Anulare act. Încheierea nr. 06/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 06/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 2071/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 06.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. O. E.
GREFIER: P. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect anulare act, privind pe reclamantul F. C. U C. SA prin lichidator judiciar Agenția de Insolvență SPRL București în contradictoriu cu pârâții Federația R. de F. și C. C. a Arbitrilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâții prin avocat. S. C. cu împuternicire avocațială aflată la fila 26 de la dosar, lipsind reclamanta.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, supă care,
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Reprezentantul pârâților solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar și solicită respingerea probei cu interogatoriu solicitată de către reclamantă, susținând ca nu este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și mai mult, susține că teza probatorie este pentru demonstrarea pretinsei creanțe pe care reclamanta o are împotriva pârâtelor.
Instanța, deliberând asupra cererii de probe formulate la termenul de azi de către pârâți, prin apărător, în raport de probele cu înscrisuri și cu interogatoriu solicitate de către reclamantă prin acțiune, apreciind proba cu înscrisuri și anume cele aflate la dosar, ca fiind legală, utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, o încuviințează în condițiile dispozițiilor art. 258, 260 C.pr.civ. pentru ambele părți și, de asemenea, va încuviința pentru reclamantă proba cu interogatoriu apreciind că răspunsurile la interogatoriu vor fi analizate în ansamblu și selectate în funcție de relevanța lor în soluționarea cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul pârâților învederează instanței împrejurarea că reclamanta nu este foarte clară în ceea ce solicită, chiar dacă aceasta a și precizat cererea de chemare în judecată în procedura de regularizare a cererii. Arată că, inițial s-a solicitat anularea hotărârii nr. 122/21.11.2013 dispusă de C. de disciplină a FRF, după care, reclamanta spune că, de fapt deține și o creanță împotriva Federația R. de F., iar din cuprinsul cererii de chemare în judecată se înțelege că reclamanta contestă chiar regulamentul Federației Romane de F.. Mai precizează că Federația R. de F., potrivit dispozițiilor disp. art. 37 din Legea nr. 69/2000, are ca atribuție principală, exercitarea puterii disciplinare potrivit statutelor și regulamentelor proprii. În acest sens C. Centrală a Arbitrilor este un organism de luare a deciziilor în materie disciplinară, precum și C. de disciplină a FRF. C. Centrală a Arbitrilor poate, potrivit regulamentului disciplinar să sesizeze C. de disciplină a FRF cu privire la existența unei abateri, a unei încălcări a unuia dintre regulamentele Federației. În ceea ce privește cauza de față, susține că este vorba despre încălcarea unei dispoziții prevăzută la art. 65 pct. 5 și 6 din Regulamentul de organizare a activității fotbalistice, referitoare la achitarea baremului de joc, fiind sesizată C. de disciplină pentru că reclamanta nu a achitat baremul de joc, iar C. de Disciplină a sancționat reclamanta potrivit prevederilor Regulamentului Disciplinar. Consideră că instanța nu poate să primească susținerile reclamantei, potrivit cărora sesizările formulate de către C. Centrală a Arbitrilor ar fi fost formulate de către o persoană fără capacitate de folosință. De asemenea, precizează că la art. 42 din Statutul FRF, este definită C. Centrală a Arbitrilor, în sensul că C. Centrală a Arbitrilor este o comisie autonomă care a fost organizată și funcționează ca organism de specialitate autonom din punct de vedere organizatoric, tehnic, economic și administrativ. Totodată, subliniază că la art. 2 din Regulamentul de organizare și desfășurare a activității arbitrilor de fotbal, se prevede că C. Centrală a Arbitrilor este organizată și funcționează potrivit statului și că este autorizată să organizeze și să conducă activitatea arbitrilor. Cu privire la suspendarea hotărârii nr. 122, consideră că nu se impune suspendarea acestei hotărâri și nici dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât aceste dispoziții se referă la acțiuni care au ca obiect realizarea creanțelor creditorilor, iar nu la acțiuni care au ca obiect anularea unei hotărâri de sancționare. În concluzie, solicită respingerea acțiunii și, totodată, solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Având în vedere că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 și ca un capăt de cerere terțiar, dar ca și motivare a cererii de chemare în judecată în sensul că „ organul din C. Federației Române de F. nu putea lua măsura respectivă, pentru că măsura a fost luată ca urmare a unei creanțe, or toate procedurile jurisdicționale se suspendă în condițiile în care reclamanta a intrat în faliment” și, de asemenea, întrucât reclamanta a invocat incompatibilitatea nu ca o măsură cu posibilitatea acelui organ de a lua decizia, ci ca o incompatibilitate pur și simplu asemănătoare codului de procedură civilă, în sensul că membrii comisiei au legături comerciale cu diverse firme în cadrul Federației, instanța solicită reprezentantului pârâților să pună concluzii și cu privire la aceste aspecte.
Reprezentantul pârâților precizează că sancțiunea a fost aplicată pentru neachitarea baremurilor, însă nu are legătură cu creanța de 90.000 euro pe care
reclamanta o contestă. Mai arată că există niște reguli care trebuie respectate, printre care și aceea că nu poți să participi dacă nu plătești baremul de arbitraj, fără să se facă excepții, chiar dacă reclamanta se află în procedura insolvenței. Cu privire la compensarea pe care o solicită reclamanta, arată că nu se putea face compensarea, întrucât reclamanta nu mai avea dreptul la acea sumă de bani. Solicită amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 394 din codul de procedură civilă declară închise dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Pentru a da posibilitatea pârâților să formuleze concluzii scrise, va amâna pronunțarea, sens în care:
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 20.02.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2015.
Președinte, Grefier,
P. O. E. P. D.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2071
Ședința publică din data de 20.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. O. E.
GREFIER: P. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect anulare act, privind pe reclamantul F. C. U C. SA prin lichidator judiciar Agenția de Insolvență SPRL București în contradictoriu cu pârâții Federația R. de F. și C. C. a Arbitrilor.
Dezbaterile în fond și susținerile părților, au avut loc în ședința publică din data de 06.02.2015, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța de judecată, pentru a da posibilitatea pârâților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București sub nr._ la data de 22.11.2013, reclamata F. C. U C. SA prin lichidator judiciar Agenția de Insolvență SPRL București în contradictoriu cu pârâții Federația R. de F. și C. C. a Arbitrilor, solicită anularea Hotărârii nr. 122/21.11.2013 dispusă în dosarul nr. 122/CD/2013 de C. de Disciplină a FRF.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 122/21.11.2013 emisă de FRF a fost sancționată cu măsura neprogramării în jocurile oficiale următoare până la achitarea sumei de_,20 lei.
Hotărârea nr. 122/21.11.2013 dispusă în dosarul nr. 122/CD/2013 de C. de Disciplină a FRF este nelegală și netemeinică, membrii Comisiei de Disciplină aflându-se în incompatibilitate absolută întrucât au contracte cu FRF și judecă un litigiu în care FRF este parte.
Precizează că la data de 19.11.2013, C. Centrală a Arbitrilor a solicitat Comisiei de disciplină a FRF să dispună neprogramarea F. C. U C. SA în campionatul de fotbal, întrucât nu a achitat contravaloarea a două facturi emise de FRF, iar la data de 21.11.2013, prin întâmpinarea formulată au invocat excepția lipsei capacității de folosință a Comisiei Centra a Arbitrilor precum și incompatibilitatea absolută a membrilor Comisiei de disciplină a FRF în raport de faptul că aceștia au contracte cu FRF și judecă un litigiu în care FRF este parte.
Susține că C. Centrală a Arbitrilor - organism de specialitate al FRF, art. 1 din ROAAF - nu a fost constituită printr-o asociere fără personalitate juridică - art. 1881 C. civil - din moment ce este organizată în cadrul FRF. Așadar, potrivit legii, cererea formulată de C. Centrală a Arbitrilor este nulă absolut și cu toate acestea fost admisă cererea Comisiei Centrale a Arbitrilor, iar hotărârea dedusă judecății a fost pronunțată de o comisie a căror membri s-au aflat în situație de incompatibilitate absolută.
Mai susține că membrii comisiei au judecat cauza în condițiile în care art. 36 din Legea nr. 85/2006 stabilește faptul că „ De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale."
Pe fondul cauzei arată că se impunea respingerea cererii ca neîntemeiată în raport de faptul că FRF datorează F. C. U C. SA suma de 90.653,58 euro. Această sumă fiindu-le datorată pentru anul competițional 2010/2011 - plan de solidaritaj08 UEFA pentru centrele de copii și juniori -, toate celelalte cluburi au de încasat această sumă în luna noiembrie 2011. Din pct. 1 al adresei FRF nr. 2563/26.08.2013 rezultă faptul că suma în cauză a încasată de FRF și a fost achitată LPF.
În plus, precizează că activitatea comisiei de disciplină a fost exercitată cu încălcări dispozițiilor art. 36 și art. 1542 din Legea nr. 85/2006, în speță neputându-se vorbi de o faptă disciplinară din moment se discuta de facturile emise de FRF. Adoptarea unor norme care încalce legea, dreptul și interesul subscrisei și punerea în aplicare} normelor adoptate în mod abuziv de FRF conduce la existența uni puteri legislative și a unei justiții private paralele celor stabilit de Constituție. Aceste puteri sunt instituite de FRF prin Comitet Executiv al FRF cu aportul membrilor Comisiei de disciplină.
Subliniază că prin actul atacat a fost încălcat principiul justeței sancțiunii, proporționalitatea sancțiunii cu fapta, cu rezultatul ei, precum si cu gradul de vinovăție al autorului faptei, iar sancționarea F. C. U C. SA C. pentru o faptă ce nu poate fi imputată acesteia face ca hotărârea atacată să fie netemeinică și nelegală, fapta reținută în sarcina reclamantei neîntrunind elementele constitutive ale abaterii disciplinare.
În dovedire, a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtei.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 17.02.2014, reclamanta solicită să se facă aplicarea dispozițiilor din Codul de procedură civilă cu privire la situația de incompatibilitate a membrilor Comisiei de disciplină întrucât Legea nr. 69/2000 nu stabilește faptul că în soluționarea cauzelor disciplinare nu se aplică dispozițiile Codului de procedură civilă. Prin urmare, devin aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 C. proc. civ., astfel că tuturor membrilor Comisiei le sunt aplicabile situațiile de incompatibilitate prevăzute de Codul de procedură civilă. De altfel, competența instanței de a soluționa calea de atac împotriva hotărârii Comisiei de disciplină a FRF este stabilită de art. 94 pct. 3si Pct. 4 din C.proc. civ cu referire la art. 2 alin. 6 din Legea nr. 551/2004.
Mai precizează instanței faptul că nu a utilizat instituția recuzării prevăzută de Codul de procedură civilă întrucât regulamentul pârâtei FRF interzice sub sancțiune recuzarea membrilor Comisiei de disciplină.
Învederează instanței faptul că așa cum rezultă din Hotărârea nr. 477/17.10.2013; Hotărârea nr. 478/17.10.2013; încheierea din 08.08.2011, Comisiile FRF au suspendat litigiile în care F. C. U C. SA a fost parte în raport de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006. De altfel, susține că această practică este una unitară la nivel național aceasta rezultând și din încheierea din data 05.09.2013, încheierea din data de 11.01.2013. Or, contrar practicii și dispozițiilor imperative ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, la data de 21.11.2013 a fost soluționat un litigiu ce are la bază două facturi fiscală emisă de FRF iar litigiul are legătura cu averea debitorului aflat în procedura insolvenței.
De altfel, precizează că nu se poate reține vinovăția F. C. U C. SA din moment tot patrimoniul reclamantei a fost devalizat de pârâta FRF, prejudiciul fiind de este_ euro. Reclamanta nu s-a opus și nici nu se opune ca din suma de_,58 euro ( echivalentul în lei stabilit la cursul BNR din ziua plății) ce trebuia să-i fie achitată cu titlu de plan de solidaritate pentru formarea tinerilor fotbaliști, pârâta FRF să își rețină „Contravaloarea serviciilor de arbitrai prestate F. C. U C. SA.
De asemenea, susține că dispozițiile Regulamentului disciplinar ce au fost invocate de pârâta FRF nu sunt în vigoare întrucât contravin dispozițiilor art. 1 alin. 3-5, art. 16 alin. 2 art. 23 alin. 12, art. 45, art. 53 alin. 1, art. 61, din Constituție iar art. 154 alin. 1 din Legea supremă stabilește că actul normativ rămâne în vigoare în măsura în care nu contravine Constituției.
Prin întâmpinare pârâta Federația Română de F. („FRF"), a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în principal, să respingă cererea de chemare în judecată și cererea precizatoare ca inadmisibile iar în subsidiar, să respingă ca neîntemeiate cererea de chemare în judecată și cererea precizatoare formulate de reclamantă.
De asemenea, reținând culpa procesuală a reclamantei, a solicitat ca instanța să dispună obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată provocate de prezentul demers procedural.
În motivare a arătat că la data de 19.11.2013, C. Centrală a Arbitrilor a solicitat Comisiei de Disciplină a FRF să dispună neprogramarea reclamantei F. C. U C. în campionatul de fotbal, având în vedere că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile financiare necesare în vederea desfășurării activității curente conform obiectului de activitate al clubului de fotbal.
Potrivit Hotărârii Comisiei de Disciplină a FRF nr. 122/21.11.2013 („Hotărârea nr. 122/21.11.2013"), C. de Disciplină a FRF a sancționat F. C. U C. cu măsura neprogramării la jocurile oficiale următoare până la achitarea haremurilor cuvenite oficialilor de joc în valoare de 14.731,20 lei și o penalitate de 1.400 lei.
Deși a solicitat în scris comunicarea Hotărârii nr. 122/21.11.2013, F. C. U C. nu a formulat recurs împotriva acesteia.
Mai arată că la data de 22.11.2013, F. C. U C. a învestit Judecătoria Sectorului 2 cu o acțiune în anulare a Hotărârii Comisiei de Disciplină a FRF nr. 122/21.11.2013, acțiune ce constituie obiectul prezentului dosar.
A invocat inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamantă, arătând că reclamanta a definit temeiul legal al acțiunii sale drept „dispozițiile art. 2 alin. (6) cu referire la alin. 1 și 2 din Legea nr. 551/2004 raportat la art. 94 pct. 3 și 4 și art. 107 C. proc. civilă", subliniind că Art. 2 alin. (6) al Legii nr. 551/2004 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Disciplină Sportivă statuează următoarele: ,,[în situația în care nu se optează pentru procedura de soluționare a căilor de atac de către Comisie, părțile interesate se pot adresa judecătoriei, potrivit normelor de drept comun".
Mai arată că acest text legal trebuie citit în coroborare cu norma pe care se întemeiază competența Comisiei Naționale de Disciplină Sportivă, anume art. 2 alin. (1) al Legii nr. 551/2004 ,,comisia este competentă să soluționeze recursul formulat împotriva hotărâri/or definitive pronunțate, prin epuizarea căilor de atac, de comisii/e interne de disciplină sau de alte organisme cu atribuții disciplinare, care sunt organizate și funcționează în cadrul federațiilor sportive naționale [...]
Subliniază că potrivit prevederilor art. 91 alin. (1) din Regulamentul Disciplinar, organismele de luare a deciziei ale FRF/ LPF în materie disciplinară sunt C. de Disciplină a FRF/ LPF, în primă instanță, respectiv C. de Recurs a FRF/ LPF, iar conform art. 120 alin. (4) din Regulamentul Disciplinar teza finală, „[...] în cazul în care decizia comisiei de recurs a FRF/ LPF nu este atacată la TAS în termenul prevăzut mai sus, aceasta devine definitivă și irevocabilă]".
Susține că potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 2 alin. (6) din Legea nr. 551/2004 calea de atac nu putea fi formulată împotriva Hotărârii Comisiei de Disciplină a FRF nr. 122/21.11.2013, întrucât această hotărâre era pronunțată doar în primă instanță. Ea nu reprezintă o hotărâre cu caracter definitiv și nu este rezultatul epuizării căilor de atac în fața comisiilor de disciplină sau a altor organisme cu atribuții disciplinare. Pe cale de consecință, se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă.
Potrivit prevederilor art. 107 alin. (1) teza a ll-a din Regulamentul Disciplinar al FRF, „[abaterile disciplinare se urmăresc din oficiu. Sesizarea se va face de Secretarul General al FRF/ LPF sau de orice persoană care justifică un interes I...I Sesizarea poate fi făcută și de următoarele Comisii ale FRF: CCA. C. pentru Agenți de Jucători, C. Tehnică, precum și de către Direcția Competiții[...]. Or, potrivit prevederilor art. 42 din Statutul FRF, CCA este o comisie autonomă a FRF, care este organizată și funcționează ca organism de specialitate autonom din punct de vedere organizatoric, tehnic, economic și administrativ, potrivit reglementărilor proprii.
Totodată, arată că potrivit prevederilor art. 2 al Regulamentului de organizare și desfășurare a activității arbitrilor de fotbal, „CCA este organizată și funcționează potrivit prevederilor Statutului și Regulamentelor FRF, ca organism de specialitate autonom, autorizat să organizeze și să conducă activitatea arbitrilor din România. CCA. beneficiază de autonomie în organizarea și desfășurarea activității", subliniind că C. de Disciplină este organismul de luare a deciziei în materie disciplinară în primă instanță în cadrul FRF, așa încât, instanța nu poate avea în vedere susținerile reclamantei potrivit cărora membrii Comisiei de Disciplină ar fi incompatibili în raport de faptul că aceștia ar avea contracte încheiate cu FRF și ar judeca un litigiu în care FRF este parte. FRF nu este parte a litigiilor în cadrul cărora C. de Disciplină evaluează existența unei răspunderi disciplinare în sarcina unui membru afiliat.
Potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, federațiile sportive naționale „[...] exercită puterea disciplinară în termenii prevăzuți de prezenta lege și potrivit statutelor și regulamentelor proprii".
La art. 43 alin. (1) lit. a) din Statutul FRF și la art. 91 alin. (1) lit. a) din Regulamentul Disciplinar se prevede că C. de Disciplină,este organ jurisdicțional al FRF, mai exact organism de luare a deciziei în materie disciplinară.
În ceea de privește suspendarea Hotărârii nr. 122/21.11.2013, consideră că nu pot fi avute în vedere afirmațiile F. C. U C. potrivit cărora cauza ce face obiectul prezentului dosar intră sub incidența prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006. Potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal”.
Mai mult, arată că prin Hotărârea nr. 122/21.11.2013, C. de Disciplină a FRF a sancționat disciplinar F. C. U C. pentru neîndeplinirea unor obligații de organizare a jocurilor, prevăzute expres la art. 65 pct. 5 și pct. 6 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice al FRF, iar cluburile sportive au obligația de a achita haremurile oficialilor de joc până la data jocului, această succesiune de plăți obligatorii în sarcina cluburilor reprezentând operațiuni financiare în vederea desfășurării activității curente conform obiectului de activitate al clubului de fotbal. Mai exact, reclamanta poate continua desfășurarea activității curente numai cu efectuarea plăților care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente.
Or, raportat la prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, dosarul nr. 122/CD/2013 nu are ca obiect realizarea creanțelor asupra F. C. U C. sau bunurilor sale, ci sancționarea disciplinară a reclamantei pentru neîndeplinirea unor obligații de organizare a jocurilor, fără de care aceasta nu își mai poate desfășura activitatea curentă. Așadar, consideră că în speță nu se impune suspendarea judecării prezentei cauze, Hotărârea nr. 122/21.11.2013 neavând drept obiect realizarea de creanțe.
Pe fond, susține că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, arătând că niciunul dintre argumentele aduse de reclamantă nu pot fi reținute.
În ceea ce privește argumentul F. C. U C. potrivit căruia FRF ar datora F. C. U C. suma de 90.653.58 Euro, iar prin stabilirea existentei unei datorii a F. C. U C. către FRF și pretinsa negare a creanței reclamantei s-ar crea o justiție privată paralelă, acesta nu poate fi reținut. Prin neachitarea drepturilor financiare către arbitri, F. C. U C. s-a făcut vinovată de nerespectarea obligațiilor de organizare a jocurilor. In acest sens, fiind relevante dispoziții art. 65 pct. 5 și pct. 6 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice; art. 83 pct. 12 din Regulamentul Disciplinar; art 28 alin. (6) din Legea nr. 69/2000.
Or, prin adoptarea Hotărârii nr. 122/21.11.2013, C. de Disciplină a FRF a acționat potrivit prevederilor legale și statutare, constatând încălcarea de către F. C. U C. a unor dispoziții regulamentare și dispunând sancționarea acestuia în consecință.
Astfel, C. de Disciplină a FRF a constatat încălcarea de către F. C. U C. a obligației de plată a baremurilor cuvenite arbitrilor și observatorilor în termenul regulamentar, a altor cheltuieli și a penalităților, prevăzută la art. 83 pct. 12 din Regulamentul Disciplinar, sancționând reclamanta cu neprogramarea echipei la jocurile oficiale următoare până la achitarea acestora.
Cu privire la existența unei creanțe în cuantum de 90.653,58 Euro a reclamantei împotriva pârâtei, arată că reprezintă o afirmație neprobată. În ceea ce privește argumentul F. C. U C. potrivit căruia sancțiunea dispusă de C. de Disciplină a FRF nu ar avea în vedere o abatere disciplinară, reclamanta nesăvârșind nicio faptă și neputând fi sancționată pentru săvârșirea unei fapte care nu ar întruni elementele constitutive ale abaterii disciplinare, considerăm că nici aceste afirmații nu pot fi reținute. Este evident că faptele prevăzute de Regulamentul Disciplinar și de Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice reprezintă abateri disciplinare, elementele constitutive ale acestora fiind descrise la art. 65 pct. 5 și pct. 6 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice. Sancțiunea aplicată de organismul jurisdicțional pentru săvârșirea acestor abateri disciplinare reprezintă o sancțiune disciplinară pentru nerespectarea obligațiilor de organizare a jocurilor în conformitate cu cerințele regulamentelor sportive.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 și urm. C.pr.civ., precum și celelalte dispoziții legale la care am făcut referire pe parcursul prezentei întâmpinări.
În probațiune, solicită administrarea probei cu înscrisuri.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 122/21.11.2013, Comisa de Disciplină constituită în cadrul Federației Române de F. a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Comisiei Centrale a Arbitrilor ca nefondată, a respins excepția de incompatibilitate a membrilor comisiei ca nefondată, a admis cererea formulată de C. Centrală a Arbitrilor și, în temeiul art. 83 pct. 12 din Regulamentul Disciplinar a sancționat F. C. U C. cu măsura neprogramării la jocurile oficiale până la achitarea baremurilor cuvenite oficialilor de joc în valoare de 14.731,2 lei.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta susține că hotărârea este nelegală și netemeinică. Motivele de nelegalitate reprezintă reiterări ale susținerilor formulate în fața Comisiei de Disciplină referitoare la lipsa capacității procesuale a Comisiei Centrale a Arbitrilor, incompatibilitatea membrilor Comisiei de Disciplină, necesitatea suspendării procedurii față de prevederile art. 36 din Legea 85/2006.
Instanța reține că în mod corect au fost respinse excepțiile invocate și a fost respinsă cererea de suspendare a judecății de către C. de Disciplină.
Reclamanta este membră într-o structură sportivă față de care asocierea este liberă, adeziunea reprezentând o acceptare a regulilor instituite prin statut și actele constitutive (Art. 13 din Statut).
C. de Disciplină este un organ jurisdicțional al FRF (art. 43 din Statut.
Art. 107 din Regulamentul disciplinar al FRF acordă drept de acțiune cu privire la abaterile disciplinare Comisiei Centrale a Arbitrilor care poate sesiza C. de Disciplină. Regulamentul în temeiul cărora funcționează C. de Disciplină nu a fost desființat și a fost acceptat prin afiliere de către reclamantă. Prin urmare, reclamanta nu poate solicita, pe cale de excepție, respingerea/anularea sesizării disciplinare a Comisiei de Disciplină pentru că titularul regulamentar al dreptului la acțiune nu are capacitate de folosință, câtă vreme această sesizare este în acord cu prevederile Regulamentului disciplinar și nu încalcă nicio prevedere legală de ordine publică. Dimpotrivă, astfel cum a argumentat în mod corect C. de Disciplină în motivarea sa, inclusiv Codul de procedură civilă conferă calitate procesuală unor entități fără personalitate juridică dacă sunt constituite conform legii iar acordul de voință al membrilor unei federații se impune părților acesteia întocmai precum dispozițiile legale.
Susținerile referitoare la starea de incompatibilitate a celor cinci membrii componenți ai Comisiei de Disciplină nu sunt întemeiate. Ca parte a Federației, reclamanta a acceptat regulile sale interne, inclusiv cele referitoare la procedura disciplinară. Prin urmare, contestarea compatibilității membrilor Comisiei de Disciplină, tocmai pentru că sunt membrii ai acestei comisii, a cărei autoritate trebuie respectată de toate componentele Federației este netemeinică. În afara acestor susțineri, reclamanta nu a făcut dovada altor elemente de natură a naște presupuneri în privința lipsei de obiectivitate a membrilor Comisiei de Disciplină ca urmare a unui eventual conflict de interese. Totodată, se susține existența unor raporturi contractuale cu Federația Română de F., deși Federația nu este parte în acțiunea disciplinară și nu are interese contrare în cadrul procedurii cu cele ale reclamantei. Nici rechizitoriu sau încheierile depuse la dosar nu sunt de natură să dovedească incompatibilitatea membrilor Comisiei de Disciplină.
Conform art. 36 din Legea 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.
Litiul de față nu se înscrie în ipoteza strict delimitată a prevederii legale enunțate, neavând ca obiect realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, astfel încât instanța va respinge atât cererea de suspendare a prezentei cauze cât și argumentul conform căruia hotărârea Comisie de Disciplină ar fi nelegală ca urmare a nerespectării obligației de suspendare.
Încheierile depuse de către reclamant la dosarul cauzei pentru a demonstra practica contrarie a FRF cu privire la suspendarea litigiilor în care părțile sunt cluburi aflate în procedura insolvenței nu sunt relevante, întrucât fiecare dintre aceste încheieri s-a pronunțat în litigii având ca obiect drepturi financiare, litigii care se încadrează în mod neîndoielnic în ipoteza reglementată de art. 36 din Legea 85/2006, în timp ce Hotărârea nr. 122/21.11.2013 emisă de Federația Română de F. – Comisa de Disciplină a fost emisă în cursul unei proceduri disciplinare.
În privința netemeiniciei acțiunii disciplinare, instanța reține că reclamanta nu a dovedit caracterul cert, lichid și exigibil al creanței invocate în cuantum de 90.653,58 de euro datorată de Federația Română de F.. În orice caz, existența în propriul patrimoniu a unui drept de creanță nu scutește reclamanta de obligația de a achita propriile sale datorii către terți. Astfel, conform art. 66 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice drepturile financiare trebuie plătite arbitrilor și observatorilor. Aceștia au dreptul la indemnizație de arbitraj/observare și cheltuieli de transport, de masă și de cazare. Drepturile financiare cuvenite arbitrilor și observatorilor (barem de arbitraj/observare și cheltuieli de transport) trebuie să fie achitate de către clubul organizator, la stadion, înainte de începerea jocului sau în termen de maxim 30 de minute de la terminarea jocului, în caz contrar fiind aplicabile sancțiuni disciplinare.
Deși reclamanta susține caracterul neîntemeiat al sancțiunii aplicate întrucât fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare, nu arată în concret care este elementul constitutiv care lipsește. De asemenea, nu face dovada îndeplinirii obligațiilor patrimoniale referitoare la plata sumei de 14.731,2 lei.
Reclamanta nu a oferit argumente pertinente pentru lipsa de proporționalitate între sancțiunea aplicată în raport cu scopul urmărit. Câtă vreme însăși aplicarea sancțiunii apare ca o modalitate de împiedicare a reclamantului să repete abaterea disciplinară și nu s-a dovedit lipsa sancționărilor prealabile sau o practică diferită a Comisiei de Disciplină în aceeași situație de fapt în raport cu alte cluburi, elemente care ar fi fost de natură să pună la îndoială modalitatea de individualizare a sancțiunii, instanța va respinge susținerea ca neîntemeiată.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, constatând că reclamanta a căzut în pretenții fiind în culpă procesuală, instanța o va obliga la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9018,97 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul F. C. U C. SA înregistrată sub nr. J_, având CUI_, înscrisă în Registrul Special al structurilor sportive sub nr. 872, prin lichidator judiciar AGENȚIA DE INSOLVENȚĂ SPRL BUCUREȘTI cu sediul în sector 5, București, ., nr. 12, în contradictoriu cu pârâta F. R. DE F., având CUI RO_, cu sediul ales în București, Șoseaua N. T. nr. 4-8, clădirea America House, ., etaj 8, sector 1 și C. C. a Arbitrilor cu sediul în sector 2, București, .. 12.
Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9018,97 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, depus la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2015.
Președinte, Grefier,
P. O. E. P. D.
Red./Tehnored. OEP
5 ex./29.09.2015
| ← Acţiune în constatare. Încheierea nr. 06/2015. Judecătoria... | Succesiune. Încheierea nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
