Contestaţie la executare. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 11833/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 05.11.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: S. M. M.
GREFIER: H. C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „contestație la executare-suspendare executare” privind pe contestator S. A. în contradictoriu cu intimata S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista cauzelor aflate în stare de amânare fără discuție, a răspuns pentru contestator, apărătorul ales, avocat Pasala D., care depune în ședință publică împuternicire avocațială, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei-contestație la executare-suspendare executare, stadiul judecății-primul termen de judecată, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare-legal îndeplinită, precum și faptul că la data de 16.07.2015, intimata a depus la dosarul cauzei, întâmpinare, la data de 14.10.2015, contestatorul a depus la dosarul cauzei, răspuns la întâmpinare, la data de 18.08.2015, B.E.J. I. T. D., a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, înscrisurile din dosarul de executare nr. 1924/2014, certificate pentru conformitate cu originalul, la data de 14.10.2015, contestatorul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru, însă nu a depus dovada achitării cauțiunii și nici dovada achitării fotocopiilor înscrisurilor din dosarul de executare, după care:
Apărătorul ales al contestatorului învederează instanței că a intervenit un caz de forță majoră, în sensul că fostul apărător ales al contestatorului a decedat, și că citația cu obligațiile stabilite în sarcina contestatorului a fost comunicată la domiciliul ales indicat prin cererea introductivă, mai precis la sediul apărătorului decedat, motiv pentru care contestatorul nu a procedat la achitarea cauțiunii și a contravalorii fotocopiilor din dosarul de executare, însă a avut cunoștință de obligația de a achita taxa judiciară de timbru și a depus la dosarul cauzei dovada achitării acesteia. Totodată învederează instanței că, contestatorul, înțelege să renunțe la capătul de cerere privind suspendarea executării, motivat de faptul că nu poate plăti suma stabilită în sarcina sa, drept cauține.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sector 2 București, în raport de data formulării cererii de executare silită – 21.05.2014 și de dispozițiile art. 712 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 650 alin. 1 C.proc.civ., forma în vigoare la acea dată, precum și față de sediul B.E.J. I. T. D..
Apărătorul ales al contestatorului, având cuvântul pe excepția invocată, solicită instanței să dispună în consecință.
Apărătorul ales al contestatorului solicită instanței ca în prezenta cauză, citarea și comunicarea tuturor actelor de procedură, pentru contestator, să se realizeze la domiciliul său, urmare a decesului apărătorului său.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 26.06.2015 sub nr._, contestatorul S. A. în contradictoriu cu intimata S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. 1924/2014 al B.E.J. I. T. D. solicitând admiterea contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare; lămurirea titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/30.11.2010 și contractul de cesiune de creanțe nr. 79/29.03.2012, referitor la existența, întinderea și valabilitatea creanței; suspendarea executării silite.
În motivarea acțiunii, în esență, contestatorul a arătat că este prescris dreptul de a cere executarea silită în baza contractului de credit întrucât între data încheierii contractului și data încuviințării executării silite au trecut mai mult de 4 ani.
Contractul de cesiune de creanțe nu este titlu executoriu și nu este opozabil întrucât este încălcat caracterul intuituu personae al contractului de credit; din contractul de cesiune nu rezultă creanța dobândită de intimată; cesiunea este o simulație ce ascunde o operațiune ilicită; intimata nu este supusă controlului BNR ori legislației bancare, comițându-se o fraudă la lege, care este o cauză ilicită atrăgând nulitatea actului; nu există acordul debitorului cu privire la cesiune; caracterul de titlu executoriu este conferit contractului și subiectelor sale, banca și debitorul; cesiunea de creanță transferă doar creanța, nu și titlul executoriu.
Executarea silită este nulă pentru lipsa caracterului executoriu a contractului de cesiune de creanțe, lipsa calității de creditor a intimatei și lipsa calității de parte contractuală a acesteia în contractul de credit.
În drept, contestatorul a invocat art. 711-719 C.proc.civ..
În dovedirea acțiunii, contestatorul a propus proba cu înscrisuri.
În termenul legal, intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării și excepția tardivității formulării contestației, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, intimata a arătat în esență că este tardiv introdusă contestația la executare nerespectându-se termenul de depunere. Prin cesiunea de creanță s-a transmis cesionarului creanța inițială, care a rămas neschimbată, iar dacă este o sumă de bani produce aceeași dobândă.
În drept, a invocat art. 205, art. 622, art. 663 și art. 672 C.proc.civ..
În dovedire, s-a propus proba cu înscrisuri.
La data de 18.08.2015 contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare.
La dosar au fost depuse, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisurile aflate în dosarul de executare (f.28-65).
Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2, invocată de instanță din oficiu, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Normele care reglementează competența teritorială exclusivă sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În același sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
De asemenea, instanța constată că necompetența teritorială exclusivă trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. 2 C.proc.civ., instanța fiind obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, potrivit art. 132 alin. 1 C.proc.civ.
Conform art. 622 alin. 2 C.proc.civ. în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
În cauza dedusă judecății, cererea de executare silită a fost depusă la data de 21.05.2014, când erau în vigoare dispozițiile art.650 alin. 1 C.proc.civ. în forma anterioară deciziei Legii nr. 138/2014.
Astfel, conform art. 713 alin. 1 C.proc.civ., contestația se introduce la instanța de executare, în timp ce art. 650 alin. 1 C.proc.civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel
Întrucât intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili o unică instanță de executare, raportat la data sesizării organului de executare, astfel cum rezultă atât din prevederile art. 650 alin. 1 C.proc.civ., cât și din cele ale art. 622 alin. 2 C.proc.civ., în raport de sediul B.E.J. I. T. D. la data sesizării prin depunerea cererii de executare silită – sector 3, precum și în raport de prevederile legale referitoare la competență în vigoare la acea dată, instanța constată că Judecătoriei Sectorului 3 București îi revine competența de soluționare a prezentei contestații la executare silită.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 și în temeiul art.130 N.C.proc.civ. va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu.
Declină competența de judecare a acțiunii formulate de contestatorul S. A. având CNP_, cu domiciliul în București, sector 2, ., nr. 12, ., . în contradictoriu cu intimata S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. având C.U.I._ și J40/_/2002, cu sediul în București, sector 2, .. 10A, . C3, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. M. MIRABELAHANCERI C. D.
Red. S.M.M./Tehnored. H.C.D.
4 ex./ 16.11.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 06/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI → |
|---|








