Succesiune. Încheierea nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 3094/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 12.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE: M. D. D.

GREFIER: F. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect succesiune, uzucapiune, accesiune, privind pe reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN PRIN DIRECȚIA GENERALĂ DE FINANȚE PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ȘI M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul, prin avocat S. V. C., care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind pârâții.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că reclamatul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 127,79 lei, aferentă lunii februarie, după care

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale, în raport de caracterul neevaluabil în bani al capetelor principale ale cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea deschiderii succesiunii, constarea vacanței succesorale și constatarea calității de moștenitor a Statului Român și prevederile art. 95 pct. 1 coroborat cu art. 123 alin. 1 din C.p.c. și art. 30 alin. 4 din C.p.c., pe care o pune în discuție.

Avocatul reclamantului apreciază că judecătoria este competentă pentru soluționarea unei astfel de cauze, motiv pentru care solicită respingerea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.

Instanța reține cauza pentru soluționarea excepției necompetenței materiale.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.pr.civ., va amâna pronunțarea asupra cauzei, sens în care,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 19.03.2015.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3094

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 19.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE: M. D. D.

GREFIER: F. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect succesiune, uzucapiune, accesiune, privind pe reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN PRIN DIRECȚIA GENERALĂ DE FINANȚE PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ȘI M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 19.03.2015, când

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 31.05.2013, sub nr._/4/2013, reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN PRIN DIRECȚIA GENERALĂ DE FINANȚE PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să:

-constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului R. P. (R.), decedat la data de 13.06.1989, si a defunctei R. Kata (fosta R. E.), decedata in anul 1961;

-constatate vacanta succesorala de pe urma defuncților R. P. si R. Kata, intrucat nu exista moștenitori legali;

- constatate că masa succesorala revine in întregime paratului S. R.;

În contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care:

-sa constate ca a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat in ., sector 4 București, in suprafața de 840 m.p. prin efectul uzucapiunii de 30 de ani;

-sa constatate ca a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției edificata pe terenul situat in București ., sector 4, in temeiul accesiunii imobiliare.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/02.07.1940, numiții P. R. si E. R., au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafața de 840 m.p.situat in . . 90.

Ulterior anului 1940, imobilului in suprafața de 840 m.p., i s-a atribuit numărul postal 15, pe ..

In anul 1977 R. P. a incheiat o promisiune de vanzare-cumparare cu numitul G. Vladutu (fostul meu socru), având ca obiect transmiterea deptului de proprietate asupra terenului in suprafața de 840 m.p. situat in ., sector 4, incheindu-se inscrisul sub semnătura privata intitulat chitanța, datat 15.06.1977.

Începând din anul 1977 si pana in anul 1988, fostul său socru G. Vladutu a exercitat acte materiale specifice posesiei asupra terenului in suprafața de 840 m.p., comportandu-se ca un adevărat proprietar, nefiind tulburat de nici o alta persoana.

Începând cu anul 1988, reclamantul a continuat posesia începuta de G. Vladutu, incheind la data de 27.XI.1988 cu acesta o chitanța care atesta faptul ca i s-a achitat suma de 21.000 lei, reprezentând prețul terenului in suprafața de 840 m.p., situat in ., sector 4.

Pe acest teren, reclamantul a edificat o construcție fara autorizație, care a fost ulterior impusa la Administrația Financiara sector 4.

Atat posesia inceputa de autorul său G. Vladutu, cat si posesia continuata de reclamant au fost posesii utile, continue, neîntrerupte, netulburate, publice, exercitate sub nume de proprietar, indeplinind condițiile art.1860 si art.1847 din Codul Civil.

Actele materiale efectuate de subsemnații au constat in:

- ingradirea terenului, cultivarea acestuia cu legume o perioada de timp, plantarea unor pomi fructiferi, edificarea de către subsemnatul a unei contructii.

- de asemenea, a indeplinit obligațiile de plata a impozitului aferent terenului si construcției.

In drept a invocat art. 148, art. 158 din C.p.c., art. 1860 și art. 1847 din C.civ., H.G. nr. 731/2007, art. 680 C.civ.

In dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, cu martori, cu expertiza în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare.

Pârâtul S. Român a depus întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 3496/16.04.2014, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, pe al cărei rol pricina a fost înregistrată sub nr._ la data de 11.09.2014.

La data de 12.03.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, în raport de art. 95 pct. 1 din C.p.c. coroborat cu art. 123 alin. 1 și art. 30 alin. 4 din C.p.c

Analizând cu prioritate excepția de necompetență materială, care este o excepție de procedură absolută, instanța reține că, potrivit art. 95 pct. 1 din C.p.c., tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar potrivit art. 30 alin. 4 cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.

Conform art. 123 alin. 1 din C.p.c., cererile accesorii sunt în competența instanței care judecă cererea principală.

Având în vedere că, capetele de cerere principale având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii, constarea vacanței succesorale și constatarea calității de moștenitor a Statului Român sunt neevaluabile în bani, deci de competența tribunalului, instanța constă că aparține tribunalului competența de soluționare a cauzei.

Față de considerentele arătate, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti, invocată din oficiu, și, în temeiul art. 132 alin.1 Cod pr.civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția necompetenței materiale invocată de instanță.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S. I., cu domiciliul în București, ., nr. 1, ., ., Sector 4 și cu domiciliul ales la C.A. M. O., în București, .. 31, ., ., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN PRIN DIRECȚIA GENERALĂ DE FINANȚE PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, Sector 2 ȘI M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, Sector 6, în favoarea Tribunalului București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.03.2015.

P. GREFIER

M. D. D. F. B.

Red./tehn./M.D.D./F.B../5ex./30.03.2015

ROMÂNIA

AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ

Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă

., sector 3 București, Telefon 021._/Fax 021._

www.portal.just.ro; e-mail_

Operator de date cu caracter personal 2891

Dosar nr._

Data emiterii: 30.03.2015

CĂTRE,

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

Având în vedere că prin sentința civilă nr. 3094 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 19.03.2015, în cauza civilă având ca obiect succesiune, uzucapiune, accesiune, privind pe reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN PRIN DIRECȚIA GENERALĂ DE FINANȚE PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ȘI M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, vă înaintăm dosarul cu numărul de mai sus având .file și I volum și dosarul nr._/4/2013 al Judecătoriei Sector 4 București având 62 file și I volum, care are atașat dosarul nr._/4/2013/a1 al Judecătoriei Sector 4 București, având 49 file și I volum.

PREȘEDINTE GREFIER

M. D. D.F. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Încheierea nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI