Pretenţii. Sentința nr. 1893/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1893/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 1893/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1893
Ședința Publică din data de 17.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. P.
Grefier: D. O.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamantul O. V. și intervenientul O. P., în contradictoriu cu pârâta ..
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.02.2015 și la data de 17.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată prin disjungere pe rolul Tribunalului Iași sub nr.5959/99/07.05.2012 reclamantul O. V. a solicitat obligarea pârâtei . la plata de despăgubiri reprezentând echivalentul ratelor lunare la creditele contractate cu pârâta iar în subsidiar să fie exonerat de plata acestor rate până la rămânerea definitivă și irevocabilă a contestației, precum și suspendarea efectelor contractelor de împrumut până la reintegrarea efectivă.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost angajat în cadrul pârâtei la data de 23.05.2011 în funcția de executor bancar convenind încheierea a două contracte de credit, primul încheiat la data de 22.11.2007 pentru suma de 260.000 CHF și al doilea împrumut încheiat la 10.06.2008 pentru suma de 27.000 CHF.
Urmare a dificultăților intervenite pe parcursul derulării contractelor de credit, costul creditului dublându-se, ca efect al crizei economice au fost încheiate actele adiționale la contractele de credit .
Conform actelor adiționale la contractele de credit s-a convenit ca până la data de 31.10.2012 în contul creditelor să fie achitată doar dobânda în cuantum de 825,24 CHF, restructurarea expirând la data de 30.11.2012în contul creditului trebuie să se asigure plata unei rate lunare ( principal și dobândă ) de 1498,61 CHF situație ce privește contractul de credit nr._/22.11.2007.
Referitor la convenția de credit nr._/10.06.2008 până la data de 30.10.2012 achită 83,28 CHF reprezentând dobânda, iar începând cu 30.11.2012 rata lunară este de 143,34 CHF.
Reclamantul a mai arătat că se află în imposibilitatea de plăti ratele din cauza neachitării de către pârâtă a drepturilor salariale.
În drept au fost invocate disp. art. 253, art.5 alin.1 și 4 din Codul muncii.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a depus la doar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibile a capetelor de cerere formulate în subsidiar prin cererea completatoare, respingerea ca netimbrate a capetelor de cerere subsidiare 1 și 2 din cererea completatoare, declinarea competenței de soluționare a capetelor de cerere 1, 2 formulate în subsidiar către Judecătoria Iași, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției sale procesuale pârâta a arătat că reclamantul a învestit instanța cu soluționarea unui litigiu de muncă, capetele de cerere 1și 2 formulate în subsidiar pe cererea completatoare vizând aspecte ce exced materia raporturilor de muncă, acestea vizând raporturile dintre client și bancă aferente unor raporturi civile izvorând din două contracte de credit.
În privința cererii de exonerare de la plata ratelor de credit și de suspendare a efectelor contractelor de credit a invocat disp. art. 2 alin.1/1 din Legea 146/1997 în sensul achitării unei taxe judiciare de timbru la valoare.
Pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată reclamantul având obligația de achita contravaloarea ratelor lunare aferente contractelor de credit, concedierea acestuia fiind dispusă ca urmare a modificărilor legislative privind executorii bancari.
Pârâta a mai susținut că nu există nici un temei legal pentru acordarea despăgubirilor solicitate.
Prin sentința civilă nr.1512/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași și declinată competența de soluționare a cererii principale având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând echivalentul ratelor lunare la creditele contractate și a cererilor subsidiare privind exonerarea de la plata acestor rate până la rămânerea definitivă și irevocabilă a contestației și suspendarea efectelor contractului de împrumut până la reintegrarea efectivă, în favoarea Judecătoriei sectorului 2.
Pe rolul Judecătoriei sectorului 2 cauza a fost înregistrată la data de 23.09.2013 sub nr._ .
Reclamantul a depus la dosar o cerere modificatoare și completatoare filele 10-15 și filele 126-134 vol.I prin care a solicitat obligarea pârâtei și la plata daunelor morale aduse onoarei, demnității și reputației sale, daune constând în echivalentul ratelor lunare datorate la creditele contractate calculate de la data 13.07.2012 și până în prezent, în valoare de 27.913,15 CHF, dar și în continuare până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii din prezenta cauză, constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse la art. 3 lit. d și art. 5.1 lit. a, de art. 8.1 lit. c și d secțiunii 10 din convențiile de credit nr._/10.06.2008 și nr._/22.11.2007, nulitatea actelor adiționale nr.3/28.11.2011 și nr.4/29.11.2011, obligarea pârâtei la eliminarea din cuprinsul convențiilor de credit și a actelor adiționale a clauzelor identificate ca fiind abuzive, constatarea nulității absolute a contractelor de tranzacție din data de 04.04.2011 ce fac trimitere la dosarele nr._/300/2010 al Judecătoriei Sector 2 București, dosar nr._/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 București, declinat la TB sub nr._/3/2011, dosarul nr._/245/2010 al Judecătoriei Iași, dosar_/245/2010 al Tribunalului Iași, dosar nr._ al Tribunalului Iași.
În motivare reclamantul arătat că a fost angajat în calitate de executor bancar în cadrul pârâtei începând cu data de 19.05.2011 și din culpa pârâtei care nu a transmis în timp util relații necesare Ministerului Justiției a fost înregistrat în evidențele acestuia abia în luna iunie 2011, nemaiputând beneficia de dispozițiile Legii 287/2011 pentru a putea deveni executor judecătoresc stagiar, în final fiind disponibilizat de către pârâtă și aflându-se în imposibilitatea de mai obține veniturile necesare achitării creditelor.
În privința clauzelor abuzive și actelor adiționale a căror nulitate se solicită reclamantul a învederat că fost obligat să le semneze pentru că altfel nu i-ar fi fost aprobată restructurarea creditului, banca profitând de situația dificilă în care se afla, de poziția sa de nou angajat, comisionul de risc nefiind eliminat ci introdus în dobândă, practica instanțelor fiind constantă în declararea ca abuzive a clauzelor menționate.
În privința actelor adiționale a mai invocat vicierea consimțământului său prin includerea comisionului de risc în dobândă și prin transformarea dobânzii din fixă în variabilă.
În drept au fost invocate dispozițiile codului civil, ale codului de procedură civilă,, legea 287/2001, legea 193/2000.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Reclamantul a depus la dosar o nouă cerere completatoare –filele 203-206 prin care a solicitat și constatarea nulității absolute tranzacțiilor consfințite prin sentința civilă nr.7136/13.04.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010 și sentința civilă nr.714/07.04.2011 pronunțată de Tribunalul Iași Secția Comercială și C. Administrativ, motivat de faptul că a fost supus unei presiuni pentru a le semna, plata unei rate reduse fiind acceptată de bancă doar în condițiile impuse de aceasta, reeșalonarea fiind condiționată de încheierea tranzacției, comisionul de risc nefiind eliminat, dobânda devenind variabilă.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și expertiză contabilă.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, probă administrată în cauză.
Cu motivarea cuprinsă în practicaua hotărârii instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și de netimbrare invocate de pârâtă.
Analizând probatoriul administrat prin prisma excepțiilor autorității de lucru judecat și lipsei de interes instanța reține următoarele:
Între pârâtă, reclamantul O. V. și intervenienta O. P. au fost încheiate convenția de credit nr._/22.11.2007 având ca obiect acordarea unui credit de 260.000 CHF pe o perioadă de 300 luni, modificată prin actele adiționale nr.1/15.05.2009, nr.2/04.04.2011, nr.3/18.07.2011, nr.4/29.11.2011 și convenția de credit nr._/10.06.2008 având ca obiect acordarea unui credit de 27.000 CHF pe o perioadă de 300 de luni .
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._/245/2010 reclamantii O. V. și O. P. au solicitat în contradictoriu cu pârâta V. SA constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de risc cuprinse în convenția de credit nr. nr._/22.11.2007 și convenția de credit nr._/10.06.2008, obligarea pârâtei la înlăturarea acestui comision și la restituirea sumelor încasate cu acest titlu.
Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a capătului de cerere privind nr._/22.11.2007 în favoarea Tribunalului Iași fiind format dosarul nr._ .
La termenul de judecată din 13.04.2011, părțile au solicitat Judecătoriei Iași să ia act de contractul de tranzacție din data de 04.04.2011, fiind pronunțată sentința civilă nr.7136/13.04.2011 prin care instanța a consfințit tranzacția părților –f.170-173, hotărâre rămasă irevocabilă.
Prin sentința civilă nr.714/2011pronunațtă de Tribunalul Iași în dosarul nr._ -f.176-180 vol.II, rămasă irevocabilă, instanța a luat act de tranzacția părților conform contractului de tranzacție din data de 04.04.2011.
Instanța învederează că prin sentința civilă nr.2597/2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ rămasă irevocabilă ,contestația reclamantului împotriva deciziei de concediere nr.804/04.04.2012 a fost respinsă.
Instanța va respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat
invocată de pârâtă cu privire la capătul de cerere având ca obiect nulitatea tranzacțiilor consfințite prin sentința civilă nr.7136/13.04.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010 și sentința civilă nr.714/07.04.2011 pronunțată de Tribunalul Iași Secția Comercială și C. Administrativ în raport de următoarele motive:
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale și anume aceea de excepție procesuală, dacă se invocă în etapa judecării cauzei în primă instanță (conform art. 1201 C. civ. din 1864 și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție legală, mijloc de probă de natură să demonstreze un fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 C. civ. din 1864).
În manifestarea sa de excepție procesuală, ce corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. din 1864 (obiect, părți, cauză). Astfel, în ipoteza în care o cerere soluționată definitiv de către o instanță, este readusă spre soluționare ulterior unei instanțe, aceasta din urmă este în drept să admită excepția autorității de lucru judecat, respingând, pe cale de consecință, cererea pentru existența acestei autorități.
Puterea de lucru judecat a hotărârii se poate manifesta și pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit într-un litigiu ulterior. Astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești, fără însă să impună admiterea unei excepții procesuale a autorității de lucru judecat.
În relația dintre părți, prezumția autorității de lucru judecat are caracter absolut, ceea ce conduce la concluzia că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior de către o instanță judecătorească.
În ipoteza hotărârilor de expedient, instanța ia act de exercitarea de către părți a unui act de dispoziție procesual în vederea stingerii litigiului prin înfățișarea tranzacției, fără a se mai solicita concursul instanței în vederea soluționării pretențiilor deduse inițial judecății. Ca atare, în acest caz, analiza instanței este redusă la verificarea condițiilor de fond și de formă ale tranzacției, din moment ce hotărârea care consfințește învoiala părților este un contract intervenit între părți sub auspiciile justiției și anume un contract judiciar. O astfel de hotărâre judecătorească nu este rezultatul unor dezbateri contradictorii, nu stabilește o situație de fapt în funcție de probele administrate și nu aplică dispozițiile legale incidente situaței de fapt rezultate din speță. Prin urmare, nu se poate susține puterea de lucru judecat a unei hotărâri de expedient, în condițiile în care pretențiile părților nu au format în concret obiectul unei judecăți (nu există lucru judecat), instanța luând numai act de exercitarea unui act de dispoziție și neintrând în cercetarea drepturilor deduse judecății.
Ca atare, în privința hotărârilor de expedient reprezentate de sentința civilă nr.7136/13.04.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010 și sentința civilă nr.714/07.04.2011 pronunțată de Tribunalul Iași Secția Comercială și contencios Administrativ, nu se poate susține autoritatea de lucru judecat, nici sub formă de excepție procesuală a autorității de lucru judecat, nici sub formă de prezumție a puterii de lucru judecat.
Instanța va respinge ca neîntemeiate capetele din cerere principală, astfel cum a fost modificată, completată și precizată, privind nulitatea tranzacțiilor consfințite prin sentința civilă nr.7136/13.04.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010 și sentința civilă nr.714/07.04.2011 pronunțată de Tribunalul Iași Secția Comercială și C. Administrativ, constatarea caracterului abuziv clauzelor prev. de art. 8.1 lit. c și d din convențiile de credit nr._/10.06.2008 și nr._/22.11.2007 nulitatea actelor adiționale nr.3/28.11.2011 și nr.4/29.11.2011 în raport de următoarele motive:
Instanța învederează disp. art. 5 din Legea 71/2011: dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după . în speță nefiind astfel aplicabile dispozițiile noului cod civil respectiv art. 2.278 (1) ci dispozițiile art. 271-272 cod civil de la 1864.
Motivele de nulitate invocate în susținerea cererii de anulare a tranzacțiilor consfințite prin hotărârile judecătorești menționate și a actelor adiționale se referă la faptul că părțile au fost supuse unei presiuni pentru a le semna, plata unei rate reduse fiind acceptată de bancă doar în condițiile impuse de aceasta, reeșalonarea fiind condiționată de încheierea tranzacției, comisionul de risc nefiind eliminat, dobânda devenind variabilă.
Contractul de tranzactie este contractul prin care partile, urmarind sa puna capat unui proces existent sau sa previna declansarea unui proces iminent, isi fac concesii reciproce, in sensul ca renunta la anumite drepturi ori stipuleaza prestatii noi in schimbul unor renuntari pe care le consimte partea adversa.
Din interpretarea dispoz.,art. 271 – 272 C. rezulta ca dispozitivul sentintei care consfinteste învoiala partilor nu echivaleaza cu o judecata întemeiata pe probe, astfel chiar daca tranzactia este constatata prin hotarâre judecatoreasca irevocabila, conventia partilor este susceptibila ca orice contract de a fi atacata pe calea dreptului comun.
În speță, reclamantul și intervenienta nu au dovedit motivele de nulitate invocate în privința tranzacțiilor și a actelor adiționale, afirmațiile lor nefiind susținute de probatoriul administrat.
Instanța va admite excepția lipsei de interes pe capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor prev. de art. 3 lit. d și art. 5.1 lit. a din convențiile de credit nr._/10.06.2008 și nr._/22.11.2007 și va respinge aceste capete de cerere ca lipsite de interes în raport de următoarele motive:
Așa cum s-a reținut anterior cu privire la convențiile de credit nr._/10.06.2008 și nr._/22.11.2007 părțile au încheiat tranzacțiile consfințite prin sentința civilă nr.7136/13.04.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010 și sentința civilă nr.714/07.04.2011 pronunțată de Tribunalul Iași Secția Comercială și C. Administrativ prin acordul lor de voință părțile modificând clauzele contractuale referitoare la dobândă 3 lit. d din contract și comisionul de risc-art. 5.1 lit.a din contract.
Interesul reprezintă una dintre cerințele necesare pentru existența dreptului la acțiune și constă în folosul practic, imediat pe care partea care promovează cererea îl urmărește, interes care trebuie să fie legitim, personal și direct, născut și actual.
În speță, însă și în situația în care ar fi constatat caracterul abuziv al clauzelor invocate, interesul nu se justifică, pentru că între părți nu mai produc efecte juridice aceste clauze în forma cuprinsă inițială în convențiile de credit nr._/10.06.2008 și nr._/22.11.2007 ci în forma modificată potrivit contractele de tranzacție consfințite prin sentințele menționate.
Instanța va constata caracterul abuziv al secțiunii 10 din convențiile de credit nr._/10.06.2008 și nr._/22.11.2007 și va declara nulitatea absolută a acesteia în raport de următoarele motive:
În primul rând instanța învederează că această secțiune din convențiile menționate nu a făcut obiectul tranzacțiilor menționate.
Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamant, în analiza sa, instanța se va raporta la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în varianta sa republicată în Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit nulitatea acestora, se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.
Instanța constată că actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamanta are calitatea de consumator, în înțelesul disp. art. 2 alin. 1, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din această lege.
În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, potrivit dispozițiilor alineatului 2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În continuare, potrivit disp. art. 2 alin. 3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenției de credit încheiate între părți, instanța constată indiscutabil că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către bancă. Instanța nu poate considera că actul juridic încheiat între părți este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial în întregime numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Potrivit art. 10.2 din Condițiile Generale ale convențiilor de credit și vizează costurile suplimentare datorate băncii, arătându-se în cuprinsul său, că "în oricare din cazurile menționate la art. 10.1., în termen de 15 zile de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creșterile costurilor sau a altor rambursări".
Potrivit disp. art. 10.1. din Condițiile Generale ale convenției de credit la care se face trimitere în clauza considerată abuzivă, „Referitor la convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementări aplicabile, care: lit. a) supun banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; lit. b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu, în corelație/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele băncii, constituite cu sau pentru costurile băncii, sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite; lit. c) al căror rezultat este: i. creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii. reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii, în baza convenției”.
Instanța constată că prin clauza menționată anterior, în ipoteza în care costurile suportate de bancă sunt majorate, indiferent dacă această majorare are sau nu legătură cu împrumutul ce face obiectul contractului analizat, ea va fi suportată exclusiv de către consumator, prin plata unor sume suplimentare, nedeterminate la momentul încheierii convenției, pentru a acoperi orice daună de natură a se produce în patrimoniul băncii. Ca atare, cu încălcarea cerințelor bunei-credințe ce trebuie să caracterizeze raporturile juridice contractuale, pârâta a stipulat o clauză pentru a-și asigura repararea oricărui prejudiciu suferit, provenit inclusiv din relațiile sale stabilite cu alte persoane fizice sau juridice, fără a lua în considerare aspectul prejudicierii inerente a consumatorului prin obligarea acestuia la plata unor sume suplimentare neimputabile conduitei sale contractuale.
Referitor la caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 8.1 lit. c și d din convențiile de credit nr._/10.06.2008 și nr._/22.11.2007, instanța reține că această clauză nu este abuzivă nefiind dovedită întrunirea cerințelor constatării caracterului abuziv, respectiv a existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea clienților și contrar bunei – credințe a băncii.
Instanța va respinge ca neîntemeiată și cererea privind acordarea daunelor morale în raport de următoarele motive:
Reclamantul a invocat în susținerea cererii sale privind acordarea daunelor morale faptul că pârâta nu a înregistrat în termenul prevăzut de lege calitatea sa de executor bancar și astfel nu a putut să-și continue activitatea de executor judecătoresc, fiind ulterior disponibilizat și aflându-se în imposibilitatea de a achita creditul și de a-și susține financiar familia.
Pe de altă parte, orice încălcare de către un cocontractant a dispozițiilor legale sau contractuale creează stres și neplăceri celuilalt cocontractant, dar aceasta nu înseamnă, automat, acordarea de daune morale în toate situațiile.
În cauza concretă, față de lipsa unor probe din care să reiasă un prejudiciu moral, instanța consideră că pretențiile solicitate cu acest titlu nu pot fi acordate.
Mai mult, clauzele contractuale în temeiul cărora sunt percepute ratele lunare nu au fost declarate abuzive.
Având în vedere că instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect suspendarea efectelor contractelor de împrumut.
Față de soluția dispusă pe cererea principală va admite în parte și cererea de intervenție în interes propriu, va respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului.
Va respinge ca neîntemeiate capetele din cerere de intervenție în interes propriu,privind nulitatea tranzacțiilor consfințite prin sentința civilă nr.7136/13.04.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010 și sentința civilă nr.714/07.04.2011 pronunțată de Tribunalul Iași Secția Comercială și contencios Administrativ, constatarea clauzelor prev. de art. 8.1 lit. c și d din convențiile de credit nr._/10.06.2008 și nr._/22.11.2007 nulitatea actelor adiționale nr.3/28.11.2011 și nr.4/29.11.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat.
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect suspendarea efectelor contractelor de împrumut.
Admite excepția lipsei de interes pe capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor prev. de art. 3 lit. d și art. 5.1 lit. a din convențiile de credit nr._/10.06.2008 și nr._/22.11.2007 .
Respinge aceste capete de cerere ca lipsite de interes.
Admite în parte cerere principală, astfel cum a fost modificată, completată și precizată, în cauza având ca obiect pretenții formulată de reclamantul O. V. cu domiciliul în Iasi, . și domiciliul ales la avocat A. L. - sector 3, București, .. 6, ., . O. P. cu domiciliul în Iași, . D, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în . America House, nr. nr. 4-8, .> Admite în parte cererea de intervenție în interes propriu.
Constată caracterul abuziv al secțiunii 10 din convențiile de credit nr._/10.06.2008 și nr._/22.11.2007 și declară nulitatea absolută a acesteia.
Respinge ca neîntemeiate capetele din cerere principală, astfel cum a fost modificată, completată și precizată, privind nulitatea tranzacțiilor consfințite prin sentința civilă nr.7136/13.04.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010 și sentința civilă nr.714/07.04.2011 pronunțată de Tribunalul Iași Secția Comercială și contencios Administrativ, constatarea clauzelor prev. de art. 8.1 lit. c și d din convențiile de credit nr._/10.06.2008 și nr._/22.11.2007 nulitatea actelor adiționale nr.3/28.11.2011 și nr.4/29.11.2011 acordarea daunelor morale.
Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului.
Respinge ca neîntemeiate capetele din cerere de intervenție în interes propriu,privind nulitatea tranzacțiilor consfințite prin sentința civilă nr.7136/13.04.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010 și sentința civilă nr.714/07.04.2011 pronunțată de Tribunalul Iași Secția Comercială și contencios Administrativ, constatarea clauzelor prev. de art. 8.1 lit. c și d din convențiile de credit nr._/10.06.2008 și nr._/22.11.2007 nulitatea actelor adiționale nr.3/28.11.2011 și nr.4/29.11.2011.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. D. O.
Red. și dact. Jud. M.P., Gref. D.O./ 5 ex/ 05.10.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1956/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1913/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
