Acţiune în constatare. Sentința nr. 9494/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9494/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 9494/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9494
Ședința publică din data de: 25.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M.
Grefier: A.-M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții privind pe reclamanta B. A. E. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 11.09.2015, consemnate fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea până la prezenta dată, când, în aceeași compunere,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.01.2015 sub nr._, reclamanta B. A. E. au chemat-o în judecată pe pârâta V. România SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a clauzelor privind comisionul de risc (redenumit ulterior comision de administrare credit) prevăzute de art. 5.1 lit. a) din Condițiile Speciale și art. 3.5 din Condițiile Generale ale Convenției de credit nr._/10.04.2008, ca urmare a constatării caracterului abuziv al acestora; repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate cu titlu de comision de risc până la încetarea perceperii acestuia și la plata dobânzii legale aferente acestor sume, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că în cauză sunt incidente prevederile art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Legea 193/2000, clauzele fiind abuzive întrucât convenția încheiată între părți este un contract standard preformulat și care nu a fost negociat cu reclamanta. A arătat că banca și-a încălcat obligația de informare, iar aceasta nu suportă, în realitate, nici un risc. Constatarea caracterului abuziv al clauzei criticate se impune în raport cu jurisprudența CJUE.
Pârâta V. România SA a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 11.09.2015, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat, în esență, că reclamanta nu a demonstrat faptul că nu ar fi existat o negociere între părți, iar în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale impuse de art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Legea 193/2000, comisionul de risc fiind, totodată, o parte a prețului contractului.
La termenul din 11.09.2015 instanța a constatat că întâmpinarea a fost formulată tardiv, pârâta fiind decăzută din dreptul de a propune proba și invoca excepții în afara celor de ordine publică.
În temeiul art. 255 și urm. C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, reținând că acestea sunt pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei, astfel cum va rezulta mai jos din analiza detaliată a materialului probator pe care este întemeiată soluția în prezenta cauză.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta B. A. E., în calitate de împrumutat și pârâta ., în calitate de bancă-împrumutătoare, s-a încheiat Convenția de credit nr._/10.04.2008 având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 333.000 EURO pentru o perioadă de 360 de luni (filele 24 și urm.).
Susținând că, în cauză, clauza referitoare la comisionul de risc este abuzivă, în lumina dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanta au solicitat anularea acesteia.
Clauzele contractuale inserate în art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției, denumită marginal „Comision de risc”, având următorul conținut – „0,05%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenții de credit” șiîn art. 3.5 din Condițiile Generale ale Convenției, denumită marginal „Comisionul de risc”, având următorul conținut – „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la solul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
În drept, instanța constată că în cauza C-143/13, M. și M., CJUE a reținut că «art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal – și care sunt identice cu cele ce formează obiectul pricinii pendinte înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București - termenii „obiectul (principal al) contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte”, nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care (…) prevăd un „comision de risc” perceput de acesta. Revine însă instanței de trimitere sarcina să verifice această calificare a clauzelor contractuale menționate, având în vedere natura, economia generală și stipulațiile contractelor vizate, precum și contextul juridic și factual în care se înscriu acestea».
Instanța constată că în cauză sunt întrunite, într-adevăr, cerințele cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a considera prevederile contractuale ce instituie comisionul de risc drept clauze abuzive, deoarece acestea creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, este adevărat că împrumutatul-consumator a cunoscut cuantumul comisionului de risc la momentul încheierii contractului de credit, dar nu au avut nicio posibilitate de a modifica sau de a exclude această clauză din contract. Totodată, riscul acoperit prin perceperea acestui comision nu este definit, nici explicat în cuprinsul convenției de credit, deși suma percepută cu acest titlu este semnificativă, fiind calculată într-un procent de 0,05% din soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată durata convenției. Art. 3.5 din Convenție menționează doar că acest comision este perceput „pentru punerea la dispoziție a creditului”.
Totodată, instanța trebuie să ia în considerare, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000, natura serviciilor prestate de pârâta, instituție bancară, factorii care au determinat încheierea contractului, precum și celelalte clauze ale contractului.
Având în vedere aceste elemente, instanța constată că pârâta, instituție bancară, a majorat costul creditului, făcând obligația împrumutatului-consumator mai oneroasă, ceea ce a dus la crearea unui dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor Băncii, fără a da posibilitatea împrumutatului să verifice dacă riscul s-a produs, care este natura acestui risc, dacă suma solicitată este necesară și proporțională cu riscul acoperit și dacă acest pretins risc nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite de consumator cu titlu de dobândă, de comisioane sau prin garanțiile constituite (precum garanția reală imobiliară (ipotecă) asupra imobilului teren în suprafață de 16.700 m.p. situat în B., . cesionarea poliței de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil în favoarea băncii, conform art. 7 lit. b) din Convenția de credit).
Posibilele riscuri acoperite nu sunt identificate și explicate în contract, ceea ce ar fi adus clauzei caracterul inteligibil și previzibil. De asemenea, lit. g) din Lista Anexă la Legea nr. 193/2000 caracterizează drept abuzive și acele clauze care dau comerciantului dreptul exclusiv să interpreteze clauzele contractuale, astfel că interpretarea oferită de pârâtă nu poate fi luată în considerare, în condițiile în care, în caz de dubiu, interpretarea trebuie realizată în favoarea consumatorului, așa cum am arătat și mai sus.
De altfel, și legea internă de transpunere cere, prin art. 1 alin. 1, ca orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru prestarea de servicii să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate.
Un indiciu în plus în susținerea celor expuse sunt prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în cuprinsul cărora nu se enumeră și comisionul de risc. Chiar dacă acest act normativ nu se aplică și contractelor în curs de executare, voința legiuitorului, chiar ulterioară, poate ajuta la interpretarea unui contract în derulare și poate constitui un element care să sprijine concluzia că această clauză are un caracter abuziv, în baza Legii nr. 193/2000, act normativ ce era în vigoare la data încheierii contractului.
În urma coroborării probelor, instanța și-a format convingerea că pârâta a instituit acest comision în scopul exclusiv de spori costul creditului, în absența unei contraprestații reale pentru consumator și în absența unui veritabil risc contractual care să fie acoperit prin acest comision, fără a ține seama de conduita consumatorului în relația sa cu Banca sau de situația sa financiară (solvabilitatea).
Față de toate aceste aspecte, instanța va constata nulitatea absolută clauzei stipulate la art. 5 lit. a) din condițiile speciale și la art. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/10.04.2008 încheiate între părți, în virtutea caracterului abuziv al acesteia și va obliga pârâta la restituirea către reclamantă a sumelor încasate cu titlu de comision de risc/de administrare începând cu data semnării convenției și până la încetarea încasării efective a acestora, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data plății fiecărei sume achitate cu titlu de comision de risc/de administrare până la plata integrala a debitului.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a pârâtei, o va obliga pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 5.485,26 lei cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat achitat conform înscrisurilor depuse la dosar (f. 74-75).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta B. A. E., având C.N.P._, cu domiciliul procesual ales la SCA P. și Asociații din București, Splaiul Unirii nr. 223, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A., având C.U.I._, cu sediul în București, ., sector 2.
Constată nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5 lit. a) din condițiile speciale și la art. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/10.04.2008 încheiate între părți, în virtutea caracterului abuziv al acesteia.
Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumelor încasate cu titlu de comision de risc/de administrare începând cu data semnării convenției și până la încetarea încasării efective a acestora, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data plății fiecărei sume achitate cu titlu de comision de risc/de administrare până la plata integrala a debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.485,26 lei cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.09.2015.
PREȘEDINTE: GREFIER:
A. M. A.-M. I.
RED. M.A./05.10.2015/4ex.
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 25-09-2015,... | Reziliere contract. Sentința nr. 9453/2015. Judecătoria... → |
|---|
