Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 12252/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 13.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. L. M.

GREFIER: M. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită privind pe contestatoarea W. E. MOTORS SRL în contradictoriu cu intimata P. L. ROMÂNIA IFN SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la o nouă strigare, la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare;

La termenul de judecată din data de 13.02.2015, instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art.242 alin.1 c.pr.civ., măsura fiind menținută prin încheierea de ședință din data de 19.06.2015.

Prin serviciul de registratură, la data de 29.09.2015 contestatoarea a formulat și depus la dosar, cerere de reluare a judecării procesului, filele 164-165.

Potrivit dispozițiilor instanței din data de 29.09.2015, prin citație, s-a pus în vedere contestatoarei să achite taxa de timbru în cuantum de 525 lei, obligație neîndeplinită.

La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de chemare în judecată înregistrate sub nr._ la data de 01.09.2014, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 13.02.2015, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 242 alin.1 c.pr.civ., întrucât contestatoarea nu a îndeplinit obligațiile stabilite prin încheierea de ședință din data de 19.12.2014, și anume de a achita contravaloarea fotocopiilor dosarului de executare nr. 191/2014 în sumă de 184,76 de lei, TVA inclus și de a preciza capetele 3 și 4 ale cererii de chemare în judecată, în sensul de a menționa modalitatea în care solicită instanței să intervină în contractul încheiat între părți.

La data de 20.04.2015 contestatoarea a depus la dosar cerere de reluare a judecării cauzei, motivând că a depus la dosar, dovada achitării sumei de 184,76 lei.

Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 19.06.2015 instanța a dispus menținerea măsurii suspendării, întrucât contestatoarea nu a îndeplinit și celelalte obligații stabilite prin încheierea de ședință din data de 19.12.2014, în sensul de a preciza capetele 3 și 4 ale cererii de chemare în judecată, în sensul de a menționa modalitatea în care solicită instanței să intervină în contractul încheiat între părți.

Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

Având în vedere că de la data de 13.02.2015, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare invocată din oficiu și în consecință:

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea W. E. MOTORS SRL cu sediul ales pentru comunicarea actelor la Societatea Civilă de Avocați „B., U. și Asociații” din București, ., ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J40/_/2007, având C._ în contradictoriu cu intimata P. L. ROMÂNIA IFN cu sediul în Voluntari, ., Clădirea Porche, jud. Ilfov, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, având CUI_, cont bancar RO57PORL_0101 deschis la P. Bank România SA.

Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. M. M. C.

Red./tehred./M.L.M./M.C./4ex./…..11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI