Contestaţie la executare. Sentința nr. 5707/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5707/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 5707/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5707
Ședința Publică din data de 21.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: D. O.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare - suspendare executare silită formulată de contestatoarea U. - S. 2 al Municipiului București, în contradictoriu cu intimata ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea prin avocat, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și arată că s-a comunicat copia dosarului de executare nr. 130/2015 de către B. D. G., L. G. și M. P., după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, instanța acordă cuvântul cu privire la formularea de probatorii.
Apărătorul contestatoarei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art. 255 C., încuviințează în cauză proba cu înscrisuri, considerând că această probă este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Nemaifiind probe de administrat în cauză, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul contestatoarei arată că obligația principală a debitului s-a stins prin plata efectuată de creditoare. De asemenea, solicită admiterea contestației la executare și diminuarea onorariului de avocat, apreciind că suma de 50.000 lei este foarte mare. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 18.02.2015, contestatoarea U. – S. 2 al Municipiului București în contradictoriu cu intimata ., a solicitat anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 130/2015 al B. D. G., L. G. și M. P., precum și suspendarea executării silite.
În motivare, a arătat, în esență, că executarea silită este nelegală deoarece a fost continuată cu încălcarea dispozițiilor din OG nr.22/2002, câtă vreme s-au făcut demersurile pentru includerea în bugetul aferent anului 2015 a sumei executate silit, însă până la momentul aprobării bugetului, se află în imposibilitate de a efectua plata. A mai precizat că însăși cuantumul cheltuielilor de executare silită, respectiv suma de 50.000 lei reprezentând onorariu de avocat este disproporționat.
În drept, a invocat art. 711 și urm. Cod pr.civ., OG nr.22/2002.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.
La data de 20.03.2015 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată având în vedere că executarea s-a efectuat în mod legal și că disp. OG nr.22/2002 nu sunt aplicabile în cauză, debitoarea având fonduri disponibile. De asemenea, a arătat că onorariul de avocat este proporțional cu activitatea desfășurată atât în faza premergătoare declanșării executării, dar că se are în vedere și activitatea desfășurată în prezent în faza executării cât și orice incident procedural rezultat din executarea silită (suspendare provizorie, contestație la executare etc).
În drept, a invocat disp. art.205 C.proc.civ..
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.8401/13.11.2014 pronunțată de C. secția a VIIIa C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2013*, contestatoarea a fost obligată la plata către intimată a sumei de 982.012,60 lei penalități de întârziere aferente facturilor fiscale nr. 421/18.11.2010 și nr. 838/22.12.2010, calculate până la data de 27.03.2013 inclusiv, precum și a penalităților de 0,25% pe zi de întârziere aferente sumelor neplătite, de la 28.03.2013 și până la data plății efective. De asemenea, a fost obligată și la plata sumei de 823,20 lei cheltuieli de judecată în fond și a sumei de 411,50 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Deși contestatoarea avea obligația de a achita benevol suma antemenționată, intimata a formulat în data de 26.01.2015 cerere de executare silită, formându-se dosarul execuțional nr. 130/2015 al B. D. G., L. G. și M. P..
Contestatoarei i s-a solicitat prin somația din 18.11.2014 ca în termen de 5 zile de la primirea comunicării să plătească suma de 998.963,43 lei către intimată.
De asemenea, a fost înființată poprirea asupra conturilor debitoarei contestatoare deținute la mai mulți terți popriți, până la concurența sumei totale de 1.067.772,40 lei.
Conform art. 711, alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Referitor la nerespectarea termenului de 6 luni stabilit prin O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanța constată că potrivit art.1 din O.G. nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate în acest scop prin bugetele acestora, iar art.2 din același act normativ prevede că, în situația în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni să facă demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligației de plată.
Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate, reiese că instituția publică debitoare beneficiază de termenul de 6 luni stabilit de art.2 din O.G. nr.22/2002 numai în ipoteza absenței fondurilor bugetare destinate stingerii creanțelor stabilite prin titluri executorii. Dacă instituția are la dispoziție astfel de fonduri, întârzierea îndeplinirii obligației de plată, respectiv suspendarea acesteia, nu au nicio justificare legală.
În cauză, deși contestatoarea a invocat beneficiul prevăzut de art.2 din O.G. nr.22/2002, nu a făcut dovada faptului că refuzul de executare a obligației de plată a despăgubirilor a fost determinat de lipsa fondurilor bugetare sau proba demersurilor întreprinse în vederea obținerii fondurilor necesare achitării despăgubirilor.
Dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului. Însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica absența totală a compensațiilor bănești și refuzul sine die al contestatoarei de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă nedeterminată de timp și fără o explicație rezonabilă, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor.
Totodată, instanța reține că intimata este titulara unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției. Intimata are o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatei, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența CEDO fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care legiuitorul a recunoscut în patrimoniul intimatei un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv jurisprudența CEDO în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
Condiționarea efectuării plății, doar în condiții de solvabilitate, este considerată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al intimatei și, prin urmare, neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO, motiv pentru care instanța înlătură această apărare, ca neîntemeiată. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimată la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimatei, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către CEDO a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
În consecință, instanța apreciază ca neîntemeiate criticile instituției contestatoare privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de O.G. nr.22/2002 și imposibilitatea efectuării plății până la momentul aprobării bugetului.
Referitor la criticile privind caracterul cert al creanței puse în executare instanța reține că titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea obiectului creanței, astfel că nu se poate vorbi de lipsa certitudinii și lichidității creanței, potrivit art. 628 alin.2 c.proc.civ. executorul judecătoresc putea să calculeze aceste sume. Faptul că executorul nu a calculat personal debitul executat, ci a apelat la un expert contabil, nu contravine dispozițiilor legale.
Mai mult, instanța reține că la data de 20.04.2015 intimata și-a realizat în integralitate creanța pretinsă, potrivit încheierii din data de 21.04.2015, ca urmare a consemnării la data de 20.04.2015 a sumei pentru care s-a pornit executarea.
În ceea ce privește onorariului avocațial în cuantum de 50.000 lei, având în vedere faptul că executarea silită s-a realizat prin poprire și că activitatea prestată în concret de avocat a constat numai în depunerea cererii de executare silită și reprezentarea intimatei în fața executorului judecătoresc, instanța apreciază cuantumul onorariului ca fiind nepotrivit de mare. În consecință, îl va reduce la suma de 2.500 lei. De asemenea, instanța reține că nu se poate solicita în avans un onorariu de avocat pe motiv că în viitor partea adversă ar putea formula contestație la executare sau suspendare de executare, onorariul fiind stabilit pentru munca efectiv prestată.
Rămâne intimatei să suporte costurile ridicate pe care le presupune activitatea unor persoane specializate, raporturile dintre avocat și client rămânând neschimbate, însă nu se poate justifica transferul tuturor acestor costuri în sarcina contestatoarei. În caz contrar, s-ar admite posibilitatea creditorilor să împovăreze în mod abuziv debitorii, ridicând costurile executării silite cu mult peste ceea ce se percepe, în mod rezonabil, în situații similare.
Prin urmare, instanța va admite în parte contestația la executare și va anula în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 130/2015 al B. D. G., L. G. și M. P., în sensul că reduce cheltuielile de executare, prin reducerea onorariului avocațial de la suma de 50.000 lei la suma de 2.500 lei.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 718 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată că numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța reține că a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite, formulată de contestatoare, apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea U. - S. 2 al Municipiului București cu sediul ales la R. & Mosoi SPARL - . 31, sector 1, în contradictoriu cu intimata . cu sediul ales la avocat I. S. - ., etaj 4, sector 3.
Anulează în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 130/2015 al B. D. G., L. G. și M. P., în sensul că reduce cheltuielile de executare, prin reducerea onorariului avocațial de la suma de 50.000 lei la suma de 2.500 lei.
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 4 ex/06.08.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5909/2015. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
