Acţiune în constatare. Sentința nr. 8363/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8363/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 8363/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA S. 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 8363
Ședința publică de la data de 20.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L. M.
GREFIER:D. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare – obligația de a face, privind pe reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâții . și Administrația S. 2 a Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și că prezenta cauza a fost suspendată la data de 24.10.2014.
Instanța invocă, din oficiu, excepția de perimare și reține cauza spre soluționare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2014, sub nr._, reclamantul C. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții . și Administrația S. 2 a Finanțelor Publice să se constate că a intervenit vânzarea autoturismului marca Lexus, tipul RX 330 4X4 începând cu data de 04.06.2007, obligarea pârâtei . la plata tuturor obligațiilor fiscale aferente autoturismului și obligarea pârâtei Administrația S. 2 a Finanțelor Publicesă radieze autoturismul de pe numele acestuia.
Potrivit art. 416 alin. 1 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile pății, timp de 6 luni.
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței - vreme îndelungată - în judecată.
Or, în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost îndeplinit la data de 24.10.2014, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 411 alin.1 pct.2 C.pr.civ.
Având în vedere că de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de 6 luni, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă reclamantei și având în vedere că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 417-418 C.pr.civ.), instanța apreciază că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 416 alin. 1 C.pr.civ.
Pe cale de consecință, având în vedere și art. 420 alin.1 teza I C.pr.civ., urmează a se admite excepția de perimare și a se constata intervenită perimarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de perimare invocată din oficiu și în consecință:
Constata perimata cererea privind pe reclamantul C. G., CNP_4, cu domiciliul în București, ., Sec. 2, în contradictoriu cu pârâții ., J_, CUI_, cu sediul în București, .. 30, ., ., Sec. 3 și Administrația S. 2 a Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., nr. 39, Sec. 2.
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. M. D. A.
Red./Dact./M.L.M./D.A./5 ex./...09.2015
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 7025/2015. Judecătoria... → |
|---|








