Acţiune în constatare. Sentința nr. 2211/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2211/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2211/2015
DOSAR NR._
R.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2211
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 25.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanții F. S. și F. A. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., având ca obiect “acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și depunerea de către reclamanți a unui răspuns la întâmpinare, după care instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar în raport de disp. art. 254 alin.1 și alin.2 pct.4, art. 255 și 258 C.proc.civ., respinge proba cu interogatoriu solicitată de pârâtă ca urmare a faptului că aceasta era decăzută din dreptul de a propune probe, depunând tardiv întâmpinarea, iar administrarea respectivei probei ar întârzia judecata și reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanții F. S. și F. A. M. au chemat în judecată pe pârâta .., au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate caracterul abuziv și nu,litatea absolută a clauzelor prevazute la art. 5 lit.a din Condițiile speciale și la art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/15.07.2008, privind perceperea unui comision de risc, redenumit ulterior comision de administrare, să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 4218,31 CHF, precum și a dobânzii legale aferente, calculate de data achitării fiecărei rate și până la data plății efective, să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta convenția de credit sus menționată pentru suma de 50.000 CHF, restituirea creditului fiind garantată cu o garanție reală –ipotecă și cu încheierea unei polițe de asigurare . Prin clauzele sus menționate, s-a stipulat perceperea de către pârâtă a unui comision de risc, într-un cuantum de 0,22% din soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada derulării convenției de credit, comision înlocuit ulterior cu unul de administrare în anul 2010.
Au susținut reclamanții caracterul abuziv al respectivelor clauze, invocând, în esență, lipsa negocierii precontractuale, susținându-se că respectiva convenție de credit a îmbrăcat forma unui contract standard, preformulat, de adeziune, clauzele fiind redactate în prealabil, reclamanții neavând posibilitatea să influențeze conținutul acestora; au mai susținut reclamanții crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților, contravenind astfel legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, arătând și că perceperea respectivului comision nu este justificată, riscul valutar căzând în sarcina împrumutaților, că respectivul comision nu este definit în cuprinsul contractului, el fiind în realitate o nouă dobândă.
În drept, cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe prevederile art. 4 din Legea 193/2000, art. 242, 274 C.proc.civ., art. 3 – 6 din Directiva 93/13 CEE
S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus convenția de credit încheiată între părți, grafic de rambursare și extrase de cont.
Pârâta a depus întâmpinare, cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 201 alin.1 C.proc.civ. prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că stipulația contractuală prin care s-a stabilit dreptul de a percepe comision de risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000, susținând existența negocierii anterior încheierii contractului, comisionul de risc fiind o clauză negociată atât sub aspectul existenței sale, cât și al cuantumului, precum și a posibilității reclamanților de a influența clauzele contractuale, aspect dovedit prin chiar încheierea actului adițional, la solicitarea acestora, prin care s-a modificat modalitatea de percepere a dobânzii. A susținut pârâta și inexistența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, precizând că în analiza acestuia nu poate fi luat în considerare existența unui dezechilibru valoric, ci doar a unui dezechilibru juridic, invocând totodată exprimarea într-un limbaj clar, accesibil, fără înțeles ascuns a respectivelor clauze.
A expus pârâta o . considerații legate de transpunerea în dreptul intern a Directivei nr. 93/13/CEE, afirmând că respectivul comision este o parte a prețului contractului, astfel că este exceptat de la controlul judiciar.
În probațiune a solicitat înscrisuri și interogatoriu.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au reiterat susținerile vizând îndeplinirea condițiilor impuse de lg. 193/2000 pentru ca respectivele clauze să fie abuzive.
În cauză s-a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile dosarului, instanța a constatat lipsa de temeinicie a cererii de chemare în judecată, în raport de următoarele considerente:
În fapt, la data de 15.07.2008 s-a încheiat între pârâta V. Romania SA, în calitate de bancă împrumutătoare și reclamanții F. S. și F. A. M., în calitate de împrumutați, Convenția de credit nr._ prin care banca a pus la dispoziția secunzilor un credit în valoare de 50.000 CHF, în vederea refinanțării unui alte două împrumuturi luate de la alte bănci, urmând ca restituirea să se facă în conformitate cu graficul de rambursare anexă la contract, în 300 de rate lunare; în condițiile speciale ale convenției de credit s-a stipulat la art. 5 lit. a - rubrica „comisioane” perceperea unui comision de risc în valoare de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, materializându-se prevederea de la art. 3.5 din condițiile generale ale convenției. Ulterior intrării în vigoare a OUG 50/2010, pârâta a înaintat reclamanților un act adițional prin care se înlătura comisionul de risc și se stipula perceperea unui comision de administrare credit cu o valoare și modalitate de calcul similare fostului comision de risc (0,22% din soldul creditului); reclamanții nu au notificat refuzul de a semna actul adițional. La 30.11.2011 între părți s-a încheiat actul adițional nr. 2 prin care s-a convenit modificarea unora dintre clauzele convenției de credit, una dintre acestea vizând înlăturarea comisionului de administrare.
Prin cererea cu care au învestit instanța de judecată, reclamanții au solicitat instanței să constate ca fiind abuzive clauzele care stipulau perceperea comisionului de risc/ de administrare.
A respins instanța ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lg. 193/2000 pentru a se putea reține caracterul abuziv al respectivei clauze.
Astfel, dacă în privința condiției vizând lipsa negocierii, aceasta se poate considera îndeplinită, contractul în speță fiind unul de adeziune, iar pârâta nefăcând dovada negocierii directe a respectivei clauze cu reclamanții, în privința celorlalte condiții, constată instanța, pe de o parte că această clauză nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, iar pe de altă parte, că respectivul comision de risc este parte a prețului contractului.
În principal, reține instanța de judecată că motivele expuse de reclamanți nu sunt de natură a determina existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nici a dovedi că o asemenea clauză ar fi contrară bunei credințe.Deși în convenția de credit nu s-a prevăzut în mod concret care este riscul pe care urmează să îl acopere comisionul de risc, această împrejurare nu este suficientă pentru a transforma clauza având ca obiect stipularea unui comision de risc într-una abuzivă. Prevederile actului normativ ce reglementează clauzele din contractele dintre profesionisti și consumatori - Legea nr. 193/2000 - stipulează doar obligativitatea unei formulări clare, neechivoce, a clauzelor contractuale, nu și necesitatea explicării motivelor care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor ori a dobânzilor. Scopul comisionului de risc rezultă chiar din denumirea sa, respectiv de acoperire a riscului de nerambursare a creditului, astfel încât în convenția de credit nu este necesară explicarea detaliată a sa.
În speță, comisionul de risc este parte din totalul costului creditului, alături de dobânda și celelalte comisioane și se exprimă procentual la nivelul unui an prin formula dobânzii anuale efective. Comisionul de risc este determinat matematic în expresie procentuală (0,1%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar) și determinabil aritmetic în sumă fixă, fiind de altfel menționat expres în graficul de rambursare anexă la convenția de credit. Pe cale de consecință, clauza contractuală privind comisionul de risc fiind exprimată într-un mod clar și precis, nivelul respectivului comision fiind unul fix și determinat, este exclusă din domeniul de aplicare a normelor de ordine publică privind clauzele abuzive în contractele de credit bancar, conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Lipsa caracterului abuziv al acestei clauze rezultă și din împrejurarea că nivelul respectivului comision este unul fix, nefiind supus posibilității arbitrare a instituției financiar bancare de a-l modifica unilateral.
Susținerile reclamanților referitoare la lipsa oricărui risc pe seama pârâtei, pe considerent al faptului că acest credit era garantat prin constituirea unei ipoteci asupra unui imobil, asigurat la rândul său printr-o poliță de asigurare pentru o valoare mai mare decât valoarea creditului sunt lipsite de temei, având în vedere, pe de o parte că cel menționat de reclamanți nu reprezintă singurul risc al instituției care acordă credite, iar, pe de altă parte, un asemenea risc este evident și în situația expusă de reclamanți, evoluția recentă a valutei în care a fost acordat creditul și a pieții imobiliare conducând la situația ca valoarea imobilului cu care reclamanții au garantat restituirea creditului să scadă sub cea a creditului acordat.
Cât privește comisionul de administrare stabilit prin actul adițional nr.1, instanța nu-i poate reține caracterul abuziv, prin raportare la considerentele expuse mai sus, cu atât mai mult cu cât în privința acestuia s-a stipulat în mod expres scopul pentru care a fost instituit, iar posibilitatea perceperii unui asemenea comision a fost prevăzută și de OUG 50/2010.
Pentru aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată cererea vizând constatarea caracterului abuziv al respectivelor clauze, neîntemeiate fiind în consecință și cererile accesorii de restituire a sumelor percepute cu titlu de comision de risc și de administrare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de formulată de reclamanții F. S., CNP_ și F. A. M., CNP_, ambii cu domiciliul în M., . nr. 21, ., . în contradictoriu cu pârâta V. R. S.A., înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. C. C. M. N.
Th.red. CCM/5 ex/_
| ← Pretenţii. Încheierea nr. 11/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1956/2015. Judecătoria... → |
|---|
