Contestaţie la executare. Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 7516/2015
Dosar nr._
R.
JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 19.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. L. M.
GREFIER: D. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea ..A. în contradictoriu cu intimații H. D. și H. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează: obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Constatând că proba cu înscrisuri este concludentă, utilă, putând duce la soluționarea pricinii, instanța, potrivit art.258 c.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri.
Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de suspendare a executării silite și pe fond.
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 01.07.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
M. L. M. D. A.
Dosar nr._
R.
JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7516
Ședința publică din data de 01.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L. M.
GREFIER:D. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea ..A. în contradictoriu cu intimații H. D. și H. E..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând constată că:
Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti la data de 12.05.2015 sub nr._, ca urmare a declinării de competență de către Judecătoria Reșița contestatoarea . a solicitat în contradictoriu cu intimații Hartie D. și Hartie E. anularea executării silite pornite în dosarul executional nr.41/2014 al B. S. I., anularea somației, a încheierii de încuviințare a executării silite din data de 10.12.2014 și a tuturor formelor de executare efectuate în dosarul executional nr.41/2014 al B. S. I., ca fiind nelegale, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită, emisă la data 10.12.2014, cu cheltuieli de judecată.
In motivare contestatoarea a aratat ca invocă nulitatea executării silite pornite în dosarul nr.41/2014 al B. S. I., având în vedere că au fost încălcate normele legale referitoare la competența teritorială a executorului judecătoresc S. I.. Obiectul executării este o obligație de a face, respectiv eliminarea din convenția de credit a clauzelor privind comisionul de risc intitulat ulterior comision de administrare și refacerea graficului de rambursare. Partea carea a fost obligată să se supună dipoziției instanței este V. R. SA cu sediul în București, Șoseaua P., nr.42, sector 2, executarea urmând a fi realizată în București, ceea ce atrage competența unui executor din Circumscripția Curții de Apel București. Executarea silită din dosarul nr.41/2014 al B. S. I. a fost efectuată cu încălcarea prevederilor art.651 alin.1 lit.b) și c) este nulă. A mi arătat contestatoarea că suma de 7.027,39 CHF care se solicită a fi restituită nu este certă, lichidă și exigibilă, intimaților fiindu-le restituită suma de 3.938,13 CHF și 450 lei.
În drept au fost invocate prevederile art.711 și următ. N.c.p.c.
Intimații au formulat întâmpinare și au arătat că locul încheierii convențiilor de credit a fost la sediul Sucursalei din Reșița, executorul judecătoresc având competența de a efectua executarea silită. Cu privire la suma de 7.027,39 CHF au arătat că este ceră, lichidă și exigibilă. Diferența de 3089,26 CHF trebuie restituită de bancă întrucât reprezintă suma încasată începând cu luna aprilie 2011 și până în decembrie 2014 cu titlu de comision de risc. Suma de 3938,13 CHF restituită până în prezent reprezintă doar comisionul de risc încasat din momentul încheierii convențiilor de credit și până la data de 25.03.2011 când banca a emis actul aditional nr.2 prin care comisionul de risc a fost redenumit comision de administrare și a fost modificat de la 0,22% la 0,12% pe lună.
Analizând probatoriul administrat instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1139 pronunțată la data de 24.06.2014 în dosarul nr._ Judecătoria Reșița a admis acțiunea formulată de intimații H. E. și H. D. în contradictoriu cu ., a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate în convențiile de credit nr._/02.08.2007 și nr._/29.09.2008 la art.5 lit.a) din Condițiile special ale convențiilor, precum și la art.3.5 din Condițiile generale, a dispus eliminarea din convenții a clauzelor privind comisionul de risc, intitulat ulterior comision de administrare și refacerea graficului de rambursare a convențiilor, a dispus restituirea către intimați a sumelor achitate de reclamanți cu titlu de comison de risc și de administrare începând cu data încheierii convențiilor,până la zi.
Apelul declarat de . a fost respins de Tribunalul C.-S. prin decizia civilă nr.564/10.11.2014.
Intimații au formulat cerere de executare silita împotriva .-Sucursala Reșița la data de 10.12.2014, executorul judecătoresc încuviințând la aceeași data executarea silită împotriva debitorului V. R. SA cu sediul în București, Șoseaua P., nr.42, sector 2.
La data de 10.12.2014 executorul judecătoresc a emis pe seama debitoarei somația prevăzută de art. 667 N.c.p.c. punându-i în vedere ca în termen de 24 de ore de la primire să se conformeze în întregime obligației prevăzute în titlurile executorii în sensul de a elimina din convențiile de credit clauzele privind comisionul de risc, intitulat ulterior comision de administrare și refacerea graficului de rambursare a convențiilor, restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc și de administrare începând cu data încheierii convențiilor de credit, respectiv 7.027,39 CHF, contravaloarea în lei la data plății precum și plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și apel și suma de 3.900 lei, cheltuieli de executare.
Potrivit art. 650 al. (1) C., instanța de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel. Daca domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului nu se afla in tara, este competenta judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul creditorului, iar daca acesta nu se afla in tara, judecatoria in a carei circumscriptie se afla sediul biroului executorului judecatoresc investit de creditor”.
Așadar, competența teritorială a instanței de executare se stabilește în funcție de domiciliul sau sediul debitorului, iar competența teritorială a executorului judecătoresc este determinată prin raportare la circumscripția curții de apel în cadrul căreia urmează să se desfășoare executarea, în funcție de felul urmăririi sau executării, conform art. 652 C..
Potrivit art.652 N.c.p.c. în cazul executării silite mobiliare, este competent executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află sediul debitorului, iar în cazul executării silite a obligațiilor de a face, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde urmează să se facă executarea.
Din inscrisurile existente în dosarul executional reiese că împotriva .-Sucursala Reșița nu există titlu executoriu, competent să efectueze executarea silită mobiliară și executarea silită a obligației de a face împotriva debitoarei . cu sediul în București, Sectorul 2, fiind executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află sediul debitorului sau unde urmează să se facă executarea, adică un executor judecătoresc din circumscripția Curții de Apel București.
În condițiile în care Sucursala Reșita nu a fost parte în dosarul nr._ Judecătoria Reșița, nu se poate reține incidența cazului de prorogare a competenței executorului judecătoresc pevăzut de art.652 alin2 N.c.p.c., deoarece bunurile mobile urmăribile se află în sectorul 2 București, iar nu la locul încheierii convențiilor de credit.
Cum încălcarea normelor de competență teritorială prevăzute de art.652 N.c.p.c. se sancționează cu nulitatea necondiționată a actelor de procedură executate, în temeiul art.711 Cod proc.civ., instanta va admite contestatia la executare și va anula actele de executare efectuate în dosarul de executare nr.41/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc S. I..
Instanța apreciază ca fiind întemeiată și critica de nelegalitate vizând inexistența unui titlu executoriu pentru sumele încasate de V. R. SA cu titlu de comision de risc, respectiv comision de administrare credit în baza Actului adițional nr.2/25.03.2011 la convențiile de credit nr._/02.02.2007 și_/29.09.2008, acestea nefăcând obiectul analizei Judecătoriei Reșița.
Potrivit art. 723 N.c.p.c „În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.”, iar potrivit art. 724 N.c.p.c „În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării”.
Întrucât în dosarul de executare nr.41/2014 debitoarea a achitat suma de 4350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare silită, în temeiul dispozițiilor anterior menționate, instanța constată că cererea de obligare a intimaților la plata sumei de 4350 lei este întemeiată, astfel încât va dispune în consecință.
În ceea ce priveste cererea avand ca obiect suspendarea executarii silite pana la solutionarea prezentei contestatii, instanta constată că a rămas fara obiect si urmeaza a fi respinsa ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Admite contestatia la executare formulate de contestatoarea . cu sediul în Bucuresti, ., ., Sec. 2 J_, CUI RO_ în contradictoriu cu intimații Hartie D., CNP_9, și Hartie E., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat R. Florinda M. din Caransebeș, .. 114B, jud. C. – S..
Anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr.41/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc S. I..
Dispune întoarcerea executării silite în sensul că obligă intimații să plătească contestatoarei suma de 4350 lei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel in termen de 10 de zile de la comunicare.
Apelul si motivele de apel se depun la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Pronunțată în ședința publică din 01.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. M. D. A.
Red./Dact./M.L.M./D.A./ 4 ex./11.08.2015
| ← Partaj judiciar. Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL... | Acţiune în constatare. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria... → |
|---|








