Revendicare imobiliară. Sentința nr. 7022/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7022/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 7022/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7022

Ședința publică din data de 22.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. E. M.

GREFIER: A. M. V.

Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect revendicare imobiliară privind pe reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâta P. N. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, reprezentată de avocat și pârâta, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesul, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că reclamanta a depus, la data de 18.06.2015, o cerere de renunțare la judecarea cererii de chemare în judecată pendinte.

Având cuvântul, ambele părți solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecarea pricinii.

Instanța rămâne în pronunțarea pe cererea de renunțare la judecarea pricinii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 30.04.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari .-o în judecată pe pârâta P. N. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nevalabilitatea titlului de proprietate al pârâtei, titlu în baza căruia aceasta a preluat abuziv spațiul pentru contoar electric, numit, în Releveul ap. 7 din . nr. 1, ., etaj 1, sector 2, „cămară” (poziția 6); să constate inexistența zidurilor pentru delimitarea poziției 10 denumite „vestibul”, care, în realitate, nu există, alcătuind casa scării, acesta fiind inclus, abuziv, în Releveul . considerat de pârâtă ca proprietatea acesteia; să dispună obligarea pârâtei să lase spațiul pentru contoar electric, numit, în Releveul . 6), precum și spațiul denumit „vestibul” (poziția 10), în deplină și liniștită folosință și posesie, cu cheltuieli de judecată.

Deși legal citată, pârâta nu a depus la dosar întâmpinare, însă a formulat apărări orale față de susținerile reclamantei.

La data 18.06.2015, reclamanta a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată, semnată în original de reclamanta Asociația de Proprietari . președinte R. M..

În consecință, reținând că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 406 C.proc.civ., instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de chemare în judecată formulate.

DISPUNE

În baza art. 406 C.proc.civ., ia act de renunțarea reclamanta Asociația de Proprietari . sediul în București, ., . și cu sediul ales la C.A. F. C. Medei din București, ., ., etaj 4, . în contradictoriu cu pârâta P. N. M., cu domiciliul în București, ., ., etaj 1, ..

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.06.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

S. E. M.Pentru grefierul de ședință aflat în concediu de odihna semnează grefierul-șef

Red.S.M./Th.red. A.V. și S.M./26.08.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 7022/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI