Pretenţii. Încheierea nr. 11/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 11/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2250/2015
Dosar nr. unic_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 11.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. C. C.
GREFIER: R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretentii, privind pe reclamanta ASOCIATIA DE P. ..2 din Bucuresti, ., ., parter, sector 2 în contradictoriu pârâtii I. N. și P. F. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta I. N. personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
In baza art.131 C.pr.civ., instanta constata ca este competenta general, material si teritorial sa solutioneze prezenta cauza conform art.94 C.pr.civ. coroborat cu art.107 N.C.pr.civ.
Instanța constată că nu a fost depusă la dosar întampinare de către pârât, situatie în care va aplica sanctiunea decaderii, din dreptul de a mai propune probe si a invoca exceptii, mai putin cele de ordine publică prev. de art.208 N.C.pr.civ. Constată de asemenea că nu a fost solicitata judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta personal arată că a achitat debitul restant, depunând la dosar chitanțe în xerocopie în acest sens. Mai arată de asemenea că au mai rămas de achitat penalizarile pentrui fondul de rulment și fondul de reparatii.
Instanta constată potrivit mentiunii de pe verso-ul chitantelor că mai are de achitat suma de_,13 lei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanta acorda cuvântul pe formularea cererii de probatorii.
Pârâta personal solicită încuviintarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata și acorda cuvantul pe fond.
Pârât personal arată că au mai rămas de achitat penalizarile pentru fondul de rulment și fondul de reparatii.
Instanta reține cauza în pronuntare.
După strigarea cauzei și reținerea cauzei în pronunțare, dar înainte de terminarea ședinței, se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat P. I., cu împuternicire avocațială la fila 5 dosar, solicitând reluarea cauzei pentru a depune înscrisuri.
Instanța procedeaza la reluarea cauzei.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar cerere modificatoare a cererii de chemare în judecata în dublu exemplar și cererea de chemare în judecata în format electronic pe CD. Arată de asemenea că au fost achitate de catre parati cotele de întretinere partial, rămânând de achitat penalizarile pentru fondul de rulment și fondul de reparatii. De asemenea, nu mai are alte cereri de formulat și solicită admiterea cererii așa cum a fost formulata și modificata.
INSTANTA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, astfel că,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 25.02.2015,
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. C. C. R. D.
Dosar nr. unic_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR.2250
Ședința publică din data de 25.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. C. C.
GREFIER: R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretentii, privind pe reclamanta ASOCIATIA DE P. ..2 din Bucuresti, ., ., parter, sector 2 în contradictoriu pârâtii I. N. și P. F. M..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședință publică din data de 11.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta incheiere și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a hotărât următoarele:
INSTANTA
Asupra actiunii civile de fata.
Prin actiunea civila depusa la dosar nr. de mai sus reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . 2 a chemat in judecata paratii I. N. si P. F. M. pentru a fi obligați la plata sumei totale de 17.180,57 lei cu titlu cheltuieli de intretinere, penalizări aferente sumei, restanță fond de rulment, restanță fond de reparații, cheltuililor juridice, cu obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare arata ca pârâții sunt locatari și proprietari ai . asociației iar din luna ianuarie 2013 au încetat să-și mai îndeplinească obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere, fapt care aduce prejudicii celorlalți proprietari/locatari din cadrul Asociației, în sensul imposibilității efectuării plăților către furnizorii de servicii, și pe cale de consecință, periclitează derularea contractelor încheiate cu aceștia și pierderea utilităților absolut necesare unei conviețuiri normale și decente.
În drept invoca dispozițiile art. 31 din Anexa 2 la Legea nr. 114/1996 și disp. art. 50 din Legea 230/2007.
In probatiune depune acte.
Prin cererea de modificare a actiunii principale reclamanta arata ca solicităm obligarea paratilor la suma de 12.786,69 lei compusă din: 251,56 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pentru perioada ianuarie 2013 – noiembrie 2014;_,76 lei reprezentând total restanță penalizări; 166,17 lei reprezentând restanță fond de rulment; 308,20 lei reprezentând restanță fond de reparații; 50 lei reprezentând cheltuieli juridice - avocat.
Solicită de asemenea, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de asociația de proprietari cu ocazia acestui proces.
In motivare arata ca ulterior formulării cererii de chemare în judecată, pârâții au mai plătit din obligațiile ce le-au revenit drept cote de întreținere, dar fără penalizările acumulate, aferente neplății la termen a cotelor respective de întreținere.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Pârâtii, în calitate de locatari al apartamentului nr. 69 nu si-a achitat cotele de întreținere aferente acestui imobil incepand cu ianuarie 2013. Acestia nu a contestat debitul dar au facut dovada achitarii partilae pe parcursul procesului.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, în același sens fiind și dispozițiile art. 32 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
De asemenea, dispozițiile art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 prevăd obligația proprietarilor din condominiu de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare dintre aceștia, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.
În temeiul art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Examinând listele de plată depuse de reclamanta instanța constată că pretențiile principale ale acesteia sunt întemeiate.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata penalităților către asociație, instanța reține următoarele:
Conform art. 49 din Legea 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalitățile nu vor putea depăși 0,2% pentru fiecare zi de întârziere aplicându-se după o perioadă de 30 de zile de la scadență neputând depăși suma la care au fost aplicate.
Din interpretarea prevederilor legale menționate, sistemul propriu de penalități va fi stabilit de către asociația de proprietari prin acte ale acestei persoane juridice. Din tabelului centralizator de la dosar, rezultă că asociația de proprietari a aplicat o penalizare de 0,2 % pe zi de întârziere. In cadrul Adunarii Generale a Proprietarilor s-a stabilit si suma pe care fiecare proprietar trebuie sa o achite cu titlu fond de rulment si fond pentru onorariu de avocat (cheltuieli de judecata) in cuantum de 50 de lei.
F. de cele de ai sus instanta, apreciind ca actiunea reclamantei este temeinica si legala, o va admite.
F. cheltuieli de judecata, nefiind efectuate sau dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulata si precizata de reclamanta ASOCIATIA DE P. . 2, cu sediul in Bucuresti, ., .. 2, CF_, prin presedinte C. L. si av. Predonu I. in contradictoriu cu paratii I. N. si P. F. M., domiciliati in Bucuresti, ., .. 2, . consecinta:
Obliga paratii sa achite reclamantei 251,56 lei cu titlu debit principal, 12.010,76 lei cu titlu penalitati de intarziere, 166,17 lei cu titlu fond de rulment, 308,20 lei fond de reparatii si 50 de lei cu titlu cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica, azi 25 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. C. C. R. D.
Red.teh.red. HCC/DR, 2ex, 10.03.2015
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 2224/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2211/2015. Judecătoria... → |
|---|








