Pretenţii. Sentința nr. 3136/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3136/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 3136/2015
Dosar număr_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 3136
Ședința publică din data de 20.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. B.
GREFIER: M. U.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta Asociația de proprietari . pe pârâtul C. M. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la o nouă strigare, la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
În temeiul art. 255 - 258 Noul C.proc.civ., considerând utilă, pertinentă și concludentă proba cu înscrisuri solicitată de reclamanta, instanța o încuviințează. Pârâtul nu a depus întâmpinare la cererea modificatoare.
Instanța constată că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2014 sub nr._, astfel cum a fost precizată prin cererea depusă la data de 11.09.2014, reclamanta Asociația de proprietari . chemat in judecata pe pârâtul C. M. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5509,78 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei mai 2011 – februarie 2014, a sumei de 3662,71 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei mai sus indicate, a sumei de 170 lei reprezentând restanță reparații lift, a sumei de 539,85 lei reprezentând restanță fond reparații, a sumei de 18 lei reprezentând restanță la montarea interfonului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 524 situat în București, sector 2, .. 13, . au achitat cheltuielile de întreținere mai sus indicate.
În dovedirea acțiunii, a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, a invocat dispozițiile art. 31 din Anexa nr. 2 la Legea nr. 114/1996, completată de art. 1 din Legea nr. 145/1999, art. 50 din Legea nr. 230/2007.
Au fost anexate, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisuri.
Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru, in temeiul art. 50 din Legea nr. 230/2007.
La data de 23.01.2015, reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratura, cerere modificatoare prin care a menționat că, în cauză, înțelege să solicite obligarea pârâtului la plata sumei de 6665,99 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2011 – noiembrie 2014, a sumei de 4913,90 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei mai sus indicate, a sumei de 25 lei reprezentând restanță reparații lift, a sumei de 100 lei reprezentând restanță fond reparații, a sumei de 18 lei reprezentând restanță la montarea interfonului, cu cheltuieli de judecată. Au fost depuse înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri; față de nedepunerea întâmpinării de către pârât, a constat pârâtul decăzut din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, cu excepția celor de ordine publică.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea promovată, modificată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 6.665,99 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei mai 2011 – noiembrie 2014, a sumei de 4.913,90 lei reprezentând penalități de întârziere, a sumei de 25 lei reprezentând restanta reparații lift, a sumei de 100 lei reprezentând fond reparații și a sumei de 18 lei reprezentând taxe salubritate, interfon, apometre.
Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, iar, potrivit art. 50/1 din același act normativ, asociația de proprietari are dreptul să acționeze în justiție pe orice proprietar care a întârziat cu mai mult de 90 de zile plata cotelor de contribuție ce ii revine din cheltuielile asociației.
Instanța, având in vedere normele legale indicate, precum și proba cu înscrisuri - respectiv listele de întreținere pentru blocul nr. P 10, situația debitelor restante și a penalităților de întârziere (listele de pată privind cheltuielile de întreținere) și Hotărârea Adunării Generale a Asociației Proprietarilor (procesul-verbal din data de 30.03.2009) prin care cuantumul penalităților de întârziere a fost stabilit la 0,2% pentru fiecare zi de întârziere -, raportat la lunile pentru care nu s-au achitat cotele de contribuție, reține că pârâtul în mod nejustificat nu a achitat cheltuielile de întreținere ce îi reveneau pentru perioada mai sus menționată, acumulându-se un debit cu titlu de cote de întreținere în cuantum de 6.665,99 lei.
Pentru neplata în termen a cotelor de contribuție, reclamanta a calculat și aplicat, in conformitate cu disp. art. 49/1 din Legea nr. 230/2007 și ale Hotărârii Adunării Generale a Proprietarilor, penalități de întârziere aferente, în cuantum procentual de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere, acumulându-se un debit cu titlu de penalități de întârziere (aferente) în cuantum de 4.913,90 lei, datorând, de asemenea, și sumele de 25 lei reprezentând restanță reparații lift, 100 lei reprezentând fond reparații și 18 lei reprezentând taxe salubritate, interfon, apometre.
Totodată, față de necontestarea de către pârât a faptului neachitării sumelor către reclamantă și văzând dispozițiile art. 46, art. 49/1 si 50/1 din Legea nr. 230/2007, instanța constată că pretențiile solicitate sunt întemeiate, astfel încât urmează să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei pretinse în prezenta cauză.
Pentru toate considerentele expuse, având în vedere probele administrate, precum și normele legale invocate, instanța urmează să admită cererea promovată.
În temeiul dispozițiilor art. 451 C.proc.civ., instanța va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocațial conform chitanței nr. 111/05.04.2014 (f.50).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea promovată de reclamanta Asociația de proprietari .>, CUI_, cu sediul în sector 2, București, .. 13, . cu pârâtul C. M. C., CNP_, domiciliat în sector 2, București, .. 13, ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.665,99 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei mai 2011 – noiembrie 2014, a sumei de 4.913,90 lei reprezentând penalități de întârziere, a sumei de 25 lei reprezentând restanta reparații lift, a sumei de 100 lei reprezentând fond reparații și a sumei de 18 lei reprezentând taxe salubritate, interfon, apometre.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.03.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red./ Th.red./ ADB/MU/27.03.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3076/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3081/2015. Judecătoria... → |
|---|








