nr.50/2010 stabilește că (1) sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator. (2) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (3)În cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin.(1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.
Art.41 din același act normativ stabilește că (1)orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea acestora. (2) Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. (3)Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită și contractul rămâne neschimbat. (4) În cazul în care consumatorul nu acceptă noile condiții, creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a declara creditul scadent.
În primul rând, instanța constată că pârâta nu a făcut dovada că reclamanții ar fi fost informați cu privire la actul adițional implementat tacit, borderoul depus la filele 105-107 neconstituind o probă în sensul că împrumutații ar fi primit efectiv actul și neconținând nicio mențiune cu privire la data la care ar fi fost întocmit. De altfel, nici actul adițional nici nu face mențiune despre data la care ar fi fost redactat.
În al doilea rând, instanța constată că, prin acest act adițional, pârâta a modificat conținutul clauzelor contractuale referitoare la costul creditului, modificând algoritmul de calcul al ratei dobânzii: a impus indicele de referință Euribor la 3 luni și o anumită marjă, crescută în mod arbitrar, de la valoarea de 4,85% la valoarea de 7,255%. Această modificare nu poate fi însă considerată o „asigurare a conformității contractului cu dispozițiile ordonanței de urgență”, în sensul art.90 alin.(1) din O.U.G. nr.50/2010, deoarece art.37 din această Ordonanță nu a impus un anumit mod de stabilire a ratei dobânzii (un anumit moment în funcție de care să fie determinată marja băncii, un anumit indice), ci doar a stabilit că, la modificarea clauzelor contractuale sau la redactarea unora noi, profesionistul este ținut să respecte anumite limite trasate de lege.
În condițiile în care pârâta nu a făcut dovada că i-ar fi informat pe consumatori cu privire la actul adițional, iar prin prevederile actului adițional banca a modificat costul creditului, își găsește deplină aplicabilitate art.41 alin.(3) din O.U.G. nr.50/2010, contractul de credit bancar nr._/09.08.2007 rămânând neschimbat în ceea ce privește rata dobânzii variabile.
Clauzele contractuale
Art.6.1 lit.b) din contractul de credit prevede că, pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti un comision de administrare a creditului: 1.00% flat calculat asupra sumei creditului contractat; comision achitat din credit la data efectuării primei utilizări din credit.
Din susținerile reclamanților instanța reține că acest comision a fost perceput, de către bancă, în concordanță cu dispozițiile contractuale: comisionul, în valoare de 420 euro (1% din creditul în cuantum de 42.000 euro) a fost achitat din credit (deci dedus din suma de 42.000 euro contractată), reclamanții primind în cont doar diferența de_ euro; operațiunea reprezintă în fapt o simplă imputație a plății, realizată între suma de 42.000 euro cu care reclamanții au fost creditați și suma de 420 euro reprezentând debit datorat de aceștia.
Faptul că reclamanții au fost obligați la restituirea în întregime a sumei cu care au fost creditați (42.000 euro) și a dobânzii aferente nu reprezintă o dublă plată a sumei reprezentând comision de administrare, suma totală care va fi suportată în final de către clienți fiind constituită din creditul în valoare de 42.000 euro + dobânda la acest credit + comisionul de administrare în valoare de 420 euro.
Art.6.1 lit.b) din contractul de credit nu întrunește condițiile unei clauze abuzive și nu atrage aplicarea sancțiunii nulității absolute deoarece: clauza face parte din prețul contractului și a fost redactată în mod clar și inteligibil (comisionul, potrivit denumirii pe care o poartă, este destinat acoperii costurilor legate de administrarea creditului); clauza nu determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, în condițiile în care comisionul a fost perceput pentru un serviciu prestat de către bancă; faptul că prevederea contractuală instituind perceperea acestui comision nu a fost negociară de către părți nu poate determina, ut singuli, nulitatea clauzei; chiar art.36 din O.U.G. nr.50/2010 prevede posibilitatea perceperii unui comision de administrare credit; faptul că banca percepe lunar sume de bani cu titlu de comision administrare cont, comision care nu se regăsește în contractul de credit, nu poate determina nulitatea clauzei analizate.
În condițiile în care art.6.1 lit.b) din contractul de credit nu are caracter abuziv, pârâta nu poate fi ținută nici la restiuirea sumei de bani achitate de către reclamanți cu titlu de comision de administrare a creditului.
Art.6.1 lit.e) din contractul de credit prevede că, pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti un comision de rambursare în avans: 4.00% flat calculat asupra sumei rambursate în avans; comision achitat la data rambursării în avans, în valuta creditului.
Clauza privind comisionul de rambursare în avans nu a fost negociată de către părți (pârâta nu a prezentat nicio dovadă în acest sens), creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe (prin impunerea acestui comision împovărător, pârâta a urmărit ca reclamanții să fie descurajați în ceea ce privește restituirea împrumutului, deși rata variabilă a dobânzii oferă pârâtei posibilitatea de a-și redimensiona în mod constant veniturile), și nu se referă la obiectul sau prețul contractului (comisionul nu privește acordarea creditului, ci restituirea sumei împrumutate).
De altfel, art.67 din O.U.G. nr.50/2010 a stabilit că: (1) cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.(2)O astfel de compensație nu poate fi mai mare de: a) 1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an; b) 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an. Art.68 din aceeași Ordonanță a prevăzut că nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri: […] c)rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă. Astfel, nu poate fi pretinsă o compensație pentru rambursarea anticipată în cazul în care dobânda creditului are caracter variabil, iar în cazul în care rata dobânzii este fixă, cuantumul compensației pentru rambursarea anticipată nu poate depăși, în nici un caz, 1% din valoarea sumei restituite în avans.
Pentru aceste considerente, instanța va reține că art.6.1 lit.e) din contractul de credit are caracter abuziv, fiind incidentă sancțiunea nulității absolute a acestei clauze.
Art.7.1 lit.a) din contractul de credit prevede că, pentru creditul pus la dispoziție de către bancă, împrumutatul va plăti o dobândă fixă de 6,9% pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a băncii, care este revizuibilă în funcție de politica de dobânzi a băncii.
Art.7.3 din contractul de credit prevede că, în cazul în care evoluția pieței monetar financiare justifică o astfel de măsură, banca va putea modifica unilateral procentul de dobândă variabilă curentă contractuală, iar art.7.6 din contractul de credit stabilește că variația dobânzii, pentru restul duratei de creditare, după expirarea perioadei de dobândă fixă de 1 an de la acordarea creditului, este determinată de nivelul dobânzii variabile practicate de bancă în acel moment.
Anexa la Legea nr.193/2000 stabilește cu caracter exemplificativ prevederile contractuale care au caracter abuziv, printre acestea fiind și cea care: a) dă dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
De asemenea, art.1 alin.(1) din Lege prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Analizând conținutul art.7.1 lit.a) din contractul de credit prin prisma întregului contract, instanța constată că, dacă reclamanții au putut afla de la data încheierii convenției posibilitatea modificării ratei dobânzii, condițiile acestei variații, respectiv sintagma ”politica de dobânzi a băncii”, nu a fost definită sub aspectul indicilor de referință, al datei și al limitelor variației.
De-abia cu ocazia formulării întâmpinării (fila 77), pârâta a susținut că variația ratei dobânzii este determinată de costul de finanțare, de costul riscului de țară, de costul rezervelor minime obligatorii. Aceste criterii însă nu se regăsesc în contractul de credit. De-abia prin adresa emisă la data de 11.08.2014 (fila 39), pârâta a precizat faptul că, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2010, rata dobânzii a fost compusă din dobânda de referință a băncii (în care erau incluse costul riscului de țară și costul rezervelor minime obligatorii) și din marja de 4,85% a băncii.
Cazurile în care o convenție poate fi amendată prin manifestarea de voință a unei singure părți trebuie să fie clar exprimate, astfel încât clientul să aibă posibilitatea de a-și prefigura de la început condițiile în care o astfel de modificare poate interveni, iar instanța să aibă posibilitatea ca, la cerere, să poată aprecia asupra existenței și temeiniciei acestora.
Formularea deosebit de generală folosită de art.7.1 lit.a) teza a II-a din contractul de credit, permite pârâtei să modifice discreționar rata dobânzii curente pentru motive necunoscute de reclamanți, care scapă aprecierii acestora și eventualului control al instanței (și deci pentru o motivație neîntemeiată) contrar principiului bunei-credințe și creând un vădit dezechilibru contractual.
Dobânda este inclusă în prețul contractului. Însă, potrivit art.4 alin.(2) din Directiva nr.903/13/CEE și art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000, pentru a fi exclusă de la aprecierea caracterului abuziv, clauza contractuală referitoare la prețul contractului trebuie să fie exprimată „clar și inteligibil”.
În consecință, instanța apreciază că art.7.1 lit.a) teza a II-a din contractul de credit (”dobânda variabilă a băncii, care este revizuibilă în funcție de politica de dobânzi a băncii”), și art.7.3 și art.7.6 din contractul de credit reprezintă clauze abuzive, în sensul lit.a) din Anexa la Legea nr.193/2000, sancționate cu nulitatea absolută.
Obligarea pârâtei la calcularea dobânzii în funcție de indicele de referință Euribor la 3 luni + marja fixă a băncii (2,636%, iar în subsidiar, 4,85%) și obligarea pârâtei la restituirea diferenței dintre dobânda efectiv percepută și dobânda calculată potrivit indicelui de referință Euribor la 3 luni + marja fixă a băncii
La data încheierii convenției de credit (10.08.2007) nu era în vigoare O.U.G. nr.174/2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind protecția consumatorilor, acest act, care a introdus art.93 al O.G. nr.21/1992, reglementând modul de determinare a dobânzii variabile, fiind publicat de-abia în Monitorul Oficial din data de 27.11.2008.
De altfel, art.969 din C.civ. din 1864, care consacră principiul forței obligatorii a contractului (atât pentru părți, cât și pentru instanța de judecată) se opune rescrierii / completării clauzelor contractuale sau inserării unor prevederi de către instanță. Clauza reprezintă o manifestare de voință a părților, nu a instanței, astfel că nu poate fi suplinită manifestarea de voință a unei părți decât în cazurile expres prevăzute de lege; or, posibilitatea modificării acordului părților cu privire la modul de calcul al dobânzii nu este consacrată de nicio dispoziție legală.
Legea nr.193/2000 stabilește fie posibilitatea lipsirii de efecte (anulării) a clauzelor abuzive (art.6), fie, în cadrul procedurii reglementate de art.8 și urm. din Lege, a dispunerii, sub sancțiunea daunelor, a modificării clauzelor contractuale (art.13), modificare care trebuie însă făcută tot de către părțile contractului.
În consecință, sunt neîntemeiate atât capătul principal de cerere, privind obligarea pârâtei la calcularea dobânzii în funcție de indicele de referință Euribor la 3 luni + marja fixă a băncii (2,636%, iar în subsidiar, 4,85%), cât și capătul subsidiar de cerere, privind obligarea pârâtei la restituirea diferenței dintre dobânda efectiv percepută și dobânda calculată potrivit indicelui de referință Euribor la 3 luni + marja fixă a băncii (2,636%, iar în subsidiar, 4,85%).
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior prezentate, instanța va admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, va constata caracterul abuziv al art.6.1 lit.e), al art.7.1 lit.a) teza a II-a (”dobânda variabilă a băncii, care este revizuibilă în funcție de politica de dobânzi a băncii”), al art.7.3 și al art.7.6 din contractul de credit bancar nr._/10.08.2007, și, în consecință, va declara nulitatea absolută a acestor clauze, și va respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei la calcularea dobânzii în funcție de indicele de referință Euribor la 3 luni + marja fixă a băncii; obligarea pârâtei la restituirea diferenței dintre dobânda efectiv percepută și dobânda calculată potrivit indicelui de referință Euribor la 3 luni + marja fixă a băncii și constatarea nulității art.6.1 lit.b) din contractul de credit bancar nr._/10.08.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții T. M. C., CNP_, și T. G. F., CNP_, ambii cu domiciliul în București, .. 39, sector 5, în contradictoriu cu pârâta B. R. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI N. BANK OF GREECE, J40/_/1992, CUI R_, cu sediul în București, . Building, nr. 11, . 2.
Constată caracterul abuziv al art.6.1 lit.e), al art.7.1 lit.a) teza a II-a (”dobânda variabilă a băncii, care este revizuibilă în funcție de politica de dobânzi a băncii”), al art.7.3 și al art.7.6 din contractul de credit bancar nr._/10.08.2007, și, în consecință, declară nulitatea absolută a acestor clauze.
Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei la calcularea dobânzii în funcție de indicele de referință Euribor la 3 luni + marja fixă a băncii; obligarea pârâtei la restituirea diferenței dintre dobânda efectiv percepută și dobânda calculată potrivit indicelui de referință Euribor la 3 luni + marja fixă a băncii; constatarea nulității art.6.1 lit.b) din contractul de credit bancar nr._/10.08.2007.
Cu apel în 30 zile de la data comunicării. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
judecător M. – M. P. L. C.
Pentru judecător promovat la Tribunal, Pentru grefier aflat în concediu de odihnă,
semnează Vicepreședintele delegat al semnează Grefierul - șef al
Judecătoriei Sectorului 2 București, Judecătoriei Sectorului 2 București,
judecător G. V. L. A.
Red. M.M.P. / tehnored. M.M.P. și L.C. – 5 ex/09.07.2015.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5672/2015. Judecătoria... | Evacuare. Sentința nr. 5652/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
