Contestaţie la executare. Sentința nr. 222/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 222/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 222/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.222

Ședința publică din data de 09.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. N. C.

GREFIER: M. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – suspendare executare privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimatul R. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la o nouă strigare, la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare;

La termenul de judecată din data de 19.04.2013, instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art.243 alin.1 pct.1 c.pr.civ.

Prin serviciul de registratură, la data de 15.12.2014, contestatoarea a formulat și depus la dosar, o cerere de judecare a cauzei în lipsă și a învederat că a întreprins demersuri pentru aflarea moștenitorilor defunctului intimat, în sensul că a emis adrese către Camera Notarilor Publici și la Primăria Municipiului București, iar la data de 05.01.2015 a înaintat o adresă prin care a învederat că s-a adresat BNP I. N., pentru a obține informații referitoare la succesiunea defunctului intimat.

La data de 06.01.2015, Primăria Municipiului București a comunicat copia extrasului de deces al defunctului intimat.

La apelul nominal făcut la a doua strigare nu au răspuns părțile.

Instanța reține cauza spre soluționare pe aspectul perimării cererii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de chemare în judecată înregistrate sub nr._ la data de 17.10.2012, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19.04.2013, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 243 alin.1 pct.1 c.pr.civ., întrucât contestatoarea nu a solicitat termen pentru introducerea moștenitorilor în cauză.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art.248 c.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 c.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în temeiul art. 248 și art. 252 c.pr.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constată perimată acțiunea, privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1 în contradictoriu cu intimatul R. C. (decedat) cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. N. C. M. C.

Red./tehred./A.N.C./M.C./2ex./04.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 222/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI