Obligaţie de a face. Sentința nr. 1914/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1914/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1914/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA S. 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.1914
Ședința Publica din data de 18.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: L. V.
GREFIER: F. T.
Pe rol se afla soluționarea cauzei civile, având ca obiect „obligația de a face”, formulată de reclamantul P. S. 2 București, împotriva pârâtului L. V.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată, conform Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, la sfârșitul ședinței.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, faptul că s-au depus prin Serviciul Registratură, la data de 14.01.2015 de către parat set înscrisuri, la data de 15.01.2015 de către reclamant cerere prin care solicită să se ia act de faptul că acțiunea a rămas fără obiect intrucat la data de 06.10.2014 reclamanta a emis autorizație de construire si paratul a intrat in legalitate, după care:
În temeiul art. 255 N.C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și reține cauza spre soluționare.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul P. S. 2 București a chemat in judecată pârâtul L. V., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor executate cu încălcarea prevederilor autorizației de construire nr.170/11P/07.03.2012 consemnate in procesul verbal . nr._/22.08.2012
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că paratul a executat lucrări la imobilul situat in București, ., sector 2, fără a solicita obținerea autorizație de construire
În drept au fost invocate disp. art. 194 C.pr.civ., art. 26,28 alin.3 si 32 din Lg. 50/1991.
In dovedire s-au depus înscrisuri în copii certificate.
Paratul deși legal citat nu a formulat întâmpinare dar la data de 14.01.2015 a depus prin serviciul registratură set înscrisuri
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Față de precizarea reclamantei depusă la data de 15.01.2015, instanța va respinge actiunea ca rămasă fără obiect, având in vedere că pârâtul a obtinut autorizatie de contruire la data de 06.10.2014.
In baza art. 453 C., și retinand culpa pârâtului in demararea acestui dosar, instanța il va obliga la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 20 lei, reprezentand taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul P. S. 2 București, cu sediul in București, .-13, sector 2, împotriva pârâtului L. V. cu domiciliul in București, ., sector 2, ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20 lei, reprezentând taxă de timbru.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2015.
Președinte, Grefier,
L. V. F. T.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1913/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Pretenţii. Sentința nr. 1987/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








