Uzucapiune. Sentința nr. 5286/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5286/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 5286/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.5286
Ședința publică de la 13.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
Președinte: L. V.
Grefier: F. T.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „uzucapiune” privind pe reclamanta C. M., în contradictoriu cu paratul M. București prin Primarul General.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns reclamanta prin apărător ales, avocat M. A. B., cu împuternicire avocațială la dosar, fila 30, lipsind paratul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire al procedurii de citare, după care:
Apărătorul reclamantei solicită declinarea soluționării cauzei către Judecătoria sector 5 București pe a cărei raza teritoriala se află imobilul intrucat din eroare a fost înregistrata cererea pe rolul judecătoriei sector 2
Instanța rămâne in pronunțare pe excepția necompetentei teritoriale, invocată de reclamantă.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 2 București la data de 15.01.2015 sub nr._, reclamanta C. M. a chemat in judecată paratul M. București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa constate ca a dobândit prin uzucapiune de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului in suprafața de 227 mp, situat in București, ., sector 5, prin joncțiunea posesiei sale cu cea a autorilor săi. Nu a solicitat cheltuieli de judecata.
În drept, a invocat art. 1846,1847,1860,1890 C.civ.,
A anexat înscrisuri.
La data de 13.05.2015 reclamanta a invocat excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei sector 2 si a solicitat declinarea soluționării cauzei către Judecătoria sector 5 București
Analizând excepția necompetenței teritoriale, instanța reține:
Conform art. 117 alin. 1 C.proc.civ., cererile privitoare la bunuri imobile se introduc numai la instanța în circumscripția căreia este situat imobilul. Textul instituie o normă de competență teritorială absolută, de la care părțile nu pot deroga.
Or, reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată, în esență, constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune cu privire la un teren situat în București, ., Sector 5.
Pe cale de consecință, față de prevederile art. 117 raportat la art. 126 C.proc.civ., Judecătoria Sectorului 2 nu este competentă teritorial să judece prezenta cerere având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
În concluzie, instanța constată întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, potrivit art. 132 C.proc.civ., urmând a-și declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sector 2 București.
Dispune declinarea competentei de soluționare a cererii privind pe reclamanta C. M., cu domiciliul ales la C.Av. M. A. B., in București, ..32, ., ., sector 3, în contradictoriu cu paratul M. București prin Primarul General, cu sediul in București, Splaiul Independentei nr.291-293, sector 6, in favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Fără cale de atac.
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 13.05.2015.
PreședinteGrefier
L. V. F. T.
Red LV/dact.
ROMÂNIA
AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ
Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă
., sector 3 București, Tel./Fax 021._
www.noulportal.just.ro; e-mail_
Operator de date cu caracter personal 2891
Dosar nr._
Către,
JUDECATORIA SECTOR 5 BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.5286/13.05.2015, pronunțata de Judecătoria Sectorului 2 București, in dosarul nr._, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect „uzucapiune”, privind pe reclamanta C. M., cu domiciliul ales la C.Av. M. A. B., in București, ..32, ., ., sector 3, în contradictoriu cu paratul M. București prin Primarul General, cu sediul in București, Splaiul Independentei nr.291-293, sector 6, în favoarea Judecătoriei Sector 5 București, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând …......... file, compus dintr-un singur volum.
P. GREFIER
L. V. F. T.
| ← Acţiune în constatare. Încheierea nr. 24/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5237/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








