Acţiune în constatare. Sentința nr. 9583/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9583/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 9583/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9583

Ședința publică din data de 29.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O. A. C.

GREFIER: P. S. R.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții” privind pe reclamanți P. (fosta GALCA) M. I., P. D., în contradictoriu cu pârât S.C. V. R. S.A.

La cele două apeluri nominale făcute în ședință publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, depunerea la dosar la data de 30.06.2015, prin Serviciul registratură de către reclamanți a unei cereri de renunțare la judecată, depunerea la dosar la data de 27.07.2015 prin Serviciul registratură de către pârâtă a unei cereri prin care arată că este de acord cu declarația de renunțare la litigiu, după care,

Instanța reține spre soluționare cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamanți.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 la data de 31.03.2015 și înregistrată sub nr._, reclamanții P. (fosta GALCA) M. I., P. D., în contradictoriu cu pârâta V. R. S.A. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1)constatarea nulității absolute a clauzelor referitoare la „comisionul de risc/administrare credit” prevăzute în Convenția de credit nr._/25.07.2008: art. 5 lit a din Condiții Speciale și art. 3.5 din Condiții generale; 2) obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor reprezentând „comisionul de risc/administrare credit” calculat și solicitat de către bancă și plătit nedatorat pentru Convenția de credit nr._/25.07.2008, plus dobânda legală calculată pentru această sumă până la efectuarea plății efective; 3) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea cererii reclamanții au arătat în esență faptul că nu au avut posibilitatea negocierii contractului încheiat cu pârâtul fiind vorba despre un contract de adeziune, aspectele privitoare la comisionul de risc nu le-au fost explicate și nici nu a existat posibilitatea vreunei negocieri. De asemenea, banca nu a înțeles să înlăture acest comision nici după adoptarea OUG 50/2010 ci a schimbat doar denumirea acestuia din comision de risc în comision de administrare.

În drept au fost invocate: Legea nr. 193/2000, art. 969, art. 970 C.civ., O.G. nr. 9/2000, Codul consumului, Legea nr. 289/2004, Legea nr. 190/1999, Regulamentul BNR nr. 3/2007, O.G. nr. 21/1992.

Cererea este scutită de la plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013.

S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

S-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art. 223 C.proc.civ.

La cerere au fost anexate înscrisuri ( filele nr. 10- 37).

Pârâta, legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.

La data de 30.06.2015, prin Serviciul registratură reclamanții au înaintat la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată.

În fapt și în drept cererea nu a fost motivată.

Față de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanți, văzând disp. art. 406 Cod procedură civilă, instanța urmează a lua act în mod corespunzător de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată.

DISPUNE:

Ia act de renunțarea reclamanților la judecata cererii privind pe reclamanți P. (fosta GALCA) M. I., P. D., ambii cu dom. în sector 4, București, șoseaua Giurgiului, nr. 117, ., ., în contradictoriu cu pârât S.C. V. R. S.A., cu sediul în sector 2, București, ., ..

Cu drept de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică azi 29.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

O. A. C. P. S. R.

Red.O.A.C, Tehn.P.S.R

5 ex./ 07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 9583/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI